NICHITA

IDIOTUL (mult după Dostoevski….)

„Câţi nu sunt dintre cei care, lustruiţi pe dinafară, având apartenenţă de virtute numai pentru că dispun de caleaşcă proprie? Mulţi au caleaşcă proprie… Dar prin ce anume mijloace…”(Dostoevski)
“…nu, nu iau în considerare replantarea teilor. Oraşul funcţionează şi e bine ce se întâmplă acolo. La Domul din Milano sunt copaci? În Sibiu sunt copaci în cele două pieţe? La Florenţa este vreun copac? NU. Iar noi vom planta până la finalul anului 10.000 de tei în oraş, deja am plantat peste 3200”.(Ghiorghi Nichita).
Sărmane timpuri, jalnică populaţie…
Marele oraş universitar al României, fostă capitală în vremuri de restrişte a Ţării, supranumit cîndva „capitală culturală”, a ajuns astăzi într-un asemenea hal de decădere fizică şi spirituală, încît cei născuţi aici în urmă cu peste cinci decenii au ajuns să privească cu jale şi cu ochii în lacrimi înghiţite printre sughiţurile amintirilor cum nişte cretini venetici s-au perindat dintr-o pedeapsă neînţeleasă la conducerea „trebilor” şi au asistat NEpăsători, NEputincioşi şi NEînţeleşi la decădere…
Numai o pedeapsă a lui Dumnezeu ar fi putut aduna în timp atîtea ghinioane pe capul nostru să ne aducă în zorii democraţiei nişte defecte umane, nişte semeni taraţi din toate punctele de vedere pe care soarta ni i-a băgat în faţă ca musca beţivă în lumina ochiului!
Doi pseudointelectuali cu patalamale emise de Universitate care s-au folosit de înscrisul diplomelor obţinute cîndva mai mult pe baza originilor lor „sănătoase” – fiind proveniţi de la „talpa ţării” – au reuşit în tumultul vremurilor istorice să ascundă caracterul de oameni mizerabili fără educaţia solidă primară, fără elementarul bun simţ al omului crescut la ţară în respect faţă de semeni şi de frica lui Dumnezeu, oameni pe care marele oraş nu i-a putut transforma în cetăţeni intelectuali, în ciuda eforturilor unor dascăli ce s-or fi chinuit odată să-i cizeleze şi să le dea un bagaj de cunoştinţe în nişte domenii de activitate.
Oportunişti, carierişti, arivişti, impostori, grobieni, megalomani, orgolioşi şi însetaţi de putere şi avere – de onoruri şi mărire nemăsurată – şi Simirad şi Nichita au reuşit în douăzeci de ani să-şi pună ampreta idioţeniei lor şi să arunce Iaşul cu alţi douăzeci de ani în urma altor oraşe din ţară, care în anul de graţie 1990, erau din multe puncte de vedere în urmă.
Nu are rost să enumăr multitudinea fărădelegilor comise de aceste două ipochimene umane enumerate mai sus. Sunt atît de multe fapte în acest rechizitoriu al Istoriei, încît probabil că peste cinzeci – o sută de ani de acum încolo, urmaşii noştri (care vor mai rămîne pe aici) vor face cercetări să-şi explice decalajul care desparte Iaşul de alte oraşe.
Şi pentru asta scriu şi pentru asta îmi doresc ca undeva, pe un raft al Universului să existe o broşură stingheră, acoperită de praf cosmic pe care un stră-stră-stră-nepot al nostru să-şi poată explica dînd clik sau naiba ştie prin ce mijloace vor fi, să găsească broşurica explicativă.
Să citească de cretinii care au condus vremelnic Iaşul, de crimele odioase pe care le-au săvîrşit mai ceva ca turcii şi tătarii din vremea marelui Ştefan, de decimarea teilor, de plantarea cataroaielor colţuroase ca şi capul lor patrat în timp ce dalele şlefuite din piatră erau cunoscute de peste o sută de ani, de asemuirea acestui Centru al ortodoxiei române cu burgurile germanice gen Sibiu sau Braşov, cu oraşele căţărate pe stîncile anticei Elade sau a Italiei renascentiste.
Acest Idiot compară Iaşul plin de savoarea parfumului încărcat de istorie al teilor şi al zidurilor de piatră calcaroasă a Goliei şi al mânăstirii Trei Ierarhi cu Piaţa Sfatului din Braşov sau Sibiu, sau cu piaţa de lângă Palatul Dogilor din Veneţia, bărbierind după creierul lui bolnav şi schilod orice urmă de copac aducător de umbră.
Idiotul dezlănţuit cu o ură inimaginabilă asupra oraşului – care din prostie l-a adoptat acum aproape o jumătate de secol şi l-a lăsat să-şi înfigă ghearele aici – zgrepţănîndu-se şi agăţîndu-se de de memoria înaintaşilor care au dat României şi românilor izvor de cultură şi de emancipare ne urăşte pe toţi, îşi bate joc de noi şi ne sfidează ignorîndu-ne!
A luat şi continuă să ia pînă în ultima clipă împreună cu ciracii lui venetici de aceiaşi teapă, hotărîri esenţiale şi determinante asupra dezvoltării Iaşului, modificînd discreţionar cu bani publici dijmuiţi către buzunarele lor popeşti faţa oraşului în funcţie de interesele unei găşti de nemernici puşi pe căpătuială.
Moartea ar fi prea uşoară pentru acest Idiot criminal de tei! Doar împlinirea blestemelor noastre care s-ar abate asupra sa şi asupra celor dragi lui (oare există?) ar mai putea face dreptate!
Îşi cumpără clemenţa de la Dumnezeu încercînd să-l îmbuneze prin reprezentanţii Lui pe pămînt: el face danii nelegale către Biserică în mijlocul oraşului, construieşte parcul la Teatru cu însemnul satanic al francmasoneriei din care face parte, în faţa Catedralei Mitropolitane cu acceptul Mitropoliei corupte şi părtaşe la fărădelegile Idiotului.
Pentru toate acestea suntem cu toţii vinovaţi! Şi eu mă simt vinovat ca grăunte al acestui sac de seminţe stricate. Încerc din răsputeri să ies la lumină şi să încolţesc în mintea semenilor mei dorinţa pocăinţei şi a renaşterii ca populaţie demnă.
Ieşeni, răzvrătiţi-vă împotriva Idiotului, semnaţi pentru Referendum de demitere şi alegeri anticipate! Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă!
Iaşul are şi oameni, nu numai idioţi!