Că tot este timpul amintirilor și al comemorărilor în decembrie…
Cei care am trăit acele timpuri din 89 poate că își mai amintesc vremurile tulburi prin care am trecut. Vă mai amintiți acel haos generalizat, acel hiatus al statului român când fiecare îl suspecta pe fiecare, când lumea se acuza reciproc, vremea când cuvântul de ordine era „JOS CU ăla sau cu celălalt”..?
Nu era Președinte legitim, premier, nu era guvern, parlament. În pădurile patriei găseai abandonate uniforme de milițieni superiori în grad și securiști. Foștii ștabi de la partid se evaporaseră în neant fără să fi putut trece granița, care era închisă. Prim secretarul de la Iași s-a ușchit pe la Turnu Severin sau Brăila într-un sat care nu avea nici primărie, ăla de la Turnu Severin la Suceava și tot așa. Ilici a preluat puterea fără să i se opună nimeni. Doar Caramitru și Dinescu îi mângâiau cu limba cuibarul cu ouă clocite… Ba, la un moment dat el sunase pe firul roșu la Moscova să ceară întăriri armate în caz că nea Nicu se scula așa ciuruit de gloanțe și răscula ”popogrul”. Gorbi l-a asigurat că 7 divizii de blindate vor fi aduse cu avioanele TU 147 de la Vladivostok dacă este nevoie, că Soros plătește.
Ei bine, 2026 va fi un astfel de an, nu de alta dar să apuce și copiii sau nepoții noștri ca să aibă ce povesti nepoților lor, „cum s-a călit oțelul!”.
Azi „sărbătorim” ca proștii tot felul de evenimente petrecute atunci, dar puse la cale de globaliști prin intermediul lui Ion Ilici Iliescu și Mihail Gorbaciov, omorârea familiei Ceaușescu care s-a opus vehement URSS intuind că acolo numai comunism nu mai este, ci bolșevism „progresist” pur, reînviat de jidovimea khazară internațională care deja îl aveau pus pe Gorbaciov la butoanele care au fărâmițat imperiul rus.
Tot ce s-a întâmplat de exemplu la Timișoara a fost exact cum s-ar fi dat cep la butoiul cu bere de la Octomber Fest. Butoiul era plin, sub presiune și trebuia o scânteie să explodeze.
Popa Tokes – agent al statului maghiar – umbla printre „enoriași” cu pregătire militară înaltă pe post de fitil detonator incitând lumea la răscoală. Erau grupuri paramilitare escamotate în enoriași care își apără discipolul, religia, de parcă Ceaușescu sau stratul român asuprea vreo religie rămasă după desființarea Bisericii Romano-Catolice…
Ungurimea din România se mișca mocnit ca un tzunami care acumula energii în adâncuri și se pregătea să măture malurile. Lor le spuneau popii în biserica lor protestantă la predica de duminică adevărul și ce se pregătește peste graniță dându-le indicații de3spre ce vor avea de făcut. M-a prins „revoluția” la Miercurea Ciuc în fieful secuimii și vorbesc în cunoștință de cauză.
Azi „canalizările” globaliste mainstream ne arată pline de mândrie și de evlavie „locuri încărcate de eroism” prin Timișoara sau București, locul unde a căzut primul om împușcat pe treptele catedralei, etc
Lumea a murit „pă bune”, de adevăratelea, doar cauza pentru care s-au sacrificat era falsă! Era un produs tipic al Propagandei globaliste la care s-a adăugat și un program special de pedepsire exemplară a României!
De fapt suntem puși să ne sărbătorim înfrângerea! Atunci am fost cuceriți fără război declarat, ne-au omorât Conducătorul și am fost aduși în stadiul să urlăm de bucurie. Propaganda globalistă acționase prin eter atât de bine, încât deliram pe străzi văzându-ne teoretic cu toții miliardari, capitaliști, bogații lumii carte vom sta tolăniți cu bucile la soare pe nisipul alb al plajelor scăldate de apele azurii ale oceanelor… că vom fi liberi să fugim în lume și să fim vecini de curte cu Rokefeller, Rotchild, Regina Mamă sau Sultanul din Brunei… Gata cu școala, gata cu învățătura, ce bine este să fii prost și liber, să muncească proștii! Cine nu e cu noi, mă-sa e curvă!
Ce comemorăm noi în decembrie? Cumva etapele distrugerii noastre ca țară și popor? Pentru asta au murit ca proștii sute de români la Timișoara, la București, la Sibiu, etc?
Unde ne sunt fabricile? Alea energofage cum le-a prețăluit jidanul Petre Roman care a fost iute pus de khazari premier „că era inginer și vorbea o limbă străină!” Restul eram proști și aveam „limbaj de lemn”.
S-a ales Iliescu, neam de tzigaineri khazari precum azi Bulibașa Iașiului! Saul Brukner (Silviu Brucan, azi Silviu Wexller) ne-a prezis 25 de ani să ne revenim, dar după 35 suntem și mai rău! (tz zast!– să crăpați! În idiș n.a.)
În 89 a fost o lovitură de stat mascată de o revoluție „a poporului român”. Nu, poporul român a fost doar figurant în filmnul ățsta. Pe post de cai, de grăjdari… caii noștri și actorii lor.
Acum va fi REVOLUȚIA NOASTRĂ! Revoluția poporului român izvorâtă din piepturile noastre unde inima bate de frică să ne spargă piepturile, unde inima s-a făcut mică ca un purice. Acum nu este nimic aranjat, nimic pus la cale, dar acum – ca și atunci – avem de partea noastră alt popor rus, alt popor american, ba chiar și poporul chinez, poporul arab, sudamerican, în mare parte. Acum este anul în care România va renaște!
Avem un conducător care este trimis al lui Dumnezeu să ne călăuzească și să ne îndrume. Este Diana Iovanovici Șoșoacă, liderul de necontestat al Mișcării Renașterii Naționale!
Este numai meritul ei că a scos adevărul despre România în lume, că ne-a dus solia de pace și de suveranitate la Marile Puteri ale lumii, este numai meritul ei de necontestat că „ne-a ținut încă vii pe aparate”, că ne-a injectat demnitate și onoare, curaj și dorința de trezire aducându-ne la viață.
2026 este anul în care vor cădea hienele globaliste împinse în prăpastie de Marile Puteri și atunci mai multe popoare – în special din Europa – se vor fi eliberat de acest jug, acest cancer al începutului de mileniu trei și își vor recăpăta prin forțe proprii, sub protecția Țărilor BRICS o nouă viață.
Să nu vă temeți, SOS România este pregătit să preia Puterea, este pregătit să conducă prin oameni buni profesioniști, este pregătit să prindă și să pedepsească toate jigodiile, toate jivinele satanei care au atentat la viața poporului român, la toate bogățiile acestei țări, vom fi pregătiți să o luăm de la zero și să trecem la reconstrucția acestei țări ce va redeveni și mai mare și mai puternice economic și mai onorabilă decât a fost ea vreodată! Veniți cu multă încredere lângă noi să ne schimbăm împreună soarta! Avem nevoie de oameni tineri, oameni dornici de muncă, dornici de afirmare, dornici de a renaște din propria cenușă.