În timp ce majoritatea românilor sunt implicați emoțional să puncteze în favoarea unei tabere sau a alteia în acest război mediatic fratricid în care m-am implicat și eu total, mai am timp și pentru o analizare mai atentă a mișcărilor colaterale căutând să le descifrez sensul – nu de alta, dar când oi închide ochii să fiu împăcat cu mine însumi că am înțeles cât de cât ce să le spun celor „de dincolo” că se petrece în iadul românesc.
Iau drept exemplu nu mai departe emisiunea de aseară de la Antena3 în locul „Sintezei zilei” moderată ieri de deontologii neamului Adi „the bear” și gRadu Tudor..
Am un obicei: zapez continuu câteva canale Tv începând de la TVR, Binomu1, iRealitatea, „De’ștele” 2și4, A3 și evident, El Fugitivo Tv – pentru pulsul panaramei politice. Asta o fac zilnic după ora 18 și până adorm după miezul nopții, cu intermitențe dacă mă uit pentru clătirea creierului la „Las Fierbinți”, „D,ale lui Mitică”, Sport (mai puțin baschet și fotbal), și o emisiune pe canalul „a la turka bre” unde niște tembeli de ambele sexe își caută perechea de viață și își ridică poalele în cap muierile și masculii își dau nădragii jos…
Îmi place să analizez la canalele TV puterea lor de manipulare, stilul, originea Centrului de Comandă și la posturile generaliste – nivelul de incultură. Am un deosebit respect de vreo doi ani încoace mai ales pentru TVR care din fericire de multe ori apelează la comoara din adâncuri: arhiva proprie.
Ce observ de vreo două săptămâni? De unde Anteriana 3 de exemplu era considerată de mine un model de talent în arta manipulării maselor de români dând dovadă de o reală subtilitate pentru prea multă lume intelectuală – având printre realizatori oameni de mare profesionalism în arta persuasiunii și a picăturii chinezești care are puterea sfărâmării stâncii prin perseverență și până la grobianismul inițial și imaginea brutală în stil OTV-ist de la „el Fugitivo TV”, restul sunt partizani pe față ale unor forțe politice sau economice care dictează politica editorială cum vrea mușchiul banului lor.
Până acu era clar: Anteriana3 și El Fugitivo Tv erau prin tradiție posturi fidele PSD (USL).
De când David Jansen Ghiță e urmărit cu îndârjire de madam Gerard Codruța pe toate conturile de pe facebook făcând să cadă capul generalisimului copreședinte al Binomului, canalul patronat de fugar a explodat ca o bombă cu neuroni lăsând cu gura căscată și ochii beliți mulți intelectuali captivi.
Cel puțin după datele furnizate ieri din 3 în 5 minute în regim de „breaking news” șocant, „El Fugitivo Tv” ar fi întrecut (!) pentru prima dată concurenta Anteriana 3 la numărul de fraieri care iau pe nemestecate toate prosti(r)ile spre disperarea celor de la „De’ștele 2și4” care sunt în toate sondajele cu mult în urma lui Donald Duck de la Disney Tv.
Bag samă că acest cutremur a fost posibil numai datorită dezvăluirilor cutremurătoare făcute de patronul El Fugitivo ce se ascunde în studioul de știri sub fusta Corinei Dragotescu de unde face presiuni puternice asupra sistemului corupt din România.
Văzând că pierde teren masiv precum terenul agricol vândut străinilor, „estabilishmentul” artileriștilor anterieni a hotărât să schimbe „de hoha” azimutul tragerilor și să aducă în studiouri iudele ciolanist-iohanoiste -foste până nu demult ținte de carton la toate manevrele de antrenament.
Băieții și fetele care servesc pe post de tunari și șefi de țeavă de aici nu mai au încredere totală că eroii pozitivi Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu au suficient lichid gastric în instalația de reproducere, ei intrând în Zodia Racului pentru că imediat ce fac un pas înainte, imediat urmează „pas cu pas” alți doi înapoi, ca la Brașoveanca. Asta este deosebit de periculos și inteligenții Gâdea&Badea au transmis de la Praznicul american prin SMS Directorului de Ideologie Adi „the bear” să-l folosească pe gRadu Tudor și să recalculeze coordonatele tragerii la tunuri.
Cumva se gândesc serios la ziua de mâine, când sasul nazist de la Palatul Cutreicoceni ar putea să dărâme dracului pentru totdeauna simulacrul ăsta de democrație și să-l readucă înapoi pe tehnocratul sâsâit și peltic Ciol(ăn)os, în veci fie-i pomenit numele de ziua morților…
De când Corporațiile au primit ordin clar să facă pasul la ofsaid și să nu mai livreze reclame cu pasta de dinți Blend-a-med și tampoanele Always, există pericolul unei scăderi drastice a economiei naționale și implicit a falimentării Trustului Intact.
Ce facem atunci? O dăm pe deontologie! Nu mai încurajăm subtil românii să se deștepte și să sară la gâtul Binomului, a sasului fascist și a Javrei Ceacâre, ba chiar le băgăm pumnul în gură celor prea revoltați și le luăm „maul” dacă folosesc cuvinte „necuviincioase” la adresa plăvanului Joian și bruscamente transmitem apeluri la calm și pace socială! Dintr-o dată estropiații mercenari din Piața Victoriei au devenit oameni buni și sinceri care au inocența unor bieți revoltați contra hoției și corupției, fiind singurii ce vor binele României.
Pericolul de a pierde supremația audiențelor a dictat imediat conștiinței mahărilor de la Intact Media Grup să fie înaintea Evadatului Tv care este acum hărțuit pe față de procuroarea Codruța Gerard și amenințat cu dispariția spre euforia celorlalți care jubilează și bat din picioare la galerie strigând în cor „fute-o băăă!”
Lumea bună din stradă a ajuns acum debusolată și nu mai știe ce să facă! Să dea ghes sentimentelor de frustrare acumulate după atâtea micționări pe votul ei și îndemnuri la lupta anticorupție, sau acum să stea naibii la televizoare ca să nu scadă ratingul canalelor TV?
Sunt aduși în studiouri cei mai vajnici foști securiști, turnători, toate fostele procuroare ceaușiste devenite azi europarlamentare sau simple doamne din societatea civilă ca și madam Alis Drăghici – adulatoarea lui Victor Ponta, în ciuda vârstei ei înaintate…
Dintr-o dată, opiniile madamei nu mai sunt pe placul lui gRadu Tudor și a lui Adi „the bear” care au primit în cască de la Washincton ordinul de repliere.
Dușmanii de ieri nu mai sunt dușmani, ci viitori posibil prieteni, iar cei care nu au fost în stare să se mențină la putere și să-l grațieze pe Dan Voiculescu au intrat în dizgrație…
A rămas să lupte izolat pentru drepturile românilor ostracizați și nedreptățiți doar dr Ghiță Richard Kimble cu canalul său Tv în mare pericol!
Jos mâinile de pe Die Nie A!