DIN ACEST PUNCT, NU MAI AVEM CE FACE…

Toată viața mea am analizat în amănunt acțiunile și fenomenele la care aveam să iau parte, căutând să anticipez ce va urma. Așa sunt eu construit genetic, așa e făcută probabil mintea mea… Asta nu e vreun avantaj, ci chiar dimpotrivă, este o mare durere să vezi clar ce ți se va întâmpla ție și celor dragi, semenilor tăi, iar fu să te zbați ca o pasăre în colivie ca să te eliberezi și să vezi că totul se petrece exact așa cum ai intuit, iar strigătele tale sunt amortizate de un mediu de perne invizibile care te anihilează. Mă sting încet ca o lumânare ce se zbate nervos când ajunge la capătul fitilului, în ultime zvâcniri nervoase, că nu poate arde pe nimeni într-o pedeapsă finală. Desigur, nu sunt fericit de asta și așa cum am afirmat de multe ori fără ca probabil cineva să mă ia în seamă sau să mă înțeleagă, aș fi preferat să trăiesc și să mor în alte timpuri, când totuși sacrificiul pentru Țară și Popor aveau o însemnătate și o valoare. Este evident astăzi că aș fi murit degeaba, că m-aș fi jertfit degeaba, în contextul când urmașii mei s-ar fi pișat efectiv pe faptele mele, pe idealurile mele, pe dorința mea nebună de a le fi bine lor astăzi, cu orice preț…
De câți ani vă scriu și strig peste tot unde pot, că suntem uciși lent și îmbălsămați cât încă suntem vii, cât încă respirăm, vorbim, râdem, mergem în vacanțe, iubim, ne îmbătăm, dansăm și trecem nepăsători prin viață? Eu unul nici nu mai știu…. Totul a fost inutil, totul a fost în zadar! Nu sunteți ca mine, sau eu nu sunt ca Voi!?
Sunt indignat că fac parte din acest neam de proști, de lași și de fricoși! Nimic nu mă revoltă mai tare decât acest comportament de ovine nepăsătoare care se lasă manipulate din orice, pentru orice, care „pun botul” la toate rahaturile aruncate în eter de stăpânire, o stăpânire care poartă mască, care se face că ne vrea binele, că e gata să moară pentru acest popor idiot. Evident, cu poporul de gât!
A trecut și votarea la locale… În plină pandemie, în pline măsuri cretine și în forță luate după cum vrea mușchiul de sub brațul lui Johannis sau Orban, al lui Tătaru, Arafat, Velea, sau Turcan, dar de fapt al altora care nu au nimic de a face cu România, cu acest popor străvechi care a răzbit timp de milenii pe aceste locuri cu sabia și crucea în câte o mână!
Jigodiile enumerate mai sus sunt controlate și manipulate de un Eduard Helvig, care este și el păpușa unor coloniști care și-au dorit mereu să stăpânească Lumea. Am ales întotdeauna prost – cel puțin după 1990 – am ales folosind mintea care ne stă pe scaun și nu la cap, am fost folosiți pe post de cobai, unii dintre noi conștientizând efectiv acest lucru. Noi nu am apucat să trăim și să vedem cum este într-o democrație adevărată, deși toți răpănoșii care au șparlit de toate și s-au făcut politicieni, numai asta dau pe gură zi și noapte. Pe noi ne-a pedepsit Bunul Dumnezeu că am acceptat lovitura de stat din 89 și executarea criminală a cuplului Ceaușescu într-un simulacru de revoluție. Am făcut-o pe proștii, jucând rolul unui popor dârz și curajos, care s-a eliberat singur de sub dictatura comunistă, dar de fapt toți voiam să avem liber la furat orice, din România și din lumea largă! Asta voiam, la asta tânjeam de fapt! Armata trădătoare de securiști și nomenclaturiștii din vârful PCR și eșalonul 2,3, dorea să-și poată scoate liniștit la iveală averile acumulate clandestin în timpul comunismului, voia să se poată folosi fără frică de Putere și Avere ,„în numele unei democrații speciale”, a trecerii la capitalism sălbatec, unde corbii care se roteau în înaltul cerului așteptau hulpavi să se înfrupte din trupul României răpuse…
Azi guvernul criminal al lui Johannis, numit greșit guvernul Orban al „n”-lea, este ajuns la putere prin forță, prin sperjur, prin călcarea demnității poporului român! Pe ei i-a adus în frunte nu poporul român prin votul său direct, ci Oculta mondială care s-a folosit de jigodiile de securiști și nomenclaturiști cu mentalitate comunistă, de odraslele acestora, de neamurile lor ciocoite, care se erijează în a fi mari democrați și anticomuniști ce luptă ei cu comunismul, reprezentat de PSD.
Așa cum eu am prevăzut și afirmat cu peste zece ani în urmă, PSD a făcut primul câțiva pași înaintea tuturor în sensul democratizării interne de partid, în ciuda păstrării unor ciocoi născuți după „revoluție”, pe care i-au numit Baroni.
În ciuda acestui fapt, PSD a reușit când a fost la guvernare să atenueze oarecum loviturile de măciucă date de dușmanii de afară în capul românilor. Cu multe compromisuri, cu prea multe compromisuri făcute de liderii pe care i-a avut, în numele unor acceptări menite să ne apropie de democrațiile occidentale…
Nu este adevărat, au fost compromisuri și trădări ale liderilor vremelnici din PSD pentru propria lor imagine în ochii străinilor, pentru îmbogățirea lor, pentru acumularea de putere în folosul lor în primul rând, dar au mai lăsat să le treacă printre degete și fărmături de bunăstare atât cât să nu explodeze rezervorul cu energii încătușate…
România este o țară eminamente social-democrată, românii au nevoie de măsuri social-democrate ca să se apropie măcar, de standardele altor popoare ce îi folosesc astăzi ca sclavi ai unui sclavagism modern, au nevoie de salarii apropiate acelora pentru ca ei să accepte să rămână sau să se întoarcă înapoi în țară, ca să facă și România un stat democratic și funcțional. Nu se vrea asta! Coloniștii noștri din UE și NATO nu au niciun interes să devenim o țară normală, un popor cinstit și demn! Ne vor umili, ticăloși, hoți, leneși deștepți doar atât câr să-i servim acolo unde au ei nevoie și mai ales, supuși!
Pentru asta, au transformat partidul istoric PNL – după ce au anihilat practic PNTCD – într-o gloată de tâlhari oportuniști, de bandiți fără conștiință și fără suflet, care atentează la viața și integritatea propriului popor.
Că nu putem afirma altceva despre clica ne canalii ajunsă acum la guvernare ce pradă la vedere sime fabuloase din bugetul de stat și afirmă că țara trece prin momente grele și extreme datorită pandemiei! Pandemia este reală, dar măsurile de combatere a ei sunt false, cifrele vehiculate sunt false, pe toate posturile de la macazuri sunt doar acari ticăloși, oameni care fură fără nicio remușcare,,,
Am spus că PSD-ul va fi anihilat. Am văzut asta de mult. S-a făcut totul pentru asta, a fost stigmatizat în întregul său și oamenii în mod special, individual. Prin forța și presiunea exercitată de jivinele securiste infiltrate în toate partidele, s-au creat și desfăcu alianțe de ultim moment pentru ca jocurile politice să iasă conform Planului. Cea mai mare ticăloșie, ca un atac la baionetă, a avut loc cu arestarea după o condamnare politică a lui Liviu Dragnea.
El reprezenta cel mai mare dușman al ticăloșilor ce vor răpusă România! El și oamenii săi care au demonstrat în ciuda războiului dus pe față de Occidentul globalist, că România are capacitatea de a fi guvernată, are capacitatea să aibă creșteri economice sănătoase, dar asta a înnebunit reptilele! Astăzi PSD-ul este complet anihilat, el practic nu mai reprezintă o forță decât poate pentru naivii nostalgici!
În PSD colcăie la vârf șerpii ca într-un terariu de la zoo cu reptilele cele mai veninoase. Ele au și nume,: Marius Ciolacu, Stănescu, Vasile Dâncu, Gabriela Firea, fiecare cu gașca lui de trădători și de securiști mafioți. În țară, în județe, sunt președinți tot reptile sau neghiobii fideli unor găști de la vârf, care au și ei dedesupt susținătorii lor, care sunt folosiți ca „organ” de validare a ceea ce transmite „centrul”(CEX).
PSD nu mai este decât cu numele!
PNL, USR, PLUS, PMP, au cale liberă! De această dată vor face o coaliție și vor controla Parlamentul viitor. La viitoarele alegeri, vor fi deja prin fuziuni cel mai mare și puternic partid care va controla toată România în interesul străinilor! Asta s-a dorit, asta se are. Practic, nu mai este nimic de făcut.
Adică DA, teoretic există oricând soluții, dar ar fi o utopie să crezi că românii sunt atât de deștepți încât să voteze covârșitor PSD cu peste 60% din voturile exprimate, încât nici securiștii de la STS să nu poată schimba nimic cu tabletele lor măsluite, iar DUPĂ obținerea majorității lejere, să se formeze alt guvern PSD, obligându-l pe Johannis să-și bage unghia de la degetul mic de la mâna dreaptă în gât…Iar după asta, masa de membri de jos, „TALPA” partidului și a țării, să pună cu forța votului democratic exprimat, oameni noi și puternici în frunte – gen Liviu Pleșoianu – oameni cinstiți și altruiști, care să aibă curajul să arunce pe geam leprele securiste care fac jocul altora. O vânătoare de vrăjitoare, un organ intern de „securiști buni”, care să purece dosarele de cadre nominalizate la vârful partidului, pentru a-l însănătoși.
Atunci – prin ricoșeu – se poate însănătoși și întreaga clasă politică, chiar dacă vor exista cuiburi de rezistență dure bine finanțate din exterior.
Dar așa cum am spus mai sus, asta este o utopie, iar România este pierdută complet în timpul vieții mele. Acum oameni vechi și luptători precum Șerban Nicolae, Nicolicea, Carmen Dan, Liviu Pleșoianu, sunt îndepărtați cu forța scuipatului pe obraz de un Vasile Dâncu ajuns pe post de Goring al gauleiterului Johannis.
Neputința este cea mai mare tortură la care poate fi supus un om conștient.