„Cu gogoși și minciunele, te-ai făcut vornic mișele!”

Îl cunosc pe Chirica din 1998-99..Eu eram Șeful Atelierului de siguranța circulației rutiere și mobilier urban la «Citadin», care făcea muncă de moașă comunală pentru primăria lui Simirad, cam un fel de DSP de azi. Simirad tocmai câștigase al doilea mandat consecutiv de primar pe baza rezultatelor de excepție ale «Citadinului» condus de ing. Mihai Teodorescu în primul mandat al lui Moș Chiorpec de la Coțușca.

Drept mulțumire l-a determinat pe Teo să plece de la conducerea  «Citadinului» că prea vorbea lumea că Simirad nu are niciun merit, este un oportunist  trufaș și mitoman, iar Iașiul „a explodat” datorită emulației create la «Citadin»,  printre inginerii și tehnicienii lui Teo, lucru care nu l-a suportat nemernicul și la al doilea mandat s-a înconjurat de lepre furăcioase care să-i umple buzunarele.

Ce a fost, a fost, dar să vedem ce a rămas. Cum vă spusei Teo a fost înlocuit de o femeie cu studii economice cu un soț alcoolist notoriu care făcea serviciu în baruri, dar profita din plin de funcția nevestei dată rapid cu PDL-ul. Nu ar fi fost nimic dacă femeia își vedea de treaba ei, dar din nefericire pentru oraș avea în sânge parvenitismul și căpătuiala cu orice preț. Ghinion!

Transformată dintr-o funcționară oarecare din primărie în ditamai directorul general la «Citadin», care era inima și plămânul Gospodăriei Comunale a Iașiului – o întreprindere pur tehnică – muierea asta s-a trezit într-o dimineață mare șefă peste 15-20 de ingineri și maiștri conducători ai diferitelor puncte de lucru. Ea credea că toți inginerii șli maiștri sunt după tiparul bețivanului de acasă, un incult și puturos care era la serviciu doar dimineața la apel mahmur, lovit la față și cu ochii bulbucați, cu mâinile tremurânde și apoi, abia a doua zi. Prin urmare directoarea ținea ședințe „operative” la orele 15,30 obligatoriu la Baza de producție „să stabelească” ea programul fiecăruia pentru a doua zi. Asta presupunea ca toți inginerii și maiștri să părăsească pe la orele 14 -14,30 punctele de lucru care erau poate la 5-10 km depărtare ca să ajungă cu tramvaiul sau o basculantă scoasă din program la ședința cu cucoana directoare. Înafara șefilor de punct de lucru erau chemați și cei 4 șefi de Secții, care aveau în subordine pe șefii de punct de lucru.  Se executau lucrări cu continuitate de 1-2 luni, așa că nu era nevoie de a chema atâția oameni. Șefii de secții aduși în biroul ei din sediu ar fi fost suficient pentru „operativă”. O singură dată am fost acolo la început, dar când am văzut despre ce estre vorba am băgat-o în mă-sa în gând și nu m-a mai prins. Dirijam marcajele prin oraș pe care tot eu le proiectam din mers și ne prindea seara pe la 6-7 pe punctul de lucru. Profitam de zilele cu vreme bună, plus că exista acea satisfacție a muncii făcute și al rezultatelor de final. Muncitorii erau plătiți în acord și chiar doreau să facă treabă. După capul muierii care se dorea un zbir cu fustă trebuia să las oamenii singuri ca să vin să-i ascult înjurăturile și prostiile. Nu puteam, deoarece tot ce munceau oamenii mei era în mintea mea. Adaptam la fața locului din mers. Dimineața nici eu nu puteam prevedea ce probleme voi avea de rezolvat în fața mea.

Nu cred că am auzit vreodată un bărbat – chiar ieșit din pârnae sau Școala de  corecție să se adreseze unui grup de bărbați cărora le era „șefă” în asemenea mod de buruienos, de grobian, de scabros, de golănesc, de termeni care depășeau jargonul lupanarelor cum vorbea Directoarea cu inginerii la ședință. Așa credea ea în mintea ei proastă că se face populară printre constructori care ar fi pleava societății…

Alcoolistul ei nu era de față, pentru că nu era pus pe nicio funcție, atât de iresponsabil și incapabil era.

Îmi puneam Dacia breack la muncă pe cheltuiala mea. Era și mașina mea „de serviciu” cu care mă deplasam de la punctul de lucru la Bază pentru un penson, un bidon cu diluant sau vreo unealtă pe care mi-o confecționau colegii la Bază. Mă interesa să meargă bine treaba, să avem spor la muncă. Îmi mutam periodic mașina pe străzi concomitent cu mutarea punctului de lucru și adesea uitam unde am parcat. Îmi lua un sfert de oră să o găsesc și să o mut. Intram în Bază la Atelierul nostru de producție, îmi luam ce îmi trebuia, dădeam ordinele necesare și la Atelierul de pictură industrială ce era tot în subordinea mea, luam un indicator de circulație de care aveam nevoie și mă grăbeam înapoi la punctul de lucru.

Într-o dimineață aflu de la colegi că la ședința „operativă” directoarea interzisese „categoric” să mai fie permisă intrarea oricărei mașini particulare pe raza Bazei de producție. Paznicii au primit consemn cu riscul pierderii serviciului. Scurt! Cică se fură la greu! Ce? Ciment, cuie, lopeți, cherestea, carburanți, orice! Umblau vorbe că mulți din primărie își ridicau vile la marginea Iașiului, dar și șoferii de pe autobasculantele Citadinului, maiștri, etc. Locuiam în buricul târgului pe Lăpușneanu. Prin urmare nu aveam nevoie nici de un capăt de ață, ba cheltuiam din salar pe deplasarea la serviciu cu mașina în interesul serviciului, să îmi meargă treaba bine.

Ordinul mă afecta direct, deoarece de la poarta Bazei până la Atelierul de pictură unde îmi aveam biroul ar fi fost cca 40-50 m. Când veneam să iau o unealtă sau un material, trebuia să le car cu mâna la mașină și nu asta mă deranja cel mai tare, dar de foarte multe ori erau indicatoare rutiere metalice și asta îmi mânca timpul.

Într-o zi, sosesc la Bază, parchez mașina la barieră și când ajung la atelier găsesc o Dacia de culoare verde cu mici zgârieturi pe o aripă. Băieții mei de la pictură erau și vopsitori auto la nevoie pentru utilajele întreprinderii. Intru și văd un tinerel țigănos la ten în birou stând de vorbă cu băieții.

„Ce este cu mașina aia la ușă?”  întreb.

„Este a domnului inginer de la primărie, l-a trimis doamna directoare să-i retușăm puțin zgârietura pe aripă” îmi răspunde vopsitorul.

A sărit muștarul din mine direct pe pereți. „Afară imediat! Te rog în clipa asta să ieși afară din curte cu mașina, nu ai voie să intri aici pentru că se fură în draci!”

„|Dar am aprobarea doamnei director”, îmi răspunde cu voce  tremurată tinerelul care era poate cu 10-15 ani mai tânăr ca mine.

„Mă doare fix în cur!” îi  răspund eu pe un ton mai puternic. „A dat ordin clar: „NIUMENI, nici primarul nu mai intră în Bază cu mașina particulară!”. Ea avea mașină de serviciu cu șofer slugă la purtător.

„Acum pleci de aici, pentru că voi suna la Poliție!” Vădit speriat omulețul a bâiguit ceva cu domnul primar și a ieșit în trombă. Subalternii au rămas muți când au văzut îndrăzneala mea de a înfrunta directoarea și pe primar. Cum nu ați avut voi probleme, nici mie nu mi-a spus nimeni nimic. 1-0

Mă duc cu închiderea de lună la primărie la Serviciul Tehnic să-mi „verifice” și să-mi aprobe Situația de Lucrări în vederea decontării.

Pe holul de la etajul întâi îl văd pe omulețul meu la sacou și cravată venind spre mine. Femeia de serviciul cu mopul și găleata cu zoaie în mână mergea spre dânsul în capătul opus. Când a ajuns în dreptul ei „dom injiner” s-a lipit de perete și și-a supt burta imaginară de spate – deși era suplu ca un soldat cu inaniție. A spus mărunt „săru mâna” politicos și a intrat într-un birou. Nu știu dacă avea treabă sau nu dorea să se încrucișeze cu mine și să fie nevoit să mă salute.

La „Tehnic” inginera care a făcut apoi carieră ca Șefă la Serviciul „Străzi” mă ruga cu insistență. „Gabi, te rog taie tu de unde crezi, ce vrei tu, orice, cât de puțin, să nu zică ăștia că nu tea-am verificat!” Pur și simplu mă enerva pentru că mă obliga să umflu situații de lucrări pe care apoi să le tai cu mâna mea „ca să meargă treaba” lunar fără probleme.  Stăteau numai în birou și habar nu aveau de meserie. Și asta a ajuns mare șefă sub Nichita și Chirica, iar soțul – un alt inept –  mi-a luat locul la circulație după  mulți ani de zile – având cu totul altă specialitate. De decenii întregi în Iași marcajele se copie după proiectele mele din anii 90.

Chirica a fost, este și va rămâne un bou. Un mare inept. Este numit inginer,  dar de profesie este geolog. Nu are nimic cu ingineria decât în mină. Acolo da, sunt ingineri geologi care au altă profesie și atribuții.

De 25 de ani Chirica fură, delapidează,  înșeală și conduce Mafia. Dacă ne referim la ingineria financiară este un mare inginer, un mare specialist!

Este foarte puternic. A creat o lume interlopă a Iașiului care îi este obedientă! Nu contează din ce formațiune politică faci parte, important e să îi fii fidel și să-i răspunzi la chemare când are el nevoie. Și-a fidelizat servitorii. Îi ține pe lângă el ca și regele Curtea regală…

Mai nou, am aflat din prostia ei că o Mare  Japiță aciuită în partidul SOS România care s-a infiltrat sub pielea Dianei Iovanovici Șoșoacă și i s-a cuibărit și la sânul generos precum șarpele care are nevoie de căldură face parte din această lume interlopă din siajul lui Chirica. „Cine se aseamănă, se  adună!”

Cum de la începuturi partidul nostru curat a fost și încă este repudiat de aceste reptile politice din „veșnica coaliție” de ticăloși și trădători, Chirica a refuzat să „dea” conform legii un sediu pentru parlamentarii de Iași ai partidului. Nici senatorul de Iași nu a avut mai multă trecere, fiind driblat cu eleganță.

A fost nevoie doar un telefon sau o audiență „privată” pentru ca Japița să obțină ceea ce oficial nu s-a putut. Ba mai mult, plătește ea din banii ei de „stylistă” cu ștaif chiria lunară. Poate că acesta este prețul Dianei Șoșoacă? Doar atât? Pare prea puțin. Trăim vremuri de restriște. Asta ține în viață teoretic Filiala Județeană a partidului. Spun lucrurilor pe nume deoarece așa am făcut mereu și 23 de ani în PNL.  Minciuna și ipocrizia nu îmi sunt în caracter.

Azi Japița a fost iertată și s-a întors pe un cal alb cu mătărânga sculată și a descălecat la Alba Iulia ca Mare Șefă, scuipând în capul proștilor pe care i-a trădat și i-a umilit cu trădarea ei. Nu este singură, are paji și „muieri de onoare” care îi țin de șase, îi fac galerie și îi frecventează coaforul.

Chirica? Un biet veleitar al acestei cloace politice care încă mai face jocuri. Se folosește azi de minciuni „că va face și va drege” lucruri importante cu mâna corifeilor care sunt acum la butoane. În 25 de ani nu a făcut nimic decât să jefuiască bugetul local. A știut mereu să fie util și să profite. Un mare  politician? Nu, un mare mincinos și fariseu care și-a bătut joc de credulitatea și de incultura votanților.

Din nefericire partidul meu de suflet depinde prin Japițe de el.  

Adevărul TREBUIE ROSTIT! EL NE VA ELIBERA!