3. DIALIZA

Revin la anul 2018, anul în care am fost inclus în „Programul Național de Dializă”. Când specialiștii nefrologi constată că rinichii tăi nu mai funcționează la capacitatea minimă – măcar ca să poată elimina surplusul de lichide acumulate în organism – riști să faci blocaj renal, iar de aici, te preia preotul paroh de cartier… Așa se întâmpla până acum sub o sută de ani, că nu am făcut săpăturile chiar atât de adânc, dar după ce s-a descoperit posibilitatea unei dialize, s-a pornit pe un drum al salvării pacienților cu probleme renale. Am să vă explic foarte în mare în ce constă procesul de dializă pentru ca să înțelegeți că este un proces foarte complex, dar care prelungește viața unor zeci de mii de pacienți – dacă nu sute de mii sau milioane – doar la nivel european.

De la început, fac precizarea că în zilele noastre există mai multe firme care produc aparate de dializat și au dezvoltat o rețea de centre de dializă, însă „pionieratul” l-a făcut firma germană Fresenius Nephro-Care și o alta tot germană, denumită Brown.

Fresenius și Brown au împărțit globul pământesc între ele și dacă te uiți pe harta lumii, observi cu detașare că în fapt, domină Terra.

Ok, în Europa, toate țările UE au centre ale ambelor multinaționale, ceea ce le permite pacienților care fac dializă să meargă în orice țară, că își programează doar perioada de ședere în Centrul cel mai apropiat de localitatea unde vrea să ajungă. Vrei să pleci în vacanță în Grecia, în Tasos? Foarte bine, te programezi la Vaslui, la Centrul tău și ei fac diligențele mai departe la Centrul de dializă din Tasos, care te așteaptă și îți face dializa ca la tine acasă… Practic s-a dat o nouă șansă la viață multor oameni care ar fi fost condamnați la moarte prematură. Și chiar în condiții decente.

Nu la fel stau lucrurile și în zona Americii de Nord, unde efectiv nu există „Programe Naționale de Dializă” așa cum sunt la noi în Europa, să zicem. Acolo dacă te-ai îmbolnăvit de rinichi, ești imediat introdus într-un altfel de Program, într-o Bancă de Date și ești inclus pe o piață liberă virtuală de primire a unui rinichi de la un donator compatibil. În America de Nord, spitalele au aparatură pentru dializare, însă eventual te țin în viață până când ți se găsește un rinichi compatibil și imediat ți se face transplant. Contra cost, evident, asigurarea, PLUS o „coplată” substanțială. Nu ai, nu trăiești. În Europa este altfel, în general toate țările au un Program Național Propriu, care este susținut în totalitate de bugetul statului – pentru cei asigurați medical, desigur.

Să luăm acum doar cazul nostru, a României…

Firma Fresenius a intrat pe piața de dializă cam imediat după 1990, când „ne-am eliberat de comunism”… La începuturi, se cunoștea și se practica și în România dializa peritoneală, o metodă de dializare care nu necesită o aparatură sofisticată ce trebuie racordată la curent electric, apă potabilă și canalizare, plus Internet.

Dializa peritoneală se mai folosește și azi, în general la oamenii izolați în cătune îndepărtate, fără drumuri de acces, dar care trebuie aprovizionați ritmic și periodic cu cantități suficiente de lichid dializant, măcar pentru o lună de dializă, ținându-se cont că acești bolnavi își fac ei singuri dializa din 6în 6 ore. Este cumplit, ai somn doar maximum 6ore/noapte! Plus că zona peritoneală unde ți se montează cateterul de conectare trebuie ținută sub o igienă demnă de o Sală de operații din spitale, că imediat se infectează punctul de incizie și ai intrat în alte belele.

Hemodializa făcută în Centre moderne, cu aparatură produsă de Freseniius sau Brown (există acum și alte mărci de aparate, dar majoritatea care predomină piața sunt acestea), are dotări minime și obligatorii pentru funcționarea unui Centru, care sunt stipulate prin Lege și Hotărâre de ministru.

Firma multinațională Fresenius are dezvoltate multe centre în țară și acoperă aproape tot teritoriul României, folosind aparatură de fabricație proprie, iar „concurentul” Brown are și el o rețea proprie, cu aparate fabricate de el, dar în România există doar Centre care lucrează sub franciză Brown. Cam acestea sunt lucrurile, dacă am reușit să aflu corect situația din documentarea pe care am făcut-o.

V-am explicat aceste amănunte pentru ca să înțelegeți ce vă voi relata mai departe, în capitole și episoade viitoare, când vă voi introduce de facto în Lumea Mafiei…

Deocamdată ați înțeles desigur, că Dializa în sine este de fapt singura metodă de a controla și face un organ intern al omului să funcționeze și să-și facă „datoria”, chiar dacă este bolnav, iar rinichiul, este singurul organ intern al corpului uman care poate fi suplinit de o mașină exterioară. Deocamdată.

Dializa în sine este de fapt un procedeu care te racordează la un aparat inteligent, controlat de un computer propriu și o pompă la care este racordat corpul pacientului, printr-o linie „tur-retur” și care preia sângele din organism pompându-l în filtrele aparatului, pentru ca mai apoi să-l reintroducă prin retur în același organism. În acest proces, toate toxinele rămase în corp datorită nefuncționării rinichilor, se elimină și rămân în filtre. Totodată, surplusul de lichid rămas în corp în intervalul trecut de la dializa precedentă, se elimină sub formă de apă la canal. Aparatul dotat cu acea inteligență artificială a calculatorului – dar controlat de asistenți specializați în acest domeniu și medici nefrologi – supraveghează în totalitate parametrii funcționali în timpul dializei, ajustându-i când este nevoie, precum TA (tensiunea arterială), aportul de sare (NaCL), temperatura corpului, lucruri care pot crea un confort relativ, sau chiar un disconfort. Mai sunt și alți parametri, precum debitul pompei care împinge sângele și multe altele care au doar importanță pentru specialiști.

Dializa se face în mod corect de 3 ori/săptămână, în ședințe a câte 4 ore, după o programare precisă pe ture a pacienților, a personalului medical și a șoferilor de pe mașinile de transport pacienți la dializă și înapoi la domiciliu.

Pacienții au un fel de „serviciu pe viață”, iar starea lor de sănătate cauzată de dializă, nu le mai permite să facă un alt serviciu în mod normal, deoarece programul regulat – chiar dacă le dă orele libere care le-ar permite să efectueze dializa înafara programului – starea lor fizică și epuizarea de după dializă le face imposibilă o viață activă ca o persoană normală. Statul a acordat persoanelor dializate statutul de persoane cu handicap sever și le acordă un ajutor material sub formă de indemnizație, plus unele facilități suplimentare.  Mulți beneficiază și de o indemnizație de însoțitor, dar toate cumulate nu îți asigură nicidecum un trai la limita decenței dacă nu mai ai și alte venituri colaterale.

Fiind o activitate finanțată de statul român de la un cap la altul și desfășurat prin Casa Națională de Asigurări – care decontează lunar prestatorilor (recte firmei Fresenius, BGS, sau alteia) – sub controlul teoretic al Ministerului Sănătății, care are în fiecare județ Direcția Județeană de Sănătate Publică (DJSP) – dializa este o mare afacere, prin care trec zeci, sute de milioane de euro, iar acești bani care sunt „ai statului”, fac cu ochiul multor rechini financiari îmbrăcați și deghizați în halate albe și care caută să muște o halcă mai mare din tort.

Totul se face pe spinarea pacienților dializați, pentru că aceștia sunt de fapt obiectul muncii producătoare de foarte mulți bani albi, ce trebuie să fie transformați ușor și în bani negri…

Așadar, de la Minister, Casa Națională de Asigurări, Spitale, Furnizori de Servicii de dializă, transportatori pacienți, s-au format adevărate filiere de sustras bani negri și sunt o sumedenie de funcționari care apără cu dinții metodele și mijloace de prădat banul public, toate având pacienții dializați ca ultima verigă a lanțului, lanț care susține Sistemul.

Prin urmare, având inițial un scop nobil, de a prelungi viețile unor oameni vinovați doar că s-au îmbolnăvit de insuficiență renală, s-a creat în jurul lor o adevărată industrie, care în final, produce viață, dar produce și o îmbogățire nejustificată a unui întreg lanț de funcționari publici care sunt mituiți la rândul lor de firmele prestatoare de dializă și de cele care transportă pacienții celor care prestează…

Eu nu știu dacă în „țara mamă”, Germania, de exemplu, firma multinațională Fresenius Nephro Care poate jecmăni bugetul statului german făcând artificii care să țină cheltuielile la limita de jos, iar profiturile făcute prin această metodă – ce ia din confortul și necesarul minim al pacienților dializați în tratamente adjuvante, prevăzute în Contractul-cadru încheiat cu statul – ating acumulări la limita de sus, prin mijloace nemeritate.

Oricum, toate aceste lucruri se petrec în România, în care CORUPȚIA  a atins cote inimaginabile, de la Președinte până la ultimul gardian de pușcărie, în toate instituțiile statului, în toată clasa politică, în toate păturile sociale.

Tot lanțul se preface că totul este bine, că nu există nicio corupție, că toată lumea își face serviciul corect, în folosul pacienților, iar acelora care au inteligența să vadă și să spună, li se închide imediat gura cu pumnul, într-o conjurație existentă – începând de la nivel local – în care sunt cumpărați procurori făcuți doar pentru căpătuială proprie și care de fapt păzesc fără rușine infractorii constituiți în grup de crimă organizată.

(va urma)