Nu știu câți dintre voi – mai ales simpatizanții reali ai Dianei Ș:oșoacă – s-au gândit vreun moment la trădătorii de marcă ai Dianei, la acei „bărbați” care după ce i-au intrat în grații și i-au câștigat încrederea au trădat-o în cel mai josnic mod.
Aici există două categorii de lepre.
Prima categorie o constituie gruparea celor înregimentați, racolați, aparținători ai unei structuri de Intelligence (indiferent cui aparține) care au avut misiunea clară să o lovească la ordin, să o destabilizeze pur și simplu psihic și emoțional în scopul ori de a o putea ulterior șantaja și exploata, ori pur și simplu de a o determina să iasă din politică, să iasă din acest joc în care misoginii lumii îl consideră numai pentru bărbați, iar femeile pot fi doar folosite ca unelte, nicidecum în poziție de șefi, de lideri care să comande și să facă jocuri.
„Cum pila mea, eu, un ditai galonatul de general de informații cu lampasuri albastre la ițari să îi spun „să trăiți!” unei muieri – fie ea și „bărbată” și inteligentă?”
„Dar ce, a stat ea pe platoul de adunare la apelul de noapte în frig, pe ploaie, a făcut ea șmotru la bocancii veniți de prin noroaiele pădurii de la Băneasa după un marș pe o vreme câinească, a fost ea trei săptămâni în munți cu un camarad lăsați cu o hartă, un cuțit și o lanternă să ajungă la punct fix? Să mai anihileze sau să păcălească și santinelele care păzeau obiectivul? Noo, este peste poate! Ei, parcă mai treci cu vederea unui pulălău ajunms politic la putere după ce a trecut cât de cât mai ales formal, prin Academia de Informații unde a învățat măcar să respecte gradele și funcțiile…”
De aici, de la aceste percepte și principii se află izvorul respingerii Dianei Șoșoacă în principal de lumea ticăloasă a bărbaților care fac jocurile atât pe plan intern, cât și pe plan extern la nivel mondial, în conducerea lumii. Această părere automat proastă plecată din antichitate – după abolirea matriarhatului – că bărbații sunt superiori din start oricăror femei care în termeni pseudoștiințifici se numește „misoginism”, dăinuie de milenii.
Efectiv în mintea acestor fătălăi efeminați care își fac unghiile la manichiuristă excizând pielița care delimitează unghiile de degete și chiar vopsite cu lac incolor ca să lucească, să fie văzute de femei chipurile, pentru că ar da o notă de îngrijit unui mascul plecat în plăceri carnale, arată totuși că fătălăii copie mult din comportamentul femeii în scopul de a atrage sexual un mascul, doar că bărbații cu astfel de comportament care frecventează saloanele de „beuty” vor să atragă alți masculi de aceeași teapă cu care să facă sex.
Ăștia disprețuiesc femeile, le urăsc chiar, au deviații comportamentale care le-au deformat mintea și gândirea. Pentru ăștia nu există compasiune față de sexul slab, nu există atracție, nu există empatie și dragoste pentru copii, nu există de fapt ideea unei șanse, a unei posibilități oricât de mici ca o femeie să fie de multe ori mai inteligentă decât ei, mai capabilă, mai puternică chiar fizic, mai agilă și mai periculoasă în orice domeniu. Dumnezeu a făcut ca femeia să poată face aproape orice poate face un bărbat, dar nu și invers.
„Femeile sunt bune doar la cratiță, doar să te folosești când vrei de corpul lor care trebuie să fie cât mai atractiv sexual dar numai când ai tu pofte. În rest, să își vadă de treaba și menirea lor. Nu sunt interesante.” Așa gândesc din nefericire mulți bărbați care au umplut planeta.
Acuma că am văzut ce sunt misoginii vă rog să faceți un exercițiu de gândire și analizați ce înseamnă Diana Iovanovici Șoșoacă – o femeie cu o personalitate extrem de puternică, extrem de dură, extrem de inteligentă nativ, un om știutor de multă, foarte multă carte în materie de Drept, pe care îl practică cu succes, un om cu o vastă cultură și erudiție venită din copilărie, când a citit pereți întregi de cărți – comparativ cu aceste loaze cu funcții care mai de care mai mari și mai importante care fac șți desfac jocuri, carte sfidează prin comportament toată populația unei țări sau popoare.
Începând cu Trump, Putin, Xi Jinpeng, Erdogan, Kim Jun Yung, emri, șeici, Manuel Macron, King Charles, Elon Musk, Netanyahu, Soros, Retchild, șefi de Servicii de Intelligence care slujesc aceste somități, comandanți de armate cu grade de generali cu o sută de stele pe umeri, amirali, mareșali, magnați, oligarhi, au cu toții impresia că ei și numai ei pot conduce lumea, că numai dânșii sunt importanți și unici ca să hotărască una sau alta.
Cum să accepte aceștia că poate exista și o femeie independentă care nu vrea să se supună nimănui, care nu vrea să accepte nici o imixtiune în viața ei sau a lumii pe care o reprezintă ea? Cum adică să nu țină seama de ce îi transmit mai marii mahări care au uniforme și Permis pentru port ilegal de sulă?
Aaa, dacă este docilă și execută ordinele noastre, dacă se lasă dirijată și mânuită de bărbații care formează Oculta, Elita, precum de exemplu au fost și sunt Angela Merkel, Ursula von der Lyen, Mezzola, Marie Le Pen, Viorica Dăncilă, Oana Silvia Țoiu, se schimbă problema! Astea da, „e bune”…
Hai să facem a cum un exercițiu de memorie. Unul scurt, pe ultimii cinci ani să zicem…
Luis Lazarus, Clement Sava, Ninel Peia, Marincaș, Makaveli, Cozmin Gușă, Laurentio Primo, „senatorii melcilor” din SOS România trădători, apoi Dan Diaconescu și lista este lungă cu alți limbrici de două parale care pot face un mușuroi căruia să-i pui foc și să-l stârpești…
Dar gândiți-vă ca aproape – dacă nu la fel – gândesc și „titanii lumii” precum Putin, Xi sau Donmald Trump! Le este târșă să accepte la egalitate cu ei teoretic la masa unor tratative ca din partea României (care Românie? cine și ce este România pe care o avem când vrem la degetrul mic?) estre o femeie inteligentă carte vorbește fluent engleza și franceza, ba chiar și spaniola și emite pretenții cu un tupeu de parcă ar exista Imperiul Român și cu o armată de temut.
Din acest motiv sunt de preferat limbrici și tenii, oxiuri intestinale precum Guru Călin Georgescu, în care rușii au băgat pe ocolite mulți bani racolându-l de la globaliști și ținându-l conservă pentru Ziua Z !?
Sau George Simion, o catastrofă privind intelectul și caracterul, dar ambii putând fi manipulați în stil cazon, că sunt bărbați, au pus mâna și pe sulă și pe pistol, sunt de-al noștri!
M-am gândit nu o dată de ce oameni pe care îi consider în adâncul lor patrioți, inteligenți chiar, culți, precum Gheorghe Piperea, dr. Răzvan Constantinescu, av. Cuculis, Sergiu Mihalcea, chiar Dumitru Coarnă, Luis Lazarus, etc NU au dorit să construiască lângă Diana Șoșoacă? Ba chiar au fugit mâncând pământul pentru ca nu cumva numele lor să fie asociat cu numele ei? „Cum să fiu eu egal cu o femeie? Cum să fiu eu comparat cu Diana Șoșoacă?
Răspunsul este evident. Pentru că în sinea lor sunt orgolioși, proști de orgolioși, pentru ca „Serviciile” să nu-i asocieze cu Diana Șoșoacă și apoi să devină și ei Paria, să nu poată dânșii accede politic deoarece sunt în gașca Dianei!
„Ori pe cont propriu, ori mai bine nimic pe lume?!” Indiferent dacă sunt sau nu racolați de vreo structură, acești oameni s-au ferit să se alăture Dianei Șoșoacă deși au avut un discurs asemănător, obiective similare, au dovedit până la un moment curaj și determinare.
SUNT MISOGINI! Le este rușine să recunoască evidența. Nu au studiile ei, unii, alții le au, însă în niciun caz nu au curajul Dianei, nu au curajul să riște totul din viață punându-se în slujba oamenilor așa cum a făcut Diana, sunt falși, sunt farisei, sunt fricoși, sunt nedemni de încrederea populară.
Diana Iovanovici Șoșoacă este un unicat. Se naște una ca ea poate la o mie de ani. Este făcută să conducă un popor, o națiune. Are calități pe care nu le au mulți bărbați de stat.
Are și defecte, care de multe ori îi aduc necazuri mari. Are o încredere de multe ori prea mare în oameni care nu o merită, sufletul ei mare setat pentru a face bine cu orice preț oricui, nu poate fi înțeles de o majoritate care gândește exact invers. „Cer vrea asta? Ce interese are să mi se bage în suflet? Întreagă la minte nu e dacă se deschide simplu în fața mea. Mincinoasă ca toți politicienii. Nu pot exista asemenea oameni care să facă politică. Se vrea din ambiție în căruță la Cotroceni și apoi este la fel ca Băsescu sau Johannis. Ține cu rușii, nu vrea Europa.”
Un singur lucru este cu adevărat real. Misoginismul universal, care este un impediment. Este o pacoste care nu lasă omenirea să evolueze liber.
Nu am avut și nu am prejudecăți. Știu, sunt convins că există femei mult mai inteligente și mai culte decât mine și decât alți bărbați inteligenți. Omenirea trebuie să trateze egal ambele sexe. Pentru că numai două există! Fiecare cu aportul lui la dezvoltarea umanității, cu funcțiile cu care i-a înzestrat Bunul Dumnezeu.