Serial feisbucist (SF), episodul 9, sezonul 1

Urmărirea acestui serial este interzisă adulţilor sub 18 ani fără acordul minorilor. Pot fi întîlnite scene dure, limbaj licenţios, sau descrierea unor acte sexuale nepornografice chiar în timpul serviciului. Este necesară aprobarea primăriei.
„Efectul de biliard”
Imediat ce a ieşit din biroul lui Lişman, lui Mişu îi fierbea sîngele de nervi. Aşa o umilinţă echivalentă cu cîteva şuturi în cur, nu mai primise de la tăierea plopilor. Simţra nevoia să stîlcească mutra cuiva sau să se drojdească pînă uită de sine. Parcă înebuniseră cu toţii, iar jurnaliştii băsişti din tîrg pur şi simplu loveau continuu în puncte fixe conform instructajului făcut afară în străinătate de structurile băsiste care încă funcţionau din inerţie.
La ultima instruire cu activul de partid la nivel de şefi de organizaţii judeţene şi municipii reşedinţă de judeţ, Tata Socru le explicase în amănunt că are informaţii sigure de la foştii săi colegi din Unitatea vechii Securităţi că pînă la alegeri toţi agenţii de influenţă aciuiţi şi stipendiaţi prin Institutul Cultural Român, se vor activa şi vor relua făţiş bătălia pe viaţă şi pe moarte să distrugă imaginea lui „ginerică” şi să salveze sistemul care-i va decima pe ei unul cîte unul.
Mişu avea informaţii de la o gagică stewardesă pe TAROM că acu o săptămînă îl avusese pasager pe cursa de Londra pe Florică Frigurosu de la TeleP – cel mai înverşunat găozar care avea teme fixe de incitare. Afost la instructaj. El dădea tonul, adică dicta tema şi imediat un cor de alţi găozari care se credeau acoperiţi reluau pe mai multe sit-uri şi ziare aceeaşi idee, dezvoltînd-o în fel şi chip.
Analiştii partidoiului au observat acţiuni identice în marile oraşe universitare unde se pare că adversarii aveau succes mult mai mare şi starea de spirit era mult mai nasoală. Spre norocul lor, la dînşii în tîrg şi în judeţ situaţia era încă bine ţinută sub control în ciuda eforturilor lui Frigurosu şi a trupei sale de a incita societatea civilă.
Partea nasoală era aceea că mai toţi intelectualii din universităţi şi studenţimea dominau Facebook-ul şi chiar dacă majoritatea electoratului PSD habar nu avea de calculator, copii şi nepoţii acestora duceau lupte puternice cu babalîcii să-i smucească din ţîţînile creierilor.
Victoria nemţălăului pe oraş care l-a turbat pe Lişman fusese doar un avertisment a ceea ce urma să vină pînă la turul doi şi Mişu a înţeles pentru prima dată că şeful nu mai vorbeşte de complezenţă şi că treaba e groasă rău, iar o eventuală înfrîngere le poate aduce tot ceea ce este mai nasol, în ciuda puterii imense ce încă o deţineau. Trebuiau luate urgent măsuri ferme şi dure, că se împuţise tare atmosfera şi urma să plouă cu căcat.
Mişu dispuse prin secretară să fie convocaţi într-o oră la sediul de partid din clădirea alăturată cîţiva oameni cheie cu care coordona el munca politică. În primul rînd fuseseră chemaţi parlamentarii din oraş Iorgovan şi modista Celestina Ineleanu, Ofticiuc – de la tineretul bovin, şefii de organizaţii de cartier, Buratino – mîncătorul de rahat folosit şi la partid – şeful galeriei de ciumeţi de la echipa de fotbal.
Mai fusese convocat şi Daniel Glumă – un fel de boschetar de presă al Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră, dar care se credea acoperit şi le aducea informaţii curente despre acţiunile din societatea civilă pe unde mamelucul ăsta se infiltra stînd la băut de pleaşcă prin barurile patronate de Mişu prin interpuşi. Trepăduşul ăsta juca la ordin orice rol destabilizator şi era un fel de legătură între partid şi organele de forţă din oraş.
Şedinţa începu după ce secretara Corina pe care Mişu o lua după el cînd la primărie, cînd la partid, făcuse prezenţa.
„Gagiilor, tre să vă spun că am avut mai nainte cu vreo oră o partidă de sex în doi cu domnul Lişman la care eu am fost parte pasivă.
Şeful e supărat soto pe Organizaţia municipală pentru rezultatele obţinute în primul tur şi m-a împuternicit să iau cele mai dure măsuri pentru ca să nu mai păţim şi în turul doi ruşinea.
Trebuie să contracarăm cu toată forţa şi răspunderea acţiunile duşmanilor care sunt conduşi din umbră – dar totuşi la vedere – de un grup de trei-patru găozari băsişti din tîrg.
Nu ştiu ce să facem – aştept propuneri de la voi – dar trebuie să-i anihilăm cumva sau să diminuăm propaganda nebună de pe facebook.
Băi Ofticiuc, eu de mult ţi-am promis ţie un şut în moalele curului, dar cred că a venit vremea să mă ţin de cuvînt. Băi, tu nu eşti bun de nimic băi, tu eşti doar tare în clanţă şi te dai la mine dorindu-mi funcţia, băi rahat cu ochi ce eşti, dar fii atent acilea că-ţi iau gîtul de urgenţă ca să ştii cine-i jupînul.
Tu cu golanii tăi în loc să-mi umpleţi feisbucul cu poze de la diferite manifestări umanitare în care ajutăm pensionarii şi boschetarii din cartiere cu ţigări de contrabandă, tricoaie roşii cu sigla de partid, pixuri şi alimente expirate, fumaţi voi ţigările, umblaţi toată ziulica prin crîşme şi beţi banii ce vi-i dau pentru a cîştiga electorat!
Ofticiucule, io îţi spun că după alegeri îţi trimit un control pe cap şi de nu poţi justifica o singură ţigară, îl pun pe Şefu să-l sune pe procororu Adam – omul său de încredere – să-ţi facă felu.”
„Băi Mişule, ai să faci pe dracu! Vine ea şi ziua cînd ai să umbli în genunchi în faţa mea şi ai să-ţi ceri iertare!”
„Ceee? Tuţ’ gura mă-tii de borfaş şi escroc, ia stai bă sulă, că te-nvăţ eu minte acuma” şi Mişu sări de pe scaun repezindu-se la cravata cu picăţele a lui Ofticiuc. În mod sigur se isca o încăierare ca şi altădată dacă între cei doi nu se interpunea rapid Sorin Iorgovan.
„Băi, terminaţi băi, că ne află lumea şi iese balamuc. Nu e loc acuma şi aici de cafteală. Puteţi să vă daţi la gioale în particular.”
„Da tu nu vezi Sorine căcatul ăsta cu ochi că se dă la mine? Deocamdată eu sunt şeful, eu dictez şi eu iau şuturile la portbagaj pentru voi!”
„Dictezi pe mă-ta, beţivul şi curvarul dracului!” sări Ofticiuc iar.
„Băi ţărane, fără aluzii la doamne, domnul vice Mişu e om liber şi divorţat, aşa că nu te băga tu!” interveni Iorgovan.
„Uite cine e avocatul…alt curvar notoriu coleg de chiolhanuri şi de curvărit. Parcă nu vorbeşte toată lumea că tu şi cu madam Olteanu practicaţi sporturi corp la corp fără arbitru…”
„Ei hai, gata, că nu de asta am venit acu aici” – interveni modista Ineleanu.
„Hai să vedem ce facem. Suntem aici să găsim soluţii, nu să ne certăm.”
Mişu păru că a înţeles ridicolul situaţiei şi după ce îşi îndreptă cravata şi îşi întinse o cută imaginară la sacou, îşi trecu mîna peste frizură ca un gest de automatism, cu degetul mic ridicat în semn de delicateţe.
„Băi, eu nu înţeleg cum fac primarii ăia pe la ţară de conving atîţia oameni să-l voteze constant pe Dottore. Ce le dau ăştia şi nu le dăm noi? Că la o analiză, la ţărani nu se cheltuie nici un sfert din cît cheltuim noi în oraş şi tot votează, ştie cineva să-mi răspundă la întrebarea asta?”
„Păi băi Mişu – interveni Iorgovan – uite de exemplu ce m-a povestit mie primarul de la Coarnele Ţapului. Cică în campanie merge cu Secretarul primăriei prin sat pe la cei mai săraci oameni. Secretarul cu un caiet în mînă şi un creion după ureche. Primarul intră în bojdeuca sărmanului care stă într-o bujdă cu şase copchii care mai mucos şi mai dezbrăcat ca altul.
„Băi Neculai, uite am venit la tine că te ştiu amărăştean şi ne-am gîndit că acu dacă tot vin alegerile şi ne-a dat şi nouă partidul oareşce fonduri de reprezentare, să ajutăm şi noi pe cîţiva mai necăjiţi din sat. Ia spune tu, cam de ce ai avea nevoie?”
Omul, încurcat, mototolind căciula răpciugoasă purtată şi de tat’su – Dumnezeu să-l ierte – bîigue cu sfială:
„Păi ce să-mi trebuiască, dom premar, îmi trebuie atîtea, că nici nu ştiu ce să vă spun…”
„Băi Neculai, văz că ai şase plozi în tindă, vine iarna, o căruţă de lemne de la pădurea comunei ţi-ar prinde bine?”
„Prinde, dom premar, da cu ce s-o aduc, că n-am în bătătură decît trei găini şu-n cîne…”
„Păi dom Secretar, ia trece-l acolo pe listă pe Neculai cu o căruţă de lemne şi un cal.”
„Sî trăiţ’ dom premar, să vă dea Dumnezău sanatati, cî tari bun la suflet mai sunteţ…”
„Băi Neculai, da ia spune, ai fost la votat?”
„Păi n-am fost, că eu nu ştiu cu cini tre’ sî votez”
„Cum cu cine băi prostovane, cu domnul Ponta, că el îi nepotu lui tovarăşu Iliescu – tătuca nostru, că el ne-o dat parali sî împărţim la săraci!”
„Aha…apăi, na…dacî zîceţi dumneavoastră, da cîn îmi daţi lemnili şî calu?”
„Cînd…cum cînd? După alegeri, evident, da numai să votezi!”
„Ghini, am sî văd!”
„Băi, ia taie lemnele şi calu şi trece-l pe Neculai mai răpidi cu o sulă! Iaca, te-am băgat acu mai în faţă!”
Un hohot de rîs cuprinse sala.
„Băi, nu rîdeţi, uite aşa fac primarii ăia la ţară de adună voturi şi bagă lovelele de campanie în buzunar!”
Corina interveni: „dom Mişu, mi-a dat Micşunica în mapă o cerere venită de la organizaţia aia neguvernată cu Oraşul Iubeşte Plopii că vor să facă sîmbătă un mitinga în faţa Prefecturii urmat de un marş în Piaţa Adunării. O semnaţi?”
„O laie! Nu semnez nimic! Madam Dungă asta e chiar impertinentă tare! Îi tot umplu buzunarele din fondul primăriei cu lovele să stea pe curul ei, da asta execută jocul lui Frigurosu şi a băsiştilor făcînd politică pe faţă!”
„Băi Mişu, eu zic să le aprobi măcar mitingul, că e organizat la scară naţională şi ne mai auzim apoi pictaţi în presa europeană că obstrucţionăm democraţia” intervine deputatul Iorgovan.
„Eu simt că mă iau toţi dracii! Uăi Ofticiuc, să faci ce ştii – uite e şi şeful galeriei de la fotbal aici – şi să-mi faceţi o demontraţie plecînd din Piaţa Adunării cu marş spre Prefectură, dar să faci o cerere datată acu o lună şi pe a voastră o aprob cu marş cu tot, iar cu asta justific de ce nu le aprob la idioţii ăia!”
„Bine. Băi Gelu, cîţi oameni poţi să convoci?”
„Păi maximu cinzeci, că acu nici la fotbal nu mai merg băieţii de cînd suntem ciuca bătăilor din ţară.”
„Da bine că la cerut bani şi plătit bilete la meci sunteţi cinci mii!” se răsti Mişu la şeful galeriei.
„Băi Sorine, cîţi băsişti vin la miting? Cîţi adună ăştia de iubesc plopii? Au mulţi plopani?”
„Păi măi, din cîte am văzut eu pînă acu, mai mult e gura de ei. Spun pe feisbuc că vor veni cinci mii şi apoi spun că au fost optmii cinci sute, dar jandarmii raportează că au fost maxim treizeci…”
„Înseamnă că ajunge galeria de la echipă.”
„Eu mă gîndesc că sunt şi aşa prea mulţi şi mă tem că o să-i copleşim” intervine Ofticiuc.
„Bun. Deci e clar. Eu aprob numai mitingul din faţa Prefecturii, fără marş. Băi Daniel, vreau să-i transmiţi comandantului de la jandarmi să se mobilizeze cu un efectiv ca la meciul Rapidului cu Dinamo, să aducă forţe şi din judeţele Moldovei, să le intre bine în cap la viermii găozari cine are puterea!”
„Păi ăştia au numai aici pe plan local o mie de haidamaci!” intervine „ziaristul” acoperit al MAI.
„Nu-i nimic, să fie cinci mii. Să fie echipaţi cu bulane şi muniţie de război, gaze lacrimogene, tunuri de apă şi tot tacîmul, să bage groaza în duşmanul de clasă!”
„Mişu, da vezi că e sărbătoare, băi, e sfinţii Mihail şi Gavril şi…”
„Băi, mă doare în cur, e şi ziua mea, vreau să beau liniştit şi să nu fiu deranjat.”
Didina interveni în timp ce tot mînuia tableta.
„Uite, tipul ăla care-i de fapt marele tău duşman din societatea civilă anunţă că fiind ziua sa are musafiri şi nu participă la mitinig, îţi transmite să nu te sperii.”
„Daa? Bun, atunci spune-i băi Daniel comandantului tău să nu mai aducă efective din alte judeţe, dar să vină toţi de la noi.”
„Am înţeles dom Mişu, da mata dai o cinzeacă de ziua matale?”
„Băăi, futu-vă muma-n cur de beţivani, că numai să mă decavaţi vă pricepeţi. Veniţi la mine la cafenea în Piaţa Adunării cînd începe mitingul galeriei de la F.C. Dezastrul şi mai vedem. Dar fiţi atenţi, dacă pierdem şi acu oraşul, scapă cine poate!
Buratecule tu bagă mare toată săptămîna în Cuierul Primăriei multe, multe realizări şi succesuri, vorba curvei ăleia mici a lui Băsescu. Şi sari o ţîră mai cu curaj la gîtul găozarilor ăia de la TeleP, că acolo-i focarul. Pune vorbe în gura mea dacă te temi, fă-i pe toţi viermi, cretini, idioţi, băsişti împuţiţi, orice, numai să-i discredităm şi noi oleacă. Sorine, tu să nu mai faci tîmpenii pe feisbuc să intrăm în gura Europei. Dă rapid o dezminţire ceva, zi că ai citit tu pe un bilet la teatru că zvastica e un însemn tibetan ce exprimă solidaritate, poate mai ştergi puţin din prostie… Hai, acu la muncă că avem treabă!”