sigla PNL

SINDROMUL FENECHIU

De cîteva zile – maximum 5 – văd pe Facebook poziţionări publice ale unor lideri liberali de Iaşi.
Că la liberali există o mare diversitate de opinii care-i caracterizează şi – paradoxal – într-un fel îi uneşte, este deja foarte cunoscut de toată lumea, dar cînd diversitatea duce la diversiune, deja asta te poartă cu gîndul la cu totul altceva…
Probabil că asta se datorează în primul rînd faptului că în PNL s-au adunat multe capete inteligente care GÎNDESC şi de aici şi diversitatea. Nu spun că în restul partidelor n-or fi oameni inteligenţi, dar după cum am cunoscut din interior, liberalii au o concentraţie mult mai mare de creiere la suta de membri.
Aşa cum era de aşteptat, ultimele alegeri europarlamentare au produs în România oarece limpezire a apelor şi asta a împins la nişte regrupări şi reconsiderări absolut necesare.
Toate partidele care contează cît de cît pe eşichierul politic românesc au înregistrat la acest scrutin rezultate foarte slabe, indiferent că ne referim aici la USD, sau la partidele autodenumite „de dreapta”.
Ăsta este un semnal cert venit din partea societăţii către clasa politică, cum că aşa nu mai merge, că ne-am săturat de această politică plină de răfuieli pe viaţă şi pe moarte pentru un singur motiv: ajungerea la ciolan.
Un sfert de secol de libertate şi „democraţie” ne-a arătat că racilele comunismului şi securismului ridicat la rang de politică de stat, au lăsat răni adînci în fibra neamului românesc şi din păcate spiritul fugii de răspundere individuală şi cel de competiţie sunt grav atrofiate, de unde multe anomalii în întreaga societate.
Revenind „la oile noastre”, eşecul evident obţinut de liberali la alegeri, dar şi scorul foarte slab al celorlalte partide „de dreapta” care era de aşteptat, a scos în evidenţă faptul că dacă partidele „de stînga” de sorginte comunistă cu rădăcini solide în vechiul PCR – mă refer evident la PSD şi sateliţii săi – s-au unit într-un fel şi acţionează unitar de mai mulţi ani împreună, cele „de dreapta” au suferit un fenomen invers şi după multe frămîntări unul important a dispărut (PNŢCD), iar din PNL s-au spart şi s-au separat de-a lungul anilor alte cîteva partiduleţe care la rîndul lor au fluctuat ca mărime şi putere, dar asta numai printr-o luptă fratricidă foarte dăunătoare.
Asta a însemnat – şi foştii comunişti şi securişti nu-s deloc străini de asta – că în acest sfert de secol s-a urmărit încontinuu slăbirea şi anihilarea forţelor de dreapta acţionîndu-se „ştiinţific” la disiparea lor prin învrăjbire şi prin infiltrarea unor agenţi acoperiţi de diversiune şi de dezbinare.
S-a ajuns ca – în ciuda dorinţei unei majorităţi evidente a populaţiei să scape de urmările nefaste a comunismului – majoritatea opozantă să fie continuu dezbinată şi manipulată politic, să fie dirijată şi înregimentată spre diverse partide care s-au format şi s-au dezvoltat în jurul unor aşa zise personalităţi.
Doar Partidul Naţional Liberal a rămas „pe piaţă” ca un partid istoric, a cărui vechime a ajuns la 139 de ani. El este singurul partid care are o doctrină veche, are tradiţie şi are istorie. Chiar dacă din doctrina liberală stabilită de înaintaşi nu se mai regăsesc astăzi multe puncte, totuşi principiile ei au rămas neschimbate şi este cît se poate de normal şi de corect ca ele să fi fost în timp „updatate” odată cu evoluţia societăţii.
Problema e că în sfîrşit liberalii „din vîrf” au înţeles că în lungul timpului „cineva” le-a exacerbat orgoliile – de unde şi continua desprindere a unor „aripi” şi „aripioare” din rîndurile sale, cu pierderi importante de membri.
Aşadar, rezultatele ultimelor alegeri au demonstrat cît se poate de clar că în România de azi, Dreapta nu va fi niciodată în stare să învingă Stînga comunistoidă decît unindu-se într-un partid mare şi puternic capabil să-şi unească forţele şi minţile luminate pentru a opune stîngii un Program coerent şi viabil, care să fie o alternativă reală de a produce progres şi bunăstare unei majorităţi din populaţie.
Dar pentru asta, au înţeles şi au convenit că fiecare trebuie să lase deoparte orgoliile şi duşmăniile personale izvorîte din ideologie sau interese de grup. Asta este singura alternativă ce stă acum în faţa Dreptei: să se unească, sau să dispară!
La timpul cînd s-a format USL ca singura soluţie de a-l anihila pe Băsescu şi regimul său ticălos, am fost unul dintre cei mai vehemenţi critici a acestei construcţii, dar pînă la urmă a trebuit să accept situaţia conform principiului democratic ce spune că „o minoritate se supune majorităţii”.
Am fost tot timpul convins că niciodată PNL nu-şi va putea impune într-o coaliţie cu PSD punctul de vedere. Dar ceea ce am crezut eu şi care chiar s-a întîmplat, nu are nicio importanţă.
Important e faptul că la Iaşi noi liberalii ne-am confruntat de prin 2004 cu dominaţia unui lider care a acaparat funcţia prin metode mafiote şi care a condus Filiala discreţionar, ca pe o firmă privată, anihilînd orice încercare a cîtorva membri de a menţine şi întrona o viaţă sănătoasă în partid.
Sunt ferm convins că nu numai la Iaşi avem de aface cu astfel de personaje şi metode, dar am să mă refer la Iaşi, pentru că aici sunt în cunoştinţă de cauză şi am trăit şi am simţit „pe pielea mea” totul – pînă am ales calea demisiei din partid acum un an.
Nenorocirea liberalismului ieşean se numeşte indubitabil Relu Fenechiu. Mulţi îl cunosc sau au auzit de el pentru că tipul a reuşit prin persuasiune şi viclenie să ajungă foarte sus, influenţînd la un moment dat şi deciziile la nivel de vîrf luate în partid.
Mulţi nu ştiu şi nu-şi dau seama, dar dacă nu ar fi fost condamnat şi arestat pentru un lucru minor, care e poate o găinărie fabricată pentru a-l lovi politic – în timp ce sunt ascunse şi acoperite acte grave de corupţie, trafic de interese, licitaţii trucate, etc – mai greu de probat, Relu Fenechiu ar fi destabilizat azi partidul creeind o alianţă mîrşavă cu Tăriceanu, Chiţoiu, Stroie, Szilagy şi ar fi tras după el ca instrument de presiune toată Filiala Iaşi şi încă altele din Moldova.
Pentru că Relu Fenechiu a lucrat în cei zece ani de dictatură internă la formarea unei structuri de conducere proprii în toate funcţiile cheie din partidul liberal şi şi-a pus în toate posturile cu butoane numai oameni fideli lui pe care i-a motivat sau i-a şantajat.
Nu există astăzi în Filiala Iaşi a Partidului Naţional Liberal, NICIUN om care să ocupe o funcţie cît de cît importantă, sau de parlamentar, care să nu fie numit pe acea funcţie fără a fi dependent într-un fel de Relu Fenechiu! Poate o excepţie – maximum două – care confirmă regula!
Astăzi PNL Iaşi este subjugat în totalitate locotenenţilor şi sergenţilor comandantului Fenechiu.
Sunt de notorietate blaturile pe faţă făcute cu primarul Nichita şi cel mai strigător la cer este acela de a „numi” un om de paie să candideze la ultimele alegeri locale – în persoana lui Marius Dangă – ajuns în urma trocului viceprimar USL şi azi expulzat de PSD datorită ruperii alianţei.
Într-un simulacru de alegeri, Dangă a ajuns Şeful BPM Iaşi, avîndu-l deasupra ales tot printr-un simulacru pe Cristian Adomniţei, mîna dreaptă a lui Fenechiu.
Adomniţei – care este şi Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi – ales prin voia lui Dumnezeu pe valul USL, se dovedeşte a avea calităţi certe de Preşedinte de CJ în ceea ce priveşte organizarea şi inteligenţa cu care conduce treburile judeţului, fiind de departe cel mai bun Preşedinte ce l-a avut Iaşul de după 90 pînă azi.
Păcatul cel mare al său este că are exact aceleaşi metehne şi proaste obiceiuri ca şi mentorul său Fenechiu şi conduce despotic filiala bazîndu-se numai pe oamenii din Gaşcă, alţi membri de certă valoare neavînd acces spre vîrf…
„Tovarăşii” Adomniţei şi Danga au ţinut în repetate rînduri după arestarea lui „Naşu” Relu să-i mulţumească public acestuia pentru tot ce a făcut el pentru ei şi pentru partid şi l-au lăudat constant pentru „meritele” lui „incontestabile”.
Ipocrizia s-a dovedit atît de mare că şi Ponta i-a mulţumit şi l-a lăudat pentru ceea ce începuse la Ministerul Transporturilor, dar domana Ramona Mănescu a trebuit în scurtul ei mandat să destructureze reţeaua plantată de Fenechiu şi să anihileze unele acţiuni oneroase puse la cale.
Fenechiu avea incontestabile calităţi de manager, dublate însă de un caracter perfid, de om fără scrupule, viclean şi răzbunător.
Pentru Iaşi fuzionarea PNL cu PDL la nivel central ar fi benefică într-un fel, pentru că ar readuce în partid politicieni cu notorietate şi care nu s-au dovedit a fi implicaţi nici măcar teoretic în fraude şi corupţie cum ar fi Rectorul Oprea, ing. Nicuşor Pădurau, Dragomir Tomasevschi, şi alţi oameni de dreapta care chiar dacă nu au reuşit să facă mai nimic palpabil pentru Iaşi, nici nu s-au remarcat (încă) prin devalizarea bugetului sau alte acte de corupţie răsunătoare specifice PSD-ului şi lui Relu Fenechiu….
Această unificare dă frisoane actualilor lideri liberali puşi de Fenechiu şi deja au început să se arate panicaţi şi deranjaţi de pericolul ce-i paşte ca după fuzionare şi noi alegeri, unii să-şi piardă funcţiile prezente.
Mă uit cu milă dar şi cu enervare cînd văd nişte declaraţii inepte şi pline de frică a unor aşa zis lideri din staff ca Danga, Adomniţei sau Brătescu ce transpar că nu văd cu ochi buni hotărîrea de sus cu fuziunea dreptei.
Bine dragilor, e de notorietate că voi vă simţiţi bine alături de mafioţii din PSD şi că vă leagă ani de „fructuoasă colaborare”, dar de multe ori v-am spus că nu pot merge toate la infinit aşa. Ştiu, în mintea voastră m-aţi anihilat prin ignorare băgînd capul în nisip ca struţul.
Unificarea Dreptei este un fapt benefic pentru Ţară şi pentru societate, oricîte argumente filozofice, doctrinare, sau bazate pe antipatii reciproce veţi aduce!
Mai ştiu din surse sigure că la fel cu mentalitatea voastră sunt şi vreo doi primari de comune care conduşi şi învăţaţi bine de metehnele fostului vice Chirilă – ruşinea PNL Iaşi – ar fi dispuşi la o adică, dacă liderii judeţeni ar spune, să treacă în altă barcă!
Sper din tot sufletul ca unificarea dreptei să se facă cît mai urgent şi pe cale democratică – fără asperităţi şi lovituri individuale – şi liberalii să poată scăpa prin fuziune de „sindromul Fenechiu”.