Am stat mult pe gânduri până am hotărât că DA, este musai să aștern pe hârtia imaginară a blogului personal aceste gânduri…

Nu am acceptat niciodată în viața mea să fac compromisuri esențiale de niciun fel, în niciun regim în care am apucat să trăiesc și în care m-am implicat din plin în societate, fie în viața socială, fie în activități profesionale unde nu m-am complăcut în rutină.

După cum mă cunosc unii – și acestora mă adresez în principal – după 23 de ani de apartenență la PNL Iași unde am deținut doar funcția de membru simplu și de „responsabil” al Organizației de Cartier Tătărași Nord – am fost nevoit împins de conștiința mea să demisionez după ce am simțit că Partidul a părăsit doctrina și principiile  pentru care eu mă înscrisesem  și activasem atâta timp cât adversarul nostru politic a fost PSD-ul pe care românii îl percepeau și îl asimilau în mintea lor cu fostul Partid Comunist. Tot ce gândeam, tot ce întreprindeam era îndreptat împotriva PSD local și Central, împotriva corifeilor baronizați ai acestui partid – în ciuda faptului că vedeam și în juriul meu în PNL că se ridică o ciocoime tânără, niște pui de burjui imberbi ale căror tuleie abia mijeau sub nas iar bărbile aveau trei fire și un zâmbet…

M-am ejectat deci în 2013 aprilie, după ce Crin Antonescu a fost înfrânt în verticalitatea sa aparentă care incomoda afară și în interior și i s-a găsit punctul vulnerabil din călcâiul lui Ahile: fiica și noua soție în persoana lui Adina Vălean – o carieristă devenită globalistă de vârf, pe față, recrutată de  Bruxelles. 

M-am aruncat cu încredere în mulțimea  anonimă a societății civile și am acționat cu trup și suflet prin intermediul revistei  online ”Rechin de Bahlui” pe care am înființat-o  alături de doi amici stabiliți în Norvegia  – azi fanii PNȚcd și C. Georgescu(!) –  să servim societatea civilă românească dar mai ales să spunem tare și apăsat tot ce ascundea Clasa Politică și liota de guvernanți trădători de țară care au condus la nenorocirea unui fost popor. Am fost Redactor șef și Senior editor al acestei reviste care nu o singură dată a suportat mizeriile Sistemului globalist mafiot și nu o dată a suferit ostracizări, șicane sau blocaje pentru materialele explicite anti regim, anti guvernare, pe care le publicam în revistă selectând articole scrise de anonimi aparținători ai publicului cititor de pe Facebook sau alte situri și care nu aveau calitatea de jurnaliști profesioniști. Munceam cu disperare SĂ TREZIM LUMEA, să dăm impuls intelectualității să deschidă ochii și să vadă adevărul, să poată să-l extragă din noianul de minciuni care intoxicau populația prin televiziunile mainstream finanțate de Sistem mascat, prin publicitate inutilă. Picătură cu picătură, prin metoda chinezească. Îți trebuie o răbdare și o determinare imensă, o încredere în Dumnezeu că vei reuși. Nu știam când va fi, doar știam că SE VA ÎNTÂMPLA.  Binele întotdeauna reușește, întotdeauna învinge răul.

Nu mi-am dorit niciodată mai mult decât sănătate și prosperitate a întregii populații și poate într-un colțișor din sufletul meu să apuc să trăiesc ziua când să-mi revăd și să strâng în brațe copiii emigrați în Canada în 2007 la îndemnul Javrei Ceacâre Băsescu ce a spus răspicat că „România nu poate să asigure în acest stadiu o bunăstare a întregii populații ca în Vest, așa că cine își dorește mai mult nu are decât să plece unde vede cu ochii și să-și facă fiecare viața așa cum îi place”.

Pentru doi absolvenți de facultate la stat cu medii mari în economie și inginerie în anii 90 care munceau ca vânzători într-o librărie pe un salariu de mizerie ce nu ar fi ajuns nici pentru hrana unui cuplu, acest îndemn a fost  imediat înțeles și tradus ca atare și am fost anunțat doar de hotărârea luată.  Acel moment a declanșat în mine o ură teribilă asupra ticăloșilor care vindeau țara la bucată și care făceau orice fărădelegi nepedepsiți de nimeni…

M-am născut cu simțul dreptății adânc imprimat prin educația primită, cu simțul ridicolului foarte ascuțit, cu perceptele religiei creștin-ortodoxe imprimată de mama mea care s-a ocupat personal să cresc după regulile morale ale religiei creștin ortodoxe. Deși am fost singur la părinți nu am fost un copil alintat și răzgâiat, nu am primit niciodată lucruri mai mult decât un copil normal, înconjurat de mai mulți frați. De aici am devenit un adult  normal al acelor timpuri. Un om responsabil în ceea ce face, atât față de profesia aleasă, cât și față de oamenii care mă înconjoară. Nimic epatant, nimic ieșit din comun, dar un om intransigent cu oportuniștii, cu impostorii, cu lichelele și proștii ajunși șefi peste oameni pe care îi puteau domina obligându-i să facă numai ce și mai ales cum vor dânșii.

Desigur, asta mi-a atras în viață și destui dușmani – de obicei ierarhic superiori mie – dar siguranța că vreau binele altora înainte de al meu, că sunt de partea cea bună a baricadei mă făceau fără frică și fără să am în gestică mișcarea de aplecare a capului.

Am înfruntat oameni grei la acele vremuri, comandanți de securitate județeană, Inspectori șefi de poliție și securitate, Prim secretar de județ, Prim Vicepreședinte de Consiliu Județean, directori generali ai unor mari întreprinderi sau instituții.

Dreptatea de partea mea mi-a dat imunitate și lipsa fricii în fața unor sisteme. Este drept, că în acele timpuri sistemele nu erau atât de mafiote și fără scrupule ca azi, nu aveau atâta forță să lucreze mână în mână ca să distrugă un om – chiar dacă abuzurile făcute de statul comunist au distrus vieți  nevinovate, doar pe criterii politice.

Am făcut acest „remember” ca o retrospectivă a vieții   mele tumultoase pe care am trăit-o din plin și în care am dobândit multă experiență profesională și mi-am tăbăcit pielea fără să îmi dau seama, fără să am un scop în viață din asta, însă toate la un loc au făcut un om cu o bună judecată, cu un caracter dur și  intransigent care nu ar omorî o muscă, dar ar lua fără remușcări gâtul unui nemernic care atentează la viața sau binele unor semeni doar pe criteriul că el a ajuns vremelnic într-o poziție care îi permite să exercite o forță vremelnică asupra lor. Chiar dacă întrevăd că pot pierde o luptă inegală, nu preget nicio clipă să lupt.

Am ajuns la o vârstă mai mică cu un an față de aceea la care a decedat tatăl meu și am o „colecție” de comorbidități care mă fac conștient că numai Bunul Dumnezeu m-a ținut  până acum în viață și mai cred că asta se datorează în principal rugăciunilor mele de a trăi clipa când populația română va  reuși să învingă – împreună cuDiana Iovanovici  Șoșoacă – diavolimea globalistă și ne von smulge din ghearele Necuratului pentru a ne reîntoarce la mângâierea lui Dumnezeu.

De aproape doi ani m-am înscris în partidul SOS România. Am luptat pentru acest partid fără să cunosc nimic despre cum se va numi el, despre cine îl va conduce, despre metodele pe care le va aplica, am mers poate concomitent cu turma și eu în unele direcții greșite crezând în icoane cu chip de lut, înșelat de abundența de otravă turnată cu jetul  furtunelor în ochi și urechi! Însă Dumnezeu mi-a arătat calea, Dumnezeu m-a adus pe drumul corect imediat!

După ce am rămas invalid țintuit în căruț dint întâmplare – datorită condițiilor existente în România cu care sunt contemporan – am simțit că sunt brusc exclus din societate, că sunt eliminat pur și simplu în ciuda a ceea ce gândesc, a ceea ce știu și vreau să ajut ca să dau imbold altora mai tineri și cu mai puțină experiență de viață. Mentalitatea societății noastre românești a rămas neschimbată din timpul comunismului, când teoretic societatea se preocupa de tine, dar nu aveai niciun fel de condiții practice să te simți integrat, să te simți egal în limitele tale cu ceilalți.

Am trăit să fiu acuzat doar pentru că am prins epoca dictaturii comuniste,  că sunt „dictator” și eu deoarece un om care a trăit în dictatură nu poate fi altfel decât un dictator! Societatea a degenerat intenționat, s-a răsturnat anume scara de valori a oamenilor, o puzderie de proști și habarniști acoperiți cu patalamale cu titluri pompoase dar fără conținut ajung în funcții de conducere cu salarii mari și nejustificate pentru aportul lor la binele colectiv…

Ai un defect vizibil? Gata, ești expirat, mintea ta nu ne trebuie, experiența ta nu ne este de folos, chiar dacă ești în pas și în ritm cu știința, chiar dacă mânuiești suficient de bine un PC pe care mulți tineri încă nu au habar măcar cât știi tu…

În Diana Șoșoacă am crezut din prima secundă în care am auzit-o vorbind. Nu doar că am crezut-o, dar mă regăseam în ideile ei, în spusele ei în proporție de  99,99%. Ne uneau fire nevăzute ale unei telepatii pe care nu mi-o explicam. Am aflat apoi că suntem în aceiași zodie, în ciuda faptului că după vârstă i-aș fi putut fi tată…

O asimilam în gând cu o fiică a mea căruia îi vorbeam când eram singur cu voce tare. Strigam la ea prin televizor sau calculator când simțeam pericolele pe care i le întrevedeam, o imploram să nu spună aia sau ailaltă, să nu se lase pradă nervilor care în cea mai mare parte îi erau induși de la distanță prin „oameni antenă”, prin amplificatori de energie negativă transmisă de persoane foarte apropiate din anturajul ei.

Un om care nu are posibilitate de mișcare, un om care nu poate fi acolo unde trebuie când trebuie, care să poată comunica direct prin vorbe, care să nu își poată spune în secunda oportună punctul de vedere ce poate deschide mintea celui mai deștept și mai înțelept, este practic inutil și condamnat la necunoscut.

Asta a fost șți a rămas drama mea. Chinurile mele au început când mă zbăteam să îi strig, să îi țip în urechi imediat ce a înființat partidul că este înconjurată de șerpi. După ce ea a devoalat drama prin care trece alături de cel care îi fusese ultimul soț și îi devenise cel mai înverșunat dușman am putut în sfârșit să o abordez prin terți și să-i atrag atenția asupra felului cum a fost înconjurată de reptile. Munca mea de pseudo-jurnalist de investigație țintuit în scaun în fața calculatorului mi-a dat  posibilitatea să îmi dezvolt aptitudini nebănuite de analist, de „profiler”, de orb care are dezvoltate alte simțuri.

Dar pielea simte numai haina lipită de corp, nu și cea care o apără de frigul iernii.

Printr-o acțiune curajoasă și asumată am reușit să-i arăt că este înconjurată la Iași de trădători care au făcut să nu putem participa la alegerile locale. Atunci a auzit ea de mine și de strigătul meu disperat și a dorit să mă cunoască. A avut din prima clipă încredere în mine și în sinceritatea cu care i-am relatat niște lucruri de față cu omul pus de ea Șef și în care avusese încredere. L-a demis pe loc, în stilul ei impulsiv cu care s-a făcut temută și apoi l-a acuzat în față mea și tot lui i-a cerut părerea cu cine să-l înlocuiască. Timpul era foarte scurt până la alegerile parlamentare și europarlamentare. Iașiul era în vid de putere. Haosul și degringolada domina gloata de nemernici care au lucrat contra Dianei și a partidului.

Într-un mesaj scris pe WhAp mi-am permis să sugerez să numească interimar măcar ca înlocuitor la conducere o femeie, deoarece în concepția mea era mai puțin supusă unor tentații și coterii de crâșmă la care se dedau bărbații muncitori mai mult cu gura. Bărbatul vrea doar să conducă, să dea ordine și să stea cu paharul în față lamentându-se la rezultatele lui minunate care sunt mai mult imaginare. Nu pot spune că mi-a urmat mie sfatul sau că așa gândea și ea ca și mine, dar a numit o femeie.

Imediat ce fusesem numit vicepreședinte în Biroul Executiv Județean ca Președinte al Organizației județene de persoane cu dizabilități de a doua zi m-am pus serios pe treabă cu gândul că vom intra în parlament ca partid și trebuie să avem proiecte, să avem propuneri de legi de stringentă nevoie pentru țară… Câtă utopie! Câtă infantilitate din partea unui om matur cu atâta experiență de viață!

Mi-am dat seama că sunt înconjurat numai de neofiți habarniști, de oameni în general tineri ce îmi puteau fi fii sau fiice care nu aveau experiență de viață, care nu stăpâneau nici cele mai elementare noțiuni desprte politică.

Atunci am văzut pentru prima dată că încurc, am văzut că dorința mea sinceră de a ajuta, de a-mi aduce aportul la munca de partid cu experiența mea politică de 23 de ani sau cea de luptă civică de peste 10 ani sperie, inhibă! Îmi cunosc forța, îmi cunosc abilitățile, am experiență în domenii variate, de la presă la administrație publică, de la construcții la siguranța și sistematizarea traficului rutier, de la întreținerea drumurilor și podurilor la gospodăria comunală, de la investigații prin internet până la abordarea unor instituții de forță ale statului pe care le-am acuzat că nu își îndeplinesc menirea. Mulți nu știu să întocmească o Adresă către o instituție, să formuleze un text sau să se adreseze unui for competent.

Am elaborat în maxim o lună de zile un Program de guvernare locală pentru Iași pe care îl aveam în minte dar nu avusesem oamenii unui partid care să aibă determinare să-l implementeze, să aibă acea voință politică pentru a se debarasa de hoție în favoarea cetățenilor contribuabili. Așa ceva trebuie lansat spre dezbatere a doua zi după alegerile de acum pentru cele viitoare!

Am elaborat un Proiect de Lege pentru partid înainte de a accede în Parlament pentru persoanele cu dizabilități, o lege care să apropie condițiile de viață și de trai ale acestor persoane de cele normale, pentru integrarea acestora în societate. Venea de la un inginer constructor ajuns invalid care știe și înțelege principii.

Am elaborat un Plan de restructurare a rețelelor naționale de drumuri și poduri cu reorganizarea CNAIR astfel încât să existe un control sporit de bani și de activități la nivelul județelor.

Am scris un Program de acțiune la nivel județean și local în vederea unor rezolvări mult mai prietenoase și de implicare ale Administrațiilor locale de la nivel de județ până la comună și sat pentru Iași cu implicarea ONG-urilor ce ar fi trebuit să fie parte directă în aspecte esențiale…

Ei bine, toate aceste sute de ore și de pagini care conțin muncă elaborată și inteligență practică, know-how și inovare, au fost predate printr-un intermediar care îl consideram atunci prieten apropiat și ajutor care îmi suplinea imposibilitatea de deplasare direct femeii căreia i-am acordat sprijin și susținere totală din clipa numirii în fruntea organizației județene ca interimar. Deși are studii juridice la bază  nu a avut nicio experiență politică – drept pentru care m-am dedicat cu tot sufletul să o ajut, să-i dau sfaturi utile în abordarea unor oameni sau probleme, sau să întreprindă unele acțiuni specifice perioadei electorale prin care treceam. Partidul atunci nu avea finanțări de la stat, era „pe cont propriu” al candidaților puși pe liste. Atunci am sesizat că nu doar lipsa ei de experiență politică este pregnantă, dar și își făceau treaba multiplele lacune în profesia ei juridică – pe care nu a apucat să o practice niciodată – sunt un serios handicap care vor ieși la suprafață.

Și Diana poate că a fost conștientă la începuturi că poate trimite în Parlament doar oameni ai hazardului, pe care nu-i cunoaște de loc și s-a bazat numai pe flerul ei în materie de oameni care a înșelat-o mai mereu, sau pe baza sfatului unor persoane din viața ei care i-au șoptit la ureche nume mânați de interese meschine.

Nu mă interesează asta. Pe mine m-a interesat și continuă să mă preocupe MIȘCAREA, pe care chiar eu am numit-o Mișcare în mintea mea fără să vorbesc cu nimeni din staff.

M-a interesat și mă interesează ca Iașiul meu natal căruia mă consider că îi sunt dator să-i las  un testament politic, dacă nu am putut face cât timp am trăit și am fost activ  lucruri mărețe pe care le-am gândit și am fost împiedicat să le fac deoarece dejucam planurile tâlharilor inepți.

Mi-am dăruit cu frenezie puterea mea de muncă izvorâtă dintr-o energie care pâlpâie acum din ce în ce mai stins, care îmi șoptește că în curând totul va fi uitare; va fi totuși ceva, va rămâne totuși ceva în urma mea dacă vremurile se vor schimba și dacă Diana va ajunge vreodată în funcția supremă să poată ea să aibă și o guvernare cu oameni fideli. Acei ani aș prefera să-i trăiesc  eu, acei ani în care să pun umărul la reconstrucție, la pedepsirea crudă a celor care s-au dorit călăii noștri, a trădătorilor și iudelor fără scrupule ce nu au avut nicio apăsare să ne extermine pentru câțiva bani furați de la gura  copiilor noștri.

Deși sunt în tabăra cea bună, deși sunt între oamenii care gândesc și acționează ca mine în Întâmpinarea Domnului, am fost trădat personal de niște oameni de nimic, niște nulități funcționale lipsite de caracter, de elementare cunoștințe folositoare comunității, de oportuniști cu aere de mari politicieni urcați unii în brațele celorlalți ca să formeze un ghem, să încapă cu toții în tramvaiul căpătuielii…

 Am transmis în partid în mod ierarhic toate materialele concepute și scrise de mine acestei femei de nimic pe care de azi înainte o voi numi JAPIȚĂ.

Este șefă de clan, este șefa unei familii de alte japițe aciuite pe lângă ea, unde au făcut front comun să o înșele pe Diana. Au fost devoalați inițial de oameni apropiați Dianei, care însă a reacționat la rândul ei dur și contrar unei cutume – dar și al Statutului de partid. Atunci s-a comportat impulsiv, neașteptat pentru mine care am fost două decenii membru al unui partid istoric  și a demis Japița de Ziua Păcălelilor. Scurt. Nemilos. A denigrat-o public și a jignit-o inuman de dur.

Diana este acel scorpion cu o vastă cultură, care posedă un vocabular cu o infinitate de cuvinte ca șți mine. Asta vine din cultura care are bazele în copilăria mică, din atenția cu care a fost înconjurată de adulții din familie. Ca și mine, care am citit mult din plăcere beletristică și am trăit printre golanii de cartier am dobândit versalitatea comportamentului, iar experiența mea de viață printre multiple etnii și rase, religii, mi-au adus un plus de cunoaștere a altor limbi străine și a  altor culturi și obiceiuri.

V-am spus. Ca vârstă, teoretic aș putea fi tatăl idolului meu. O cunosc. O simt. Mă enervează când nu se poate stăpâni, când nu-și poate controla nervii și când furia neputinței de a-i face pe români să se trezească mai repede la realitate să se salveze, o aduc la delir, la acuze colective.

Din păcate în această gloată  intră ca inculpați oameni care îi sunt devotați, pe umerii cărora s-a sprijinit la începuturi, oameni fără de care ea nu ar fi ajuns azi ce este și unde este dacă nu ar fi existat EI, dacă nu ar fi urmat-o pe cheltuiala lor la mitinguri, la proteste, unde au fost amendați și hăituiți de jandarmi… Sunt momente când în mod public Diana jignește la nimereală chiar persoane care au devenit fanatice, nu doar fani Diana, oameni care nici nu mai gândesc cu mintea lor și au încredere totală în cuvintele ei. Cu toate că viața i-a dat prea multe dovezi că nu știe să vadă oameii dincolo de aparențe și de lingușeli, de vorbe mieroase care nu vor ezita să o lichideze pentru un preț corect – așa cum au făcut-o un Luis Lazarus, un Clement Sava, un Makaveli, etc

Diana se încăpăținează să lingă unde ea a scuipat. Pentru că a scuipat-o tare pe cea pe care a numit-o șefă interimară doar la câteva luni după ce i-a dat încredere. Atunci m-am revoltat. Am apărat-o public pe Japiță în ciuda furiei pe care am stârnit-o Dianei. Am apărat onoarea unei femei care a fost demisă fără a ni se spune de ce se face vinovată, pur și simplu a sărit etapele prevăzute de Statutul unui partid care deși ESTE PARTIDUL EI, a fost înființat după legislația partidelor politice din România.

Diana susține public că în SOS România Colegiul Director este organul suprem care ia hotărâri esențiale. Atunci când o cuprinde furia care îi întunecă mintea demite și numește oameni fără a mai ține cont de prevederi statutare. Deși există o mulțime de grupuri de WhApp și Facebook – până la organizațiile de cartier – ele sunt controlate de iude care stau conservate și manipulează acoperit, arătându-și o fațetă falsă plină de miere și propolis. Organizațiile sunt infestate de ticăloși infiltrați sub acoperire. Au drept sarcină să izoleze subtil oamenii devotați, au  misiuni trasate de Sistemul Globalist să anihileze și să dejoace devoalarea iudelor.

Un singur lucru este cât se poate de cert! Poziția la care a ajuns azi Diana Iovanovici Șoșoacă pe plan mondial, notorietatea pe care și-a câștigat-o ea prin sacrificii enorme și muncă proprie – cu riscuri  incredibile care i-au pus în pericol  viața ei .și a familiei – sunt surse de stres și de nervi care nu sunt ușor de stăpânit și de  controlat.

Am afirmat de nenumărate ori că privind din depărtare, ea ESTE SINGURĂ! Nu are lângă ea oameni de încredere totală care să fie capabili să preia de pe umerii ei atâtea probleme de care ar trebui s-o degreveze. Oameni care la rândul lor să îi fie loiali și cinstiți în evaluarea altor oameni pe  criterii de cinste și corectitudine, de devotament și curaj. I se prezintă numai lipitori împinse de interese meschine, numai oportuniști și fripturiști care văd în partidul Dianei o oportunitate de viitor, un partid „neocupat”… încă de ticăloși unde ar putea să se aciuiască și să fie membri ai unei viitoare clase politice „curate” după Marea Schimbare a lumii.

 Eu am simțit pe pielea mea rezultatul acțiunii japițelor care m-au izolat de la început când au văzut ce capacitate de muncă am, ce energie creatoare și ce baze profesionale la care ei au fost conștienți că nu vor putea ajunge niciodată. S-au temut că în situația că eu chiar nu revendic nicio funcție oricât de mică sau vreo recompensă financiară, practic nu prea pot fi nici manipulat și nici șantajat, dar  pot oricând să cântăresc capacitatea unor  nulități care ar fi expulzate.

Când am văzut că am intrat „în dizgrație” după ce am luat apărarea Japiței care a muncit cu clanul ei de excremente umane să se reabiliteze, am hotărât să mă retrag din viața publică a partidului. Am demisionat din orice funcție, dar am rămas simplu membru de partid. De aici nu pot decât să mă excludă, pentru deranj. Mă doare în Curtea cu juri de asta dacă o vor face. Oricum nu vor putea să mă facă să votez orice altceva decât partidul unde este Președinte Diana Șoșoacă.  Este crezul meu, este idealul meu cu care o să mor împăcat că a apărut ca alternativă de a pieri ca națiune, ca popor.

Măcar vreau să apuc ziua când voi putea vota Diana Șoșoacă Președinte și să știu că a câștigat detașat alegerile susținută de o  populație pentru a cărei Trezire am contribuit și eu umil cu  picătura mea chinezească.

Diana nu are puterea și priceperea să recunoască oamenii buni din gloată. Este parcă blestemată să îi sacrifice și să-i jignească pe cei devotați – spre satisfacția celorlalți care muncesc în scop invers – și deocamdată ultimii reușesc. A ajuns să nu mai creadă în nimeni, dar asta nu este de bine, ci de  foarte rău! Dimensiunea ei ca personalitate nu-i mai lasă timp pentru amănunte care să o ajute să controleze partidul până jos. Efectiv s-a rupt legătura între cap și restul corpului. Lipsește gâtul care să țină capul pe umeri și să transmită comenzile clare. Cel puțin așa este la Iași! Este poate ținută intenționat în stres, ca să se facă hulită de popor. Se dorește să jignească pe fanatici, pe cei care o urmează neabătut din anii 2020, când viața i-a unit contra pLandemiei.

Este ca un blestem  ca Iașiul să nu poată închega o Organizație normală, cu oameni care să tragă numai pentru partid. Când am ieșit din viața publică am adus în locul meu o persoană de înlocuire în care am avut încredere totală că are capacitatea de a fi mult mai bună decât mine în ciuda faptului că ar avea vârsta apropiată Dianei. 

Din prima clipa fost tratată cu ostilitate de Japițe, deoarece au simțit că fără mine aproape au o altă persoană care îi poate devoala. Un om venit din iubire pentru Diana și Mișcare să muncească fără gândul la recompensă, care a atras alte persoane de aceeași factură intelectuală să i se alăture, a format o echipă cu alte doamne și s-au apucat de treabă de la zero.

Japșițele aveau Baza de date, dar le-au lăsat să muncească inutil la ceva care exista. Credeau că vor abandona munca. Le-au fost lipită o persoană incompatibilă, care avea menirea „să apropie taberele”. Este ideea fixă a Dianei. Să lipești cioburile să refaci un obiect total stricat. Nu sunt bani pentru lucruri noi în bună stare. Până nu își face ea damblaua și nu pune iarăși Japița în frunte ca să-și curețe probabil conștiința deteriorată că i-a greșit inițial, nu se lasă, chiar dacă este împotriva unei majorități scârbite de atâta oportunism și trădare, doar că ea dorește să știe oricine că face doar după voința ei, că e partid pe persoană fizică.

Într-un partid în care nu am voie să spun lucrurilor pe nume așa cum le gândesc eu și le supun judecății majorității, nu merită să exist. Primesc oricând să fiu exclus. Sunt aici pentru doctrină și pentru principii, nu pentru a face jocul nimănui. De forma a fost făcut un simulacru de ședință de alegeri ca să se sufle în chibrit. Să nu se aprindă de la el și fața de masă.  Dacă vrei să poți denigra, anihila și boicota un om, numește-l într-o funcție și nu-l ajuta deloc, ba chiar ignoră-l!

Japițe au fost, sunt și vor fi mereu.  Important este ca numărul oamenilor buni să depășească japițele.  Să-i copleșească pentru a le anihila și pentru a  le dovedi impostura, însă descurajați, cei buni au căpătat o lehamite care îi îndepărtează de ideal.

Toți vom vota  „Diana Președinte” și SOS România, dar numai pentru că noi NU CREDEM ÎN ALTĂ ALTERNATIVĂ, însă avem în gură un gust amar.

Țara are nevoie de noi toți ca să-L urmăm pe Dumnezeu, însă chinul este mai mare.

Diana reproșează când vrea să pună pumnul în gura cuiva că „nu are habar de politică”.

Uite, eu am habar, eu recunosc că în ultimii doi ani Diana a acumulat enorm mai ales în politica internațională, nu însă și  în politica internă de partid. Se vede clar că a căpătat pregătire informativă internațională chiar, iar aceasta o ajută determinant să stăpânească și să controleze altfel problemele. Nu înseamnă însă că toți ceilalți sunt din start  dobitoci – chiar dacă nu au sursele și cunoștințele sale în materie de informații. Nu au cum! Gândirea însă este liberă, iar lipsa unor cunoștințe sau informații nu duc obligatoriu la  lipsa de valoare a unui om. Diferența se poate face la oamenii care au surse de informații, dar lipsa unei culturi de bază îi fac să devină japițe.

Am presupus că Diana a greșit și a mers după fentă atunci când „a scuipat-o” public pe Japiță. Ulterior și-o fi dat seama că a greșit. De ce nu a ieșit public pe Grupul de Iași unde a anunțat demiterea și nu și-a făcut mea culpa recunoscând eroarea? Ea nu poate greși când a fost poate indusă în eroare? Așa arată că  o reabilitează forțat, peste capul Organizației locale după ce oamenii deja au descoperit singuiri că este o japiță nedemnă, care urmărește doar bunăstare personală pentru ea și mâna de acoliți pe care îi are conservați în partid.

Nu este corect, nu este normal, dar nici statutar. Se menține intenționat o stare de nesiguranță, o stare de ambiguitate cu adunări programate de Centru și „delegați” oameni fără competență și fără autoritatea supremă conferită de funcție să întroneze ordinea!

Când vor veni alegerile – la termen sau anticipate – la Iași vor fi doar voturi aduse de numele Dianei, nu și de munca de furnică izvorâtă din dorința unor oameni curați, fideli Cauzei. Va fi la voia Domnului.

Niciodată – în ciuda insistențelor mele – nu mi s-a spus măcar „bă prostule, ai muncit degeaba, că ce ai produs tu nu are nicio valoare, uite, grupul nostru de specialiști (cutare, cutare și cutare) a evaluat munca ta și a spus că este hârtie igienică.”

De ce? Pentru că munca mea a fost blocată de  otrepele pe care le numesc în scârbă Japițe.

Precizez că eu personal, cu știința pe care o am, consider că vina Dianei nu este decât implicarea ei totală în problemele esențiale pentru țară și poporul român, iar viața de partid ca un cumul de organizații este fracturată și necoordonată.

Nu mă interesează câtuși de puțin dacă voi fi exclus de undeva unde nu sunt acceptat și chiar discriminat. Am hotărât să rămân același om cinstit, deschis și rostitor de adevăr până ce voi închide ochii.

DIANA PREȘEDINTE! Trăiască Mișcarea Suveranistă de eliberare națională! Trăiască România Mare! Dreptatea va triumfa! WE TRUST IN GOD!