Cică-un taur pripăşit – de cireadă însuşit,
A îmbătrînit şi el şi îl puse pe viţel
Să preia din mers comanda să conducă toată banda.
Taurul ajuns un bou, cocîrjat , dar şi bogat,
Se vedea chiar un erou – pe cireada dintr-un sat.
De Văcar nu se temea, fincă-i fuse subaltern
Pe cînd Boul mult vorbea într-o limbă ca de lemn…
Ajunsese-un Bou de vază peste satul cu cireada,
Avea bani, avea putere şi mai conducea şi banda.
Într-o zi ca toate alea, animalele din turmă,,
Începură-n cor să ragă şi să-i meargă lui pe urmă…
De atunci gîndi juncanul că mai bine se retrage
Şi îi vine iute-n minte pe viţelul care rage
Să îl lase-n loc pe scaun cu puterile depline…
Viţeluşul, plin de fală, se răsti la dobitoace:
-Eu vi-s şeful şi vă dau acum pricaz
Că de mine voi depindeţi,, cu-n imaş de lîngă iaz!
Să nu mai crîcnească nimeni făr’ de-un serios temei!
Că am dat acu poruncă să se taie orice tei!
– Orice tei? Vai, nu, mărite! Îndurare, fie-ţi milă!
Vrei deşert peste tot satul? Vrei să-ţi cumperi o cămilă?
Neţinînd cont de rugare, viţeluşul cel tîmpit
Se porni direct la tatăl, ce era mai erudit.
-Tăticuţul meu iubit, ia să-mi spui tu mie-acuma
De oi fi eu vreun tîmpit…ori îs cele dobitoace
Care zic fără temei că eu şi Prostia Voastră
Le-am tăiat un crîng de tei!
Boul prinde-atunci să ragă: cine, cine-a îndrăznit
Să crîcnească-a mea poruncă şi să – mi spună că-s tîmpit?
E cireada, tată drag, animalele de-afară!
Şi au apărut în prag să ne ceară teii iară!
Zic că Ghiţă Măcelaru – cel cu casa spre izvor,
Vrea să frigă-un bou nebunul, că-şi însoară un fecior!
-Doamne – zise-atunci, Boul nostru suspinînd –
De ştiam că iese asta, nu eram acum înfrînt…

MORALA: Cînd din taur ajungi bou şi nu-ţi dai seama, e bine să nu tai nici un tei.