0,,13165~10565915,00

SNOOKER POLITIC BAHLUIAN ( fabulă întortocheată cu piraţi şi animale de pradă)

Ştiţi regulile de la snooker?
După ce că suntem de douăş’cinci de ani supuşi nenorocirii perindării la vîrfurile politicii locale a tot felul de mîrlăneţi comunişti vopsiţi în culori diferite – dar predominînd cei de culoare roşie – acum, cînd bilele purpurii sunt aproape toate băgate în buzunarele mesei, s-a iscat un adevărat rezbel între sferele colorate mai valoroase ca punctaj.
Bila albă e sinonimă cu societatea civilă, doar tacul e în mîna lui Dumnezeu.
Da. PSD-ul sunt bilele roşii şi regula jocului de snooker prevede ca pentru victoria finală să scapi rînd pe rînd de bilele roşii.
Suntem în situaţia de a mai avea pe masă o singură bilă roşie şi celelalte bile colorate, de valoroi diferite. E bine măcar că NOI suntem bila cea albă şi fără NOI nimic nu se poate, fără a lovi NOI – societatea civilă – orice altă bilă colorată ca să intre”la găurică”, nu se poate!
Dumnezeu a îndreptat din înaltul cerului tacul spre noi ca să lovim ultima bilă roşie să trecem la cele colorate. Sunt convins că reuşim!
Dar marea bulversare abia acum începe, că bilele colorate nu–şi cunosc valoarea. Ele nu ştiu (încă) faptul că bila galbenă e valoarea cea mai mică (2 puncte) şi cea mai mare e cea neagră (7 puncte). Toate trebuie băgate în buzunare în ordinea valorii lor, orice greşeală e „fault”.
Ia să vedem ce se întîmplă pe masa verde din postav de toval a Iaşului…
Vosganian e senator de Iaşi de pe vremea lui Fenechiu. Om de cultură recunoscut, şarmant şi boem, a frînt cîteva inimi liberale feminine şi s-a făcut util lui Relu mimînd competenţă de mare politician, dar – aşa cum s-a dovedit – un şmecher dispus la trădare şi la manevre de iudă pentru aş menţine negoţul.
Fără să fi adus nimic deosebit Iaşului ca aport al său de parlamentar, Varujan a făcut acea echilibristică necesară şi suficientă între două cărţi sau două poezii, între două deplasări semestriale de „plesire” dînd o talpă pe Lăpuşneanu însoţit de 2-3 adolatoare în rol de muze, producînd oarece vîlvă în lumea mondenă şi cam atît.
A luat periodic pulsul celebrităţii sale, a pus ţara la cale cu tartorul Relu, a stabilit cum să-şi joace rolul de armean lîngă Antonescu şi unde să-i înfingă cuţitul la momentul stabilit.
Armeanul – armean…negustoria – negustorie, viclenia – viclenie, teatrul – teatru.
Acum e şi pe post de cal troian în Noul PNL. La Iaşi, el a ajuns trofeu cu punctaj pentru acumulare de capital electoral intern.
Şmecheria e asta: fuziunea forţată a PNL cu PDL a adus în aceeaşi barcă găurită nişte briganzi care încercă să iasă la mal înghesuindu-se pe singura barcă de salvare care pluteşte pe apa mlaştinei puturoase după ce corăbiile lor s-au scufundat.
Anii de Senat şi colegialitatea „de giudeţ” precum şi interese nevăzute cu ochiul liber, i-au legat pe cei doi cărturari –Oprea şi Vosganian – chiar dacă aparent au fost în partide diferite şi antagonice. „Interesu poartă fesu” şi cei doi au mers de mînă unul cu celălalt sub blatul mesei.
Oprea a fost iniţial liberal, dar Fenechiu a avut grijă să-l ejecteze pentru a ajunge el în funcţia supremă. Oportunitatea aderării la PDL şi funcţiile primite, au estompat oarecum ranchiuna Rectorului.
Dumnezeu nu bate cu parul şi Fenechiu s-a făcut scriitor apartinic. Dar şi-a lăsat cu limbă de moarte locotenenţii şi ciracii să păzească comoara făcută sub comanda sa.
Tomasevschi a fost din studenţie ţărănist. Cînd PNŢcd a murit odată cu Corneliu Coposu, eminentul jurist s-a văzut nevoit să intre în PDL, pentru că PNL Iaşi era un partid închis de o gaşcă de nemernici care l-au căpuşat în 2002. Aşa a ajuns coleg de partid cu cel care i-a fost Rector pe timpul studenţiei. La partid principiul democraţiei asumate îi face pe toţi egali. Abia talentul şi competenţa fiecăruia poate face diferenţa! Teoretic!
Rectorul a eşuat în a-l învinge pe Nichita şi a ajuns Senator la portocalii, iar Tomasevschi a ajuns datorită competenţei şi probităţii sale morale, Prefect de Iaşi, aproape întreg mandatul cît au stat portocalii la putere. În acest timp nimeni nu a putut niciodată să-l acuze sau să-l compromită cu ceva care să-i păteze onoarea sau competenţa.
În timp ce Senatorul – ca un adevărat senator – se ţinea de tot felul de coterii şi intrigi de bufet la Parlament, Prefectul ducea aproape singur şi nesprijinit nici de Guvernul său o mare bătălie politică cu mafia pesedistă condusă de criminalul (teilor) Nichita. Numai cu Legea în mînă, numai cu mijloace legale.
Mafia e deocamdată mai puternică. Tomasevschi nu mai e Prefect, dar Oprea este încă Senator şi criminalul, primar.
Fuziunea PDL cu PNL îi aduce pe Oprea şi Tomasevschi la mîna locotenentului grupării lui Relu – Preşul C.J. Afenechiului. Acum este lupta pe viaţă şi pe moarte.
Aşa cum Fenechiu a făcut „La famiglia”, ea este menită să dăinue cu orice preţ în spaţiu şi în timp. Cuvîntul de ordine este „noi suntem aici pe veci stăpîni”.
Oprea cunoaşte bine gaşca din care a fost cîndva expulzat şi-i ştie puterea. A hotărît să se facă frate cu dracul doar să intre în echipă. Şi ce dacă echipa e compromisă şi e pe drumul bătătorit de Relu? „Scopul scuză mijloacele” – a învăţat în sfîrşit Rectorul în anii de politică…
Tomasevschi crede că alegerea lui Johannis înseamnă în sfîrşit o cotitură menită să schimbe clasa politică de-adevărat. În sfîrşit, un om cu caracterul său şi cu pregătirea sa juridică s-ar putea pune în valoare şi să acceadă corect în carieră. Asta crede el…
Săracul….hienele flămînde sunt hotărîte să sfîşie pe oricine se apropie de pradă. Masculul „alfa” Afenechiului pare să conducă haita reunită. Un intrus ca tigrul Dragomir nu poate fi primit, trebuie imediat izolat că-i periculos! Leul bătrîn cu coama-i rărită de ani şi colţii tociţi poate fi lăsat să roadă şi el o ciosvîrtă pentru poza de afiş, leul e doar Regele animalelor şi o haită de hiene pot avea de formă în frunte un leu, dar nu un tigru!
De curînd, o problemă strictă de moralitate a declanşat lupta dintre leu şi tigru. Motivul este calul troian.
Hienele de pe margine fac galerie leului ca să alunge tigrul. Hienele se tem de tigru, nu de leul cel bătrîn!
Iar calul păşeşte deocamdată liniştit în manej pînă în ziua cînd – indubitabil – va deveni hrană fiarelor…Dar asta şi merită, „n-aşa”?