Daily Archives: 1 aprilie 2025

INCENDIEREA BALAMUCULUI – BUCURIA NEBUNILOR

Azi doamna Președinte Șoșoacă m-a dat afară din partid. Pur și simplu m-a ejectat că nu fac sluj și că nu sunt de părerea ei.

Recunosc că mă simt bulversat.

Mă cunosc prea bine.  Îmi știu valoarea, dar mai ales nivelul ei. Nu este nici cel mai înalt, dar nici cel mai jos. Știu ce am făcut pentru  partid cu aceste puteri  limitate ale mele și mai știu că nu sunt mulți ca mine care să fi făcut câte am reușit eu în 4-5 luni. Gata cu lauda de sine, că nu  miroase a bine.

M-am băgat direct într-un comunicat lapidar al doamnei Șoșoacă pe grupul de WhatsApp al Organizației Municipale în care fusesem admis. Slavă Domnului, că în alte Grupuri doamna Președinte nu a fost de acord să am drept de publicare în ciuda cerințelor  mele deși vedeam în asta un gest de neîncredere. Azi cred că își sărută cu dărnicie mâinile de deșteaptă ce a fost… M-a exclus dintr-un singur grup și nu a fost nevoită să muncească la mai multe. Oricum, nu vă așteptați să împroșc cu noroi nici pe Șoșoacă și nici partidul în care nu știu dacă mai sunt membru, pentru că funcții oricum nu mai aveam deoarece mi-am dat demisia din ele din motive strict personale.

Nu am să o scuip pe Diana cu noroi cum fac majoritatea acelora care nu își pot înfrâna nervii după o ceartă inerentă cum are loc în politică.

Deși o cunosc din punct de vedere psihic și moral cel puțin atât cât mă cunosc pe mine însumi nu am de reproșat Dianei Șoșoacă decât faptul că abia acum și aici a scos la iveală fragilitatea ei de femeie aruncată de toți pereții. Pur și simplu ACUM a clacat psihic.  Este praf cu nervii și deja nu se mai poate controla,  chiar dacă ar vrea să  facă asta. Am fost ca ea, dar ea abia acum trece prin asta. A suferit prea multe atacuri, prea multe traume din lovituri venite pe toate direcțiile de la centri imenși de putere.

Sistemul ei nervos estre praf, este complet  decimat, iar asta a fost posibil numai prin atacuri energetice la care a fost supusă. Desigur, sunt mulți idioți cărora le voi vedea la reacții sau la comment-uri meclele rânjitoare cu fasolea la vedere ce iau în bășcălie aceste afirmații.

Lucrurile au fost posibile plantându-i-se lângă ea două antene umane vii paranormale care au rolul de a se retransmite de la o sursă foarte puternică în creierul doamnei Șoșoacă atacuri care o decimează. Nu voi intra în amănunte, citiți cărțile generalului Emil Streinu și documentați-vă cât de puțin. Este la îndemână.

Din păcate a fost aleasă această soluție de a o anihila  total ca să existe un compromis, să nu o ucidă brutal și direct. Însă asta nu garantează nimic.

Diana Iovanovici Șoșoacă trăiește într-o lume misogină în care băieții mari degenerați în fătălăi care folosesc și gaura cheii să își satisfacă poftele nu admit ca lumea lor să fie perturbată de o femeie chiar dacă ea este mai bărbată decât etalonul bărbaților adevărați.

La început au tolerat-o să fie ea vârf de lance în crearea noii lumi suveraniste. La un punct a depășit etalonul. De acolo a început să deranjeze. Chiar și lumea lui Trump, a lui Putin sau a Puterilor Mondiale, care pe  dedesupt apără tot globalismul în  ticăloșia lui, chiar dacă aparent el s-a escamotat în forțe suveraniste antiglobaliste.

Dacă a văzut că mulțimea i-a ghicit, au fost demascați, globaliștii s-au reinventat alegând din neant noi lideri cu interfețe suveraniste prin care să reia controlul asupra maselor.

Se pare că Diana Șoșoacă nu a înțeles asta și merge neabătut pe drumul ei plin de capcane pe care a pornit cu crucea în tr-o mână și lumânarea aprinsă în cealaltă…

O cunosc (virtual) atât de bine, încât mi-a fost și îmi este ca o soră mult mai mică și afirm că o înțeleg chiar  dacă nu mai sunt în  totalitate de aceeași  părere cu ea. Aș vrea să o trag de mână înainte de a păși pe trecerea de pietoni dar se smulge și vrea cu tot dinadinsul să o calce o mașină.

Acum  este adusă în faza în care se va sinucide singură prin actele ei comandate în subconștient și  odată cu ea vor pieri și aceia care nu înțeleg asta și vor rămâne lipiți în crezul lor, ca de Mesia. Numai ea are dreptate, numai ea deține Adevărul absolut, iar astea sunt defecte mortale.

Și eu voi rămâne alături de ea, însă în  același timp voi încerca mereu să-i deschid ochii ca să vadă iudele.

Succes, Diana Șoșoa! Domnul fie cu tine și cu noi!

O SINUCIDERE ASUMATĂ

Imediat „ce fac ochi” – indiferent că este ora 3,30 – 4, sau 4,30 – deschid WhatsAp-ul. A devenit un reflex. Abia apoi intru în ticurile mele matinale.

Pe doamna Simona Macovei Ilie am cunoscut-o personal după ce am cunoscut-o tot personal pe doamna Președinte Diana Iovanovici Șooacă în acea memorabilă zi (pentru mine) de 3 august 2024. Chiar domnia sa dorise să mă cunoască și avocatul Dragomir Tomaseschi ce deținea la acea vreme funcția de Președinte al Filialei s-a simțit obligat să ne faciliteze întâlnirea. Cu Tomaseschi ne știam deja de aproape două decenii, când viața ne-a întretăiat, dar era ca un fel de stimă reciprocă, fără alte apropieri ideologice sau de interes.

Mi-a sărit în ochi un mic anunț lapidar pe Grupul SOS Municipală unde am fost admis să pot și eu posta în calitate de membru al partidului. Posibil până la ACEST ultim articol…

Ca urmare a eșecului în  alegerile locale unde NU am fost primiți să candidăm pe motive pentru care mie mi se păreau absurde ca tocmai un avocat cu nume să rateze, am scris și  publicat pe Rechin de Bahlui un articol în care acuzam conducerea Filialei Iași de atunci a partidului SOS România de lucruri neortodoxe în care nu au fost „fair-play”. Articolul cu pricina a ajuns prin intermediu unui jurnalist  cunoștință comună cu mine și doamna Șoșoacă la ochii dânsei și de aici nu a mai fost decât un singur pas să dorească să mă cunoască. La acea întâlnire am reproșat domnului Dragomir ce îi reproșasem și în articol, iar reacția Dianei Șoșoacă a fost destituirea din funcție a domnului Tomaseschi de față cu mine când doamna  Președinte a făcut unele legături și a înțeles că a fost trădată las Iași.

Bine, Tomaseschi nu era singular, avea și complici puternici în Filială, dar ceilalți au plecat la adversari. La acea discuție doamna Președinte se întreba cu voce tare cu cine să-l înlocuiască pe dl. Tomaseschi (de față cu dânsul). S-a oprit pentru un moment la numele Simona Macovei Ilie. Nu cunoșteam pe nimeni din conducerea Filialei, dar după o noapte de gândire a doua zi am trimis un mesaj doamnei Președinte că nu cunosc pe nimeni înafară de dl. Tomaseschi, însă părerea mea era ca pe moment (era cu 2 luni înainte de parlamentare!) să fie numit provizoriu o femeie dacă este posibil, argumentând că după opinia mea o femeie are mult mai puține șanse să nu fie loială partidului decât un bărbat predispus la coterii de șprițuri și întâlniri amoroase extraconjugale cum se practică de obicei în această lume a pseudopoliticienilor…

Fără să îmi comunice personal decizia ei, aflu apoi că doamna Simona Macovei Ilie a fost numită să conducă provizoriu Filiala Iași – deși dl Tomaseschi a catalogat-o cel puțin „total nepotrivită”…

Pe doamna Macovei Ilie am cunoscut-o o singură dată după o întâlnire directă, imediat după Școala de Vară de la Poiana Brașov și a fost dorința amândorura să ne cunoaștem reciproc.

Imediat m-am arătat deschis să o ajut necondiționat cu experiența mea de viață dar și politică – după ce timp de 23 de ani  fusesem membru în PNL Iași, din care cele mai memorabile acțiuni au fost acelea de a mă opune unor ticăloși precum Relu Fenechiu și cohortei sale de limbereli.

La întâlnirea avută cu d-na Șoșoacă m-am oferit să contribui cu știința și experiența mea politică și de viață să scriu niște proiecte care să fie de folos partidului.

Cu doamna Macovei Ilie nu am avut întâlniri directe ulterioare decât schimburi de mesaje referitoare la unele acțiuni parlamentare ca urmare a depunerii mele la o audiență personală a unui material scris într-un Raport către Comisia parlamentară al cărei vicepreședinte a ajuns. În rest, i-am admirat devotamentul și abnegația cu care s-a zbătut să intre în Parlament și ea, dar și alți mulți alții neaveniți dar cotați ca persoane importante de conducerea de la București.

Pe banii ei personali, pe munca ei fizică ce a constat într-o implicare exemplară – începând cu strângerea semnăturilor și terminând cu toate operațiunile necesare la BEC și BEJ – Simona Macovei a dovedit că este o persoană potrivită pentru moment la conducerea Filialei ieșene. Până acum nimic nu lăsa să se întrevadă o ruptură bruscă între ea și doamna Președinte.

Însă eu am alte metode proprii de informare datorită în primul rând a invalidității mele care nu îmi permit accesul acolo unde oricine intră și iese simplu. Am sistemul meu propriu informativ cu sistemul meu de analiză și sinteză al coroborării datelor și informațiilor.

A doua oară când le-am întâlnit pe doamnele Simona Macovei și Diana Șoșoacă a fost la Regionala Moldova a partidului ținută anul acesta în februarie la Iași. Acolo am sesizat pe pielea mea că există o băgare în seamă excesivă a unor persoane din staff-ul Președintei.

Când am acceptat invitația  doamnei Diana Șoșoacă să mă alătur  partidului și mi-a acordat funcția de Președinte al Organizației persoanelor cu dizabilități și implicit și cea de Vicepreședinte al Filialei Iași i-am răspuns că mă simt onorat și că înțeleg să mă implic la maximum cu tot ce știu pentru ca partidul SOS România în care mă înscrisesem deja cu o lună înainte să câștige alegerile spre binele României.

Sunt scorpion ca zodie ca și doamna Președinte. Sunt mai mare cu 23 de ani decât domnia sa, ceea ce mă îndreptățește să afirm că aș fi putut teoretic să-i fiu tată biologic. Viața mea a fost foarte tumultoasă și plină de experiențe care m-au trecut prin multe evenimente. De la conducător de colective cu peste 600 de oameni în subordine, la contacte de lucru cu oameni cu funcții mari administrative și politice ca Prim secretari de județ, Președinți de C.J., primari de municipiu, miniștri, etc.

Ca și tatăl domniei sale am fost un om de acțiune, de șantiere, care a trăit în focul unor evenimente puternice care au construit România socialistă, acea Românie pe care tot noi am fost puși să o distrugem.

Am explicat de mai multe ori doamnei Președinte că mie nu îmi mai trebuie nici funcții politice, nici bani, nici alte recompense pentru copiii mei emigrați în Canada. Pur și simplu sunt în stare să îmi dau și viața pentru scopul declarativ al Partidului SOS România prin vocea Președintei Șoșoacă! Atât! Nu cer decât să câștigăm România pentru noi, românii, care încă mai credem în Dumnezeu.

Diana Iovanovici Șoșoacă este o persoană FOARTE DIFICILĂ! O cunosc la fel de bine așa cum mă cunosc pe mine  însumi. Am știut de multă vreme ce fel de om este și că are pe cât de multe calități și  multe defecte. Așa cum le am și eu și le recunosc, dar nu pot să le înlătur pe toate. Doar anii în plus de  înțelepciune și dependența de 15 ani încoace de alte persoane m-au tocit și m-au făcut mai răbdător și mai înțelept.

Șoșoacă este o fire impulsivă, iar bărbații în care ea are încredere sunt majoritatea cu mult mai slabi psihic și la caracter, însă au un orgoliu misogin care de cele mai multe ori mocnește și într-o zi va debușa printr-o explozie sau printr-un fâsâit puturos.

Eu am observat de departe ruptura de Lazarus, apoi de deputatul Ciubuc de la Neamț și curând vor mai avea curaj poate și alții. Diana rămâne triumfătoare cu piciorul pe  grumazul leșurilor de bărbați făcute. Dar nu se sfiește să încerce și cu femeile. Aici greșește, dar nu se oprește.

Diana Iovanovici Șoșoacă este sub influența nefastă a unor energii malefice cu care este bombardată continuu prin niște antene umane vii care i-au fost plantate în preajmă și acum se încearcă cu orice preț discreditarea ei și eșuarea planurilor pe care urmează să le îndeplinească!

De câte ori ați auzind-o ridicându-l în slăvi pe domnul Florian Colceag? Marele Profesor de elite, marele…

Dar cine mai este dl Profesor Colceag în realitate? A fost membru al aceluiași for de la Roma ca și Călin Georgescu? Este considerat de specialiști de  talie mondială ruși, evrei .și americani drept o mare putere energetică umană și o somitate în materie bioenergetică chiar de generalul Emil Streinu căruia ÎI ESTE FRICĂ să îi pronunțe numele și să devoaleze ce cunoaște despre el?

Trebuie să înțelegem un aspect. La început, când Diana Șoșoacă acționa din rândul Societății civile ca activist civic de partea mulțimii nevinovate – atât în pLandemie, cât și cu antivaccinismul – Diana Șoșoacă a fost cea care a fost acceptată și chiar propulsată de un grup de interese (printre care ȘI prof Florian Colceag) să aibă vizibilitate maximă. Ea a fost ajutată să formeze în România acel spirit patriotic suveranist care era adormit și anesteziat. Au avut nevoie de ea! Posibil ca ea să nu își fi dat seama, să fie speculat spiritul ei justițiar și revoluționar. Când notorietatea ei a ajuns prea mare și prea puternică, au început să o atace pentru a-i diminua prestigiul. A ajuns senator în AUR, dar apoi a fost exclusă. Deja Diana Șoșoacă era mai mult decât însuși partidul și era periclitat Grupul de interese. În  sinceritatea ei și dorința adevărată ca România să rupă lanțurile globalismului Diana Șoșoacă a rupt și lanțurile care o țin legată de un Grup malefic de interese care dorește să preia comanda omenirii cu o doctrină nouă, opusă globalismului.

Din acel moment asupra ei acționează din  umbră persoane cu aceleași puteri de energie negativă care o seacă efectiv de energie, care îi controlează în subconștient mintea și care îi transmit în creier vorbe pe care ea cu judecata ei normală nu le-ar rosti niciodată! I se comandă să jignească oameni apropiați care o servesc din convingere și să se apropie de oameni care o vor lovi în momentul cel mai greu.

Mulți nu aveți habar cât de dezvoltate sunt aceste științe care s-au  născut și care se practică azi pe scară largă în lume. Sunt chiar și oameni antrenați să devină scuturi energetice în jurul  marilor lideri pentru a fi  păziți de atacuri energetice.

 La Iași – noi am ajuns un Grup sudat care suntem loiali Dianei Iovanovici Șoșoacă – pentru că înțelegem ceea ce alții știu, dar nu vor să vadă și să recunoască. Este atât de bine încărcată cu energie negativă încât nu ar ezita să facă rău la comandă nimănui, chiar poate propriilor ei copii dacă „CINEVA”  i-ar comanda subliminal aceasta.

Diana Iovanovici Șoșoacă este foarte vulnerabilă în ciuda afișării puterii ei!

Filiala Iași a partidului SOS România este solidară în jurul doamnei deputat Simona Macovei Ilie care nu ar fi putut în ruptul capului să-și trădeze propriile sale interese declarate de la început. Este mamă, este soție devotată și are o probitate morală ireproșabilă!

Se pare că a intrat în conflict cu niște persoane malefice din  apropierea imediată a doamnei Președinte și mai ales pentru că este imună la un atac energetic asupra sa neputând fi atacată. Se dorește cu orice chip îndepărtarea doamnei Simona Ilie Macovei de lângă doamna Președinte! Simona Ilie trebuie să fie cea mai de încredere persoană din apropierea doamnei Șoșoacă și nu să fie îndepărtată așa cum doresc dușmanii! Au reușit acum! Victorie!

Felul în care Diana Șoșoacă a comunicat pe grupul de la Municipiul Iași demiterea doamnei Simona Ilie din funcția de Președinte de Filială este INADMISIBIL!  O fi acesta un partid privat, al unei persoane fizice, însă niciodată nu ar fi ajuns ceea ce este dacă în jurul Dianei Șoșoacă nu ar fi acționat cu mult devotament oameni sinceri și curați care iubesc pe  Dumnezeu și România!

Fiecare dintre noi – după ce am pornit pe noul drum alături de doamna Simona Macovei Ilie  – am depus cu sinceritate și devotament muncă și mai ales loialitate față de doamna Președinte deși au fost cazuri când s-a încercat să se impună de către domnia sa oameni care nu au legătură cu Iașiul și nici nu simt ceea ce simțim noi.

Deși înainte de alegeri ni s-a spus că vor fi acțiuni după ce vom accesa fonduri legale de la stat să dezvoltăm partidul, acum acest lucru nu se mai dorește ci se cheltuiesc bani pe acțiuni fastuoase prin care să fie pus în lumina reflectoarelor egocentrismul și interesul unor persoane din staff-ul Președintei, care absorb fonduri mult mai benefice altor scopuri.

Președinta Diana Ș:oșoacă acuză pe toată lumea de dictatură, dar demiterea inopinată și lapidară a unui Președinte de Filială ce este? Unde sunt Forurile partidului care au fost puse în mișcare la demiterea lui Silvestru Șoșoacă?

Unde sunt părerile Sfatului Înțelepților dacă acesta a existat vreodată și s-a ținut vreodată cont de părerile lui?

Prin demiterea nestatutară a doamnei Simona Macovei Ilie, Filiala Iași a partidului își exprimă nemulțumirea și afirmă că rămânem solidari cu ea cu riscul maxim de a fi desființată întreaga Filială!

Nimeni nu își dorește așa ceva și dimpotrivă, ne exprimăm în continuare devotamentul și loialitatea față de Președintele Diana |Iovanovici Șoșoacă cu condiția să ne considere un colectiv care dorește îndeplinirea acelorași obiective ca și domnia sa și care nu se pot realiza decât cu oameni organizați în echipă și care nu vor să aibă imixtiuni fără voința lor. Este un partid la care hotărârile trebuie să fie obligatoriu colective! Comunicarea între conducerea partidului și Filiale trebuie să funcționeze ireproșabil!

„Noi vă vrem, chiar dacă dumneavoastră nu ne vreți!” Sunteți lovită energetic!