Cap.3 Propuneri de reorganizare a activităţii de Gospodărie Comunală

În prezent, aparatul central al Primăriei Municipiului Iaşi numără între 600 şi 800 de salariaţi, fără a fi socotiţi şi aceia din societăţile comerciale subordonate (Citadin, Salubris, Servicii Publice şi RATP).
Cu salariaţii acestor firme din subordine, personalul municipalităţii depăşeşte bine cifra de 2000 de salariaţi, ba poate şi pe aceea de 2500.
Aceste cifre îţi spun că primăria este o adevărată uzină.
Asta nu ar fi poate nimic spectaculos, pentru că administrarea unui mare oraş este o muncă deosebit de complexă, iar activităţile ce trebuiesc gestionate sunt extrem de multiple – prin urmare numărul salariaţilor teoretic ar putea fi justificat oarecum…
Problema care se pune însă este aceea de structură. Adică întrebarea e dacă personalul acesta este corect dimensionat şi organizat pentru ca să fie eficient şi pentru ca sumele cheltuite din bugetul local să justifice Organigrama.
După cum funcţionează de eficient primăria în acest moment, putem spune fără greşeală că se observă un aparat stufos şi imobil, de cele mai multe ori fiind închistat şi care se înţepeneşte frecvent în punctele nodale.
În primul rînd Aparatul Central concentrează un număr prea mare de funcţionari care sunt rupţi de realitate.
Munca eficientă în primărie trebuie făcută în primul rînd în teren şi nu avînd ca pondere birourile.
Pe timpul lui Ceauşescu, Primăria Iaşului – aparatul central – era undeva între 60 şi maximum 100 de persoane – iar pe acele vremuri, oraşul „duduia” de industrie şi se dezvolta continuu în ritm galopant.
Multitudinea problemelor era de altă natură, dar ce-i drept şi structurarea societăţii era altfel, iar primăria avea alte pîrghii politice la nivelul partidului stat.
Astăzi, politicul are o pondere prea mare în viaţa de zi cu zi, o prea mare putere şi influenţă disipată în mai multe formaţiuni politice antagoniste teoretic şi de aici se dă o luptă continuă subversivă care macină lent şi sigur activităţile economice şi administrative. S-a ajuns pînă acolo că lupta partidelor se duce şi prin personalul salariat pînă la ultimul loc de muncă!
Dezideratul la care trebuie să ajungă societatea românească, este acela că o Administraţie Locală la nivelul unei primării, trebuie să aibă doar cîteva funcţii politice care să se poată succeda ciclic la patru ani şi acestea ar trebui să fie strict: primarul, viceprimarii, secretarul, şi Consiliul Local. Stop.
Restul personalului angajat al administraţiei trebuie să fie unul strict profesionist, pur tehnocrat.
Trebuie să apară în nomenclatura funcţiilor titlul de City Manager, care să fie o persoană tehnică angajată prin concurs, iar funcţia sa să poată fi şi ea scoasă periodic la concurs la fiecare ciclu electoral, dar obligatoriu la jumătatea acestuia, mai precis la doi ani după alegerile locale.
Atunci City Managerul trebuie să se prezinte în faţa Consiliului Local cu o lucrare scrisă în care să abordeze ca temă administrarea oraşului cu proiecte şi idei de perspectivă, iar la concurs este liber să se înscrie orice persoană ce îndeplineşte un anumit criteriu de studii şi competenţe din aparatul primăriei sau dinafară.
Consiliul Local poate menţine în funcţie pe vechiul City Manager, sau poate alege în urma concursului o altă persoană ce dovedeşte calităţi superioare şi o viziune care este agreată de Consiliul Local.
City Managerul se subordonează direct Consiliului Local şi implicit primarului şi viceprimarilor care sunt „executivul”.
El poate fi sancţionat de către aceştia doar în condiţiile legii atunci cînd are abateri disciplinare, sau cînd nu îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu stipulate în Fişa Postului.
City Managerul funcţionează ca un Director General Executiv într-o mare firmă, are în subordine Directorul Economic care este şi Directorul Finanţelor Publice Locale, are în subordine directori de departamente, servicii şi societăţi comerciale din subordinea primăriei.
Toţi salariaţii trebuie să aibă protecţie şi statut de funcţionari publici şi trebuie ca prin contractul de muncă să li se garanteze stabilitatea pe funcţie – necondiţionată de schimbările politice la vîrf.
Trebuie schimbată mentalitatea şi practica păguboasă de astăzi că directorul X, sau persoana Y, e „omul primarului” sau a „viceprimarului”.
Primarul şi viceprimarii, membrii Consiliului Local, NU POT schimba sau impune cu de la sine putere niciun salariat al primăriei de la portar la CityManager, dar pot oricînd sancţiona orice salariat care nu-şi îndeplineşte sarcinile de serviciu, sau care are abateri în plan etic şi profesional.
Orice sancţiune dată de un şef ierarhic superior sau de primar şi viceprimari oricărui salariat cu abatere se poate face numai în urma unui referat întocmit de cel care sancţionează şi analizat de Comisia de Disciplină de pe lîngă Primărie – comisie prezidată de City Manager, Directorul de Personal şi Liderul de Sindicat a personalului primăriei.
Cel incriminat va putea să-şi apere punctul de vedere şi Comisia este aceea care hotărăşte sancţiunea şi dimensiunea pedepsei.
În acest fel se exclude orice posibilitate de imixtiune a politicului în rîndurile personalului angajat şi nimeni nu va putea acuza că a fost sancţionat „politic”.
Eliberarea aparatului de influenţa politică este primordială în buna funcţionare a unei administraţii publice.
După ce se va crea acest mecanism, ar trebui să fie revizuită organizarea primăriei şi o analiză foarte clară a societăţilor comerciale din subordine, pentru a cîntări dacă unele servicii prestate de acestea nu ar fi mai economic pentru oraş să fie externalizate şi supuse concurenţei.
Am aici în vedere firmele Citadin, Salubris şi RATP.
Dacă luăm pe fiecare din acestea în parte, vom constata că ele sunt un balast inutil cu personal, dotări tehnice, investiţii şi cheltuieli pe capul primăriei şi chiar dacă au management propriu şi personalitate juridică proprie, ele produc bătăi de cap suplimentare şi inutile conducerii oraşului care trebuie să le asigure front de lucru continuu şi să le înghită lucrări slabe calitativ – fiind unităţi proprii subordonate.
Ceea ce face Citadinul în prezent – în principal reparaţii de străzi şi deszăpezire pe timp de iarnă – o fac o mulţime de firme private cu care se pot încheia contracte convenabile în condiţii stricte impuse de municipalitate conform unui caiet de sarcini, în condiţii de concurenţă şi licitaţii deschise.
Problema esenţială este ca aceste licitaţii să fie chiar libere, să nu fie trucate, să fie foarte elastice şi deschise firmelor din ţară şi chiar din străinătate în condiţiile legii!
Problema cum se pune astăzi cu o motivaţie pur speculativă – că lucrînd cu firme de casă autohtone asigurăm de lucru unei forţe de muncă locale – este total falsă, pentru că de fapt se lucrează cu firme de casă ce asigură fonduri de bani negri pentru şpăgi. O firmă din Turcia sau din Spania care ar cîştiga o licitaţie de reparare a unui bulevard sau de reabilitare a unui pasaj foloseşte tot forţa de muncă calificată de pe piaţa Iaşului, care este stabilă! Cînd Citadinul sau Conestul nu vor mai cîştiga lucrări pentru că vin cu soluţii vechi, cu utilaje neperformante, forţa lor de muncă calificată este disponibilizată din lipsă de lucrări şi este imediat preluată de firma turcească sau spaniolă ce aduce din alte părţi doar personalul ce nu-l găseşte pe plan local şi nu cred că deranjează că pe un excavator de mare performanţă sau pe o automacara de 200 de tone adusă la obiectiv, lucrează un neamţ sau un francez.
Ideea de bază este ca în oraş să se efectueze lucrări de bună calitate, cu bani strict necesari, fără risipă şi în termen cît mai scurt.
Aceeaşi problemă e şi la Salubris, care din lipsa concurenţei reale a devenit un fel de stat în stat, o firmă fără idei, cu mulţi şefuleţi ce folosesc forţă de muncă necalificată manuală şi care au comportament de vechili.
Nu tu utilaje de mecanizare performane care să nu producă praf şi zgomot, care să adune toamna frunzele uscate din parcuri şi lîngă bordură, etc…
La transportul în comun, trebuie ca în general conducerea municipalităţii să întocmească un Plan de Dezvoltare pe următorii 25-30 de ani în care trebuie să se axeze în principal pe transportul urban electric, nepoluant.
Începînd cu tramvaiele, troleybusele şi autobusele cu motor electic. Ăsta e viitorul omenirii şi noi trebuie să începem de acum!
Primăria trebuie să investească în infrastructura transportului electric, în căile de rulare a tramvaielor, în reţeaua de contact a troleybuselor, în reţeaua de alimentare cu electricitate ale motoarelor autovehiculelor electrice şi să lase pe seama firmelor private exploatarea acestei infrastructuri.
Trebuie să se renunţe la a mai administra găurile negre de la RATP cu arhaicele tramvaie aduse de „tătuca” Simirad de prin cotloanele Europei, sau rablele generatoare de şpăgi aduse de omul lui Chirica drept autobuze „second hand”.
Acestea ar trebui transformate rînd pe rînd într-o uzină ieşeană, în „tramvaie de epocă” şi vîndute pe piaţa internaţională ca o industrie de brand a Iaşului, în timp ce pe infrastructura dezvoltată prin investiţiile primăriei, n-au decît să vină cu tranvaie moderne firme private de exploatare din Lituania, Japonia, Norvegia, sau Africa de Sud!
La fel şi cu troleybusele, Primăria scoate la licitaţie infrastructura construită din fonduri proprii acolo unde consideră ea că are nevoie – în Bularga, pe Ciric, în Galata, la Ciurea, la Tomeşti, etc, impune prin caietul de sarcini ce tip de unităţi de transport permite ( în funcţie de străzi şi trafic) şi organizează licitaţie internaţională penru transportul cu trolee!
Ăsta e viitorul, ăsta e mersul, cu unităţi proprii de execuţie şi activităţi cît mai puţine, dar cu multe pîrghii de control în mînă din care să se obţină venituri pe chirii şi redevenţe.
Sunt totuşi şi nişte activităţi speciale cu caracter continuu şi nenormat în care este nevoie de muncă supercalificată şi intervenţie operativă care trebuie să rămînă în subordinea directă a primăriei.
Acestea sunt: urmărirea şi întreţinerea drenurilor pe versanţii alunecători ai Iaşului, întreţinerea parcurilor şi a zonelor verzi şi de agrement, funcţionarea semafoarelor electrice, semnalizarea rutieră, urmărirea şi întreţinerea podurilor şi a pasajelor denivelate. Aceste activităţi trebuiesc concentrate la Servicii Publice Municipale S.A. Atît.
Pentru ca aceste lucruri să se poată întîmpla şi să se poată desfăşura în condiţii de maximă eficienţă, e nevoie de o reorganizare a activităţii aparatului central şi o nouă Organigramă, ce o voi trata în capitolele ulterioare.