(serial feisbucist) – episodul 2, sezonul 1

Urmărirea acestui serial ste interzisă adulţilor sub 18 ani fără acordul minorilor. Pot fi întîlnite scene dure, limbaj licenţios, sau descrierea unor acte sexuale nepornografice Este necesară aprobarea primăriei.
„ Rectorii”
După ce a aranjat aducerea unei prospături în cohorta de secretare specializate „pe limbi”, Lişman îi lăsă vorbă cînd coborî scările lui Nuţi să-i spună lui madam Teiţa Plopeanu – directoarea Serviciilor Secrete Municipale S.A. – să-l caute.
Ieşi afectat din clădire şi se îndreptă către Skoda Superb de culoare neagră ca pentru mahării de partid. Şoferul Emil sări imediat, înconjură maşina prin faţă şi-i deschise iute portiera din dreapta spate.
„Băi ţărane, de cîte ori ţi-am spus să nu mai ocoleşti prin faţă cînd sari să-mi deschizi uşa? Întotdeauna vii prin spate Emile, ce naiba e aşa de greu de înţeles? Şi drumul e mai scurt, că doar tre’ să ajungi la uşa din spate, nu la aia din faţă, eşti tare greu de cap, degeaba mă chinui io cu un tîrtan ca tine să-l fac şofer de domn, capabil să servească o elită intelectuală şi politică…Ţăranul rămîne ţăran pînă moare!”
„Iertaţi-mă vă rog don premar, iar am uitat, da’ mă dau io pe brazdă…”
Se urcă afectat în limuzină şi imediat îşi scoase cămaşa adăpostit de geamurile de un fumuriu opac. Trase trapa sertarului de sub bancheta de lîngă el şi scoase o cămaşă albă. Alese imediat una din cele şapte cravate roşii – culoarea partidului – şi din trei mişcări precise îşi făcu nodul la cravată. Era după modelul tovarăşului Iliescu. De pe umeraşul agăţat deasupra portierei din stînga, luă sacoul bleoumarin proaspăt scos de la călcătoria Hotelului Unirea de şofer.
„La Universitate, la Rector!” comandă scurt lui Emil.
Maşina porni spre Podul de Piatră intrînd în traficul aglomerat de pe Şoseaua Naţională. Lişman îşi scoase Iphone6 din buzunarul sacoului şi începu să răsfoiască agenda.
„A…mariei, Adăscălescului, Anişoara, A…costoaie. Ciocăni cu degetul în ecranul cu „taci scrin” şi aşteptă.
„Vasile, tu eşti? Aaa, scuze, eşti secretara domnului Rector? Sunt Lişman – primarul, anunţă-l te rog că mă duc la Universitate la Rector şi să vină şi el cum am stabelit de ieri, să nu mă facă să-l aştept, că am treabă. Aaa, deja e acolo? Bine fato, bine…”
Skoda se strecura cu greu prin traficul infernal şi din cînd în cînd lua în plin cîte o gaură inevitabilă ce ieşea ca din pămînt de sub autobuzul din faţă.
„Băgami-aş…” se auzeau mereu elogiile lui Emil.
Lişman se făcea că nu aude şi-şi spunea în gînd că trebuie să găsească un şofer mai spilcuit care în primul rînd să ţină minte harta actualizată a gropilor din oraş ca să poată să le evite. La Gară, cînd să facă la dreapta spre Rîpa Portocalie, un şir imens de maşini pe toate benzile claxonau făcînd un zgomot infernal. Un caraliu de la „rutiera primăriei” se agita ca sifonul între ele dînd disperat din mîini în toate direcţiile, dar se pare că nimeni nu îl lua în seamă.
Lişman auzea prin geamurile întunecate ce-l fereau de privirile din exterior laudele la adresa sa, ale megieşilor: „în gura mamii lui de huţupan inept, băgami-aş banii în bancă de cretin congenital care l-a fătat mă-sa de mîrlan idiot, boul dracului, să-ţi moară pixul retardatule” – şi cîte şi mai cîte cimilituri la adresa lui. Puse imediat mîna pe microfonul radiotelefonului şi apelă Poliţia Rutieră.
„Rîndunica de la Cer Senin, aici Retard 1, recepţie!”
„Rîndunica, Retard1, comunicaţi”
„Băi, ce pălăria mea păziţi voi acolo, aveţi şedinţă sexuală, beţi cafele fără cofeină, ce naiba se întîmplă în oraşul ăsta? Trebuie să vină primarul să vă rezolve problemele? Ia trimiteţi acu’ cîteva echipaje cu sirenele şi girofarele aprinse pe strada Gării că e blocată circulaţia! Doar un băiat singur de la poliţia mea nu face faţă, aţi auzit?”
„Retard 1, raportez, am înţeles, dar sunt două accidente cu victime pe Buciumeni şi în Katanga şi băieţii se află la faţa locului. Nu am deocamdată pe nimeni, dar raportez şi imediat ce termină, îi dirijez acolo!”
„Băăi tîmpitule, pe mine mă doare-n cur de accidentele voastre, tu-vă-n morţii voştri de idioţi! Strada Gării e blocată, băi ai auzit?”
„Raportez că ştim situaţia, e blocată de alaltăieri, ne-a sunat vicele Mişu că se lucrează la o avarie la linia de tramvai. Traficul e deviat pe buclă, prin faţă pe la BILLA”
„Cum băi, adică de două zile se lucrează şi nu este semnalizată cu indicatoare această deviere? Vă dau afară pe toţi, incompetenţii naibii!”
„ Domnu Retard1, asta nu e treaba Poliţiei Rutiere, e treaba primăriei şi a firmei ce execută luicrările! Oricum o să raportez şi domnul comandant va trimite pe cineva să le dea amendă.”
„Ce amendă bă, ce amendă? Adecă voi amendaţi oamenii mei? Atîta vă trebuie şi zburaţi cu toţii de la tine, pînă la Şeful cel mare al Poliţiei. Poate ai uitat că noi suntem la putere şi generalul Oprea e coleg cu mine la partid!”
„Emile, ocoleşte gloata şi ia-o înainte spre Cantata. Pe Băncilă faci dreapta şi urcăm pe Cozmescu la Universitate.”
„’nţăles şăfu’ da oare n-o fi blocat şi pe-acolo?”
„Tu fă ceţi spun io şi lasă vorba!”
Maşina trecu greu de alt ambuteiaj de la intersecţia cu BILLA şi se îndrepta către locul indicat de primar. Telefonul începu să sune pe melodia „lume, lume, soro lume”.
„Da. Aaa, dom’ Basil, să trăiască conu Rector! Daa, sunt pe drum, ajung acuşi, am întîrziat o ţîră că am rezolvat circulaţia la Gară, că idioţii ăştia de la meliţia călare dorm în cizme. A ajuns şi tizul de la Medicină? Boon, puneţi de mămăligă că vine mandea acuş. Vă pupesc.”
Skoda s-a oprit iar şi Emil făcea mărunt din buze uitîndu-se cu teamă în retrovizoare la figura primarului.
„Acu ce p…ălăria mea mai este?”
„Pasajul, don premar, pasajul. Acu instalează ăştia tablierul ăla de au scris de cinci luni la zîiar şi o calat macaraua, aşa că e oprită circulaţia”.
„Tu-i gura mamii lor de incompetenţi, taman acu ş-or găsit să monteze tablierul, cînd trec eu? Ce, vor să-mi arate că lucrează? În Paştele cailor de treabă, sunt cu toţii nişte imbecili în oraşul ăsta! Numai cu retardaţi am de lucru, nu vezi un om mai acătării, la dracu! Naiba m-a pus pe mine să mă stabelesc la Iaşi? Puteam să fi rămas naibii la mine la Dorohoi, sau la Darabani, sau la Truşăşti…”
„Emil, întoarce aici, stînga-mprejur şi o iei pe prima străduţă printre blocuri să-mi ieşi spre strada Cişmelei şi de acolo la fundaţia pasajului subteran începută acu’ cinci ani şi de acolo o iei la Universitate!”
„’nţăles şăfu!”
Ajuns lîngă Piaţa Eminescu, la vreo sută cinzeci de metri, iar avea în faţă o coloană de maşini oprită care bloca înaintarea.
Nervos, Lişman deschise portiera şi coborî din maşină luînd-o pe jos către tunelul din mijlocul străzii. Ca la un semnal, toate maşinilie începură să claxoneze asurzitor. Unii deschideau geamurile şi îl încurajau pe Lişman cu diverse vorbe de duh. Imperturbabil, primarul ajunse la gura şanţului ce ar fi trebuit conform planurilor trimise la Uniunea Ieuropeană să fi fost un pasaj subteran rutier, gata de patru ani.
În gura pasajului se vedeau doi amărăşteni în salopete albastre care zăceau tolăniţi la umbră cu capul pe cîte o sacoşă, iar între ei un PET cu bere ce sponsoriza echipa naţională a României la oină. Mai aveau mai puţin de jumate.
„Ce faceţi voi aici băi golanilor? Aşa se lucrează?” îi luă Lişman din scurt.
„Da tu cine originea măiculiţei mamii matali eşti di ti interesează?” veni iute răspunsul de la unul dintre jegoşii nebărbieriţi de vreo două săptămîni.
„Cum bă, nu ştiţi cine sunt io? Eu sunt ăla de vă dă vouă banii, cretinilor, unde e şeful vostru de şantier?”
„Care bani băi tuţ’ crucea mă-ti de mincinos, că noi n-am luat un şfanţ de trei luni de zile şi dom injiner spune că boul de primar nu a pltit ce am lucrat!”
„Unde-i inginerul?”
„Nu ştim, ori se pişă la capătul cellalt a tunelului, ori e la băut pe undeva cu normatoarea de la Cîmpulung”
Lişman scoase mobilul şi ordonă scurt: „Emil, ia-o prin tunel şi vino la mine!”
Îndată ce se ivi maşina, Lişman se urcă nervos trîntind portiera fără să mai aştepte protocolar să-i fie deschisă uşa de către şofer.
„Ieşi afară şi să mergem la Universitate, că trebuia să fiu deja de trei ore acolo.”
În biroul Rectorului Basil Iaşeanu era şi Rectorul de la medicină Vasile Acostoaie.
„Am onoarea, dragilor, scuzaţi deranjul..”
„Da nu-i nici un deranj, dragă Lişman…”încercă Basil o scuză.
„…pe care l-am găsit” continuă primarul şi izbucni într-un hlizit isteric că-i păcălise pe cei doi savanţi.
Secretara – o distinsă doamnă cu părul platinat ce afişa distincţie – intră cu o tavă cu pahare, un bol cu cuburi de gheaţă şi cleşte.
Din barul mascat al bibliotecii imense scoase o sticlă cu „Martell” şi una cu coniac „Courvoasier”.
„Cu ce-i servesc pe domni?” întrebă doamna Dorina.
„Eu cu o gură de whisky” – ceru Rectorul de la medicină.
„Şi eu” – aprobă gazda.
„Dacă n-aveţi un rachiu de prună, eu beau coniac” – zise Lişman.
Apa minerală fîsîi eliberînd presiunea şi bulele ei aruncau mici stropi în aer.
Începe Basil. „Domnu Lişman, te-am invitat astăzi aici la o mică conversaţiune pentru că azi e periculos să mai vorbeşti ceva prin telefon. Uite, te strofoci să spui cui te crede că vrei să faci oraşul capitală europeană în 2021. Bun. Şi copii preşcolari de la Grădiniţa Universităţii înţeleg că toată panarama ce o faci cu subiectul ăsta e doar o găselniţă de a ta să mai toci oficial cîteva milioane – poate zeci – de euro din fonduri europene. Bani pe care bineînţeles îi toci cu nişte neisprăviţi de-ai tăi şi-i dai şpagă mascată la partid şi la procurorii DNA să te scape de belele. Acu’ cînd pe procurorul Adam l-au mutat ăia la Parchetul General de pe lîngă Tribunalul Oraşului, e clar că ai costuri mai mari cu alţii noi, dar fără universităţi, fără implicarea noastră, bate bre, la ochi! Trebuie musai să te gîndeşti să împingi cîteva milioane de euro din fondurile destinate Proiectului „Oraşul Capitală Europeană” şi către Universitate. În oraşul ăsta noi reprezentăm cultura, noi suntem vîrful de lance, nu procurorii şi capii poliţiei sau partidul ăla al tău care din ce în ce se duce mai tare la fund în haznaua asta plină de fecale.”
„Cee? Băi, voi nu credeţi că v-aţi luat nasul la purtare? Coane Vasile, te-am făcut Cetăţean de Onoare al oraşului, coane Basil, eşti membru în toate comitetele şi comiţiile prin toate instituţiile de unde îţi curg lovele pentru că aşa a vrut Mandea! Nu vi se pare că aveţi tupeu?”
„Şi pentru că tot a venit vorba despre DNA, ce părere aveţi de imaginea asta creată de unii ciraci ai lui Codruţa care s-au apucat să organizeze excursii cu pensionarii de la sate la Bucureşti mai ceva decît am făcut-o noi cînd l-am lansat pe Ponta la Preşedinţie! Uite, chiar acu’ mi-a venit o idee magistrală să-mi mai crească oleacă cota la partid, că văz că boul ăla de Dragnea pe care l-am crezut prieten, s-a înhăitat cu Ghiţă şi vor să confişte partidul, iar eu nu prea mai sunt în cărţi! Da’ chiar aşa, să vezi ce atitudine iau eu contra ălora de la DNA cărora le-am dat pe gură toate indiciile de arestează pe bandă rulantă pe toţi, pînă la mine! Cică mă bănuiesc colegii de la partid că eu sunt sifonul.”
Lişman scoate telefonul şi după ce formă un număr, se răţoieşte:
„Băi Brotacule, imediat – în maxim o juma’ de oră – îmi convoci o conferinţă de presă în Sala Mare, ai înţeles? Toţi băi, toate muhaielele alea ce le plătim cu bani grei din publicitate la Stadion şi toţi găozarii ce se dau de dreapta dar cărora le dau casă, teren de casă sau le angajez nevestele şi curvele prin unităţile primăriei!”
„Domnilor, plec că am treabă. Multă treabă, aşa cum are un primar, nu ca voi care frecaţi surceaua şi nu ştiţi decît să cereţi lovele. Am să vă mai scap eu cîte ceva, nu zic nu, dar pînă la milioane, e cale lungă. Hai pa, că avem alegeri!”
Îşi dădu pe gît paharul cu „Courvoasier” şi după ce plescăi din limbă spuse: „mi se pare mie, sau e aproape la fel de bun ca Alexandrion de care mai beau cîteodată la „Borta Rece” cînd n-are ăla ţuică de Piteşti. Hai, mai pune unul să-l ţin minte!”
„Înainte de plecare, vă spun doar atîta: am participat la foarte multe campanii, am fost implicat la cele prezidenţiale. V-am spus de la început că va fi una foarte, foarte murdară, vedeţi acum, acum e reacţia unui regim care se agaţă cu disperare de putere. E regimul Băsescu. EL şi oamenii lui din sisteme folosesc tot acest arsenal de informaţii, date, dosare pentru a putea să influenţeze campania electorală. M-am uitat dimineaţă pe titluri, numai corupţie, PSD, Hrebenciuc, cetăţeni luaţi cu autobuzele. Sunt ultimele zvîcniri ale unui regim din păcate extrem de totalitar și destul de dur care folosește tot ce poate să folosească pentru a murdări această campanie. E regretabil”
„Mda… e sfidător, cum să iei oamenii ăia să-i duci la Parchet să mai faci un dosar ca să piardă PSD alegerile” – încercă dom’ Basil să dreagă busuiocul.
„Şi pe mine mă hărţuiesc ticăloşii ăştia de la DNA şi te-am rugat să vorbeşti cu Adam ăla al tău, dar văd că degeaba….Crezi că am ce face cu diploma aia a ta cu care pot să merg pe blat cu autobuzul? Că altceva oricum nu poţi face cu ea, că-i cam scorţoasă” încheie şi Rectorul Vasile de la Medicină.
Cînd intră în Saja Galbenă, Brotacul îi ţinea de vorbă la o cafea pe găozarii şpăgari ai oraşului.
Încruntat, s-a aşezat la masă şi a deschis microfonul.
„Vă fac o mărturisire: eram dimineaţă în biroul rectorului Iaşean, era şi rectorul de la Medicină şi alţi oameni intelectuali şi toţi şi-au manifestat nemulţumirea şi oprobiul faţă de ce se întîmplă în Romania.”
După ce s-a răfuit cu procurorii DNA, Lişman a trecut la liderii locali ai PNL și PDL: „De ce le e frică de aceea nu vor scăpa. Atunci cînd nu mai ai o bază de partid, cel puțin la PDL nu mai știu cine mai este prin partid pe-acolo. Auzeam că foarte mulți nici nu vin la ședințe. Îmi povestea un fruntaș al lor care a fost pe la mine de curînd, că mulți dintre ei din teritoriu nu vin la ședințe doar pentru că domnul Oprea este acolo, deci au o problemă între ei. Iar dincolo, e chiar de necomentat, adică atît de inexistenți sunt încît nu am ce comenta. Cînd îți pleacă primarii în plină campanie electorală, cînd aleșii locali nu stau lîngă tine, ci fel di lider local mai ești tu și ci fel din autoritate mai ai? Eu știu că un lider politic se legitimează foarte tare cînd ești în război și acuma suntem în plină campanie, asta înseamnă pentru noi războiul, lupta. Cînd ești în campanie. În rest? alte ăăăă probleme. Și cînd trupele te părăsesc și-ți întorc spatele înseamnă că nu ești luptător, nu ești lider adică”.
Sfîrşitul episodului 2, sezonul 1