AȘA A VRUT DUMNEZEU!

V-ați gândit vreodată?

După părerea mea – în aceste vremuri de restriște când țara noastră a ajuns aproape o noțiune lipsită de conținut purtată pe aripile furtunii globaliste – când într-o parte, când în cealaltă, chiar dacă suntem ca frunza uscată căzută de pe copac, avem totuși un mare noroc.

Deși suntem cu toții frunze de toamnă ruginite și uscate în cădere liberă, asta este de la Dumnezeu Tatăl! El, Drăguțul, așa a gândit ca să ne poată salva într-un fel de prostia noastră, de ticăloșia de a ne fi pierdut credința în El, de a-L fi înșelat cu ispitele Satanei, cu fățărnicia multora de a se preface doar că îi suntem alături și Îl înțelegem!

Dumnezeu când a văzut ce neam slab și păcătos am rămas din acel de geți și traci care au dominat cândva această parte a lumii, ne-a tot dat pedeapsă după pedeapsă în speranța că vom învăța ceva și ne vom deștepta, ne vom înțelepți ca să dăinuim veșnic și să fim poporul Lui ales.

Noi nu și nu, mereu ticăloși, mereu ne-am trădat conducătorii care au fost în fruntea noastră în marile bătălii pe care chiar dacă le-am pierdut fiind copleșiți de numărul dușmanilor, i-am speriat pe aceștia cu puterea noastră de a rezista aici fără a ne putea da la o parte ca să ne ia locul. Satana însă a lucrat și ea în același timp cu Dumnezeu în dorința de a-i lua locul. A creat metode noi de a se infiltra în mintea oamenilor, în Casa Domnului Iisus Hristos, în rândurile învățăceilor Săi, încât s-a ajuns acum la o luptă pe viață și pe moarte între Oastea Domnului și cea a Satanei. Trăim vremuri cumplite, hotărâtoare, vremuri când apropiați de a-i noștri au ales pe față una din tabere – unii conduși de religia creștină, ceilalți dedați la satanism – că nu mai contează că avem același sânge, aceeași învățătură comună primită de la părinți, nu mai este importantă frăția sau iubirea față de părinți. Lumea s-a defectat atât de mult, s-a înrăit atât de tare, încât frații se dușmănesc de moarte și copiii își ucid părinții orbiți de lăcomie sau de furie că nu le împărtășesc idealurile dobândite de lucrătura Diavolului.

Dumnezeu ne-a adus poate intenționat în tabăra Satanei când a văzut cât de slabi de înger am devenit! Efectiv ne-a lăsat să decădem atât de tare, să ne degradăm atât de mult ca neam, ca popor, încât ne-a disipat, ne-a alungat pe aproape jumătate dintre noi ca să ne salveze sufletele, să ne facă să regretăm, să ne fie dor unii de alții, de locurile natale pierdute, de evlavia locurilor tihnite de acasă, de lăcașul bisericuței din satul natal unde ne duceau părinții dumineca și de marile sărbători să ne spovedim și să ne împărtășim ca să ne curățăm de păcatele presupuse ale copilăriei nevinovate…

Țara a fost supusă Diavolimii imediat după acea lovitură de stat dată de Globalismul în ascensiune când a reușit să spargă Imperiul Ateist URSS ce a făcut prostia să-l hulească pe Dumnezeu. Comunismul a fost tot o față a Satanei care i s-a opus lui Dumnezeu hulindu-L și alungându-L cu forța din mintea credincioșilor.

Apoi, când au văzut că nu toate popoarele și nu toți credincioșii s-au lepădat de El, au trecut la altă ofensivă cu anticriștii Satanei, au pornit o luptă fățișă cu El folosindu-se de tertipuri care au speculat păcatele lumești și în principal lăcomia oamenilor.

România dacă nu ar fi fost învinsă cu perfidie prin Lovitura de Stat dată de jidanii acoperiți ai sionului khazar în 1989, ar fi fost distrusă oricum și împărțită între șacali așa cum s-a întâmplat să zicem cu Jugoslavia și cu URSS-ul. Pur și simplu eram șterși de pe harta lumii și am fi fost poate niște sclavi asimilați de alte neamuri.

Dar nu, Dumnezeu ne-a ales soarta după ce l-am trădat pe Ceaușescu măcar cu gândul, când am intrat în corul de proști și ticăloși ipocrițți ca să scuipăm pe el și pe toată munca lui timp de un sfert de veac când ne-a condus să facem, să ne dovedim că suntem capabili și cu nimic mai prejos decât alte popoare mari și prospere, a căror prosperitate de fapt se baza pe furtul și  îngenuncherea altora mai mici, dar mai bogați în subsol.

Am sărit în sus de bucurie că l-au omorât diavolii pe Ceaușescu și că de acum suntem liberi să păcătuim, să umblăm debusolați prin lumea „liberă” și să ne bucurăm că putem dobândi averi făcute prin jaf sau înșelăciune. De asta ne-a pedepsit Dumnezeu! Ne-a pus în frunte numai iude ticăloase, numai tâlhari de drumul mare care ne-au furat cu noi de față, ne-au vândut ca pe vite deținătorilor de Abatoare și astăzi am rămas doar teoretic cu numele de țară, dar și de populație și nu un popor!

Faptul că am ajuns în tabăra globalistă și nu ne-am opus să rămânem independenți, să ne luptăm pe viață și moarte pentru independența noastră, asta ne-a salvat oarecum de la o moarte violentă și teoretic ne-a ținut virtual cu statut de țară. Bunul Dumnezeu ne-a ales cred soarta, însă nu ca să ne piardă, ci ca să ne trezească, să ne facă să suferim și să conștientizăm singuri care este diferența dintre Calea Lui și calea Satanei.

Tot ce avem acum, toate javrele care sunt în fruntea noastră puise de Satana sunt de fapt ceea ce Dumnezeu a dorit să avem în urma păcatelor noastre, ca să ne trezească și să ne sperie, să ne deștepte și din somn, dar și din prostia în care am fost duși cu somnifere otrăvitoare!

De asta spun că în compensare, la momentul cuvenit, Dumnezeu ne-a dat Omul providențial care să ne trezească și să ne îndrume pe calea cea bună. Somnul în care am căzut cu toții era atât de profund, fiind un somn letal, un somn identic cu moartea clinică, încât Omul trimis de Dumnezeu a trebuit să țipe puternic la noi, să ne dea palme peste ochi, să ne ciupească dureros, să ne muște efectiv carnea ca să ne doară, deoarece eram inerți și imuni la orice acțiune de trezire.

Asta este Diana Iovanovici Șoșoacă, ea a fost aleasă și trimisă de El să ne reînvie la viață. A reușit? În mare parte da.

Din ce în ce mai mulți oameni se trezesc, deschid ochii și văd că a fost un vis urât. Se trezesc și conștientizează că Satana nu s-a liniștit, Satana încă luptă cu Dumnezeu! I-au trimis la luptă în numele ei pe Călin Georgescu și George Simion, dar și multe alte jivine cu chip de lut alături de ei, care vorbesc la fel ca și Diana, dar cei treziți deja văd că glasul lor este fals. Mulți sunt încă proști și adormiți, au mintea otrăvită și nu pot să distingă, însă cei treziți la rândul lor trag și de ceilalți.

Dumnezeu vrea ca la momentul hotărâtor noi românii să fim treziți bine cu toții și să reușim să răpunem Satana și pe ceilalți diavoli creați de ea. Așa să ne ajute Dumnezeu!