Pentru cei care aţi absolvit „magna cum laudae” gimnaziul, desigur că nu este niciun secret sintagma „călcâiul lui Ahile” precum şi conotaţia sa.
Pentru voi am să explic aici ceea ce puţini gândesc şi poate chiar înţeleg. Probabil că mai toate ţările Pământului îşi recunosc câte cel puţin o vulnerabilitate a lor. Pentru noi – pentru România – una dintre vulnerabilităţile de după puciul din 89 a fost, este şi încă va fi Ministerul Transporturilor. Dacă ar fi să o luăm „băbeşte” ca să explic mai pe înţelesul multor deontologi, Ministerul Transporturilor este cam singurul minister „pur tehnic” al oricărei ţări. În alte state şi chiar şi pe la noi mai există şi alte ministere desprinse, cum ar fi al construcţiilor, al „marilor proiecte”, al Dezvoltării, sau pur şi simplu al Lucrărilor Publice.
Şi la noi în ultimii douăzecişi cinci de ani au existat în diferite guverne şi guvernări fel de fel de scheme şi de administrări, dar Ministerul Transporturilor niciodată nu a lipsit ca entitate desine stătătoare.
În principal, Ministerul Transporturilor cuprinde infrastructura rutieră a unei ţări, cea feroviară, navală ( flota plus instalaţiile portuare ) şi compania aeriană civilă a statului ( dacă există ) cu reţeaua de aeroporturi.
Să gestionezi cu credinţă şi profesionalism asemenea patrimoniu nu este deloc un lucru facil, iar pe timpul comuniştilor Ministerul Transporturilor cuprindea în componenţă şi telecomunicaţiile numindu-se MTTc incluzând Poşta şi telecomunicaţiile.
Pot să spun fără nicio greşeală că cel puţin o jumătate din bugetul unei ţări merge spre Transporturi. Sau cel puţin aşa ar trebui să se întâmple.
În România de după 90, toţi miniştri care s-au perindat la conducerea acestui minister – cu o singură excepţie – au fost nişte pseudoageamii. Excepţia s-a numit Traian Băsescu.
Din păcate competenţele care îl făceau pe Băsescu şi îl recomandau să fie un ministru aproape de excepţional, s-au dublat cu firea sa ticăloasă, cu rapacitatea sa, cu apartenenţa la structurile vechii securităţi care i-au dat o mare siguranţă şi nonşalanţă şi mai ales cu educaţia sa superficială din copilărie şi adolescenţă care l-au făcut să rămână doar cu Şcoala Vieţii, pe care a absolvito „cu brio”în tavernele şi bordelurile lumii şi în serviciile secrete…
Băsescu a preluat funcţia de ministru la Transporturi prima oară în 1990 cred, de la începuturi, când ministerul încă funcţiona din inerţie fiind considerat o a doua Armată a ţării, iar salariaţii din toate domeniile acţionau precis conform unor proceduri bine stabilite pe toate domeniile, indiferent de condiţiile de vreme sau sărbători legale.
Băsescu a început devalizarea României cu ceea ce ştia el mai bine din felia în care fusese o bomboană pe tort: Flota Comercială, pe care a manglit-o pur şi simplu organizând sub el o reţea din foşti colegi dispuşi să se îmbogăţească peste noapte. Asta era într-o perioadă când ţara era copleşită de haosul furnizat de vidul de putere şi de lipsa unei legislaţii precise, de instituţii consolidate.
După ce a bătut din palme frecându-le cu satisfacţie că a bifat o acţiune care l-a făcut pe loc unul din potentaţii ţării, Băsescu s-a implicat şi în politică masiv, intuind că numai aşa va putea fi în cărţi să-şi apere jaful.
În următoarele sale legislaturi cât a fost numit alternativ prin fel de fel de guvernări la Transporturi – au fost în total patru – Băsescu s-a ocupat rând pe rând de fiecare ramură a ministerului, organizând ştiinţific mafia şi jaful.
Prima grevă substanţială din România care a arătat populaţiei obişnuite cu legea fricii din perioada ceauşistă că în România s-a schimbat ceva, a fost greva din CFR în care mecanicii de locomotivă şi toţi cei din sectorul „mişcare” îşi închipuiau că importanţa lor în transportul feroviar va determina Guvernul Roman să le mărească salariile astronomic. Au făcut o grevă generală care a paralizat ţara.
Atunci Băsescu i-a pus cu botul pe labe necedând presiunii, ba chiar trecând la contraatac în forţă, ceea ce a făcut mulţimea salariată proaspăt organizată în „sindicate libere” să facă paşi înapoi şi să-şi tempereze cererile.
Asta l-a ridicat dintr-o dată pe Băsescu ca fiind omul competent ce devenise un fel de comandant cu epoleţii pe maiou şi un tip indispensabil în următoarele guvernări.
Anii 94-95 l-au împins cu ochiul zbanghiu către sectorul de drumuri, unde a văzut imediat un potenţial imens de fraudă, rulând sume exorbitante din care el şi cu mafia pe care a organizat-o sifonau la greu.
Atunci a ieşit el cu faimoasa teorie care s-a transformat rapid în strategie naţională şi anume că nu de autostrăzi avem nevoie, ci de reabilitarea şoselelor existente că nu ar fi fost suficiente resurse pentru construcţia unei reţele de autostrăzi. „Aici sunt banii dumneavoastră” pe table din toată România a fost o altă mare escrocherie băsistă prin care ne spunea în faţă că el şi ai lui de acolo fură banii ţării!
Golănia în realitate era aceea că la reabilitări puteai să bagi orice sumă de bani, că oricum la cât de proastă era reţeaua după anii ceauşismului, nimic nu se vedea! Nici cât se făcea, nici ce se făcea, dar mai ales nu se vedea cât se fura. La autostrăzi se puteau număra anual kilometrii construiţi şi orice licean putea aplica o regulă de „trei simplă” şi afla că s-au evaporat miliarde de euro în neant.
Concomitent s-a trecut la subfinanţarea infrastructurii CFR, care s-a degradat atât de tare din întreţinerea insuficientă, de unde se mai sifonau şi acolo bani cu nemiluita şi cu un Nicolaiciuc, încât astăzi situaţia este deplorabilă şi extrem de greu de surmontat.
Dintr-o dată fosta AND (Administraţie Naţională a Drumurilor) din timpurile comuniste s-a transformat în actuala Companie CNADNR care putea chipurile astfel să primească finanţări externe de la BEI, BIRD, Banca Europeacă şi alte fonduri externe.
Fondul general al jafului la Ministerul Transporturilor a crescut imediat simţitor, Băsescu fiind iniţiatorul care a pus la cale toate mecanismele din subordine.
Şefii CNADNR au devenit dintr-o dată superputernici trecându-le pe mână miliarde de euro pe care le sifonau profesionist aplicând cu măiestrie regula celor şapte „F”: fură frate fără frică, formele fie făcute”…Din acest motiv, toţi directorii companiilor înfiinţate în minister după modelul CNADNR şi în celelalte sectoare erau aleşi cu grijă de Băsescu şi mai apoi de ceilalţi care i-au urmat pe această funcţie după criteriul să fure ca oameni de încredere şi complici. Baza este OMERTA.
Dacă aş avea o putere anormală aş da imediat un Decret să fie arestaţi pe loc într-o primă etapă toţi foştii miniştri de la Transporturi – de la Băsescu până la Ioan Rus – împreună cu absolut toţi directorii companiilor şi agenţiilor subordonate M.T.
Fără nicio judecare i-aş condamna la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averilor până la rudele de gradul trei, indiferent dacă asta ar zgudui economia o perioadă de timp şi ar suna ca un fel de naţionalizare a unor mari averi.
Am putea-o lua de la un nou început cu mai multă minte poate, cu alt noroc!
Dacă ar fi să fim corecţi, ar trebui trecut apoi la cercetat toate funcţiile de conducere din toate domeniile acestui minister, oprindu-ne EVENTUAL la acarul Păun.
Iarăşi ar trebui confiscate sute de mii sau chiar milioane de bunuri fixe şi mobile în care cred – dacă ne-am duce pe cinstite apoi şi în alte domenii şi ministere ca: Învăţământul, Sănătatea, Afacerile Interne, Apărarea, Justiţia – să ne condamnăm cam 98% din populaţia României şi să refacem bugetul cu banii ce i-am devalizat în timp întreaga naţiune vreme de douăzecişicinci de ani.
Ne-am plăti toate datoriile făcute şi furate de o elită în cârdăşie cu noi prostimea şi idioţii neamului ce i-am ţinut în spate ajutându-i cumva să se urce pe spinările noastre, pe umerii noştri, pentru ca în final să ne calce pe cap!
Amintiţi-vă câteva nume înafară de Băsescu: Boagiu, Ludovic Orban, Miron Mitrea, Nica, Şova, Rus, Dobre, Fenechiu, i-am luat la întâmplare fără a respecta vreo ordine cronologică.
Pe timpul când aveam tangenţă directă cu Ministerul Transporturilor umbla în folclorul drumarilor din jurul fostei directoare preferate a lui Băsescu şi Boagiu ( mă refer la Dorina Tiron ), vorba că madam Tiron venea sâmbăta sau dumineca acasă la Suceava înBroscăuţi, unde şi-a făcut sărăcuţa un viloi în lipsă de copchii, cu elicopterul pus la dispoziţie de Regele ÎncoRnorat al asfaltului – Dorin Umbrărescu – omul numărul unu o lungă perioadă care a păpat banii CNADNR şi nu numai…chiar şi ai Primăriei Capitalei…”prietenii ştiu de ce”!
Se vorbea pe la zaiafeturi că Umbrărescu avea o vorbă la mesele „înalte”: nu există niciun ministru nou numit de orice guvernare ca să nu ia nonşalant un milion de euro „cash” la valiză numai şi numai să păstreze sub el nişte oameni cheie pe funcţii de conducere.
Prima dată am auzit asta când tocmai Alianţa DA se certaseră şi nenea Ludovic o schimbase pe „madame” Boagiu…Era în 2006 cu nea Călin Trădiceanu premier. Oare Loici să fi băut toţi banii? Că nici foarte mulţi purici nu a făcut pe acolo până la urmă…
De Relu Puşcărelu ce să mai vorbim? Ne-a ajutat cumva Dumnezeu că a pus Băsescu geana pe el că-l sfidase ( e nasol să sfidezi un scorpion, să ştiţi !) şi i-a tăiat robinetul în mod rudimentar secţionându-i pur şi simplu ţeava de alimentare cu flexul…Altfel, chiar nu mai râmânea nimic în România la Transporturi! Nici măcar carioci în librării! Mare parte le consumase Şova.
Revenind, ca o concluzie, trebuie să vă spun că Ministrul Transporturilor unei ţări ar trebui după părerea mea să deţină şi funcţia de Viceprimministru prin Lege, dar o lege în care să fie stipulate nişte condiţii obligatorii de elegibilitate a persoanei vizate – în general un TEHNOCRAT!
La Ministerul Transporturilor ministrul ar fi obligatoriu să deţină profesiea de inginer într-un domeniu conex profilului de tehnicitate al instituţiei şi dacă se poate chiar cu dublă sau triplă licenţiere şi o experienţă de minimum 15 – 20 de ani chiar într-o funcţie din minister în care a urcat ierarhic prin competenţe dovedite.
Numai aşa şi numai atunci – cu un salariu de 10-15000 de euro lunar (venituri totale) putem vorbi ca şi România să progreseze cu timiditate la început, dar asta ne-ar da garanţia ca măcar în trei-patru decenii să ajungem şi noi la stadiul în care se află astăzi ţările civilizate şi cu democraţie consolidată din vestul Europei.
„Stop jaf!”, aş striga aidoma lui Pavel Bartoș care oprește doar votul…