Greaţă şi silă. Revoltă şi dezgust. Ură şi răzbunare. Perechi de cuvinte care reprezintă sintetic atitudinea faţă de unii inşi din Iaşi care pretind că ar fi jurnalişti. Singurul lor merit care şi-l arogă este probabil acela de a fi terminat o facultate de limbişti care i-a învăţat doar metode…
Cum altfel poţi cataloga echipa formată de trei limbrici care sălăşuiesc în intestinul presei chemându-se TeleM?
Celor două nume principale care au vărsat fiere şi lichid gastric verzui peste populaţia Iaşului vreme de mai bine de zece ani slăvind sistemul băsist, băgând intrigi şi râzând în nas lumii oropsite de maşina portocalie – mă refer direct aici la Florin Gheţău şi Călin Ciobotari – i s-a alăturat un ins ca Aurel Dobaşu înfipt pe post de director de gaşca fenechistă liberală pentru a drege busuiocul şi pentru a converti băsismul în liberalism fenechisto pedelist, înfierând de mai bine de zece ani „per total” pesedismul transpartinic local.
Îmi aduc aminte cu oroare de furia de care eram cuprins până în 2012 când a căzut guvernarea portocalie, dar mai ales ura promovată prin orice mijloace de pixarii năimiţi şi stimulaţi cu stipendii mari prin căi oculte pe care le intuiam la acea vreme sursele şi care încă mai survin şi azi – e drept, în volum mult mai scăzut – prin intermediul unor ONG-uri în spatele cărora se află cu certitudine duşmani nevăzuţi dar declaraţi ai României.
Vocile acestor reptile în calitate de vectori de opinie cărora li s-au alăturat şi alţi intelectuali din mediul universitar ieşean şi care au acceptat libretul lui Faust, au pus umărul din plin la tolerarea jafului sistemic local pe fondul celui instituit prin mecanisme diabolice la nivel naţional.
Eram curios încă de atunci ce vor face aceste scursuri umane când regimul băsescian va cădea şi li se vor tăia oarecum finanţările.
Problema este că regimul băsist nu a căzut, ci s-a metamorfozat în sistemul johannist, aşa cum am arătat într-un alt articol. Jigodiile din presă au schimbat în 2012 foarte puţin unghiul de atac şi în loc să scuipe direct de la vest, acum scuipă veninul de la nord-nord vest…
Fuziunea dintre portocalii cu gaşca de liberali trădători ai lui Crin Antonescu a fătat un hibrid de scursuri la fel de ticăloase ca şi partidul băsist, iar în loc să asistăm la o influenţă pozitivă a liberalilor asupra portocaliilor, au ieşit la suprafaţă toate gunoaiele aduse de viitură ca Fenechiu, Adomniţei, Danga şi restul găştii penale care a împânzit instituţiile statului ca o mlaştină puturoasă, blocându-l.
Lumea a fost din nou prostită – pentru a câta oară? – şi a avut de votat iarăşi între două rele.
Presa ieşeană este exact aidoma acestei clase politice porceşti care guiţă şi se bate pentru mâncare cu picioarele în troaca cu lături. Dacă nu este înregimentată în TeleM, atunci a fost cumpărată aproape integral de mafia PSD din subordinea lui Nichita.
Lumea este atât de oprimată de vicisitudinile vieţii şi atât de proastă, încât se lasă – în principal cu bună ştiinţă – manipulată de o gaşcă de „Rattus norvegicus” care bântuie prin canalizarea cetăţii.
Oameni de nimic, oameni fără scrupule, oameni ÎN APARENŢĂ buni familişti, părinţi de copii, posesori de patalamale universitare se prostituează josnic ca nişte târâturi penale dispuşi pentru bani şi privilegii să calce orice noţiune de conştiinţă, de norme deontologice a unei profesiuni, scormonind continuu în haznaua plină de căcat a societăţii în speranţa că vor găsi diamantul înghiţit de vreun potentat care l-a defecat.
Nu se dau în lături de la nimic aceşti mercenari. Important pentru ei este să conteze, să fie în cărţi, să se racordeze la o sursă vie de bani mulţi – indiferent dacă-s murdari sau nu – să manipuleze cu bună ştiinţă societatea civilă credulă şi proastă, pentru că a fost complet îndobitocită de anii de comunisim.
Am semnalat imediat public comportamentul deviant al „găozarilor” – cum bine i-a numit într-un fel Lae Chioru – care simţind prăbuşirea sistemului prin arestarea capilor lui ce asigurau tuturor fonduri murdare de activitate, au început să foşgăie asemenea guzganilor ce simt iminenta producere a unui cataclism şi fug dezlănţuiţi încercând înnebuniţi să scape de pericol, fără să-l poată însă localiza!
Am sesizat de mai bine de o lună în semitonul celor trei corifei ai canalului care până atunci scuipau cu spor către Nichita şi PSD Iaşi – dar mai mult de faţadă, că ţinta principală era Ponta şi guvernarea care nu-i ţinea pe ei racordaţi la resurse – că foarte aluziv încetează laudele în stil nord-corean la adresa inculpaţilor Fenechiu şi Adomniţei ce le asigurau funcţionarea ridicându-i în slăvi şi perorând nevinovăţia lor ca fiind un fel de ctitori providenţiali şi aruncând pe piaţă subtil, ca din greşeală ideea realizărilor măreţe a firmei Antibiotice Iaşi condusă de un vrednic PSD-ist ce s-a umplut tacit de bani în aceşti ani când nu a ieşit în faţă ca politician şi acum probabil că-şi doreşte să preia frâiele unui PSD aflat în degringolada morţii clinice.
Imediat mi-am dat seama că josnicia morală a unor dobaşi şi ciobotari ce „în-gheţau” de frig astă iarnă de neîndestularea banilor sunt capabili să-şi exerseze profesiile de limbişti pe alte cururi noi, doar bani să iasă!
Recunoscut ca mare luptător cu gura, având surse de informaţii în medii oculte, Călin Ciobotari şi-a făcut timp de mai bine de zece ani – la început din convingere, apoi fiind stimulat, iar mai la urmă dintr-o plăcere de vedetism –un titlu de glorie în a aborda lupta directă cu persoana Nichita, dar ocolind intenţionat din lipsă de profesionalism adevăratele cauze şi metodele care au distrus Iaşul.
Superficial, folosind stilul de can-can gustat de un public suficient de incult şi de uşor de manipulat, învăţat să saliveze „pavlovian” la amantlâcuri şi maltratarea unor muieri a căror virtute principală este preacurvia, domnul Călin Ciobotari are impresia că e vreun mare „showman” internaţional al cărui audienţă tinde cumva să-l facă ştiut cel puţin în Uniunea Europeană…
De multe ori grobian şi miştocar acest ins absolvent a două facultăţi umaniste poartă dialoguri groteşti cu moşi şi babe pesediste de o vădită incultură ce se confundă cu prostia românească a crescătorilor de capre invidiate de vecini. Intră chipurile în jocul lor pentru a-i ridiculiza crezându-se subtil şi teribil de inteligent, dar dând numai în aparenţă senzaţia că ar fi un apărător al cetăţeanului anonim cinstit şi onest din societatea civilă – când în fond este un manipulator ordinar care îşi doreşte să facă şi să desfacă jocuri de culise.
Iarăşi revin şi aduc în discuţie devoalarea ce am făcut-o în urmă cu mai mult de o lună când atrăgeam atenţia opiniei publice despre schimbarea din butonul de „acord fin” a orientării TeleM, previzionând că schimbarea azimutului va lăsa Iaşul fără niciun organ de presă orientat spre dreapta şi că riscăm ca populaţia – proastă sau interesată – să rămână captivă unei prese pro-pesediste.
Veţi spune poate că PSD-ul se află într-o cădere liberă şi este iminentă schimbarea guvernării cu „portocalii săseşti”.
Ei bine, tot ce este posibil şi TeleM încă este pe faţă trup şi suflet dedicat acestei idei răspunzând pe căi care nu sunt la vedere unor ordine sosite cu porumbei călători lansaţi din diverse colţuri de lume, dar PE PLAN LOCAL, toţi ştiu că ieşenii sunt încă un fief al baronilor pesedişti, că politicienii „de dreapta” sunt menţinuţi continuu chiar şi prin intermediul presei manipulatoare într-o continuă dezbinare fiind susţinuţi tacit nişte şnapani ca cei din gaşca fenechistă ce face blatul pe faţă sau pe sub masă de mulţi ani cu mafia roşie.
Vezi cât de proastă e masa de votanţi care chipurile reprezintă societatea civilă, dar care este formată indubitabil de babalâci nostalgici fără creier ce se situează necondiţionat ori de partea comuniştilor pesedişti, ori de cea a securiştilor scăpătaţi ajunşi în tabăra trădătorilor băsisto-macovişti, doar ascultând intervenţiile tâmpite în emisiunea panaramă Tv a lui Călin Ciobotari!
El pune chipurile pe ecran, pe banda roşie de „breaking news” o întrebare ce s-ar dori acum importantă pentru prostimea Iaşului: pe cine alegeţi acum între Gheorghe Nichita şi „gheorghe” Chirica în situaţia când aţi avea un pistol lipit de tâmplă?
Pe tine te-am alege ticălosule ciochist!
Este un mod chipurile subtil şi parşiv de a băga în ecuaţie numele unui pesedist ca Ioan Nane de la Antibiotice ce şi-a pus în mintea diabolică să acapareze canalul tv antipsd rămas fără sursă de finanţare, dar care datorită abjecţiunii conducerii sale, schimbă imediat barca.
Golănia acestor marţafoi limbişti constă în aceea că Nane reprezintă o altă gaşcă a altor „smekeri” din PSD care au stat până acum într-un fel în umbra reflectoarelor şi au făcut bani grămadă cu alte metode care încă nu au atras atenţia şi sunt pregătiţi să elimine de pe piaţă nişte lotri precum Nichita, Chirica, Iacoban, Ostaficiuc, Bulgaru, Adăscăliţei şi să aducă chipurile în PSD oameni noi, „curaţi şi cinstiţi”.
Asta am spus eu mai demult şi imediat mi-am atras blocarea pe Facebook de la „hermeneutul de serviciu” Ciobotari. De atunci zac la pat de lingoare şi fac băi sărate la subţiori. Mă aştept cu vădită nerăbdare să-mi trântească uşa în nas şi Aurel Dobaşu şi Florin Gheţău. Atunci chiar voi fi distrus dea binelea…
Să scuipi o viaţă spre stânga comunistă şi să propovăduieşti acum posibilitatea ca un Nane să-ţi devină mentor şi zeu doar pentru că ar fi un posibil salvator al tău, numai pentru faptul că manageriază de douăzeci de ani singura intreprindere de stat păstrată nedevalizată – şi asta e sinonim cu a conduce bine un mare oraş – este o mârşăvie dublată de prostie!
Ce ştie unul ca Nane sau ca Haplea FEG ce înseamnă administrarea adevărată a unui oraş ca Iaşul? Ăştia au ca ţintă reorientarea contractelor publice unei alte găşti de firme ce vor deveni de casă, printre care TeleM va fi subvenţionat multă vreme de azi încolo!
Ştie Nane ce înseamnă un Program vizionar de dezvoltare pe termen scurt şi lung, al unui complex de măsuri şi direcţii nebănuite de marea masă a publicului? Ştie beţivanul ăla de jecmăneşte studenţii de câte o sută de euro picându-i aiurea la examene câte lucruri implică dezvoltarea şi funcţionarea unui mare oraş?
Poate tatăl beizadelei ce va fi alăturat prin unirea banilor familiei Stanciu şi Nane să întocmească după capul lor propriu un Plan de dezvoltare şi de restructurare a Administraţiei Locale pentru a anihila Mafia şi de a redresa oraşul?
Evident că nu şi evident că nici nu-i interesează altceva decât – cumpărând nişte mercenari care folosesc drept armament pixul şi microfonul – să preia puterea închingând Iaşul pe vecie!
Asta se pregăteşte, asta se întâmplă, pentru că lumea a rămas proastă şi înfricoşată, pentru că se complace în a adula şi susţine nişte ticăloşi venetici în fruntea partidului de dreapta – singurul partid care ar fi normal să lupte fără ipocriţi şi impostori carierişti cu leprele pesedisto-fenechiste. O presă adevărată ar trebui să scoată în evidenţă anonimi de valoare, ar trebui să canalizeze energii pozitive şi să unească societatea civilă manipulând-o în sens pozitiv deschizându-i mintea spre adevăratele valori, nu să comită mârşăvii care perpetuează mafia!
Mă gândesc serios ca împreună cu alţi cetăţeni „de bine” care mi s-au alăturat în ultimii ani în lupta civică să înfiinţăm un partid cetăţenesc şi să oferim teoretic o alternativă curată şi adevărată la ticăloşii care subminează din interior societatea românească în general şi pe cea ieşeană în special. Măcar să încercăm!