Azi doamna Președinte Șoșoacă m-a dat afară din partid. Pur și simplu m-a ejectat că nu fac sluj și că nu sunt de părerea ei.
Recunosc că mă simt bulversat.
Mă cunosc prea bine. Îmi știu valoarea, dar mai ales nivelul ei. Nu este nici cel mai înalt, dar nici cel mai jos. Știu ce am făcut pentru partid cu aceste puteri limitate ale mele și mai știu că nu sunt mulți ca mine care să fi făcut câte am reușit eu în 4-5 luni. Gata cu lauda de sine, că nu miroase a bine.
M-am băgat direct într-un comunicat lapidar al doamnei Șoșoacă pe grupul de WhatsApp al Organizației Municipale în care fusesem admis. Slavă Domnului, că în alte Grupuri doamna Președinte nu a fost de acord să am drept de publicare în ciuda cerințelor mele deși vedeam în asta un gest de neîncredere. Azi cred că își sărută cu dărnicie mâinile de deșteaptă ce a fost… M-a exclus dintr-un singur grup și nu a fost nevoită să muncească la mai multe. Oricum, nu vă așteptați să împroșc cu noroi nici pe Șoșoacă și nici partidul în care nu știu dacă mai sunt membru, pentru că funcții oricum nu mai aveam deoarece mi-am dat demisia din ele din motive strict personale.
Nu am să o scuip pe Diana cu noroi cum fac majoritatea acelora care nu își pot înfrâna nervii după o ceartă inerentă cum are loc în politică.
Deși o cunosc din punct de vedere psihic și moral cel puțin atât cât mă cunosc pe mine însumi nu am de reproșat Dianei Șoșoacă decât faptul că abia acum și aici a scos la iveală fragilitatea ei de femeie aruncată de toți pereții. Pur și simplu ACUM a clacat psihic. Este praf cu nervii și deja nu se mai poate controla, chiar dacă ar vrea să facă asta. Am fost ca ea, dar ea abia acum trece prin asta. A suferit prea multe atacuri, prea multe traume din lovituri venite pe toate direcțiile de la centri imenși de putere.
Sistemul ei nervos estre praf, este complet decimat, iar asta a fost posibil numai prin atacuri energetice la care a fost supusă. Desigur, sunt mulți idioți cărora le voi vedea la reacții sau la comment-uri meclele rânjitoare cu fasolea la vedere ce iau în bășcălie aceste afirmații.
Lucrurile au fost posibile plantându-i-se lângă ea două antene umane vii paranormale care au rolul de a se retransmite de la o sursă foarte puternică în creierul doamnei Șoșoacă atacuri care o decimează. Nu voi intra în amănunte, citiți cărțile generalului Emil Streinu și documentați-vă cât de puțin. Este la îndemână.
Din păcate a fost aleasă această soluție de a o anihila total ca să existe un compromis, să nu o ucidă brutal și direct. Însă asta nu garantează nimic.
Diana Iovanovici Șoșoacă trăiește într-o lume misogină în care băieții mari degenerați în fătălăi care folosesc și gaura cheii să își satisfacă poftele nu admit ca lumea lor să fie perturbată de o femeie chiar dacă ea este mai bărbată decât etalonul bărbaților adevărați.
La început au tolerat-o să fie ea vârf de lance în crearea noii lumi suveraniste. La un punct a depășit etalonul. De acolo a început să deranjeze. Chiar și lumea lui Trump, a lui Putin sau a Puterilor Mondiale, care pe dedesupt apără tot globalismul în ticăloșia lui, chiar dacă aparent el s-a escamotat în forțe suveraniste antiglobaliste.
Dacă a văzut că mulțimea i-a ghicit, au fost demascați, globaliștii s-au reinventat alegând din neant noi lideri cu interfețe suveraniste prin care să reia controlul asupra maselor.
Se pare că Diana Șoșoacă nu a înțeles asta și merge neabătut pe drumul ei plin de capcane pe care a pornit cu crucea în tr-o mână și lumânarea aprinsă în cealaltă…
O cunosc (virtual) atât de bine, încât mi-a fost și îmi este ca o soră mult mai mică și afirm că o înțeleg chiar dacă nu mai sunt în totalitate de aceeași părere cu ea. Aș vrea să o trag de mână înainte de a păși pe trecerea de pietoni dar se smulge și vrea cu tot dinadinsul să o calce o mașină.
Acum este adusă în faza în care se va sinucide singură prin actele ei comandate în subconștient și odată cu ea vor pieri și aceia care nu înțeleg asta și vor rămâne lipiți în crezul lor, ca de Mesia. Numai ea are dreptate, numai ea deține Adevărul absolut, iar astea sunt defecte mortale.
Și eu voi rămâne alături de ea, însă în același timp voi încerca mereu să-i deschid ochii ca să vadă iudele.
Succes, Diana Șoșoacă! Domnul fie cu tine și cu noi!