Daily Archives: 14 octombrie 2025

ÎN FAȚĂ CU REACȚIUNEA!

O FORȚĂ APLICATĂ ASUPRA UNUI MATERIAL (fizic sau uman) ATRAGE AUTOMAT O FORȚĂ DE REACȚIE DE OPUNERE DIRECT PROPORȚIONALĂ CU FORȚA DE ACȚIUNE!

Tot ceea ce trăiește acum populația din România (fost poporul român până acum 35 de ani) este un experiment științific desfășurat de globaliști ca să studieze diverse metode de decimare în  masă  fără un război clasic cu arme convenționale sau arme atomice. Am fost supuși sistematic prin metode de „fezandare” și spălare a creierelor acționându-se cu mijloace specifice asupra psihicului colectiv începându-se imediat după răsturnarea regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu,  cu copiii de vârstă școlară începându-se cu clasele primare, cu învățământul gimnazial și gradat – pe măsura timpului scurs – cu elevii de liceu și studenții.

Acțiunea a fost minuțios și demult pregătită de globalismul sionist mondial, cu agenți de influență recrutați dintre intelectualii cu vederi progresiste cărora li s-au insuflat puternic prin mijloace de propagandă gen Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle, etc senzația de lagăre comuniste mult  inferioare capitalismului occidental promovat agresiv cu lucruri care exprimau bogăția opulentă la oameni fără școală și profesionalism, dar care aveau calități la îndemâna oricui precum sexul ca metodă de parvenire, frumusețea fizică sau etalarea calităților fizice care erau răsplătite în capitalism cu mulți bani și crearea unor elite de carton ajunse la opulență excesivă, copiind de fapt elitele care dețin puterea economică și financiară a lumii. Defăimarea religiei și hulirea creștinismului. Aceste mișcări de învăluire au acționat asupra țărilor aflate în blocul militar al Tratatului de la Varșovia, iar marea victorie a globalismului a reușit prin ridicarea în URSS a lui Mihail Serghevici Gorbaciov în fruntea statului prin acțiuni subversive și persuasive, prin care s-a impus cu noul său tip de discurs politic de „glasnosti”.

 Aici s-a dat Marea Lovitură, iar Gorbaciov a fost un agent care a acționat ca un vârf de lance și a străpuns platoșa comunismului creat cândva tot de oamenii Sionului – Marx, Engels și Lenin – dar care deja a ajuns în partea diametral opusă, unde nu mai putea fi controlat de elitele globaliste „iluminate”.

Fără război  nuclear, fără atac NATO cu armament, URSS a fost surpat din interior și condus spre fărâmițare prin cererile de independență ale unor popoare bine definite în istorie, dar care între timp fuseseră „infectate” și diluate cu populație de origine pur rusească. Scopul fusese atins, destrămarea URSS a condus mai departe la dărâmarea și a altor piese de domino (unele mai ușor, altele mai greu) în funcție de rezultatele obținute în paralel de acțiunea directă a forțelor globaliste conduse de corifeii miliardari evrei: Rotchild, Soros, Rokffeler

Datorită sistemului foarte strict pus la punct de Securitatea lui Nicolae Ceaușescu precum și a adeziunii lui puternice la masele de oameni împreună cu care construise o țară, Ceaușescu a fost o nucă greu de spart pentru dinții globaliști. Ura lor față de Ceaușescu și realizărilor sale a atras furia jidovimii globaliste mondiale și pentru România s-au pus la punct planuri minuțioase de distrugere metodică. Prin ce am trecut se știe, am trăit cu toții aproape acest proces de destrămare a statului „de drept”, fiind permanent acuzați de hoții puși de globaliști în fruntea țării să strige că ei lupă pentru democrație și anticorupție. Sub steagul „democrației” autentice globaliștii au acționat pe toată planeta prin intermediul unei propagande desfășurate prin aproape toată Media cumpărată de dânșii.

Sunt la vârsta senectuții. Am trăit multe și am văzut multe. Abia de cel mult 20 de ani am început să descifrez și să înțeleg lucrurile, am puterea să compar și să discern. Recunosc deschis că în ciuda culturii mele, a experienței mele de viață vaste, a instrucției militare pe care o am, multă vreme nu am înțeles unde duc firele ieșite din ghem. De multe ori am fost și eu ca toți românii induși în  eroare pe piste false care păreau credibile. Dar deja fazele prin care trecem mi-au luat vălul de pe ochi și pot face singur legături care îmi dau dimensiunea reală a fenomenelor care se petrec și ne înconjoară.

Sunt pur și simplu oripilat și indignat de furie la halul de degradare morală în care a ajuns poporul român devenit prin nepăsarea și lăcomia lui o populație echivalentă cu o turmă de vite, oi și caprine care compun șeptelul național.

Și alte popoare – mai mici sau mai mari – ale altor țări au trecut prin fenomenul desnaționalizării, a încercărilor de supunere prin corupție asupra conducătorilor lor, au fost supuse propagandei deșănțate a globalismului Khazar, a încercării amestecării raselor, a diluției religioase, însă uitându-mă în jur nu găsesc niciun popor atât de prost, atât de laș, atât de fricos și parșiv precum noi românii! Pur și simplu Dumnezeu ne-a bătut și ne pedepsește pentru ușurința cu care ne-am supus Satanei fără nicio minimă rezistență, fără nicio opunere reală ca să învingem Satana, ceea ce dovedește că în majoritate ne-am dezis de Dumnezeu, de morala creștină, nu mai avem speranță, nu mai avem încredere că El ne va izbăvi și El ne va mântui.

Eu sunt atât de indignat, atât de îngrețoșat că aparțin acestui neam de loaze amorfe care mimează numai patriotismul șți credința în Dumnezeu, dar nu este în stare să se adune într-un șuvoi al nemulțumirii, într-o forță de care să se teamă aceste reptile globaliste ce ne-au adus la porțile Abatorului de sacrificat fără să aud măcar un răget de furie pentru că s-a lăsat prostit și se supune sacrificării alături de vițeii lor cărora le-au dat viață degeaba dacă nu scot măcar un muget de durere în fața morții iminente!

Totuși în acest context Dumnezeu Tatăl ne-a trimis în mijlocul nostru un om, o femeie care este mai mult decât zece bărbați la un loc, în stare să facă sacrificiul suprem și să devină un exemplu, o victimă martir pe altarul altruismului și a dragostei neîntâlnite până acum pentru propriul popor, pentru valorile morale moștenite de la străbuni și care vrea în numele lui Dumnezeu să salveze românii și Româna de la dispariție!

Acum 5-6 ani când am remarcat-o și mi-a atras atenția că spune ce spun și eu în gura mare strigându-și adevărurile în cele patru zări, că nu se teme de nicio funcție sau organ de represiune ce intervine abuziv să apere acest Sistem ticălos, am decis imediat să mă alătur imediat ei și cauzei ei care era și cauza mea. Din acel moment tot ce am făcut, tot ce am scris, a fost numai în  sprijinul ei, am înțeles că ea – prin pregătirea ei intelectuală și profesională – este omul potrivit, este singurul Om Politic capabil să conducă Mișcarea de Eliberare Națională, este singurul om în stare să lupte cu orice dușman care dorește dispariția poporului român.

De atunci – când mă simțeam aproape singur și izolat – m-am jurat să nu țin seama de prostia și dușmănia din jur care pur și simplu din misoginism și  ticăloșie nu puteau concepe ca O FEMEIE  să le uzurpe lor locul de unde au controlul total asupra șeptelului național.

De atunci nu au trecut decât doi ani aproape de când tăvălugul a început să se rostogolească și să adune din ce în ce mai multă masă. Îl simțeam pe umăr pe Îngerul meu care îmi șoptea în ureche de câte ori mă simțeam descumpănit și pierdeam din avânt: „continuă, faci bine ce faci. Nu abandona, picătura chinezească sparge stânci, vei sparge și tu încetul platoșa de prostie făcută de propaganda globalistă asupra minții oamenilor!”

Mi-am urmat calea. De unul singur, necunoscut și nebăgat de seamă. Ideea mea a fost să aprind scânteia în mințile intelectualilor prin logică și evidență. Să contracarez Propaganda securiștilor globaliști ai Sionului. Să discreditez javrele televiziunilor mainstream care turnau otravă în mințile  șeptelului stropind iarba pășunilor cu otrăvuri specifice. Diana Iovanovici Șoșoacă a  reușit să facă partidul SOS România.

 Din acel moment asupra ei s-au năpustit toate lighioanele pământului să o distrugă. Ea reprezenta pentru ei simbolul emancipării maselor otrăvite cu minciuni și somnifere. Atunci am aderat și eu la Mișcare și am continuat și mai determinat să îmi fac jocul. M-am alăturat nu numai Cauzei Dianei Șoșoacă, ci chiar minții ei, i-am înțeles reacțiile și acțiunile. Pe unele le-am dezaprobat în mintea mea, dar am rămas neclintit în a o înțelege și a o apăra indiferent ce lătrau hienele gata să o sfâșie.

De un singur lucru am fost și am rămas convins ca de mine însumi. Este sinceră, nu are nimic fals în tot ce face, în tot ce afirmă! Am încredere totală în ea. Este singurul Om din politica românească și poate printre puținii din lumea largă care este sinceră față de poporul căruia îi aparține și nu are intenția să parvină, să se îmbogățească din politică așa cum fac toate  hienele existente.

Din păcate o mare parte a po-pulimii este prea incultă, prea spălată pe creiere, prea vândută Satanei, așa că sunt niște pietroaie atârnate de gâtul celor din ce în ce mai mulți care s-au deșteptat și care au înțeles exact că Șoșoacă nu este ca restul politicienilor, că ea chiar luptă cu toți, supusă multor riscuri, ca să trezească nația română, s-o reîntoarcă din fața porților Abatorului!

Simt din ce în ce mai tare că și picăturile mele chinezești și-au făcut treaba, au trezit mai mulți intelectuali care mi s-au alăturat și aceștia au format masa critică de care avem nevoie ca să răsturnăm căruța cu proști și ticăloși care nu mai pot scăpa din legăturile diavolului.

Am privit live-ul făcut de Diana de la rândul imens la care s-a așezat la Sfânta preacuvioasă Parascheva. Nimic trucat sau regizat – așa cum vezi cu ușurință că fac iudele Georgescu sau Simion. Lumea întâlnită în cale are impulsul când o întâlnesc să-i adreseze prin viu grai cuvinte de îmbărbătare și de iubire sincere, pornite din inimă, vor cu toții – de la adolescenți la oameni de vârsta a treia, de la oamenii simpli din popor, de etnie romă, la elevii de liceu și studenți la IT sau filozofie – să o îmbrățișeze, să aibă amintiri cu ea. Le vor privi poate  peste 10-20-30 de ani, când România seva freca la ochi și își va scutura capul să alunge visul rău al anilor prin care trece în prezent. Fiecare tânăr va spune cu  cuvintele sale propriilor progenituri Istoria adevărată a românilor pe care au trăit-o pe pielea lor și au făcut ca țara să reînvie. Diana Șoșoacă va rămâne cu siguranță o piatră de hotar în Istoria neamului românesc în veacul vecilor., Așa cum au rămas Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Ceaușescu.

Dar nu putem face nimic să ajungem acolo până nu vom pedepsi! Până nu vom corecta acest popor dedat la ticăloșii, până nu vom cuminți toate jigodiile care s-au învățat că țara este un sat fără câini, care își fac ei propria lege folosind forța pumnului sau a cuțitului. Așa nu se mai poate!

Va trebui după ce vom prelua puterea să introducem o perioadă măsuri extrem de dure și de drastice! 35 de ani de ticăloșie nu pot fi anihilați fără o duritate excesivă asupra judecătorilor corupți, asupra procurorilor corupți, asupra forțelor de ordine care au pactizat cu tâlharii!

 Poarte va trebui să luăm exemplul unor popoare asiatice care au mers până la pedepse cu tăierea unei mâini, a degetelor, a pedepsei cu bătaia cu nuiele sau biciul pentru că durerea fizică și oprobiul public pot face ce nu mai poate face vorba blândă și decentă, cuvântul civilizat, care nu mai are recunoaștere în mintea unei populații abrutizate și convertite satanelor.

Amenzile să fie înlocuite măcar un deceniu cu bătaia la spatele sau fesele dezgolite, la tălpi, cu bastonul, cu cureaua, cu nuiaua, sau cu frânghia udă! Teama de bătaie este mai mare decât o amendă,  închisoarea este nimic pe lângă munca silnică! Nu a folosit la nimic „democrația” infestată de  corupție? Să trecem la pasul următor! În 2-3 generații care vor simți pe propria piele cum trebuie să trăiască oamenii în civilizație și cu percepte morale sănătoase  vom putea reveni la normal.

La lucruri dure se cer măsuri dure! Nația română trebuie să renască din cenușă precum pasărea Phoenix! Dar mai întâi să ajungă la stadiul de cărbuni încinși care să formeze cenușa!

Am ajuns să trăim ca populație în desfrâu ca în Evul Mediu! Atunci și pedepsele trebuie ajustate ca pe timpul Evului Mediu, ca în timpul Inchiziției!

Desfrâul și lăcomia au atacat capii Bisericilor! Toți conducătorii din frunte au format o ciocoime clericală care joacă pe ascuns cu Politicul. Au înălțat o ctitorie  megalomanică la București crezând că asta le va spăla păcatele comise în fața Domnului, care va trece cu vederea pierderea Turmei.

Catedrala Mântuirii Neamului estre făcută de fapt și de drept tot din banii credincioșilor, voit sau nevoit, prin donații din proprie inițiativă sau prin impunere și donare de politicienii din vârful statului care au donat de fapt din banii publici proveniți de la popor, însă numai pentru a-și crea capital electoral în nume propriu ca să câștige ei iertarea păcatelor în  fața lui Dumnezeu. Așa cred și își închipuie dânșii!  Asta nu este credință, acesta nu poate fi un mod de recunoștință față de Dumnezeu Tatăl și nici de iertare a păcatelor.

Dumnezeu – în mărinimia Sa – ne-a trimis-o pe Diana Iovanovici Șoșoacă drept reprezentant al Lui în speranța că ea va putea să ne  trezească și să ne reînvie!

Este degetul întins în ultima clipă de Dumnezeu să ne  prindem și să ieșim de deasupra prăpastiei!  Cei care mai au un dram de minte și de credință se vor agăța de acest deget întins și vor reuși să iasă de deasupra hăului.

La această Judecată, Domnul va lăsa să cadă de pe stânci pe proști, pe  ticăloși, pe nemernici și pe necredincioși. Așa este drept, așa vrea Dumnezeu! Doamne ajută! Amin.  

Când crezi cu adevărat în Dumnezeu și în oameni nu ai nevoie de gărzi de corp! Înseamnă că ai conștiința curată și sufletul deschis.