Monthly Archives: august 2026

ZVÂRCOLIREA  JAVRELOR

De câte ori întâlnesc pe Net vreun videoclip sau mai rău, un podcast cu mutra unor jigodii ca al de fostul primar PSD al Iașiului Gheorghi (Ghiță, Gigi, Gulă) Nichita – și în prezent cu ucenicul său în jaf și prăduială Mihai Chirica mi se scoală! Părul pe mânuri, blana pe corp și devin fiară sălbatică.

Eu am prevăzut înainte chiar de a fi el student repetent la Universitatea de Maximă Siguranță din Vaslui pe unde au trecut mai toți corifeii PSD și PNL pentru desăvârșirea studiilor – și unde pușcăria a fost transformată de colegii lor rămași drept garanție la butoanele puterii – în cămin de lux ca în stațiunea de odihnă și agrement din libertate, o cazare de elită prețăluită  la „cinci lacăte” cum sunt pensiunile rurale la trei margarete. Cu comandantul stabilimentului devenit camarad de nebunii, cu maxim 2 paturi pe încăpere și pături noi scoase la reformă din magazinul închisorii puse pe jos ca să fie moale și cald la picioare, cu papuci de casă și boxeri Dolce Gabana pentru orele de sport practicat zilnic pe terenul mochetat din incintă dotat cu instalație de nocturnă și unde se încingea câte o miuiță cu cadrele beneficiare de stipendii babane prin avocați, cu televizor 4k de 146 cm diagonala, cu dulăpior pentru ținut odicolonul de ras și trusa de manichiură, cu provizii suficiente de hârtie igienică în 3 straturi, cu prosoape de acasă plușate pentru față, pentru duș și pentru (între)picioare…

Pe masă floriu mereu proaspăt tăiate de sezon, frigider propriu și expressor de cafea…

Eu, în mărinimia mea proverbială m-am străduit și am scos în 2015 o carte în două volume intitulată „LECTURI  DE PUȘCĂRIE” ca să aibă băieții cu ce să-și ocupe puținul timp liber pe care îl aveau. Ce mai… condiții optime create de partid ca la o adică toți corifeii ajunși de nevoie (urma scapă turma!) la pârnaie să aibă condiții să-și petreacă cinci ani în care să aranjeze dosirea averilor imense făcute prin tunuri financiare cât timp au executat mandatul pentru care au fost „aleși”, dar nu de electorat, ci chiar de partid.

Muhaiaua asta care răspunde la numele ei de javră turbată de Gigi Nichita sau de Relu Pușcărelu Fenechiu acum se zbat „să se reabiliteze”!

Futu-vă nașterea și cristoșii dumnezeirii mamelor voastre de lotri negri în cerul gurii, de jivine turbate care sunteți voi!

Acest ipochimen jefuitor al bugetului Iașiului care a dat tunuri dovedite cu bani de la UE destinați unor îmbunătățiri a infrastructurii de transport public, de reabilitare termică, de modernizare a capacității de încălzire și iluminat public, de dezvoltare a zonelor de agrement pentru locuitori, etc. – au jefuit la drumul mare prin firmele de casă ale cumătrilor și finilor de cununie și de botez banul public în proporție de 60/40! Adică ei 60% și Iașiul 40%.

Faptul că a fost pus la fezandat cinci ani de coți la zarcă pentru port ilegal de sulă cu care a speriat niște fufe care doreau scule mai tinere și mai vesele care îi erau în subordine la primărie pe post de sclave sexuale pe fonduri europene a fost doar de fațadă, ca să nu se ajungă la armata de procurori și judecători corupți, la avocați și polițiști cu „cașchetele” umbrite de lăstari stufoși auriți pe cozoroc, care au profitat din plin sugând șpagă precum vițelul de la vacă!

Nichita este mai mult victimă politică a concurenței partidului și a ciracilor Javrei Ceacâre Băsescu care a vrut doar să le mai rupă cu batista dinții rari din gurile de reptile, că uitaseră de unde au plecat și își ridicaseră clonțul prea tare la Tata Hoților.

Ăsta e Nichita, ăsta era Fenechiu! Hoți de drumul mare! Jefuitori ai banului public care au îndestulat procurori, SRI, Poliție, judecători, dar nu putea fi atunci acuzat pentru astea deoarece s-ar fi ajuns și la ei cu acuzațiile. Așa că a primit simplu cinci coți pentru niște găinării de doi bani care să-i îndepărteze pe dânșii de la ulcica cu smântână, că aveau mustăți albe la bot.

Priviți acum cu cât tupeu vine acest ordinar incult și grobian, acest țărănoi din fundul Botoșanilor unde se agață harta în cui și ține el prelegeri pline de tact și de cunoștințe politice ale vieții prin care vrea să arate lumii cât de nerecunoscători au fost aceia care prin mâinile sale de labagiu vicios au trecut ajungând în funcții ce ar fi putut să-l facă scăpat dacă nu s-ar fi temut la rândul lor de alte javre șantajate de „#haștagiști”

Ce vrea animalul ăsta acum? Să-l compătimească lumea, să-l aducă înapoi în fruntea politicii PSD care se răsucește pe călcâi ca să devină vârful suveranismului românesc?

Piei satană! Mâncate-ar cancerul de prost tată ce ai mai avut!

Veniți-ar numele în presa coruptă care te-a servit în detrimentul oamenilor! Neam de neamul  tău cu iepele pe care le-ai crescut cu dotă de notărese să sufere de sărăcie și de scuipat public  până la strănepoți…

Javră turbată, să crapi și să se pișe maidanezii pe mormântul tău, să ți se îngălbenească marmura albă furată cu Simirad!

Așa să te ajute Dumnezeu!

CRITICA  CRITICII  PURE

Pe un site care reprezintă o pagină de Facebook intitulată „Gazeta Românească”, un oarecare domn cu înfățișare masculină dar cu nume de femeie  agățat la coadă (Mihail Fănică Elena), publică pe data de 13 august (ziua dracului!) un articol incitant care poartă numele de „ DIANA IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ – LIDER SAU „DICTATOR” ÎN PROPRIUL PARTID?”.

Așa cum era de așteptat acest articol a stârnit multe controverse, „luări de atitudine” efervescente care „au înfierat, tovarăși” poziția exprimată de acest membru(?) care iese pur și simplu din rândul în care ne-am aliniat noi toți ceilalți de bună voie și pășim cu sfială și cu frica în sân ca nu cumva să călcăm strâmb din greșeală cu vreun centimetru înafara liniei și să ne atragem furia liderului care ne conduce cu o mână de fier către victoria finală…

Dacă te uiți cu atenție ce scrie pe Facebook cu minuscule sub numele omului bărbat/femeie (nu femeie bărbată precum Diana) vei vedea că Facebook a menționat „conținut AI”, dar cine e atât de prost să citească atent un text oricare ar fi el? De asta suntem catalogați ca și analfabeți funcționali sau „amibe”, mai științific, de lidera SOS România.

Pentru aceia care nu știați cumva că citiți toate căcaturile Facebook, dar nu și ce trebuie, a introdus la solicitarea UE în mod obligatoriu această mențiune atunci când  cireada de creatori digitali se folosește de AI ca să producă un text cu care să se dea deștepți în cap.

Prin urmare eu aș lua acel text încriminat cu oarece rezerve.

Să revin la oile mele mioritice. De când sunt membru deplin al partidului în care m-am înscris cu o imensă bucurie fiind exact după mintea și sufletul meu mi-am propus să pun umărul și să-mi aduc aportul cu toată știința și experiența mea politică și profesională pe care am acumulat-o până acum la vârsta senectuții. Deși sunt invalid și fără posibilitate de mișcare – deci fără mobilitate ca majoritatea dintre voi – am acceptat din prima clipă încrederea insuflată de Diana de a primi funcția de Președinte al Comisiei de acțiune a persoanelor cu handicap – vicepreședinte al Filialei Iași a partidului. Un fel de șef de cur la mori de vânt ca funcție și putere, însă am înțeles pe loc menirea și importanța ca ceva și cineva să apere drepturile acestei categorii în care am ajuns și eu de 16 ani.

Asta s-a întâmplat pe 03.august 2024.

Începând de a doua zi m-am dedicat trup și suflet noii funcții primite și am început să lucrez la elaborarea unor Programe și a unei propuneri de Lege privind persoanele cu handicap din România împreună cu Regulamentul de aplicare și urma să mai concep capitolul Anexe cu schițe tehnice pe care noroc că l-am abandonat între timp când am văzut bătaia de joc al cărui subiect am devenit după ce în fruntea Filialei a ajuns o femeie oarecare absolventă de Drept dar care nu a reușit să profeseze în acest domeniu preferând să devină „oamă de afaceri” la un salon de hair-stylist propriu. La acea dată cu toții eram în  criză de timp, nimeni nu cunoștea bine pe nimeni și cu toții eram sub biciul care ne pocnea deasupra capetelor să menținem strocul la maxim. Au trecut alegerile, madama patroană de coafor „s-a ales” din banii ei cheltuiți în campanie deputată de Iași și a cum a sosit timpul să se urce mai comod în șaua calului care a încălecat iapa  ca să-și scoată cheltuielile și apoi să prindă ceva cheag până la următoarele alegeri.

Articolul cu pricina – care se dorește a fi de fapt un preambul al altor viitoare articole pe această temă – a  avut darul să deschidă capacul unei cutii a Pandorei acum când bătălia mondială se dă între Călin Georgescu – omul sistemelor de orice natură care au în spate globalismul sionist ce a pătruns în toți porii și curentul suveranist susținut de noile puteri al lumii care acum s-au născut și care acum se formează ca alt pol al Puterii mondiale în antiteză cu globalismul.

Așa cum am povestit pe blogul meu și într-o carte ce va apare poate anul acesta în librării eu am avut șansa în viață să cunosc Sistemul securistoid pe dinăuntru, dar fără a face parte din el! Un paradox la prima vedere, dar așa a vrut Dumnezeu, să mă înzestreze cu niște capacități intelectuale suficient de dezvoltate cu care să observ și apoi să discern lucruri pe care le-am putut pune cap la cap ca să formulez o opinie curată despre Securitate ca instrument politic-opresiv.

Când eu mă învârteam prin Sistemul ceaușist ca peștele prin apă Diana încă nu era la grădiniță.

După 90 am pus și eu botul ca majoritatea românilor la multe fente ale Sistemului care tocmai se răsucea pe un călcâi și se retorsiona ca să se lepede de fața Satanei și să ia chipul Maicii Tereza.

Tot ce am văzut și tot ce am înțeles eu în viață mi-a folosit ca o bază de date cu care „placa video” din cutia craniană a operat date și a creat judecăți ce mi-au folosit.

Eu unul am avut cu Diana mai multe  controverse verbale care mi-au atras din partea ei insulte și  jigniri inimaginabile(!) (cum îi place ei să folosească acest cuvânt până la saturație), cuvinte menite să mă umilească, încărcate cu ură venite de la o ființă hărțuită de misoginismul existent la români atât la bărbați cât și la femei. Pur și simplu m-a băgat în oala cu lături în care ea fierbe terciul pentru porcii din padocul din jurul ei.

Doar un om cu foarte mare experiență de viață și o determinare chiar mai puternică decât a Dianei Șoșoacă poate avea puterea să îndure și să o înfrunte din simplul motiv că este de acord cu toate celelalte laturi ale personalității ei unice și că are el însuți aceleași idei și același crez în tot ce a făcut și în tot ce dorește să facă.

Așa cum tot afirm în scris de mai bine de zece ani și eu m-am zbătut CU ACELEAȘI METODE (a cuvântului) să trezesc oamenii din somnul cel de moarte și să-i determin să vadă că sunt anesteziați de sistemul securist-globalist ca să mergem docili la abator. Asta pentru mine nu înseamnă că îmi revendic cumva paternitatea sau monopolul unor idei sau acțiuni similare cu ale Dianei scrise și exprimate înainte de o fi cunoscut pe online ca persoană publică. Pur și simplu am muncit ca un intelectual  care mă consider ca să deștept lumea din jur, dar mai ales  pe alți intelectuali care nu dispuneau de puterea mea de analiză și sinteză care vine din anii tinereții.

Lumea nu poate înțelege că Sistemul securistoid ar5e doar un singur crez, un singur țel: să fie mereu la butoane, să fie peste tot, să ȘTIE  tot, să poată dicta clasei politice aflate în vitrină cum să acționeze, cu cine să acționeze, cine să joace un rol și cât de important este acesta!

Înainte de 89 Sistemul deja a trădat, pe Ceaușescu, deja el știa că și în România globalismul va învinge, iar ei trebuiau cu orice preț să rămână la butoane! Așa că oamenii lor acoperiți au făcut jocurile, au scris scenariul și au distribuit actorii în piesă! Au devenit sub  acoperire noua clasă politică.

 Crezuul Dianei a fost din start acela că este nevoie de o altă clasă politică în care Securismul să nu se mai poată implica atât de tare încât să încalece și să dicteze politicului. Încăpăținarea asta și caracterul ei dur de neînduplecat i-au cauzat multe nenorociri cu care până acum Sistemul s-a răzbunat că nu a reușit să o îndoaie.

Are atât de mulți dușmani – de puteri și origini diferite – atât de multe iude i-au fost atașate din toate unghiurile să fie gata de acțiune ca să o dărâme, încât efectiv i-au măcinat creierii. Au lăsat intenționat ca ea să știe, să-și dea seama că e înconjurată de nemernici pe care oficial să nu-i poată acuza de nimic…

La  început au lăsat-o în pace să se desfășoare cu  talentul ei oratoric, cu elocința ei, ca să urce în văzul lumii și să coaguleze mulțimea de oameni care își întorceau privirile de la globalism la suveranism.

Sistemul trebuie să fie  capabil să poată fi în același timp prezent în toate mediile, să afle și să influențeze orice lider sau adept al unei doctrine politice.

În același Sistem de Intelligence există atâtea ramuri și departamente care nu știu unii de alții decât la nivel de înaltă comandă și care acționează independent urcând sau suprimând oameni de care au nevoie doar până la un moment dat – fără ca ei să conștientizeze vreo secundă că azi sunt pe piscul gloriei și mâine în funtul prăpastiei mâncați de vulturi și corbi…

Sistemul a agreat familia Șoșoacă atâta timp cât îl aveau sub control pe Silvestru care  este un om slab ș predispus corupției, deci șantajabil.

A fost bine cât Silvestru Șoșoacă a lucrat la formarea partidului SOS România și cu ajutorul său au fost introduși mulți nemernici carte chiar dacă nu erau lucrători activi erau în baza de date ca și turnători sau antene ce puteau fi activate ca vectori. Diana poate își închipuie că a  devenit o ținta a Sistemului după ce s-a implicat în lupta civică din timpul pLandemiei. Greșește!  În acea perioadă Sistemul (unii) poate chiar au ajutat-o să urce, să capete notorietate maximă, numele și chipul ei să devină un bun public! Interesul era ca mișcarea suveranistă să devină o alternativă la globalismul aflat în cădere liberă.

Trebuie ca lumea să înțeleagă  cât se poate de clar că „securiștii” sunt de mai multe feluri, însă pentru popor, pentru populație, ei sunt de două mari  categorii: securiști „buni” și securiști răi. La rândul lor și securiștii buni sunt și ei de două categorii: cei buni și cei „mai puțin buni”! Care  sunt securiștii buni? Aceia care au același crez ca o majoritate a populației, care prin naștere și educație părintească sunt buni creștini, sunt  patrioți sinceri din tată în fiu, sunt oameni cu dragoste și frica lui Dumnezeu, sunt familiști și sunt intransigenți cu tentațiile și presiunile la care sunt supuși. Gen colonelul Doru Paraschiv de exemplu.

Aceasta este o grupare foarte mică în contextul de azi și se află în toate structurile militare și de Inteligență. Este greu și periculos pentru ei să se unească, să se expună vizibilității, să comunice clandestin între ei și să poată concretiza vreo acțiune de forță cu care să răstoarne Regimul Trădător.

Asta nu înseamnă că ei nu există și nu pun umărul să ajute forțele patriotice adevărate gen Diana Iovanovici Șoșoacă și partidul SOS România. Însă prima dată tot Sistemul (însă alte structuri ale sale) a format pe piața electorală din România și AUR, care a izbucnit ca un airbag în fața lumii când mașina România s-a izbit frontal de peretele corupției colonizatorilor asupra păturii predominante ale aceluiași Sistem care este de partea globalismului.

Diana refuză să înțeleagă și să meargă- cu gândirea mai departe în urmă, de când ea nu avea controlul asupra partidului! Efectiv și practic partidul a fost înființat și muncit în teritoriu de Silvestru Șoșoacă – omul care era deja acaparat de Sistem. Un om slab, un om corupt, lacom și laș în același timp, dar de o răutate diabolică.

După despărțirea Dianei în mod eroic de Silvestru Șoșoacă Sistemul a înțeles că Diana este o nucă greu de spart.

De atunci o armată de „profileri” de elită a tuturor structurilor informative o studiază în amănunt uitându-se la ea cu lupa ca la o insectă. Îi știe tabieturile, obiceiurile, ticurile și i-a descifrat toate calitățile și defectele, nu acelea fizice pentru care Diana are frustrările ei pe care a trebuit să și le  învingă, dar mai ales acele morale. Tăria ei de caracter care o apără ca o platoșă de oțel ascunde o sensibilitate de femeie inteligentă pe care este nevoită să și-o suprime ca să apară „femeia-bărbat” cu care s-a impus public.

Trebuie în același timp să fie și Mama Națiuni, dar și a propriilor ei copii care au mult de tras implicit și de suferit datorită fiarelor  Sistemului care nu vrea nimic altceva decât să o determine să se lase dominată și mânuită de  sfori. Ea aparent a rezistat până acum, însă asta este doar credința ei.

După părerea mea personală – care îi doresc tot binele din lume ca să poată să demonstreze celor care cred în ea că este omul de care țara are nevoie – este aceea că Diana se află sub un control strict și lipit de corpul ei.

Ea nu are timp și poate nici competența să analizeze cu răbdare ceea ce eu fiind direct interesat observ și analizez.  Lângă Diana au ajuns prin manevrele Serviciilor de Inteligență oameni care au fost doar introduși în partid în toată țara de Silvestru Șoșoacă la recomandarea unor „prieteni” de ai săi care au speculat slăbiciunile unui om care era pregătit să parvină.

Lui Silvestru i-au fost cultivate unele aptitudini menite să devină ulterior motive de șantaj care să-l determine să o combată pe soția lui.

Dianei dimpotrivă, după despărțirea de Silvestru i s-a excitat coarda sensibilă a orgoliului ei „inimaginabil”, dorința ei imensă de a fi „CEL MAI”, „CEA MAI”, în contextul că trăim într-o lume misogină când bărbații nu acceptă să primească ordine de la femei că se fac de râs în rândul tagmei lor.

O puzderie de oameni acoperiți de Sistem de mare fractură intelectuală au fost aruncați și împrăștiați în jurul Dianei Șoșoacă! Unii discret, cu funcții și roluri neimportante la început dar care au lucrat meticulos ca să-i capete încrederea, alții „recomandați” subliminal și adoptați ca fiind compatibili și cu o „probitate morală” imposibil de zdruncinat în aparențe.

Diana estre un singur om și ea nu mai are timp să își dedice ca să verifice amănunțit pe cei din anturajul apropiat, dar nici nu ar putea face deoarece nu are pregătirea și experiența necesară ca să știe cum gândesc.

Cine este Dan Diaconescu de exemplu? Dar Luis Lazarus? Dar Cozmin Gușă? Dar Eugen 007? Dar Laurențiu Primo? S-a speculat nevoia imensă a Dianei să aibă o tribună cu vizibilitate mare la public în lipsa apariției ei pe posturile mainstream. I s-a pus practic acest canal OTV la dispoziție pentru a i se crea încredere și pentru a-și face un anturaj apropiat în ideea că totuși ar ajunge la Cotroceni. Toți cei enumerați mai sus sunt oameni de bază ai Sistemului care vor fi probabil răsplătiți de Diana cu funcții în viitorul aparat de stat… Un jurnalist de mare succes pe vremea lui Băsescu (DD) căruia i s-au înscenat fapte menite să-l facă să devină unealta Propagandei și care nu a putut fi atunci îndoit de binomul Coldea-Kovesi. Ulterior a fost „recuperat” de altă aripă a aceluiași Sistem actual.

Între timp, în peste un deceniu, Dan Diaconescu a fost racolat de „securuiștii buni” care vor suveranism, dar cei care vor să acceadă în vârful viitoarelor structuri care îl au exponent pe Călin Georgescu! Este cumătrul lui George Simion, care George Simion este un pion crescut de Sistem, de partea globalistă a Sistemului împreună cu „fratele” de oliță Nicușor Dan. Mama lor adoptivă de la care au supt lapte de cucută este madam Pipidi, copila de suflet a jidanului khazar George Soros. Intelectualii înțeleg aceste dedesupturi, dar gloata de idioți funcționali din peluzele stadioanelor sunt ținuți ebrietați cu sloganuri care arată că numai Simion și Georgescu reprezintă suveranismul, despre Șoșoacă și SOS România nu s-a auzit…

Astea sunt lucruri care o lovesc pe Diana în miezul orgoliului ei „inimaginabil” și de aici pleacă multe frustrări care se revarsă deja și asupra oamenilor nevinovați care o iubesc și o susțin din toată inima până sunt dezamăgiți și înșelați în propriul amor, care le zdruncină încrederea în tot ceea ce au crezut cu chiu cu vai spărgând zidul din jurul Dianei construit de Sistem.

Eu am fost primul din țară care am scris critic despre unele măsuri abuzive luate de Diana „dictatorial” în partid și am explicat în  același timp că este un lucru cât se poate de firesc ca omul izolat ajuns pe piscul alăturat Puterii să se trezească singur și permanent lovit împreună cu copiii ei, așa că ea acum vede în orice om dușmani ce vor să o răpună. Critica internă de jos până sus este o sănătate indispensabilă unui partid politic! Este însăși chintesența existenței și a succesului său. Da, ESTE PARTID PE PERSOANĂ FIZICĂ! Da, cine a aderat trebuie să accepte că s-a alăturat unei Mișcări care are în frunte un lider! Dar și liderul dacă vrea să aibă în apropiere cât mai mulți adepți trebuie să deschidă ochii și mintea la oamenii apropiați pe care are datoria să-i recunoască deoarece are calități care îi permit asta!

Dar Diana nu vede ceea ce nu este lăsată să vadă. Nu vede că tocmai oamenii preluați de mult – eventual înafară de perioada Silvestru Șoșoacă- au fost de multă vreme oameni ai Sistemului, unii mai oficial, alții mai voalat.

O mare prăjitură servită au fost oamenii din jurul lui Vadim Tudor cu care Diana a crescut de mic copil în casa părintească și al cărui discipol a devenit ulterior.

Diana nu înțelege perfidia Sistemului! Ea nu poate concepe că oameni foarte apropiați de Vadim care erau foști „securiști buni”, pe care Vadim îi știa și accepta pentru că nu poți face politică mare fără oameni de informații și pe care Vadim se baza. Aceștia au fost oameni ai fostei securități care aveau conexiuni și   cunoștințe profesionale, dar ei au jurat credință Sistemului și până mor trebuie să servească Sistemul, oricui i se va supune el politic.

După ce Vadim a fost lichidat că nu dorea să împartă tortul cu toți securiștii vânduți evreilor, americanilor, rușilor, francezilor, englezilor, etc securiștii buni sunt în degringoladă.

ACUM Diana a călcat pe urmele lui și continuă aceeași politică. Sistemul nu acceptă asta și a resuscitat o parte din securiștii „buni” din anturajul lui Vadim ca să devină în mod perfid azi oameni de încredere ai Dianei. Ea nu știe, dar nici nu vrea să înțeleagă că cei mai apropiați oameni de inima ei în care crede că poate avea încredere de fapt fac jocurile Sistemului care vrea să fie adus pe tălpi la Palatul Cotroceni și Victoria.

Pentru trădarea și discriminarea la care am fost supus de oamenii Sistemului aciuiți la Iași în Filială, pe care eu i-am devoalat și pe o parte am reușit să-i îndepărtez deschizând ochii Dianei, acum s-a pornit o urgie împotriva mea. De ce sunt eu singurul indizerabil? Pentru că numai eu am curajul să spun deschis și pe față lucrurile, pentru că numai eu pot face legături de acord fin care reface firul roșu al trădării!

Pentru că „cei mai buni” oameni din partid de la Iași care au intrat sub pielea Dianei Șoșoacă sunt exact oamenii „buni” ai Sistemului care au dat din coate să ajungă la pervaz și apoi să se aburce unul pe celălalt ca să intre cu toții prin geamul strâmt în WC.

Articolul de la care am pornit studiul avertizează masa de votanți ai SOS România că sunt pe cale să facă o mare prostie a vieții lor votând Diana Șoșoacă și probabil  NU Călin Georgescu! Prima are apucături de dictator, va fi nenorocire mare dacă ea ajunge la Cotroceni și nu un om bun și cald ca pâinea lui Dumnezeu precum Guru care bate curu, adică Călin Georgescu.

Georgescu este pregătit de cel puțin 20 de ani să devină în vreme de restriște  Președintele României care să garanteze perpetuarea Sistemului la controlul clasei politice indiferent ce regim politic ar fi.

Diana Șoșoacă este singurul om român „pur sânge” care este ortodox, care are cunoștințe solide de Drept și de diplomație, care vorbește fluent cel puțin 3 limbi de circulație internațională.

Celor care susțin partidul SOS România și îl văd ca fiind SINGURIUL partid cu adevărat suveranist de pe eșichierul politic românesc le spun verde și clar: NUMAI PRINTR-O DICTATURĂ POPULARĂ  se poate redresa Țara!

Numai oameni cu mână de fier care acceptă să răzbune prin forță eliminarea hienelor cu care poporul român a fost alungat în patru zări poate restabili peste câteva generații România și poporul decimat de globalism.

Nu singuri, în niciun caz, deoarece suntem prea mici azi și prea slăbiți ca să putem face o redresare fără ajutorul unor mari puteri dinafară, însă acele puteri trebuie să ne poată privi de la egal la egal, nu ca potențiali trădători și șacali dispuși să se devoreze între ei!

Diana va fi un Dictator? Da! Așa ar trebui ca să răzbim. Va trebui să dicteze să se aplice Legea, să se modifice legile în interesul poporului român! Să se desființeze și să se ia de la zero toate instituțiile de forță care până acum au trădat interesul național și au distrus România.

Douăzeci de ani de acțiuni dure pentru recuperarea averilor furate, pentru naționalizarea unor bogății vândute ilegal.

Indiferent de soarta mea în litigiul pe care l-am deschis oficial cu partidul datorat unor ticăloși pe care i-am devoalat și pe care îi cunosc, eu rămân fidel Dianei Șoșoacă ce dorește exact ce doresc și eu. O înțeleg că nu își mai poate controla nervii, o înțeleg că este împinsă fără voința ei să devină ostilă cu oamenii incomozi care îi arată pe ticăloși iar aceștia sunt protejați de Sistem cu arme psihotronice. De multe ori nu este mintea ei limpede. I s-a distrus sistematic încrederea în oamenii de valoare, a fost „fezandată” mental de iude securiste care au înaintat prea departe în partid.

Prin urmare, DA  unei viitoare Dictaturi populare sun conducerea Dianei Iovanovici Șoșoacă! Oricum va fi parfum pe lângă cele ale lui Johannis, Băsescu, Bolojan, Grindeanu și tot neamul lor israelit.

NE MUȘCĂ JAVRELE!

Javrele turbate ne mușcă peste tot și noi stăm impasibili sângerând abundent peste tot unde își înfig colții.

Mă uit la știri doar seara între 18 – 20,30 la „Focus Prima” și imediat apoi la „Știrile ProTv”. De obicei unii fură curent de la ceilalți. Nu că nu ar putea avea lucruri diferite și separate, însă limitarea drastică a subiectelor limitați fiind de Propagandă ca să dea știri adevărate și reale atât din țară cât și de afară, acum efectiv  mestecă același căcat pasându-și bolul alimentar dintr-o gura într-alta într-un sărut prelung și libidinos.

Nu că ar fi vreunul cu un milimetru mai bun și mai util ca altul, dar constat că mecanismul cu care operează Sistemul după ce l-au scăpat într-o clipă de neatenție din mână pe Ilie de la Pulerie, deja întrece așteptările.

În vârful copacului scorburos și găunos stau corbii care croncăne, precum Neicușor Danubiu, Bolodan care este ținut cu anasâna în gheare să nu cadă din cuib, câțiva miniștri ai cabinetului „interimar” de la USR gen Ioana Țoiu și Diana Buzoianu, care are buzele mari exagerat de mari încât acoperă toate problemele cu seceta și cu amânarea scufundării până la absurd al barjelor pe cracul Dunării astfel încât să se ajungă totuși la închiderea completă a Centralei atomice de la Cernavodă în ciuda „muncii de Sisif” al unor savanți de la Apele minerale române care pun bule de aer în Borsec.

Este o mare rușine ca niște oligofreni cu patalamale porecliți „specialiști” sunt puși să hotărască ceva pueril de simplu ce putea fi executat la comanda „scufundați ambarcațiunile!” de orice comandant de companie de la o Mare Unitate de Geniu cum ar fi Batalionul „Eftimie Croitoru” de la Turnu Măgurele – Zimnicea.

Un căpitan sau maior operativ genist ar fi făcut simplu doar cu tehnica din dotare ceea ce se câcâie niște imbecili în cap secondați de retardul cu urechi Ovidiu Goanță – ce a fost trimis să-și facă tabără de vacanță plătită de ProsTv într-un cort pe malul Dunării ca să țină pe români cu sufletul la gură ca pe un eveniment cosmic dacă ACUM  se scufundă vampoarele de pompierii veniți cu tulumbele și pompe de mare putere să inunde „compartimentele etanșe” ale celor 4 șlepuri.

Pentru acoperire au trecut pe Lista cu participanți și „Forțele Navale române”, deși vecinii din Ucraina au demonstrat de atâtea ori că dacă sunt lăsați de capul lor ne trimit drone bine țintite capabile să scufunde chiar și Constanța.

Oricum se putea da apoi vina pe ruși care au toate motivele din lume să ne producă pagube cât mai mari. Deocamdată toți lucrează eficient pe „Sulaina Ceainăl” după cum pronunța Javra Ceacâră Băsescu când era pe funcție la Cotroceni și dădea știri marinărești în engleza lui modelată de whisky cu fix 4 cuburi de gheață care trebuiau să plutească în pahar.

O cacialma, un circ mediatic cu multe calcule matematice de dezintegrale și delicvate  menite să amâne o soluție constructivă care apoi să necesite calcule economice superfragilistice  ce urmau să „aprobe” deblocarea sumelor din fondul Premierului interimar demis de două luni.

Toate sunt făcute într-un război surd al Serviciilor străine ce fac tot posibilul să ne sărăcească cât mai mult, să ne distrugă complet și după căderea inevitabilă a globalismului să ne revenim cât mai greu.

Așa trebuie să „citiți” și să înțelegeți tot ce rulează azi Propaganda prin vocea spartă a lui Ovidiu Goanță cel cu dinții de faianță și voce de constipat mâncător de mult rahat.

Statul este captiv în mâinile oligofrenului de la Cotroceni întors cu cheița de la Bruxelles, via Paris și a demisului guvern userist ținut cu toate mânurile caracatiței în fruntea manetelor și ale butoanelor care au rolul să ne ia sufletele în întunecimea iadului.

Numai noi românii de pe tot cuprinsul țării trebuie să ne unim și să ieșim într-o grevă generală în fiecare cătun, sat, comună, oraș – acolo lângă casa fiecăruia și să strigăm din toate piepturile sfrijite de frică „JOS JAVRELE!”

IAȘIUL E-N PRADĂ! NU EXISTĂ OPOZIȚIE NICI DE LA SUVERANIȘTI

Pur și simplu îmi fierbe sângele de nervi. Trăiesc într-un oraș mare pe care mi l-am dorit modern și bine administrat, mai bine și mai profesional decât în anii 90 când la cârma propriu-zisă se aflau niște profesioniști autohtoni care puneau și suflet în tot ce făceau pentru dezvoltarea urbei, precum inginerii Mihai Teodorescu – Directorul General de la Citadin și ing. Radu Onofrei care a fost Directorul Direcției Tehnice în primărie. Nu se vorbea pe atunci de „city-manager”, dar cei doi își puteau fiecare aroga acest titlu de  grea răspundere.

Simirad era un simplu papagal cuvântător care prostise iarăși lumea să voteze pe un comunist înrăit, un fost turnător la securitate care țipa exact invers. „Jos comunismul!”, „Trăiască lumea liberă!” „Vive la France!”

Prostii, abureli… Ca și titlul de profesor universitar arogat de acest profesor de matematică de liceu care a profitat din plin pe vremea comunismului și a plecat în Maroc pe un Program de ajutorare a țărilor în dezvoltare făcut de Ceaușescu cu țări arabe pentru ca să poată pătrunde mai ușor pe piețele lor economice, să ne vindem produsele care nu erau la fel de performante precum ale altora mai dezvoltați ca noi. Simirad a predat în limba franceză matematica la un liceu marocan și s-a întors ocupând „după revoluție” un post la Observatorul astronomic de pe lângă Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași  datorită marelui profesor Radu Miron care i-a scris se vorbește și teza de doctorat în matematică. Impostor din naștere acest Moș Chiorpec din Coțușca Botoșanilor.

Totuși, în prima lui legislatură de primar al Iașiului având „Cheia” legată de gât ca semn electoral și beneficiind din plin de un PR al „forțelor progresiste și pro-europene”, Simirad s-a bucurat imediat de o faimă imensă după 1992 cânsd a fost ales cu o majoritate primar al Iașiului. Ieșenii doreau să iasă din marasma comunismului care tocmai fusese înlăturat după Lovitura de stat a lui Ion Iliescu și Mihail Serghevici Gorbaciov (globalistul de taină care a dărâmat cu puterea vorbelor URSS). Iașiul a votat mânat de propagandă pe unul care țipa mai tare și mai apăsat contra comunismului. Era hoțul care striga hoții!

Edilii aflați atunci la cârma Iașiului – pe care Simirad îi găsise în primărie – au fost o elită tehnică și intelectuală care au profitat de avântul de libertate spirituală ce crease o efervescență și o emulație extraordinară și în 1994-95 Iașiul a explodat în văzul României ca un oraș excepțional de bine condus și administrat,  modern, cu marcaje rutiere bicolor (alb/galben), cu obiecte de mobilier urban create de ingineri în atelierele proprii ale primăriei, cu lucruri care te surprindeau plăcut la fiecare pas.

Veneau de la București și din orașele mari ale țării edili să se documenteze, să vadă, să afle idei și metode noi de gospodărire, unii oficial, iar alții incognito ca să tragă cu ochiul. Pentru asta Simirad s-a umflat în pene dar și în burtă, care creștea pe zi ce trece odată cu fălcile și popoul. Și tupeul său a crescut și dacă la început ținea cont de sfatul inginerilor și a directorilor din primărie, la al doilea mandat a crezut că deja a învățat el singur cum să administrezi un mare oraș și a înlăturat cei mai capabili subalterni ca să își pună în loc  oameni de talia lui, de șnapani inculți tehnic și administrativ. Unul dintre aceștia a fost Mihai Chirica, actualul primar al Iașiului de două decenii încoace, un cameleon trecut prin toate closetele politice doar-doar să rămână pe funcție.

Din păcate și ca nenorocire calitatea societății civile ieșene a decăzut la rândul ei foarte tare și oamenii au rămas tributari inculturii lor tehnico-edilitare dar și a celei politice, votând automat cei mai mari escroci care au căpușat toate partidele.

Ceea ce avem azi la Iași, este un oraș sufocat și care nu poate respira liber având talpa mafiei politice locale pe grumaz, cu un dobitoc ce este și ticălos și care este cunoscut sub denumirea „cel mai atehnic director tehnic” de când i-a luat locul după pensionare inginerului Radu Onofrei,  omul ce a asigurat vreme de vreo trei decenii conducerea aparatului tehnic al primăriei. Aberații tehnice comise de Mihai Chirica de pe toate funcțiile pe care le-a ocupat succesiv datorită lui Constantin Simirad până la moartea acestuia și apoi datorită corupției generalizate  din România și a servilismului său proverbial față de Ambasada Israelului în România care îl apără cu dinții pentru devotamentul său în dauna românilor neaoși.

Lăsând la o parte latura politică, în ceea ce-l privește putem vorbi despre nivelul lui de oligofren cu un singur neuron în materie de organizare și decizii conforme să conducă un oraș de întinderea Iașiului. Subalternii din echipă au datoria să fie mai proști și mai ticăloși decât el, „capu la toți”…

Mai mult decât atât, Iașiul e-n pradă, este un oraș aflat la mâna rechinilor imobiliari care nu au nicio viziune de perspectivă și de ansamblu, care să întrevadă vreodată un  viitor mai bun pentru Iași!

Porcării făcute din mulți bani publici precum milioanele de popice de gumă portocalii fixate cu  milioane de șuruburi în asfalt pe bucățele de linii continue vopsitea câte 10 -12 m și care vor de fapt „să interzică” a doua oară ca linia continuă să fie călcată de șoferii care demult urinează în gând când le ignoră și le turtesc cu roțile mașinilor.

Poliție rutieră inexistentă și ineficientă aflată sub cașchetele de comandă aflate în subordinea edililor inepți care refuză să înființeze o Direcție de Circulație în subordinea Direcției Tehnice – încadrată cu specialiști adevărați ce ar trebui să interzică toate prostiile făcute cu girul „Comisiei de circulație” care organizează prostii ca râmele agabaritice ale CTP să aibă capăt de linie în intersecții mari, aglomerate cum ar fi Piața 2 Băieți sfidând chiar Legea circulației sau altele la fel de imposibile!

Un inept – șofer de duminică – conduce după capul său sărac în neuroni traficul rutier al unui oraș de talia Iașiului într-o devălmășie totală, într-o derâdere a legilor de circulație. Dobitoci în civil sau în uniforme de milițieni sub cea de polițiști care stau la umbră și vânează probabil pe inutilii de la Poliția Locală.

Un pod căruia i s-a făcut corect RK-ul, dar care ține blocată o arteră importantă de circulație din primăvară deși Ineptul s-a bătut cu cărămida în pieptul de aramă că la mijlocul lunii IUNIE va fi dat în folosință.

Blocuri lângă blocuri cu balcoanele lipite lipsite de aer și cu șanse ca amanții să sară unul la celălalt când partenerul(a) bagă cheia în ușă…

Toate acestea se petrec sun privirile tâmpe și interesate a șefei Filialei Iași a SOS România care pretinde prin vocea Dianei Șoșoacă faptul că ar fi singurul partid de opoziție adevărată din România de azi. Faptul că a pus-o  și o protejează cu încăpăținare în ciuda nemulțumirilor multor membri și simpatizanți ai partidului la Iași care cunosc potențialul insuficient al deputatei Simona Macovei Ilie ce face pe față jocul Puterii și conduce prin forță anihilând persoanele capabile să facă adevărată opoziție actualului Sistem, anihilează de fapt la Iași orice speranță de schimbare într-un viitor oarecare.

O nulitate pusă în frunte să conducă oameni capabili a demonstrat până acum cu suficiență faptul că țara .și populația a ajuns în disoluție, iar încăpăținarea unui lider marcant în care oamenii își pun Speranța ne menține de fapt în aceiași parametri politici de până acum. Se pare că Sistemul a învins, se pare că Sistemul a penetrat grosier și partidul SOS România și a reușit să o prostească chiar și pe intransigenta doamnă Diana Iovanovici Șoșoacă.

Membri de partid cu state vechi din vremea activismului civic care au luptat alături de Diana ca ea să aibă azi un partid puternic cu care să răstoarne soarta României se manifestă individual pe rețele sociale pe pagini proprii cu nemulțumirea oamenilor în numele cărora luptă singuri și neorganizați din cauza unor iude trădătoare incapabile să conducă unitar și organizat bătălia politică. Rușine, madam Simona!

Aferim!

Întoarcerea în Intersecție o PROSTIE legalizată de Primăria Iași „comisia” de circulație.