Serial feisbucist (SF), episodul 7, sezonul 1

Urmărirea acestui serial este interzisă adulţilor sub 18 ani fără acordul minorilor. Pot fi întîlnite scene dure, limbaj licenţios, sau descrierea unor acte sexuale nepornografice Este necesară aprobarea primăriei.
„Turbarea”
În duminica alegerilor Lişman îi promisese lui Lorelei că va sta cu ea acasă aruncînd cheia pe geam pentru a recupera cumva săptămîna de zbucium cu naveta la Bucale cu avionul şi şedinţele interminabile cu rahaţii ăia din activul de partid.
Aşadar, pe la ora unsprezece dimineaţă Lişman se trezi în dormitorul cufundat în semiîntuneric din cauza jaluzelelor trase. Întinse mîna instinctiv în dreapta sa şi constată că locul era complet gol. Nedumerit, se ridică în şezut şi cu ochii semiînchişi întinse mîna la noptiera patului după telefonul mobil. Ecranul „Iphone-ului six” îi arătă la apăsarea butonului de pornire, că e unsprezece fără trei minute.
„Lorii” – strigă Lişman cu glas răguşit. „Iubi, unde eşti?” Nimic, nici un răspuns. Împins de curiozitate, dar şi de dorinţe neîmplinite în timpul nopţii se sculă şi încălţă şlapii de plastic ce ţineau loc papucilor de casă şi merse la baie. Se aştepta s-o găsească pe Lorelei sub duş şi să intre lîngă ea ca să-l spele pe spate. În baie, nimeni.
Lişman se îndreptă spre bucătărie în speranţa că „iubi” pregăteşte micul dejun. Nimeni. În loc de ceva gustare, pe masă vede un bilet scris de mînă.
„Dragă Lişman,
Te anunţ că mi-a ajuns cuţitul la os şi funia la par. Aşa nu se mai poate. Totuşi am treizecişidoi de anişori şi hormonii mei explodează. Mă piş eu pe politica ta, pe partidele şi candidaţii tăi şi pe cardul tău rahitic pe care ai catadixit să mi-l laşi pentru toată săptămîna, cu toate că ai ştiut că nu mai rămăseseră din el nici patru mii de euro. Nu cred că m-ai luat nici de animal de casă, nici de mobilă vie.Îmi pare tare rău de tine, eşti un bărbat suficient de răscopt la minte să înţelegi şi singur că aşa nu se mai poate.
Oricum, eu ca intelectuală ce sunt, am plecat să votez şi te anunţ că voi vota cu sasul, că-i animal mare şi bine, nu ca pisicul ăla a vostru pe care îl înjură toată lumea.
Îţi mai spun dragă un lucru: dacă mă iubeşti cît de puţin şi ţii la mine treci imediat în partidul bărbaţilor adevăraţi care este de mare viitor. La banii tăi şi la averea ta eu m-aş adăposti imediat în această alianţă ce are de partea ei DNA-ul, pentru că de rămîi în PSD averea ta rămîne incertă şi eu nu am de gînd să-m mănînc tinereţea lîngă un ghiuj cu un pospai de cultură, fără bani şi puşcăriabil, să devin vedetă în presă, că io nu-s nevasta lui Lis şi nu am niciun interes să devin.
Pînă una alta, am să plec la Roman la soru-mea şi dacă nu mă cauţi, săptămîna viitoare cred că plec la Bucureşti unde voi găsi eu un parlamentar sau vreun afacerist mai de soi, că nasoală nu-s şi nici chiar tută. Cu psihologia mea aş putea să-mi deschid un cabinet şi să tratez de stress bărbaţi care sunt pe val şi sunt extenuaţi de neveste şi de servici.
Deci de mă iubeşti cît de puţin, mă cauţi pînă în turul doi, dar primul pas e ăla de-mi cumperi un Polo argintiu stil cabrioletă. Altfel nu încerca nici să mă suni. Mă anunţi de maşină printr-un SMS.
Te iubesc şi te doresc, Loreley.”
După ce termină de citit scrisoarea, Lişman se trînti pe taburetul tare din lemn de lîngă masă şi începu cu disperare să-şi smulgă părul din cap, izbucnind în hohote de plîns.
„Doamne, ce mi-ai făcut, iartă-mă Doamne, cu ce ţi-am greşit? Doar ştii Doamne la cîte sfinţiri de biserici am participat eu, doar ştii de la popa Teofil cîte lovele decartez din banii publici la biserici, cu ce am păcătuit, Doamne de mi-ai luat iubirea vieţii mele?”
După ce se potoli cumva din plîns şi-şi reprimă sughiţul cu o cană de bere STEJAR turnată din PET-ul scos din frigider – pe care a băut-o ca pe apă – Lişman luă telefonul şi răsfoi iute agenda.
Sună îndelung, pînă ce intră robotul anunţîndu-l că abonatul nu poate fi apelat. Încercă iar şi iar încă de două ori. Acelaşi robot, acelaşi răspuns. Înjură de cele sfinte şi porni spre dulapul de haine începînd să se îmbrace. Cînd îşi făcea nodul „Iliescu” la cravata roşie cu puncte portocalii, sună mobilul. Era Părintele Teofil.
„Hai să trăieşti, Mărite”.
„Domnu Lişman, vă rog,pentru numele lui Dumnezeu, Înalt Prea Sfinte!”
„Bine dragă, aşa cum zici tu. Părinţele, te-am căutat pînă acu de trei ori, unde îmi umbli, eşti vice la mine la partid, ce dracu? Pardon, Doamne iartă…”
„Bine, bine, dar nu ştii ce zi este astăzi?”
„Ba da, e zi de votare la preşedinţie”.
„Da, este, dar e duminică şi eram la slujbă în Catedrală, că eu fac serviciu cînd alţii se odihnesc.”
„Aha, mă rog…părinţele, sunt distrus! M-a părăsit Lorelei şi sunt disperat! Mai nainte plîngeam şi doream să-ţi cer un sfat, să pui o vorbă bună pe lîngă Şeful cel Mare al Tău de Sus să-mi întorci muierea, că fără ea viaţa mea nu mai are niciun sens. Nici dacă aud că a ieşit Ponta din prima şi mă pune şef la partid în locul lui eu nu pot trăi fără femeia vieţii mele.
Părinte, zi-mişi mie, cu ce am greşit eu de m-a bătut Domnul aşa de tare?”
„Hm…cu ce ai greşit? Păi măi Lişman, ai multe păcate bre băiete, eu tot îţi spun, da tu crezi că dacă dai nişte bani din buget pentru biserici şi te împărtăşeşti cu vin liturgic cu stacana cu prietenii tăi din partid şi m-ai făcut vice şi pe mine te-ai achitat de sarcini?
Te-au ajuns blestemele orăşenilor Lişman şi să vezi că asta nu-i încă nimic! Presimt că ăsta e numai un început, dar cred că belelele tale vor continua!
Te-au ajuns hăcuirea plopilor, sfidarea ta faţă de locuitori, lăcomia ta vestită de a lua mai ceva ca noi şi de la vii şi de la morţi, te-au blăstămat oamenii că ţi-ai bătut joc de oraşul lor în care tu eşti doar un venetic, ai început o droaie de lucrări şi nu le termini, pentru că furaţi cu toţii din bani şi de aia nu puteţi face nimica bun!
Lişman, de cîte ori ţi-am arătat eu ţie palma cu degetul mare răşchirat şi ţi-am spus pînă unde poţi băga mîna în orice gaură, da se vede că tu închizi deş’tele ca moaşa comunală şi bagi mîna pîn’ la umăr!”
„Da bine popo că iar îmi ţii teorii, că la asta sunteţi buni cu toţii, eu te-am sunat să-ţi spun să te rogi acolo şi penru mine acu’ că am mare nevoie…Ai vorbit la liturghie la oameni să-l voteze pe Ponta? Ai transmis ordinul ăsta la tăţi subordonaţii tăi? Am să văd eu mîine rezultatele! Hai, că m-ai enervat şi mai tare. Pa!”
Chemă maşina şi încruntat îi spuse printre dinţi lui Emil: „la partid!”
Acolo găsi trei dintre secretarele sale de la primărie care erau de serviciu conform graficului. Toate trei erau sulemenite şi împopoţonate de parcă urmau să participe la Balul Celibatarilor. Fetele trecuseră cu toate examenul de angajare sau de promovare pe funcţie, avîndu-l personal ca principal şi ultim examinator. După Stelică de la Resurse Umane, Lişman era cel ce dădea verdictul final testînd orice secretară, studiindu-i CV-ul şi testîndu-i aptitudinile practice.
„Ce faceţi gagicilor, cum merge treaba? Ceva probleme, pe undeva?”
„Păi ar fi domnule primar ceva la o Secţie de Votare de pe Popou, unde e coadă mare cu studenţii care se bulucesc pe liste suplimentare şi Şeful Secţiei – om de-al nostru – a telefonat că mai are doar zece Declaraţii pe proprie răspundere” şi coada e mare afară.”
„Da’ dă-i în mă-sa de golani! Ăştia toţi o votează ori pe curveta blondă a lui Băse, ori pe sas, ori pe matracuca aia bătrînă…Şi voi ce aţi făcut?”
„Păi am vorbit la BEC şi zice unul că tre’ să-l sunăm pe dom’ Mieluţu de la turma prefecturii, că e treaba lui” – zise Loredana mai învingăreaţă.
„Şi aţi sunat pe Mieluţu?”
„Da, da zice Luminiţa că-i la masă…”
„Care Luminiţa?”
„Cum care, aia roşcată de a fost colegă cu noi pînă l-aţi pus Prefect pe dom’ Mielu şi aţi luat-o înapoi pe Sevastiţa ce fusese secretara lui dom’ Romi…”
„Aha…ia căutaţi şi faceţi-mi legătura cu Prefectul. Mi-l căutaţi şi mi-l daţi la telefon şi dacă e pe vreo muiere, că azi e zi de votare şi eu iau primul şuturi în cur şi abia apoi ia el, da’ de la mine!
Sorina, da voi ceva de haleală la dinţişori aţi primit ceva fetelor, că am o foame… ca de bani!
„Avem Şefu, avem, că nea Tinel a avut grijă de noi şi l-a trimis pe dom director de fecioru-su cu un portbagaj plin de bunătăţi de putem da o petrecere cu douăzeci de oameni!”
„Bine fa, stai liniştită, că diseară cînd s-or da rezultatele şi se adună băieţii să vezi că nu vor ajunge şi tre’ să mai aducă ceva, că doar o să sărbătorim cum se cuvine victoria noastră!”
„Aveţi legătura cu domnul Prefect” interveni Loredana. Lişman luă o îmbucătură zdravănă din sandviciul cu salam de Sibiu şi caşcaval piperat şi intră în vorbă molfăind. Înjură în gînd pe Tinel că-i făcuse sandviciuri cu salam de la sas din oraş.
„A’o! Sa’ut! Băi Mielu, tu ai auzit că se te’mină hîrţoa’ele a’ea în Popou? Stai…termin acu de înghiţit. Hîrţoagele, bă am spus! Declaraţiile! Păi spune Loredana că te-au sunat şi gagica aia ce mi-ai vrut-o de secretară a zis că eşti dus la masă şi nu poa să te deranjeze…Hai zi drept, era pe masă cu tine în camera din spatele biroului, aşa-i? Da, bine, tu ce-ai să spui? Ai grijă bă, că-i doar cu împrumut, cînd te schimbă ăştia – că nu se ştie niciodată – mi-o dai înapoi cu tot inventaru!
Băi Mielu, tu nu mă fute pe mine cu prostii. Io te-am pus, io te schimb! Hai sictir, că nu vreau să am belele cu Ponta! Am zis că scot peste media pe ţară şi asta vreau şi tu tre’ să uiţi că ai umblat prin toate partidele de vrei să-ţi fie bine şi să o duci la fel. Pîn’ acu ce-i drept, ţi-ai scos banii, ai prostit 12 mîrlani de la comune să facă pasul la noi, da’ să vedem acu de scot voturi! Tare mă tem eu că ăştia joacă la chintă spartă la două capete şi merg închis cu Afenechiului luînd lovele de la judeţ şi prostindu-mă pe mine că-s la noi. Vezi, ţi-am spus: tu răspunzi de judeţ, că eu nu am timp să umblu şi să-l anihilez pe Afenechiului, eu tot timpul la şedinţe la Bucale, iar abia de pot să-l mai birjăresc pe golanul ăsta de vice Mişu ce i-am dat municipiu pe mînă, dar văd că-l cam doare în cur şi prevăd pe oraş cu frică că o să avem ceva surprize nasoale şi să vezi atunci ce mi ţi-l regulez io.
Da, bine, ai grijă şi dispune iute ce trebuie, să nu aud că-i scandal, că stau cîinii ăia de la TeleP cu ochii pe oraş şi pe mine că nici să mă scarpin la ouă nu pot. Salut şi la nouă te aştept aici la o cinzeacă de şampanie.”
„Tu Loredano, da vicele Mişu pe unde-i, ştii ceva despre el?”
„A trecut pe la vreo zece, a văzut că suntem venite şi a zis că pleacă în inspecţie pe la băieţii noştri din secţiile de votare să se asigure că merge treaba. M-a sunat acu vreo oră din Tătari din cartier şi mi-a spus să-i comunic lui Ofticiuc să-şi trimită golanii cu pachete de ţigări confiscate de Poliţia de Frontieră pe esplanadă la pensionarii care joacă şah şi table în loc să meargă la vot. A mai zis să ducă ţigări din partea lui dom’ Ponta şi la studenţii din căminele de la Mall.”
„Mda. Poate-i prinde careva tocmai azi, că doar i-am spus că toate astea trebuiau împărţite pînă vineri, dar de păţeşte ceva, bag totul în curul lui Ofticiuc, dă-l în mă-sa că prea multe am făcut pentru golanul ăsta care deja se bate să-i ia locul lui Mişu.”
*
* *
Zorii zilei de luni l-au apucat pe Lişman şi întreg staff-ul său în frunte cu Prefectul în sediul Partidului. Se dezlănţuise bairamul stropit din belşug cu de toate de la sponsorii tradiţionali . Cifrele anunţate de România TV de la exitpoluri şi de la numărătoarea parţială ce se comunicau din oră în oră erau întîmpinate cu exclamaţii de „Yeee! Uraaa! I-am ciuruiiit!” urmate de încă un rînd de pahare date peste cap.
Pe la ora şase fără un sfert, telefonul din sediu sună strident. Crezînd că-l sună Ponta sau Dragnea de la Bucureşti, Lişman strigă să se facă linişte şi luînd o mină serioasă şi responsabilă, se ridică de pe fotoliu şi rosti cu o voce gravă şi răguşită după atîta cîntat „Gaşca mea”:
„Allo…”
„Să trăiţi dom primar! Buratecul la telefon. Vă sun de la Biroul Electoral Judeţean unde m-aţi trimis să stau pîn la numărătoarea oficială a voturilor. Vă pot raporta în premieră şi în exclusivitate situaţia.”
„Băi Buratino, tu erai bă naşparliule, credam că-i Ponta să mă felicite! Hai, decartează, da să-mi dai veşti bune bă, că altfel te ia mama dracului!”
„Păi să ştiţi că am o veste bună şi una mai nasoală, cu care să încep?” întrebă Buratecul cu oarece tremurătură în glas.
„Cu aia bună”
„Păi pe judeţ, domnul Ponta a ieşit detaşat peste media pe ţară cu un procent aproape dublu decît nemţălăul.”
„Excelent! Am ştiut io! Păi eu cînd fac o treabă, apăi o fac, nu mi-e ruşine! Păi zi ce mai ai, că după vestea asta nimic nu mai poate să fie nasol.”
„Păi vestea rea e că pe Oraş, domnul Ponta a ieşit în urma săsălăului cu vreo două procente, dar dacă adunăm procentele celor două muieri, dreapta a luat aproape dublu decît noi.”
„Cuuuum? Buratino, cred că eşti beat, broscoiule! Cum să pierd eu pe Oraş? Păi aici îi fieful meu, aici mă zbat eu de un deceniu să-i fac pe viermii ăştia să-mi mănînce din palmă, aşa ceva nu se poate, aşa ceva este imposibil! Ia fă-te-n coaie de urgenţă la mine să-ţi dictez un comunicat pe care să-l dai la găozarii ăia ai tăi, că eu azi mă duc naibii şi mă-nchid în hrubă la nea Tinel şi abia mîine cu avionul de şapte mă voi duce la şedinţă la Bucureşti.”
În zece minute, Buratino a ajuns la sediul partidului. Între timp, cheful se sparse şi Lişman îi alungase pe toţi acasă.
„ Stai jos şi scrie!
Le mulțumesc tuturor locuitorilor care au ieșit la vot, indiferent de opțiunea lor politică. Mulțumesc și majorității care a avut încredere în candidatul și în mesajul nostru politic. Rezultatele oficiale înregistrate la noi confirmă performanța politică a filialei noastre, dar ne obligă să ne mobilizăm mai bine pentru turul II de scrutin. Trăiască lupta pentru pace din Ucraina şi înfrăţirea popoarelor din Statul Islamic!
Ai scris? Bun. Asta le transmiţi din partea mea şi atît. Merg mîine la Bucureşti şi să vedem. Lui Mişu îi spui că-i vai de curu lui cînd vin şi prăpăd fac pentru că am pierdut Oraşul. Vă fut muma-n cur la toţi idioţii, că numai din cauza voastră s-a întîmplat asta! Eu mă zbat, mă strofoc, dar am de aface cu nişte cretini şi idioţi, cu aliniaţi mentali care nu meritaţi! Hai, cară-te!”
(sfîrşitul episodului 7, sezonul 1)