Bre, e complicată rău chestia…Nu-i ca la roşii nepoţi ai lui Ilici, unde ştiu cu toţii că aparţin doar unui tătucă adus de sion călare pe tancurile Armatei Roşii şi au avut ca mamă pe Ana Pauker şi tatăl trecut în buletin – pe Stalin…
La liberali – care au certificat de naştere încă acum 149 de ani – problema de azi e chiar încurcată. Başca acu’ şi cu fuziunea asta…
S-o luăm „uşure-uşure” şi să explicăm…
După bătăliile intestine din primii 10-15 ani cînd se supăra cîte un mahăr şi se uşchea din partid şucărit, luînd după el în funcţie de notorietatea ce o avea şi de cît de bine ştia să promită – mai mulţi sau mai puţini membri – după 2006, putem spune că s-a cristalizat într-un fel echipa şi au rămas în ceea ce spunem PNL, nişte inşi.
Aceşti „nişte inşi” sunt de mai multe feluri. Unii dintre ei au stat în partid călărind diverse aripi şi aripioare de-a lungul vremii arogîndu-şi la un moment dat un aer seniorial, elitişti de drept, cărora l-i se cuvine din oficiu să primească funcţii onorifice şi să fie mai tot timpul capi de listă.
N-am să ascund că foarte mulţi dintre aceştia, ca şi alţii mai noi – aduşi sau intraţi în partid după ce au reuşit cumva să-şi strecoare pantoful între prag şi uşă – au sosit doar pentru a-şi satisface interese şi nevoi personale.
Care doctrină liberală, ce principii băi tăticu’ alea-s de hoha, pentru prostit fraierii…
Boon…După guvernarea Tăriceanu – cu bune şi cu rele – a fost ales Crin Antonescu. El îşi făcuse mai înainte auzite punctele de vedere, iar felul în care vorbea le-a luat faţa multora.
„Uite unul care vorbeşte bine şi poate aburi multă lume” – şi-au spus rechinii ăi bătrîni – „ăsta ne poate da aspect comercial şi noi ne vedem de trabă”… Şi l-au ales pe Antonescu Preşedinte în locul lui Tăriceanu. Schimbarea lui Tăriceanu după guvernarea sub Băsescu a fost cît se poate de logică şi de normală, pentru că imaginea sa era cumva erodată şi oricum în acel moment era necesar un restart.
Toate au fost bune şi frumoase, dar Antonescu avea nevoie pentru a construi de cîţiva „grei” care să-l sprijine cu influenţa lor în partid.
Tăriceanu şi Orban s-au supărat atunci ca văcarul pe sat, Călin nu a înţeles schimbarea decît ca pe o pedeapsă personală, iar Orban cu toate că a fost invitat pe lista scurtă aşa cum şi-a dorit Antonescu să-şi facă echipa, a strîmbat din nas superior şi s-a considerat un specimen aparte, aşa că a făcut un pas lateral, ceea ce l-a autorizat chipurile să mîrîie deschis oridecîte ori zicea el că nu e bine şi ar fi făcut altfel…doar că nu el hotăra în ce fel…
Între timp, Antonescu şi-a pus în minte să facă chiar altfel de politică. Omul ăsta chiar a dorit să schimbe clasa politică şi din poziţia sa a dorit să înceapă schimbarea chiar cu PNL-ul al cărui Preşedinte ajunsese. Cum poţi face aşa ceva dacă nu în primul rînd prin puterea exemplului?
Multă vreme brontozaurii nu au dat importanţă zicerilor lui Antonescu despre un altfel de politică. Le mergeau afacerile, îşi negociau funcţiile, se considerau mari politicieni care fac şi desfac, în paralel aranjau trocuri oneroase cu alţi politicieni din partide de opoziţie…
Iată că la un moment dat, Felix Voiculescu care avea un Trust de Presă influent şi era duşmănit de moarte de Băsescu, se gîndeşte cum ar putea să-şi eficientizeze cît mai mult televiziunile. Îşi făcuse omul un grăunte de partid, dar care în ciuda puterii sale media, nu însemna nimic pe piaţa politică…Aşa că Voiculescu are ideea de a aduna partidele care se opuneau deschis lui Băsescu pentru a-i lua acestuia „maul” şi…bang! Proiectul USL!
În acel moment, PNL era în continuare un partid prea mic pentru a fi capabil să poată cîştiga vreodată un electorat stabil şi pentru asta pesediştii aveau mereu grijă să-i „vopsească” în culori nu tocmai plăcute pe liberali. Deci, şanse de a reveni la putere,…nexam!
Păi care este rostul unui partid politic? În primul rînd de a fi la putere pentru a-şi impune politicile! Ce a făcut Crin Antonescu împreună cu echipa sa? Au analizat propunerea şi în ciuda unor multe vociferări  (printre care m-am numărat şi eu în primele rînduri), au răspuns afirmativ!
Eu zic astăzi că acela a fost un moment important în viaţa României, dar acum vedem că accepţiunea liberală a fost exact ca atunci cînd te urci la volanul maşinii pentru că musai trebuie să ajungi undeva şi ştii că nu-ţi ţin bine frînele, aşa că vei conduce cu mare atenţie, folosind tot felul de tertipuri numai de tine ştiute pentru a opri totuşi în caz de pericol…
În primul rînd la constituirea USL, echipa lui Antonescu a ştiut să-şi negocieze foarte bine posturile şi numărul membrilor prin toate structurile, obţinînd ceea ce nu ar fi putut obţine în cazul unor alegeri la care ar fi mers pe cont propriu!
Am fost turbat de supărare luni în şir, dar furia oarbă împotriva lui Băsescu, m-au făcut să-mi muşc limba şi să-mi reţin lătratul la lună…Oricum în sinea mea nu am crezut nicio clipă că acest proiect putea să ţină! Vederi diferite, concepţii diferite!
De la bun început – din seara cînd Ponta a invitat maghiarii la guvernare, iar mai apoi de cînd s-a aflat despre pactul de coabitare cu Băsescu – a început să-mi fiarbă sîngele. Am simţit că ceva s-a întîmplat, că se întîmplă, dar mă aşteptam sincer să aud într-o noapte că liberalii ies de la guvernare.
Nu sunt în conducerea partidului, vorbesc doar din ceea ce ştiu „din surse” – din sursele mele, nu ale altora….Antonescu a vrut mai demult să rupă pisica, dar s-au opus urşii bătrîni, care abia ce ajunseseră la borcanul cu miere şi numai ce-i simţiseră gustul…Pînă în ultima comună cu primar liberal convenea golănia să fie tari şi puternici, să fie egali la parandărăt cu pesedeul! De aici şi opoziţia faţă de Antonescu ce s-a creat în partid!
Prea puţini au fost şi sunt aceia care i-au îmbrăţişat principiile sale de cinste şi corectitudine, de onoare şi loialitate! Adică, stai măi musiu, era bine cum le ziceai matale bibicule, dădea bine la bobor, dar matale chiar ai luat în serios problema? Ei, nu, noi aşa ceva chiar nu vrem! Nu ne-ai zis matale să ne unim cu PSD ca să revenim la guvernare? Bine, te-am urmat, cu toate că am cîrîit oleacă aşa, de formă…Dar nouă chiar ne place, noi chiar vrem!
Evident că în PNL – ca în orice partid politic dealtfel – există încă foarte mulţi securişti acoperiţi care la o comandă chiar se descoperă şi fac făţiş jocurile stăpînilor de moment. Şi în PNL sunt destui trădători încă.
Unii – deja îi ştim – sunt trădători care au fost activaţi. Alţii – şi pe aceştia îi ştim – sunt doar nişte viermi intestinali care au nevoie tot timpul să aibă mîncare în maţ ca să se hrănească!
Prea puţini membri din PNL sunt cu adevărat cuprinşi de spiritul cinstei şi onoarei care o vrea Antonescu întronată.
A făcut gestul suprem de a-şi pune funcţia pe masă garanţie a spuselor sale.
Prea puţini români au fost dispuşi să vadă în realitate acest lucru…S-au lăsat şi se lasă intoxicaţi în continuare de meseriaşii în spălarea creierelor ca Antena3 şi România TV. După 6 decenii de minciună şi dictatură securisto-comunistă, prea puţină lume poate să-şi închipuie că în politica românească a apărut un om ca liberalul Antonescu!
Cînd a văzut şi a conştientizat ce şerpărie este în jurul său, Antonescu l-a adus în partid lîngă el pe sasul Johannis, cu care s-a gîndit iniţial că poate face tandem în situaţia cînd ar ajunge Preşedinte la Cotroceni, iar neamţul – dovedit un bun administrator şi corect – comparativ cu orice oraş românesc, ar fi trebuit să preia funcţia de Premier.
Probabil că s-a chinuit ceva pînă să-l atragă în acest proiect pe Johannis, care este suficient de deştept şi de pragmatic încît să lase liniştea funcţiei de la Sibiu pentru a-şi lua pe cap o funcţie grea şi responsabilă de Prim Ministru. De aici au pornit în partid invidii şi s-au creat găşti pro şi contra.
Acuma, după cît se observă deja lucrurile, Johannis o fi un bun manager administrativ, dar în mod cert este un pic de carierist şi arivist, că prea uşor s-a văzut pus în postura de a prelua nişte prerogative la care munca îi aparţine în totalitate lui Antonescu şi a echipei sale – cu bune şi cu rele.
Sasul ar fi fost normal să ştie bine la ce s-a înhămat, să preia conducerea PNL şi aceea de Prim Ministru într-un viitor cabinet al Dreptei. Nu vii acum şi vrei să fii tu şi Preşedintele unei ţări în care ştii că eşti etnic minoritar şi cu toate că românii au în privinţa asta mult bun simţ şi probabil nu s-ar opune făţiş, ar dori Preşedinte un om – singurul om – care a clamat continu şi a dovedit că pentru el Onoarea şi Cinstea sunt virtuţi aproape unice printre români.
Acum PNL-ul este frămîntat şi dinamitat din exterior cu influenţe din partea PSD, Voiculescu, servicii loiale lui Băsescu, ale celor ce trec de partea lui Ponta, etc.
Putem liniştiţi să vedem cu ochiul liber cum PNL este asemenea unui copac bătrîn plin de ramuri, cîteva mai groase şi cîte o rămurică singulară.
A fost Tăriceanu cu cîţiva trădători, acum se formează ramura lui Johannis în spatele căruia se aliniază cîţiva fripturişti ce se gîndesc să-i fie loiali de la început pentru a fi în cărţi, e crenguţa nemulţumitului Ghişe, a securistului notoriu Cataramă, nemulţumita doamnă Nicolai, Ludovic Orban şi cîţi alţii care vor mai fi şi care se vor uni după interese nebănuite…Cu toţii au motivele lor şi dacă-i asculţi au cu toţii cele mai bune intenţii şi doar ei sunt aceia care au dreptate.
Prea puţini au interes ca să-l legitimeze pe Crin Antonescu să devină Preşedinte al României! Se tem cu toţii de el, că este omul curat ce nu aparţine Sistemului, nu poate fi apucat de nicăieri, nu poate fi şantajat, deci este imprevizibil!
În funcţiile de conducere ale statului este nevoie de oameni păpuşă, de marionete care sunt şantajate sau şantajabile, care răspund la prima apăsare pe buton.
Singura şansă ce i-o văd lui Antonescu, ar fi ca să pornească de jos, de la cele mai de jos structuri ale partidului, o emulaţie, o cerere expresă în toate oprganizaţiile începînd de la sate şi de la cele de cartier, prin care simplii membri să-şi oblige şefii şi delegaţii să-l propună la Congres pe Crin Antonescu în funcţia de candidat al dreptei româneşti, iar dacă nu o fac ei, atunci Klauss Johannis să fie acel politician de etnie germană în care Antonescu a văzut omul de încredere cu care a dorit să schimbe în bine direcţia clasei politice româneşti.
Aproape sigur sunt că nu va fi aşa, dar mai e puţin şi ne vom convinge!