11. STRATEGII

Acum a venit momentul când vreau să mă opresc puțin din derularea evenimentelor pe care le-am trăit personal ca să vă explic niște detalii absolut necesare ca să înțelegeți măcar puțin din modul cum gândesc și cum acționez, că simt că mulți judecă doar superficial și după aparențe.

Când m-am trezit în fața acestui fapt împlinit și am conștientizat că această „pedeapsă” va fi foarte greu de înlăturat – chiar spre imposibil – au existat câteva zile bune și nopți nedormite în care am răsucit problema pe toate părțile cu mult calm și detașare ca să pot gândi rațional și să nu cedez primului impuls. Atunci am gândit soluția PROTESTULUI făcut vizibil pe teritoriul Centrului, acolo unde îmi erau de fapt îngrădite libertățile esențiale și chiar minime pe care le prevede Constituția țării – indiferent de starea de sănătate a omului… Pentru că primul impuls, a fost acela de a o strânge de gât când trece pe lângă mine pe scorpia cu numele de Dana Toma. Indiferent de consecințe.  Dar mi-am zis că pot mult mai mult, așa că mi-am reprimat instinctul și am pus la cale un Plan de strategii.

Întâiul lucru pe care l-am făcut a fost acela să întocmesc o Listă cu toate instituțiile statului român și chiar acelea internaționale, cărora aș putea să mă plâng de abuzuri. După ce am întocmit Lista, le-am căutat site-urile și de pe ele am luat adresele de poștă electronică afișată, pe care am adăugat-o la listă. Odată fiind terminată această acțiune, am trecut la următoarea etapă.

Din prima clipă în sinea mea a încolțit gândul că nu pot – după o viață demnă trăită – de luptă cu nedreptățile și cu diferite Sisteme, să mă las ucis de câțiva ticăloși care profită de funcțiile pe care au ajuns prin metode deloc cinstite, profitând de infirmitatea dobândită de mine  și eu să închid ochii complet legat de mâini și de picioare, cu creierul blocat și să nu fac nimic măcar ca să încerc să mă eliberez. Deviza mea în viață a fost și a rămas aceea că „mor cu voi de gât ticăloșilor, dacă tot trebuie să mor!”

Prin urmare am fost hotărât să fac orice îmi este în putință și mă duce mintea ca să mă lupt de unul singur cu niște adversari știuți dar nevăzuți, care stau în spatele Profesorului și a Danei Toma.

Când te apuci de așa ceva, trebuie în primul rând să fii bazat, să ai suficiente informații și noțiuni despre cum funcționează statul „democratic și de drep(ț)t”, să ai cunoștințe suficiente despre serviciile de intelligence, despre atribuțiile și menirea fiecăruia, să fii la curent cu multe lucruri de culise – așa cum am ajuns eu după câțiva ani de presă făcută online în slujba societății civile. Altfel te apuci degeaba, ești o victimă sigură de la bun început, nici nu are rost să începi. În al doilea rând trebuie să fii un om înzestrat cu nervi tari, cu multă răbdare și persuasiune, să te aștepți la eșecuri – la multe eșecuri – dar în ciuda acestora, să fii insistent și persistent și să continui!

Așa am gândit eu niște lucruri elementare cât timp „am rumegat” șansele ce le am sau nu ca să mă iau de gât cu Sistemul.

Din prima clipă am acceptat ideea că nu pot ieși învingător categoric în această luptă, pentru simplul motiv că ea este inegală și voi fi copleșit chiar de greutatea Sistemului – comparativ cu a mea, chiar dacă nici eu nu sunt prea ușor… Din start am exclus varianta să dau pe cineva în judecată așa cum fac majoritatea oamenilor care cred în Justiție, dar probabil într-o Justiție ireală, așa cum o visăm noi când dormim cu ochii deschiși.

Nu aveam de gând să cheltuiesc nici 5 bani ca să-mi caut Dreptatea, pentru simplul fapt că Dreptatea nu ți-o poți cumpăra, o ai sau nu o ai, o câștigi prin luptă, sau o pierzi tot în luptă, așa că nu am acționat precum se așteptau ei, Profesorul și CEO Ioana Țoncu. În fine, îmi cunoșteam adversarii, dar mai ales cine sunt potențialii săi apărători care fac pe moment Legea în România.  Știam cu precizie faptul că instituțiile statului român sunt aservite în totalitate sistemului mondial globalist și că toți demnitarii din fruntea tuturor instituțiilor răspund numai la acționarea unor butoane – apăsate sau nu – de superiorii lor ierarhici. Așadar, mi-am scos din minte din prima clipă că voi obține vreun rezultat favorabil mie 100%, însă de acum urmăream să dezvălui intrând în luptă, chiar pe propria-mi piele, ce șanse poate avea un simplu cetățean român să primească dreptate în această țară devenită o colonie globalistă.

Doar cu globalismul, lupt de două decenii ca membru al societății civile, ba la FAPTA, ba la Rechin de Bahlui, unde am încercat din răsputeri să deschid ochii conaționalilor mei să nu se mai lase demoralizați și umiliți de propaganda ostilă, ci să conștientizeze că noi toți suntem o Forță care îi poate răsturna prin unire.

Aici însă este vorba chiar de mine, iar Dumnezeu cred că a vrut să-mi dea o mare provocare la apusul vieții, ca un ultim semn că aș putea să fac un sacrificiu personal ca să dovedesc că tot ce am făcut până  azi – cu bune și rele – nu au fost vorbe goale, iar dacă nu pot să-mi apăr țara cu arma în mână așa cum au făcut unii strămoși ai mei, cu siguranță mi-a dat șansa să fiu în linia întâi al unui front nevăzut în care pot să mă sacrific pentru ideea de libertate.

Așa am gândit prima acțiune de revoltă pe care am făcut-o public, aceea cu PROTESTUL, pentru că am știut și reacția lor, a celor care sunt degetele boante și cu unghiile murdare ale pumnului ce m-a lovit.

M-au ignorat, exact așa cum mă și așteptam, dar scopul meu era să arăt altora – pacienți și personal medical – că lupt, că nu accept umilința și supunerea fără luptă. Ca în orice situație de acest fel, oamenii care formează societatea de astăzi, societatea predominantă a celor din generația copilului meu, sunt anesteziați aproape în totalitate și au reacționat cu multă timiditate și frică. În primul rând, cunoșteam teama societății de acum, în care s-a ajuns treptat prin acțiunea Sistemului ticăloșit, în care  cei mulți aplică politica struțului și își bagă capul în nisip. Fiecare a ajuns individualist și se gândește numai la binele său personal, fără a conștientiza că binele individual nu poate fi un bine, dacă nu este în context cu binele colectiv – lucru pe care se și bazează clasa politică și Sistemul.

Știam deci că șușotesc cu toții în spatele meu și prea puțini sunt aceia care vor avea curajul să îmi ceară explicații, de frică să nu audă deschis și pe față ceea ce știau că voi spune fără frică când sunt provocat, iar asta se datora în primul rând spaimei de a nu fi auziți sau pârâți lui Dana Toma că au auzit direct niște lucruri grele spuse despre ea și abuzul ei în serviciu în legătură cu mine. Fiecare gândește cu prioritate „am familie acasă, am copii de crescut, prin urmare să mă dau repede de o parte, ca nici prin minte să nu poată să mă asocieze că sunt de acord sau de partea acestui om”.

Nu am condamnat niciodată această atitudine, pentru că din păcate așa a ajuns societatea, așa a ajuns Țara. Este de înțeles că oamenii se tem, că în ziua de astăzi ții cu dinții de serviciul pe care îl ai și ai ajuns poate cu mari sacrificii să-l obții.  Deci cunoșteam prea bine „contextul social”, mentalitatea păguboasă în care ne ducem traiul. Deși ar fi putut să mă ajute deschis în modul privat cu informații despre ce se vorbește și se află despre mine, fără știrea nimănui altcineva, pentru că am Inboxul de WhatsApp securizat maximum, nimeni dintre aceia pe care îi consider prieteni buni nu îndrăznesc să îmi spună o vorbuliță sau să aibă o reacție, că pur și simplu au înțeles probabil de la Dana Toma care i-a prelucrat sau de la Domnul Psiholog, că sunt foarte periculos și că fac rău doar că așa îmi este firea. Că sunt exact invers, asta poate vor înțelege cândva, însă poate că atunci va fi prea târziu ca să-mi arate. Este bine oricând, că asta înseamnă să se elibereze ei înșiși de lanțurile invizibile cu care sunt legați.

Da, mi-am asumat deliberat aceste riscuri, aceste acțiuni pe care le-am declanșat în deplină cunoștință de cauză, conștient că sunt pe cont propriu, conștient și lucid că prefer să mor cu ei de gât dacă tot vor să mă omoare.

Am declanșat deci acel PROTEST scriind pe o mască din stocul făcut în perioada circului cu „pLandemia”, cu un marker permanent pe textila pe post de botniță – ce eram obligați să o purtăm ca o dovadă a puterii nemărginite a Sistemului asupra muritorilor – am scris cu majuscule PROTEST și o puneam ostentativ pe figură, la conectare. După conectare, o mutam sub bărbie, că mirosea puternic a chimicalele din care este fabricat tușul. Am confecționat pe calculator un afiș scris cu majuscule înalte de 2-3 cm textul PROTEST! PACIENT DISCRIMINAT, pe care mi-l agățam pe piept

la fiecare ședință de dializă. Cine intra în salon, dădea cu ochii de mine așezat pe primul pat. Că erau străini de la Salvare ce intrau pentru un pacient adus sau luat pentru vreun Spital, că erau de la vreo instituție a statului, pentru ei era afișul, în speranța că mă vor întreba de ce port acel afiș și eu să le spun motivul. În aproape jumătate de an cât a durat PROTESTUL, nu a venit în Centru în control nicio autoritate instituțională, așa cum ar fi fost obligatoriu să o facă, sau dacă au fost, s-a făcut musai în alte zile sau ore când era imposibil să mă fi întâlnit pe mine la dializă.

În mintea mea se dădea o mare bătălie între imboldul de a declanșa un baraj de artilerie grea către toate punctele de comandă din tabăra inamică, sau să aleg metoda atacurilor punctuale, care țintesc cu mare precizie, de bisturiu, doar persoanele inamice, încercând să fac cât mai puține victime colaterale. Tot timpul – de la declanșarea ostilităților și până acum, într-o fază înaintată a războiului – am căutat să nu lovesc nici din greșeală în blazonul firmei multinaționale care patronează activitatea de dializă și care a făcut minuni pe întreg globul pământesc, chiar dacă în România firma a fost compromisă și deturnată doar la a face profit cu orice preț în fața scopului inițial declarat.

De fapt, eu sunt dușmănit de niște oameni în carne și oase ca și mine, cu ei am eu treabă, cu ei lupt eu pentru ticăloșia care mi-aui produs-o, nu mă lupt cu oamenii minunați angajați în firmă precum asistenții și infirmierii, sau  medicii care se zbat cu mult profesionalism să ajute pacienții, în ciuda comportamentului lor laș în privința situației mele și contextul societății în care trăiesc și de obediență totală și nedisimulată față de Profesor, care stă precum păianjenul „cap de mort” după grindă și iese din când în când să mai urzească o pânză care să-l protejeze pe el și pe puii săi de păianjen.

Prin urmare, tot ce am pus la cale și cum am acționat a fost făcut cu o gândire profundă și cu grija permanentă de a nu pune în lumină proastă FIRMA, ci doar ANUMIȚI oameni cu putere de decizie, care sunt de fapt capul răutăților și conduc din umbră totul pentru a fura efectiv cât mai mulți bani nemeritați din bugetul CNAS – adică al României.

La acest furt pe față prin metode pe care am să le explic în capitole viitoare, sunt complici evident toate instituțiile statului român care au obligația de a controla și de a filtra toate operațiunile financiare, dar care trăiesc prin bani negri luați individual de conducerile acestor instituții, din șpăgile primite pe toate scările ierarhiei, de jos până sus.

Mi-am spus de la bun început că lupta mea chiar dacă nu mă va elibera imediat, chiar dacă nu mă va elibera niciodată, îmi va furniza suficient material din ceea ce am trăit pe pielea mea din experiență proprie, ca să-mi permită în final să scriu o SAGA  despre lupta antimafia, ca lumea să înțeleagă povestit din interior cum funcționează mecanismele statului „dă drept”, cât de false și ipocrite sunt acestea, fapt care le dăunează infinit mai mult decât orice succes aș avea într-o confruntare juridică ce ar trebui teoretic să-mi dea imediat dreptate și să mă elibereze.

Am avut cu Titi nenumărate discuții controverse, în care mă tot tachina că îmi pierd viața și energia risipindu-mă pe acțiuni inutile în care voi fi ignorat și voi pierde cu siguranță, în loc să mă concentrez direct pe acțiunea în justiție, în lupta directă prin procuratură cu dușmanii cărora le-am făcut prin octombrie anul trecut Plângere penală.

Și aceste Plângeri penale (două până în prezent, dar vor mai fi), au menirea știută de mine că vor acționa ca niște mine plantate cu efect întârziat, ca un Genist ce sunt, așa cum v-am povestit acest aspect din viața mea și vor exploda când inamicii nu se mai așteaptă!

Acești ticăloși care mi-au produs chinuri acum la vârsta senectuții, habar nu au că în ciuda faptului că ei cheltuiesc sume mari pe șpăgi și pe avocați ca să astupe găurile ambarcațiunii găurite care ia apă, toate sesizările, toate plângerile penale care se fac la oricare unitate de parchet din țară – de la Judecătorie și până la Curtea Supremă – sunt transmise conform Protocoalelor (care încă funcționează cu SRI) și sunt monitorizate atent de aceștia. SRI știe în timp real absolut totul despre persoanele care prin funcție sau avere ,,sau comportament”, au funcții de răspundere oriunde și pe orice treaptă a societății și sunt monitorizate pas cu pas, se întocmesc rapoarte detaliate despre activitatea lor, astfel că vine un moment propice și la un simplu telefon se scot la iveală dosare cu date și activități petrecute începând cu mulți ani înainte. Suntem un stat polițienesc în care numai idioții nu vor să știe că se face Poliție Politică! Deocamdată, în trufia și ticăloșia lor, „personajele” care au pus umărul să mă ostracizeze cred și jubilează că mi-au făcut un mare rău și că m-au învins.

Recunosc deschis că m-au învins, cu greutatea lor imensă cu care apasă asupra mea, doar de la premisa asta am pornit, însă vom vedea la final cine va fi fost mai în câștig…

Ei, cu greutatea blazonului după care se ascund, sau eu, care am reușit să scot la lumină – în ciuda obstacolelor pe care mi le-au pus în cale – să dezvălui lumii toate mârșăviile unui Sistem putred, a unor mecanisme care fac jocul ticăloșilor, a celor care își dau mâna pe sub masă ca să jefuiască banii contribuabililor și să-și creeze venituri ilicite?! Că sunt interlopi cu cravată și cămăși albe, că sunt Procurori plătiți să vegheze asupra respectării legalității și să facă dreptate oamenilor abuzați, sau a instituțiilor statului create special că să mimeze în ochii lumii că România este o țară democratică, toți aceștia la un loc nu pot evita să-i devoalez public, decât omorându-mă efectiv.

De asta m-am apucat să îmi scriu povestea vieții mele trăite în ultimii câțiva ani, lucru pe care nu mi-l poate interzice nimeni, pentru că – n-așa?- creez o operă literară, o scriu pe blogul personal, iar cândva, cine știe, poate după ce voi trece în  neființă, fiica mea o va edita și o va tipări ca să o redea românilor din viitor, să afle adevărul din spatele culiselor… Vor veni alte timpuri…

Asta nu vor putea ascunde cu hotărârile lor nici procurorii, nici comisarii de poliție, nici eventualii judecători care vor sta drepți și vor judeca strâmb speța pe care eu o dezvălui.

M-am folosit de niște nume concrete din mafie ca să le bag în reflectorul atenției publice, dar scopul meu este ca pe lângă ei, voi să vedeți decorurile, machiajul și costumele, nu doar figurile lor triste și  amprentate de frică acum…

Să revenim dar cu picioarele pe pământul infectat cu microbi de nosocomiale, de clostridium dificile, de unde de fapt a pornit războiul…

O măsură suplimentară înafara protestului făcut de mine a fost reducerea numărului de ședințe de dializă de la trei, la două pe săptămână. Asta mi-a creat conform așteptărilor mele grave perturbații de funcționare a corpului, mai ales în ce privește menținerea greutății corporale apropiate de „greutatea uscată”, dar printr-o conduită personală crâncenă, cu sacrificii mari, am reușit oarecum să controlez situația. Am reușit să țin acest regim de dializă timp de trei luni încheiate, când am renunțat de bună voie tot așa cum l-am și declanșat. În toată această perioadă am avut foarte mulți „emisari” care îmi transmiteau „sincer și dezinteresat” că este inutilă și periculoasă acțiunea mea de protest care îmi periclitează viața, că nu are niciun efect și că nu impresionează persoanele care au decis pedepsirea mea. I-am lăsat în pace cu ignoranța lor  sau cu misiunea lor ratată, pentru că scopul meu principal era acela să-mi dovedesc mie însumi că sunt în stare de orice sacrificiu, să lupt pentru libertatea mea și să le arăt ticăloșilor nominalizați că sunt mult mai puternic decât și-au închipuit ei și le-am transmis printre rânduri că trebuiau să se aștepte la multe alte mijloace de a lupta cu dânșii.

La 1 decembrie anul trecut am trecut înapoi la sistemul de trei dialize pe săptămână, intrând „în normal”. În tot acest timp mi-am urmat punct cu punct Planul întocmit de mine la data când am înțeles că voi fi obligat să mă supun interdicției care mi-a sistat libertatea. Mai precizez încă odată, că nu am dorit cu niciun chip să fac circ și să mă răzvrătesc când infirmierii veneau să mă împingă cu căruțul, deoarece eram conștient că nu este hotărârea și vina lor, iar devenind supus ordinelor primite, îi exoneram de neplăceri de care nu erau vinovați,, Puteam să mă zbat, să țip, să-i înjur ca la ușa cortului, pe ei și pe aceia care le dăduseră dispoziție, dar am acționat ca un om care are și alte mijloace de a-i pedepsi.

Pentru că tot ceea ce am întreprins de la data când am declanșat acel PROTEST, a fost cărămidă cu cărămidă zidit la un perete gros și inexpugnabil, după care îi voi pedepsi pe toți aceia care au acționat ca un Grup Infracțional Organizat și au comis abuzuri în serviciu care au dus la îngrădirea mea și au acționat cu bună știință pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, așa cum prevede negru pe alb Codul Penal.

Într-o bună zi – care nu este deloc departe – nația română se va trezi din somn la gălăgia pe care o fac eu și alte mii ca al de mine, iar asta va răsturna de tot această epocă ticăloasă în care globalismul a distrus multe popoare europene în special, lucru care va schimba toată societatea, toate iudele puse acum în puncte cheie care acționează la comandă și se va porni o adevărată vânătoare de capete ce vor fi trecute prin foc și sabie de furia dezlănțuită a mulțimii. Este posibil ca eu să nu mai fiu viu la acea dată, dar va rămâne poate acest blog în cloud, sau această carte care va rezulta la urmă după ce voi – contemporanii mei – veți lua cunoștință despre aceste ticăloșii petrecute chiar lângă voi în timp ce trăiați liniștiți, cuprinși de grijile sau evenimentele din viața voastră, inconștienți însă de pericolele care vă pasc atât pe voi, cât și pe copiii sau nepoții voștri.

Asta este VICTORIA mea, pe care o repurtez oricum – cu vrerea lor sau nu – cu șpăgile lor pe care îi oblig din plin să le folosească pentru a scăpa pe moment de acuzații.

Vreau să vă spun un lucru pe care probabil că nu îl băgați de seamă. Nici Profesorul, nici CEO Ioana Țoncu NU SUNT implicați practic în Fresenius cu hotărâri vizibile, palpabile, care să poată fi probate de procurorii plătiți să nu ancheteze profesional orice dosar care duce spre ei, care să fi declanșat orice ticăloșie financiară. Ei conduc din stratosferă precum Zeus din Olimp toată această mafie integrată în mafia națională și internațională (am cântărit bine termenii scriși), însă cei doi au fiecare degete cu unghii murdare care formează pumnul cu care lovesc și cu care  strâng de pe masă grămezi de bani iliciți, pe care în mare majoritate și-i bagă în buzunarul propriu.

Aici, în această Saga vă voi spune explicit cum fac ei asta, chiar dacă au multe avantaje ilicite, PROCURORII sunt cumpărați să tacă și să ascundă pentru moment aceste mârșăvii. Este punctul meu de vedere exprimat liber și fără constrângeri, așa că îmi exercit acest drept când am văzut că se  încearcă din răsputeri ca în timpul vieții mele să nu mi se facă dreptate. Știu cât îi doare, știu cât de tare primesc lovitura în bărbie, dar dacă nu îi pot învinge datorită corupției generalizate, le voi produce mai multe daune acționând ca o pietricică în pantof.

Din răsputeri mă feresc să nu atrag în pedepsirea care vine neașteptat din multe direcții, oameni nevinovați pe care eu încă îi stimez mult pentru munca pe care o fac și care nu au altă vină decât aceea că trăiesc și muncesc într-un mediu pur mafiot, dar din care nu beneficiază direct cu nimic.

Prin urmare mă abțin deocamdată să declanșez controale și sancțiuni ale unor instituții pe care le oblig să vină și să constate, iar apoi să sancționeze, pentru că nu doresc să se răsfrângă împotriva unor oameni fără vină – care din ianuarie a. c. conduc ALTFEL Centrul de dializă – dar care sunt sabotați pe față de degetele murdare să lucreze în liniște în beneficiul pacienților. Există chiar pericolul real ca Centrul nr.1 să fie comasat cu Centrul din Păcurari condus nu de mult de mama Profesorului, care în sfârșit a acceptat să se pensioneze, iar Profesorul – prin abuz de putere – și-a făcut Centrul său propriu „Verde Clinic”, la marginea Iașiului, Centru umplut imediat cu pacienți aspirați cu forță și persuasiune de la Fresenius, fără ca această multinațională să scoată măcar un scheunat de pappy, ceea ce dovedește indubitabil că există legături ascunse și oneroase între CEO Ioana Țoncu și Profesor.

Centrele cu numele Fresenius lucrează acum la cel mult o jumătate din capacitate, asistenții sunt trimiși în delegație la alte centre din țară să acopere niște goluri temporare, ceea ce poate oricând justifica – după o mârșavă acțiune – ca Fresenius să închidă activitatea la Iași și să o cedeze în exclusivitate Profesorului, pentru că se va dovedi că nu face față „concurenței” și că nu este rentabilă, iar piața Iașiului va fi deservită în exclusivitate de firma familiei Profesorului, care NU ARE  nicio funcție reală, nicio legătură reală, nici cu spitalul Parhon, unde este un simplu medic angajat cu funcția de Profesor la Universitatea de medicină, membru în Senatul Universității Gr. T. Popa, însă conduce EFECTIV personalul spitalului Parhon, precum nu apare  nici cu firma multinațională Fresenius! Lui i se supune în Spital și Directorul Medical. Trebuie să fii dea dreptul idiot ca să nu vezi și să nu recunoști asta. Dar totul va reieși pe parcursul poveștii din această SAGA Antimafia pe care tocmai o citiți.

(va urma)