6. TITI

Prin 2014 – ieșit din Clinica de chirurgie vasculară unde mi s-a scurtat piciorul drept de la gambă în urma a 12 operații repetitive „pe felii”, după cum urca infecția nosocomială pe care am luat-o chiar din Blocul operator al spitalului Sf. Spiridon – ajuns acasă, concomitent cu munca de recuperare sub coordonarea unui kinoterapeut, scriam tot felul de articole pe pagina mea de Facebook, pe blog, sau comentam la articolele publicate de presa locală online. Ca unul care lucrase cinci ani la Citadin și care am reușit să mișc ceva în orașul natal – făcând la Iași primele marcaje profesionale bicolor prin 1995, când veneau de la București fel de fel de „specialiști” ai primăriilor de acolo să facă poze și să ne spioneze – ceea ce i-a crescut lui Simirad brusc cota de piață, am avut o experiență foarte bogată în ce privește calitatea funcționarilor din primărie, așa că atunci când eram proaspăt țintuit în scaunul de invalid în fața tastaturii și citeam în presa locală aberațiile și minciunile „conului Costică ot Coțușca”, nu puteam să rabd, mai ales că eu știam și înțelegeam prea bine ce mârșăvii se ascund cu intenție.

Azi așa, mâine așa, în 2013 izbucnește „scandalul teilor”. S-au tăiat doi tei bătrâni chiar pe colț, la esplanada Teatrului Național, lângă intersecția cu str. Costache Negri și intuiția îmi spunea că urma să fie rași toți teii de pe Bvd. Ștefan cel Mare..

Acolo am implementat eu pentru prima oară în România ideea semaforului cu verde intermitent pentru virajul la dreapta, împreună cu aceea de la Casa Pătrată, la intersecția str. Palat cu Ștefan cel Mare. A fost o adevărată revoluție în traficul rutier, pentru că elibera statul inutil pe banda 1 a unor mașini care virau la dreapta, dar așteptau la semafor degeaba pentru că pe direcția înainte era culoarea roșie.

Deci m-am revoltat citind în presă argumentele lui Nichita care îl cita pe Chirica și pe „madoamna” Sălceanu – o mașteră din suita lui Simirad care a reușit să facă mult rău Iașiului cât a domnit în mod ticălos sub fusta largă a primăriei. Mai sunt și alte „Pirande” din aceeași categorie, ele se știu și se rem să nu le pomenesc acum numele… Nu dragă, sunt trecute pe pomelnic…

Prin urmare, m-am apucat să scriu articole care strigau în gura mare – ba chiar țipau la lume – despre iminenta decimare a teilor pe tot bulevardul Ștefan cel Mare. Eu știam care este scopul, pe cine și de ce deranjează teii, iar din scaunul meu „de la fereastra PC-ului” țipam la ieșeni să-i conștientizez. Țipătul meu a fost auzit la acea oră de Florin Ghețău de la TeleM Iași, cu care dialogam ades pe blogul lui Jurnalul de Iași. El a început la rândul său o campanie dirijată la TeleM contra tăierii teilor, dar mai ales după ce au fost asasinați de criminalii Chirica, Nichita și Sălceanca, a fost o campanie contra înlocuirii lor cu salcâmi japonezi. Vă mai aduceți poate aminte de acei ani, când ieșenii au fost capacitați de presa locală și de câțiva lideri neștiuți ai societății civile ca să ne opunem vehement ticăloșiei „edililor aleși” cu mâna murdară de PSD.

Scriind și făcând public o serie de mârșăvii, am atras atenția unor lideri activi ai luptei cu primăria, precum Sindicatul liber al salariaților de la CET, care atunci era în desființare prin vinderea societății primăriei, francezilor. Cel mai înverșunat dintre ei, s-a dovedit a fi V.I., un om deosebit de integru, care citindu-mi scrierile, mi-a cerut o întâlnire pe care am avut-o la domiciliul meu. Atunci ne-am cunoscut personal și ne-am expus punctele de vedere, schimbând între noi și informații utile. Așa s-a născut atunci un ONG înființat de V.I. la Iași sub egida Sindicatului de la CET, numit ACAR, adică Asociația Cetățenilor Abuzați din România, pentru că Administrația Locală abuza efectiv cetățenii Iașiului, prin acțiunile ei samavolnice care nu țineau cont de părerea majorității comunității.

Simirad, Nichita și apoi Chirica,, au fost cu toții niște escroci de doi bani care au corupt la rândul lor autoritățile ce ar fi trebuit să vegheze ca nemerniciile să nu se petreacă.

V. era mereu în stradă, în miezul luptei civice, însă legăturile dintre noi s-au adâncit și așa am ajuns să fiu consultat și să susțin scris prin articole țintite lupta societății civile.

Între timp, V.I. a ajuns șomer după ce CET-ul a fost făcut cadou de Nichita francezilor, iar el s-a implicat și mai mult în lupta civică care s-a mutat în sfera „gazelor de șist” de la Vaslui și mai apoi la lupta pentru Roșia Montană, Acolo V. a constatat că sunt implicați și mulți acoperiți din serviciile noastre (SRI, Jandarmerie, 2,15), dar și activiști ai globalismului, puternic finanțați de multele ONG-uri sorosiste. V. a luat multe amenzi de la jandarmi pentru implicarea sa, pe care totuși a reușit să le anuleze în instanță.

Într-o zi, mă sună V. și îmi spune că s-a alăturat „renumitului” Bălănescu, un circar notoriu la acea vreme în Media ieșeană, care provoca scandaluri mari și mult mediatizate la intrarea în primărie, unde scuipa cu invective la adresa primarului Nichita. El revendica o autorizație pentru deschiderea unui restaurant în subsolul unui bloc din Piața Unirii, iar primarul refuza să acorde autorizația. De atunci, acest Bălănescu – un mic „afacerist” local – a făcut tot felul de firme și asociații care luptau fățiș cu primarul și primăria lui, că al ieșenilor oricum nu era… Îmi spune V. într-o zi că Bălănescu a strâns mai multe ONG-uri sub aceeași pulpană și le-a numit FAPTA, ceea ce avea o conotație, dar nu mi-am bătut niciodată capul să o învăț. Ei făcuseră un ziar online, care se dorea a fi un jurnal local al luptei societății civile cu notabilitățile administrației locale. Cooptase și un fost jurnalist priceput la IT din TeleM, care la rândul său venise cu un coleg specializat în jurnalismul de informații… V. fusese și el cooptat în redacție, iar miza lor era să facă dezvăluiri în legătură cu multiplele mârșăvii făcute de edili.

Într-o zi, mă sună V. și îmi spune că vor să mă cunoască „domnul” Bălănescu și colegii lui V. de redacție, să stăm de vorbă. Având primită proaspăt o sticlă de palincă din Ardeal, îi invit la mine acasă, să ne cunoaștem. Dintre toți, mi-a atras în mod deosebit atenția Titi, un bărbat mic de statură, dar deosebit de corect și de limpede în abordarea aspectelor. Ceilalți se băgau în seamă, doreau parcă să-mi atragă atenția mie, cu inteligența sau „cultura” lor politică, cu multiplele lor cunoștințe privind culisele politicii ieșene… Cu  excepția lui V, cu care mă cunoșteam bine deja de 2-3 ani și făcusem multe, împreună, cei nou veniți îmi băgau degetele în ochi ca să-mi atragă atenția. Cu excepția lui Titi, care aștepta cu răbdare să se bage în seamă Bălănescu și celălalt ins provenit de la TeleM, care între timp s-a racordat la sticla de palincă de pe masă și s-a îmbătat criță.

În tot acest timp, Titi nu a pus picătură de băutură în gură, deși nu conducea vreo mașină, iar pentru mine a fost din prima o bilă albă. Fuma ca un vapor de croazieră care își purjează coșul de fum, dar aveam cu cine discuta, iar aluziv am convenit amândoi că trebuie să aprofundăm discuția noastră. În fond oamenii veniseră la mine să-mi propună să scriu pentru ziarul FAPTA, să-l facem un ziar cunoscut pe plan local. Bălănescu se dădea deja mare patron de presă, iar cel „fost” angajat la TeleM, se dădea „redactor șef” al ziarului și plusa promițându-mi mie marea cu sarea și Oltul cu totul. Deja ei erau magnați de presă, iar eu un fel de vedetă precum Ion Cristoiu… Evident că nu am pus botul și râdeam în sinea mea văzându-i ce ipocriți și farisei sunt. După aproximativ un an și jumătate în care am susținut ziarul mai mult singur, cu articolele scrise de mine, publicația s-a închis de la sine, când enervat că Bălănescu a obținut de la Chirica ce își dorea, a refuzat să mai publicăm articole nefavorabile Bulibașei „ales” al Iașiului. Evident, că eu și Titi i-am salutat din mers, iar împreună cu amicul V. am demarat proiectul Rechin de Bahlui.

A urmat vizita lui Titi la mine de mai multe ori, iar eu am constatat că îmi face mare plăcere să discut cu el, mai ales că am aflat și am constatat (așa cum bănuiam), că nu este deloc străin de munca de informații. Pe vremea când lucrasem în Harghita la M.I. ca angajat civil devenisem amic cu mulți ofițeri și de la miliție și de la securitate. Eram de aceeași vârstă, jucam împreună în campionatul de minifotbal, știau că am și eu grad de ofițer în rezervă ca genist, iar asta a devenit o camaraderie care ne-a apropiat. Atunci, în acele timpuri, am învățat și am văzut cu ochii mei un lucru primordial și esențial în munca operativă: anume că un ofițer de informații nu își dezvăluie sursele și legăturile decât șefului său ierarhic care comandă structura, în rest, nimeni nu știe amănunte, că îl păzește de dureri de cap. Prin urmare aflasem de pe atunci un lucru elementar: degeaba întrebi un ofițer de informații unde lucrează cu exactitate, sub ce acoperire, de care structură aparține, că astfel de informații nu le vei primi nici dacă îi ești mamă sau tată, frate sau soție. Puteai să primești un răspuns care în cel mai fericit caz putea fi o minciună de complezență, dar niciodată adevărul. Și este foarte bine așa! Prin urmare, am intuit doar că Titi are pregătire informativă, dar din acel moment nu m-a interesat să aflu amănunte, nici dacă este activ sau în rezervă, nici ce structură servește sau a servit. Nimic. De asta am putut deveni și să fim prieteni pe mai departe.

 Ca unul care a lucrat cinci ani în acest mediu, știam foarte bine ce poți întreba cu amănunte și ce nu, pentru că de întrebat puteai să întrebi ce te tăia capul, dar nu era obligatoriu să ți se spună și adevărul. Totuși, pe parcursul vremii, unele mici secrete individuale au fost clarificate între noi și am ajuns astfel la o camaraderie – așa cum ajung bărbații care au făcut armată și care devin parteneri într-o muncă foarte periculoasă și foarte intelectuală – cum poate ați văzut prin filme că sunt partenerii polițiști sau agenți, care își păzesc spatele unul celuilalt bazându-se efectiv pe asta, fiind chiar hotărâți să-și dea viața pentru apărarea celuilalt. Se creează o asemenea sudură sufletească între parteneri, încât prietenia este deja un cuvânt perimat, care nu poate exprima simbioza existentă între doi oameni. Fiecare are ceva care îl completează pe celălalt, fiecare știe amănunte care îl interesează pe celălalt, iar imposibilitatea mea de a rezolva unele lucruri mărunte în aparență, dar de neîndeplinit într-un singur picior, mai ales în domeniul casnic, ne-a apropiat și mai mult, Titi devenind pentru mine ca un frate mai mic, plin de îndemânare și abilități tehnice care mă ajutau curent, de la umflarea roților periodic la căruț și până la schimbarea filtrului de la hotă să zicem…

În timp, Titi făcea muncă de investigații în legătură cu traficul de copii minori de pe lângă Direcția Județeană de Ocrotire a minorilor. De fapt Titi avea legături și cunoștințe în acest loc, unde făcuse o anchetă în urmă cu mai mulți ani, iar ceea ce a descoperit și a probat, i-au adus până la urmă doar necazuri, pentru că nu a vrut să oprească ancheta când a ajuns prea „sus” și puteau fi inculpați oameni din vârful statului.  Acum Titi – adunând probe și anchetând pe cont propriu niște fire pe care mergea – mă alimenta cu lucruri doveditoare pe care eu le transpuneam la FAPTA în articole care erau foarte deranjante. Între timp, Titi mă pune în temă cu faptul că la rândul său, este și el o verigă al unui lanț de oameni integri și adevărați patrioți, foști magistrați, care au avut de suferit din cauza procurorului interlop Emilian Eva, un nume de care se leagă multe mârșăvii. Acest ticălos a făcut abuzuri în serviciu inimaginabile, fiind ajutat și mai apoi folosit de Baba Cloanța Codruța și de Zmeul Zmeilor, Javra Ceacâră.  Dânșii – Titi și amicii lui – au preluat de la un fost ofițer pensionat și care era în ultimul stadiu de cancer, un ONG înființat pe tema împiedicării abuzurilor contra Drepturilor Omului. În calitatea lui de Vicepreședinte Titi m-a cooptat pe aceeași funcție ca și el, de Vicepreședinte pe domeniul administrației publice. În acest ONG sunt foști magistrați, foști procurori, foști judecători, foști ofițeri de informații, avocați. Sunt singurul de altă formație decât cea juridică.

Viața leagă fire aparent fără legătură, dar care duc fără să îți dai seama la a fi înfășurate pe același ghem. Am avut timp să depănăm amintiri împreună cu Titi, din vremea anilor tinereții și când a lucrat ca detectiv particular la o firmă înființată de un fost coleg de al său, aflat în aceeași situație. Lipsa de bani lichizi de care ai musai nevoie într-o astfel de afacere ca să te susții financiar până încasezi de la clienți, a făcut ca firma de detectivi particulari să se închidă la puțin timp după ce a fost înființată. Apoi „Titi al meu” a fost periodic colaborator al unor ziare locale, conducând mașina directorului și jurnalist la departamentul investigații jurnalistice. Flerul său de detectiv și formarea lui pentru munca de informații l-au făcut ca să-i atragă atenția și să facă niște poze la momentul când primăria reabilita linia de tramvai între Hotel Europa și str. Bucșinescu. În loc de traversele din beton precomprimat de tip bi-bloc, așa cum văzuse prin oraș că se montează, acolo traversele erau confecționate „ciobănește” din cupoane de șină ruginită extrase din carosabil, de pe str. Gavril Musicescu.

Nefiind constructor de meserie, Titi a înțeles însă comoara pe care a fotografiat-o, din instinctul omului obișnuit, cu bun simț, care sesizează o anomalie când vede că la o investiție de milioane de euro se folosește din start, fier vechi. Împreună cu acel coleg cu care venise la mine acasă (omul de la TeleM) și care avea cunoștințe bune de IT, au făcut un videoclip pe care l-au urcat pe Youtube, denumit „Traversa UE”, dar nu mică le-a fost mirarea că videoclipul a dispărut, nu înainte ca să apuc să-l vizionez și eu însumi.

Pentru mine, care îmi este și profesia de drumar, fotografiile făcute de Titi cu niște lucrări ascunse în pământ, despre care hoții nu bănuiau că vor atrage atenția cuiva și se vor face fotografii pe care constructorul și beneficiarul trebuiau obligatoriu să le facă, mi-a strigat tare în urechi că este o mârșăvie mare cât casa. Atunci, folosind acele fotografii, am scris textul profesionist asupra escrocheriei petrecute, prin care Primăria Iași în calitate de Beneficiar – aflată sub comanda primarului interimar, „vicele” Chirica (Nichita tocmai fusese arestat pentru un lucru de râsul lumii), „dă la pace” cu firma Antrepriza LDP Moldova, al altui escroc, Paul Butnaru – membru marcant al PNL Iași-Fenechiu și Director general al firmei susmenționate, care a mai executat și lucrările pasajului denivelat de la Fundație, fiind autorii „de facto” al mârșăviei cu care au delapidat din banii UE milioane de euro. Era anul când s-a înființat USL și și-au dat mâna escrocii celor două partide.

Deci, eu am semnat textul subtitrat, Titi a făcut pozele incriminatorii, iar dl. D.V. a făcut propriu zis acel Reel pe care l-a urcat pe Youtube. De data asta a fost găzduit pe contul meu de Youtube și nimeni nu l-a putut șterge până acum.  Îl puteți viziona deschizând linkul următor: https://www.youtube.com/watch?v=V4PkcvAZ49o&t=134s&pp=ygUQY2hpcmljYSBkbmEgaWFzaQ%3D%3D

Împreună cu Titi, am mers pe urma ticăloșiei Mafiei Politice din Iași și am trimis filmul cu un material explicativ tocmai la Bruxelles, la OLAF. Pe vremea Codruței Kovesi, care era „marea directoare” de la DNA.

Concluzia: inspectorii OLAF au venit la Iași, s-au întâlnit cu Titi și cu mine și au făcut un raport incriminatoriu, pentru care urma ca Primăria Iași să returneze UE vreo 30 milioane de euro, bani care ar fi urmat apoi ca statul român să-i recupereze de la escrocii părtași la jaf. Dosarul și-a urmat cursul, a fost somat statul român să recupereze banii, dar în cel mai simplu stil al jafului și corupției din România de azi, lucrurile trenează și se aruncă dintr-o mână la alta, să se răcească cartoful. Dacă vreodată votăm bine și România schimbă direcția de mers, atunci inevitabil este că și Justiția se va reabilita, iar toate aceste jafuri vor fi pedepsite. Dacă nu, nu!

Prin 2018, începând dializa și văzând că șoferii de la BGS stau cât stă părul pe broască – existând o viteză mare de angajare la firma BGS – îmi spune șoferul de pe mașina mea de transport că fiind salariul minim pe economie, iar munca destul de epuizantă pentru că se  lucrează și câte trei ture – oamenii nu stau, se angajează și apoi pleacă, preferând pur și simplu să stea acasă în șomaj. Atunci m-am gândit să-i propun lui Titi să se angajeze la BGS. La început nu a vrut, că stilul său de viață liber îl făcea să privească cu oarece teamă programul precis și infernal. De șofat șofa de mulți ani, fără evenimente, dar perspectiva nu-i surâdea. Dar tot povestindu-i evenimente trăite de mine la dializă, într-o zi îmi spune că s-a hotărât să încerce și el să vadă despre ce este vorba. A făcut un CV, a completat o cerere și astea i le-am dat șoferului meu, care le-a dus la conducerea BGS Iași. Fiind penurie mare de șoferi în prag de iarnă și având un rulaj mare, experiența lui Titi a atras pe loc atenția și l-au angajat fără nicio problemă.

După o săptămână de ture alternative, îmi spunea că munca nu-l deranjează, că face față fără probleme, doar că programul este infernal, având curse dis de dimineața, când trebuia să aducă de la 80-100 de kilometri pacienți din cătune izolate și care începeau dializa la ora 6. Noaptea ajungea acasă după ora 23, după ce lăsa la domicilii tura trei, iar la 4 trebuia să plece iarăși în cursă. Asta l-a epuizat, asta îl stresa, nu celelalte atribuții curente.

Titi este un om foarte disciplinat și legist. Dar este și dotat cu enorm de bun simț, cu o mare dragoste pentru oameni. A trecut ca și mine prin multe evenimente de viață, taică-su a fost o vreme primul procuror al Iașiului, părinții se despărțiseră când el era copil și educația sa fusese preluată de bunicii paterni. Viața i-a fost canalizată spre sfera Justiției, iar Școala făcută l-a condus  pe acest  drum. A lucrat efectiv la instrumentarea unor cazuri care făceau probatoriul ce permitea procurorilor să emită acuzații, așa că Legile în vigoare – mai ales pe domeniul penal – au făcut să acumuleze cunoștințe solide în domeniul Dreptului. Ăsta este Titi. Pentru mine a devenit un frate mai mic pe care l-am ajutat și eu cât și cum am putut, atunci când simțeam că are nevoie, pentru că din mândria și orgoliul său incomensurabil nu ar cere niciodată și de la nimeni orice ajutor. Este exact invers decât sunt eu, pentru că eu cer deschis ajutorul de la alții atunci când îmi dau seama că nu pot eu să fac ceva la nivelul maxim, așa cum pretind la rândul meu. Asta se întâmplă de când am rămas infirm, că înainte eram exact cum este Titi și preferam să îndur decât să cer ajutorul.

Prin urmare, Titi s-a angajat la BGS. După cca o luă de serviciu, vine la mine și îmi povestește multe lucruri pe care el le-a remarcat că se întâmplă cu unii pacienți pe care îi are pe mașina lui. Era vorba despre pacienți care ieșeau de la dializă mai mult morți decât vii, cu o diaree puternică, pe care trebuia să-i transporte uneori la Spitalul Parhon, pe distanța de 50 de metri, sau chiar la domiciliul lor, împreună cu alți pacienți. Faptul că trebuia să spele canapeaua din mașină după ce acei pacienți coborau, nu era o problemă care să îl deranjeze prea tare, a înțeles menirea pe care o are ca șofer pe o ambulanță pe care trebuie să oîndeplinească, chiar dacă este considerat și plătit ca un simplu driver. Cu ochii săi formați și cu flerul său de copoi – dresat să vadă și să audă tot – Titi a început să înțeleagă că șefii Centrului de dializă îi dau pacienți contaminați de „clostridium dificile”. Așa a început să se documenteze. Titi are o sumedenie de contacte și de relații cu oameni din sfera serviciilor de informații, dar are și multe rude din sfera medicinei, pe la toate nivelurile și compartimentele. Titi este depozitarul multor secrete și evenimente comise de unii potentați ai zilei, începând cu reprezentanți locali în Ministerul Sănătății și Casei de Asigurări, conducerile unor spitale, DSPM, etc.

Cu toții aceștia au fost, sunt și vor fi permanent obiectul urmăririi discrete ale „serviciilor”, deoarece acestea au misiunea permanentă să predea informații la moment despre orice persoană și despre orice instituție a statului român. Mulți dintre cei care fac obiectul „filajului” habar nu au și nici nu le vine să creadă că ceea ce fac ei, contactele lor și convorbirile lor nu sunt aflate, fotografiate, filmate, sau înregistrate pentru a fi folosite la momentul oportun, când mafia politică o cere. Așa funcționează astăzi „statul de drept” România…Pentru că în mod anormal, politicul a penetrat serviciile, pe care le dirijează prin oameni „cheie” puși la butoane esențiale și care răspund drept răsplată ordinelor primite. Să recunoaștem că suntem într-o falsă democrație, ba chiar într-un stat polițienesc, unde Justiția este folosită ca unealtă care face jocul infractorilor. Nici pe departe nu era așa ceva pe vremea comunismului, vă spune un om care a trăit din plin acele timpuri.

La un moment dat, Titi a pus niște întrebări conducerii Fresenius de la Centrul de dializă și doctorița S.L sau asistenta șefă Dana Toma l-au repezit în bătaie de joc să-și vadă de „covrigul” său de șofer prost și incult că nu sunt probleme care să trebuiască să-i chinuie lui existența…

Dacă până atunci Titi se gândea să pună cheile mașinii pe masă și să își vadă de viață, această atitudine infatuată și zeflemitoare ale celor două angajate ale Centrului ce păreau că ele taie și spânzură având în spate autoritatea Profesorului, l-au făcut pe Titi să-și schimbe brusc intenția și să facă muncă „acoperită”, culegând informații care nu știa unde vor duce… Înregistra orice convorbire telefonică cu o aplicație setată, orice ordin primea de la șeful  său de coloană A. Păvăleanu – ce s-a dovedit a fi un trepăduș slugarnic și docil al sistemului reprezentat de doctorița S.L și asistenta șefă. Încetul cu încetul, acel Păvăleanu a ajuns să i se adreseze cu ordine care încălcau flagrant legile sanitare și încercau permanent să-l îndoaie cu șicane care să-l determine să plece așa cum a venit.

Eu vorbeam permanent cu Titi acasă, la telefon și schimbam impresii – eu dinăuntru, el de „afară” – astfel încât să punem cap la cap și să înțelegem bine ce se întâmplă. Așa cum fusese învățat de la începuturi, Titi aduna probe după probe care vor dovedi la un moment dat niște nereguli foarte grave, care au curmat inutil viața unor oameni nevinovați. Întâlnirea mea cu Titi și faptul că am acționat concertat împreună pentru a dovedi că aparențele înșală și că de fapt se petrec nereguli grave, a fost „cheia de boltă” a tot ce a urmat…

Într-o zi Titi are un conflict verbal cu doctorița S.L care îl jignește urât și îl umilește, poruncindu-i să transporte un pacient la spital în ciuda faptului că pacientul era întră-o stare cu diaree puternică și era bănuit a fi contaminat cu clostridium dificile, iar Ordinul de Ministru referitor la manipularea bolnavilor contaminați era cât se poate de strict și de restrictiv, fiind nevoie obligatoriu de transportarea lor cu ambulanțe de stat, special construite și dezinfectate. Fresenius nu făcea asta, în primul rând ca să ascundă existența acestor contaminări pe care le duceau la Parhon, unde cu toții ascultau fără crâcnire de Profesor și se complăceau într-o Omerta criminală, iar în al doilea rând, nu chemau ambulanța de stat ca să nu plătească sume mai mari decât autospecialele BGS, care au fost toate contaminate în mod criminal.

De la această ceartă a lui Titi cu doctorița S.L a început „urgia”. Împreună, am conceput un memoriu care descria situația, acesta a fost dat la tradus în limba germană iar Titi, prin interpuși foști magistrați, cu care Titi era vechi prieten de aceeași arte a baricadei în lupta împotriva impostorilor noi din Justiție, l-au ajutat să expedieze Memoriul la firma mamă Fresenius, în Germania. Doctorița S.L era după cum poate vă amintiți și „prietena” mea care a țipat la mine jignindu-mă că am răspuns la telefon din salon în timp ce ea făcea vizita. Un scorpion nu poate uita așa ceva și așteaptă cu răbdare clipa când înfige acul cu otavă.

Cert este că peste c.c.a două luni, fără nicio explicație, domnișoara dr. S.L a fost schimbată din funcția de Șef la Centrul Copou și retrasă la centrul din Păcurari, alături de mama Profesorului, care conducea acel Centru sub franciză Fresenius… Dar nu mai lucra pentru Fresenius.

În locul doctoriței S.L a fost numită în funcția de Manager al Centrului Copou, asistenta șefă Daniela Toma. Au schimbat-o pe Tanda cu Manda. Deși era nou angajată prin concurs, doctorița R.M. – un medic tânăr, deosebit de competent – nu era încă o apropiată a Profesorului, care de fapt dicta și hotăra în Moldova totul, având dreptul de viață sau de moarte asupra pacienților și subordonaților, atât în spitalul Parhon, cât și pe domeniul dializei pe toată Moldova.

De aici începe o altă etapă a luptei noastre cu ticăloșiile și mai ales cu neregulile care au curmat viețile unor oameni care poate mai aveau zile.

(va urma)