RĂZBUNAREA DREPTĂŢII

Nu cred că sunt singurul care are poate o satisfacţie sadică atunci când vede frământarea masochistă a unor corifei de la Antena 3.
Bunăoară aseară la emisiunea Stoiceascăi – Q&A – „au combătut” numai pilonii de bază ai canalului şi anume: Murmur Curvică, Bogdan Chireac, Oana Stancu şi moş Bolcaş, aterizat „din patriotism” la PSD căruia îi apără orice cauză şi îi trage clopotele de bejanie…
Am pierdut repriza întâi a meciului de finală a Cupei şi am urmărit cu curiozitate ce vor mai „combate” băieţii pentru că sincer vorbind sunt mai mare microbist al politicii decât de fotbal, cu toate că apoi am privit cu plăcere spectacolul din a doua repriză. Am împăcat şi capra şi varza.
Dar ceea ce vreau eu să remarc pentru cei care fac şi comentează politică şi nu se uită din principiu, din silă, din prostie, sau din românescul snobism la Antena 3 de frică să nu li se „smucească” minţile, a fost monologul plin de patos al Oanei Stancu pe care îl repetă din ce în ce mai des oridecâteori i se dă ocazia fiind „invitată” pe la diverse emisiuni ale altor colegi de canal. Idem şi la fel este şi comportamentul şi reacţia mahalagioaicei „de Argeş” Dana Grecu atunci când se ambalează de parcă se bat talibanii afgani la gura ei perorând prin emisiuni de nici gRadu Tudor nu o mai poate stăpâni.
Chestia pe care vreau să o accentuez eu acum ca vechi şi înfocat antibăsist declarat, este că aceste două muieri – altfel bune vorbitoare, una chiar cu dicţie – în principiu au mare dreptate în ceea ce spun şi chiar părerea mea coincide perfect cu actuala lor poziţie, dar aşa cum am spus cu alte ocazii cu unele lucruri azi sunt de acord, iar mâine pot să nu mai fiu, pe unii oameni pot să-i aprob azi şi mâine să-i combat fără a mă simţi inconsecvent nici cât negru sub unghie, pentru că însăşi viaţa este într-o continuă mişcare şi dinamica schimbă permanent datele problemei.
Antibăsist înfocat „pe viaţă şi pe moarte” din anii 90 de când îl avusesem ministru pe Chior şi l-am perceput la adevărata valoare ( ca şi pe Simirad şi Nichita cu găştile lor ), am fost un adept înfocat al Antenei 3 până când s-a produs ruptura în USL şi până când măgarii lui Voiculescu au hotărât la ordinul Varanului să-l lingă în părţile mai dosnice pe golanul de Ponta alegând pentru asta brusc să-l scuipe şi să-l împroaşte cu salivă scârboasă pe Crin Antonescu şi pe liberali al căror membru eram şi mă simţeam din 1990.
Am crezut că o mârşăvie mai mare nu există pe lume, ca după ce ridici în slăvi un om de a cărui probitate morală nu se îndoia nimeni şi care prin atitudine şi moralitate înfricoşa un Sistem, să treci pur şi simplu într-o dimineaţă şi cu toţi subordonaţii să scuipi în cor unde până ieri ai sărutat!
Este drept că – spre cinstea lor – unii au refuzat să facă asta în mod făţiş şi cel puţin dacă nu au intrat în cor, nu au trecut la invective directe, păstrându-şi cumva echidistanţa.
Nu pot să o uit pe madam Stancu şi pe madam Grecu cu câtă înverşunare şi răutate muierească împreună cu Stoiceasca şi celelalte prompteriţe îşi vărsau dejecţiile care nu se puteau elimina din ele în mod firesc o dată pe lună….
Antonescu – al căror fani declaraţi erau cică toate curvele masculine şi feminine al Antenei 3! – împreună cu liberalii săi erau cauza tuturor relelor de pe lume şi numai Ponta era băiatul bun împreună cu târâturile penale pesediste aflate veşnic pe ciclu după roşeaţă…
Chemau câte un liberal în emisiuni şi la comandă îndreptau tot armamentul din dotare spre el scuipând cu toate gurile spurcate foc încrucişat să-l nimicească. Atunci chiar nu puteam înţelege masochismul liderilor liberali de a merge la Antena 3 ca mielul la tăiere încercând palid chipurile să le ţină piept detractorilor. Şi madam Pocora şi Alinuţa sadica şi profesorul Barbu, şi profesorul Tudor şi buhaiul cu polipi şi „Loici” Orban sau nen’tu Ghişe…
Băi frate, toţi erau făcuţi praf şi pulbere! Numai PSD combătea bine…
Simţeau că varanul va fi pus în cuşcă la Zoo şi se gândiseră că numai Ponta Preşedinte îl poate amnistia!
Ceea ce a dat Bunul Dumnezeu la rugăminţile fierbinţi ale adevăraţilor liberali care au crezut şi au rămas credincioşi până la capăt Omului Crin Antonescu, precum şi blestemelor ce le-am rostit atunci noi aceşti adevăraţi liberali la adresa Antenei 3 şi a lui Pnta cu PSD-ul mamii lui, s-a adeverit şi uite că Dumnezeu i-a pedepsit pe toţi după faptele şi asemănarea lor!
Ponta a înghiţit nodul, iar Antena 3 a ajuns acum să cumpere bilete ca să intre la Zoo să-l vadă pe varan şi să-şi dea cu pumnii în cap înţelegând că au pariat pe o mârţoagă care deşi arăta bine şi scotea foc pe nări, a ajuns şchipătând la potou.
Se răzbună toate! Şi faptul că golanul plagiator şi mincinos a făcut blat cu Chioretele şi a numit-o la DNA pe femeia fără ciclu care acu’ îl vânează pe Victor Victorel cu praştia pe tot terenul şi trădarea faţă de Antonescu pentru că aşa primiseră ei ordin de la Sistem al cărui om Ponta a fost încă din fragedă pruncie, de când fusese racolat!
Uite că azi „coconetul” deontolog de la Antena 3 scânceşte pe post plin de indignare, roşu la ten de furie cu venele gâtului umflate de ură în ciuda kilelor de pudră consumate de Trust să le fardeze. Tencuiala acestor muieri cu care se avântă cu patos în emisiuni nu poate estompa ridurile şi boţeala tenului – dobândit în ultimele luni…
Asta îmi este mie şi celorlalţi liberali adevăraţi care l-au stimat şi încă îl stimează pe Crin Antonescu marea bucurie şi satisfacţie!
Rezonăm 100% cu toate problemele cu care luptă Antena 3 acum în locul societăţii civile inerte pe temele Justiţiei făcute cu ghioaga de unele scule băsiste din Sistem al căror victime sunt şi Voiculescu şi aceia din lotul său, dar în acelaşi timp ne bucurăm imens când vedem cum i-a pedepsit Dumnezeu pentru mârşăviile făcute!
Mă bucur enorm să-i văd pe Murmur Curvică făcând clăbuci la gură într-un rictus care îi evidenţiază răutatea şi neputinţa, pe Oana Stancu în faţa căreia mi-aş scoate pălăria pentru profesionalismul de care a dat dovadă întotdeauna coordonând investigaţii ţinute ascunse de Sistem despre regimul Băsescu, dar care şi-a bătut joc de meserie acceptând să trădeze evidenţa vieţii şi pe toţi ceilalţi care acum încep să recunoască cu o jumătate de gură şi părere de rău că ŞI Ponta ar fi vinovat de situaţia dezastruoasă în care se află România!
Ticăloşia încă persistă pentru că se continuă ÎNCĂ să fie făcut vinovat Crin Antonescu de ruperea USL şi nu se recunoaşte că El a fost acela care a luat atunci o hotărâre justă pentru Ţară dar manipulările ordinare făcute de Antena 3 la care au pus umărul alături de ei şi băsiştii au deformat realitatea şi au scăzut încrederea populaţiei în Crin Antonescu ce a înţeles acest lucru şi hotărât să dispară din viaţa publică cu onoarea nepătată.
Veţi spune unii detractori şi proşti manipulaţi de iude că Antonescu este autorul moral al fuziunii dintre PNL şi PDL şi că el l-a adus pe sasul Johannis în politică.
Noi – adevăraţii liberali – spunem da, este adevărat asta, dar numai până la un punct! Acel punct este acela când jigodiile ce l-au înconjurat pe Crin Antonescu în funcţii de conducere incomodate de onoarea ireproşabilă a acestuia şi a curăţeniei sale morale au hotărât să-l vândă şi l-au transformat pe sas – care este omul Sistemului – în exponentul lor principal şi după ce l-au împins pe Crin să se retragă din funcţii, au negociat fuziunea cu PDL în mod catastrofal în cutotul alt spirit de cum îl gândise Crin Antonescu.
Niciodată în noul PNL nu s-ar fi urcat pe gard şi nu ar fi fost reabilitate toate leprele băsiste care au distrus Ţara. Fuziunea dintre partide sub stindardul dreptei unificate precum şi aderarea la PPE erau singurele alternative corecte pe care le-a gândit Crin Antonescu dar pe care nu a mai fost lăsat să le facă aşa cum le gândise fiind îndepărtat subtil în aparenţă…
Cine seamănă vânt, culege furtună şi asta are pe bună dreptate acum Antena 3.