”EXPLICĂȚII”

Nu o dată am stat și m-am gândit care o fi cauza că acest popor a ajuns atât de impasibil, de degradat moral și de indolent în legătură cu soarta lui. Să nu te determine absolut nimic la revoltă când vezi zi d zi și pas cu pas cum ți se retează drepturi câștigate legal în timp, cum statul este format doar din șnapani ordinari care pur și simplu îți bagă mâna în buzunarul tău care nu este nici pe departe la fel de plin ca al altor cetățeni europeni din Vest cu care te compari și cărora li te-ai alăturat părăsindu-ți propria țară, lăsându-ți în urmă rudele apropiate sau prietenii de o viață?! Pur și simplu restul din populația care am ajuns după ce Javra Ceacâră Băsescu a scuipat pe gura lui pungă de atâta whisky și tutun că cine vrea să trăiască bine nu are decât să împungă fuga afară, că România nu are de unde să asigure bunăstarea la standardul la care visează proștii, dar nu a spus că asta se datorează faptului că ei s-au pus pe furat masiv și nu sunt interesați de prosperitatea poporului român.

Ce au făcut jivinele asta reptiliene în schimb?

Ca „să dea bine afară” și să mimeze față de Bruxelles că întreaga clasă politică din România – și Puterea și „opoziția” – sunt preocupați să aplice întocmai și la timp „directivele” primite de la Hoții Șefi de la UE cu care împărțeau prada, politicienii români în special de la PSD și PNL cu inevitabila balama UDMR, apoi USR și de puțin timp AUR, au început să dea cu țârâita, „după ureche” bani către populație, dar fără niște calcule echitabile, fără o intenție de a stimula performanța, ci a dat la hurtă sub forma unor sporuri „din burtă” la salariu pentru niște lucruri aberante și nesustenabile, care să ridice de fapt gulerele unor gușați – lideri de sindicat – ca să le crească acestora cota în rândul salariaților pe care chipurile îi reprezintă.

Asta se făcea în timpul cât ei – politicienii români – devastau pur și simplu visteria statului, plus banii primiți de la UE prin acoperirea cu planuri fictive, deși știau dinainte că nu vor fi duse la îndeplinire.

S-a contat pe prostia și lăcomia masei de români care se lasă prea ușor manipulată de televizor, care se mulțumește cu prea puțin ca să i se pară că este satisfăcută și că o duce bine.

Românii au început să cumpere pe 3 euro vechituri de mașini aduse din Vest care li se păreau „bengoase”, au început să iasă în weekend la 100 de kilometri depărtare de casă la picnicuri montane sau la malul  mării, să meargă în vacanță la „all inclusive” la pârliții de bulgari și mai rupți în cur decât noi, apoi la greci, la turci, unde opulența afișată ascundea de fapt sărăcia, însă cu știința comerțului…

Nimicuri de doi bani în supermarketuri străine, „de brand”, cu marfă ambalată identic ca afară, dar de categoria a treia de calitate. Totul este o mimă, viața se mimează, bunăstarea se mimează. Curvele sunt la fel, au aceleași rochii scurte cu țâțele dezgolite și cracii legănați ca și cele din Franța, Germania, Olanda sau Marea  Britanie, pentru că și acolo majoritatea sunt românce de ale noastre.

Prostimea s-a simțit deodată mai bogată, mai „occidentală”, salariile au crescut fals prin uz de fals, pentru ca proștii să cheltuie cât mai mulți bani pe consum, să nu își pună întrebări inutile când află că statul s-a împrumutat cu miliarde de euro care nu se regăsesc nici în investiții importante și nici într-o creștere reală a nivelului de trai.

Și atunci? Atunci dăm programe Tv cu boarfe devenite vedetuțe, cu magraoni maneliști tatuați de pe gât pe sulă ce se tânguie oriental pe ritm de tamburine, care își expun vulva și viața în episoade telenovelistice la care se uită cu jind alte proaste ce sunt deja trecute și nu mai au succes orice ar face, sau labagii deveniți fătălăi carte mimează că ar fi „macho” cu pielea scrijelită și vopsită cu tuș diluat cu pișat de deținut în fresce copiate din pereții peșterilor preistorice.

Maimuțe tatuate scabros ca să atragă atenția asupra lor că ar fi cineva la care trebuie să te uiți ca să vezi ce bine o duce el/ea, că tocmai ce a fost o lună în Dubai să sugă acadeaua arabilor pe doi dirhami.

Asta li se pare  românilor un standard suficient de tare și nu doresc să vină cumva la  putere un partid sau o forță politică curată, oameni profesioniști în domenii diferite care să dezvolte țara asta să  ajungă real ca alte țări  dezvoltate unde nimeni să n u aibă curaj să fure, să înșele, unde Legea să fie lege și pedeapsa să fie exemplară la orice abatere contra unui semen al tău. Cu ăștia avem de aface, cu ăștia trebuie să luptăm, cu prestatori în lupanarele diavolilor.

Am scris și susțin până în pânzele albe că acum în România trebuie introduse două pedepse importante: pedeapsa cu bătaia cu nuiaua, cu frânghia udă sau biciul și pedeapsa cu moartea pentru Trădarea de țară.

Închisoarea să se dea doar infractorilor de drept comun care fură și tâlhăresc, care delapidează și fac evaziune fiscală, însă închisoarea să fie obligatoriu în colonii de muncă silnică și deținuții puși la muncă în folosul unor investiții majore, a unor acțiuni de producție agricolă de care să beneficieze populația.

Bătaia ar fi o măsură necesară acum și să fie aplicată prin condamnare pe loc de judecători de drepturi la lovituri aplicate pe fesele goale sau pe spinare pentru huliganism în trafic, pentru injurii proferate la adresa unor oameni fără niciun motiv. Bătaie și condamnare la moarte prin spânzurare, prin împușcare, pentru Trădarea intereselor României sau a poporului român. Confiscarea averilor până la rudele de gradul al doilea.

Zece ani cred că ar fi suficient să facem curățenie după aceste trei decenii de depravare și apoi ne-am reveni. La un sistem juridic normal, la o conduită și o moralitate creștină, la o decență socială și la un nivel de cultură – inclusiv cea politică.

Dur! Fără duritate acum nu mai putem face nimic. Proastele și proștii să rămână proști și să o facă din snobism pe intelectualii „rasați” și cu bun simț și cu aere de smiorcăiți cu ștaif. Din cauza lor, datorită lor, al falșilor  samariteni am ajuns azi la disipare, la dispariție!

Trezirea se poate face numai dacă populația trece prin lucruri dure. Sadic, să fie amenințată că moare de foame cu salariul „decent” în mână, că nu le mai ajunge banul și de achitarea facturilor la utilități și de mâncare și de vacanțe și de îmbrăcăminte la copiii de școală, să primească acasă tații și băieții peste 18 ani Ordin de încorporare pentru trimiterea pe un front unde mor ca proștii pentru alții, să tresare de frică atunci când sună telefonul că ar putea fi o veste nimicitoare… Exact asta a început acum să trăiască românii!

Numai așa românul poate fi adus înapoi pe calea mântuirii, numai așa va înțelege că bunăstarea nu înseamnă ceea ce cred ei în prezent.

De asta nu iese nimeni niciodată la îndemnurile Dianei Iovanovici Șoșoacă la acțiuni de protest și musai o urăsc pentru că ea le spune Adevărul, li-l țipă, li-l urlă, este singurul om politic român care nu minte poporul, care îi vrea binele chiar cu sacrificiul ei suprem! Românii sunt prea proști, prea lași, prea ipocriți ca să dorească să le fie cu adevărat bine. Tot ce ni se întâmplă merităm!

https://www.facebook.com/share/r/19HYziqfSh/