Chiar de Ziua Păcălelilor am citit pe Grupul de WhatsApp al Organizației Municipale de partid SOS România un mesaj scurt și lapidar prin care eram anunțați cu toții că doamna Simona Macovei Ilie nu mai deține funcția de Președinte al Filialei ieșene începând cu acea dată. Numele contului care a transmis mesajul era cât se poate de clar: Diana Șoșoacă.
În prima secundă mi-am zis că cineva ca al de Makaveli s-a gândit să facă o poantă de 1 Aprilie, s-a folosit de contul Președintei și a transmis acel mesaj. „Poate or fi primit de astea toate Filialele”, mi-am zis eu cu gândul la poantele de Ziua Păcălelii.
Nicio reacție pe grup, „mucles zacanaua”, „semit-se”. Mă uit la ceas, ora 4,12. Na, e prea dimineață. Oricum, îmi zic, dacă e poantă cine a făcut-o o pățește nasol, că Șefa nu înghite glumele proaste. M-am prins că nu era o glumă. Am reacționat cu indignare. Nu știam motivul demiterii Simonei dar nu mi-a plăcut defel modul anunțului făcut.
„O fi el partid privat pe persoană fizică, dar totuși pretindem că luptăm pentru democrație”. Mă așteptam ca doamna Președinte să convoace Biroul Județean și să ne spună de față cu doamna deputat de ce anume este vinovată și să se procedeze statutar. Sunt singura persoană din fostul sau actualul Birou Executiv (că am demisionat din funcții și eu cu data de 1 aprilie) care are experiență politică la viața lui. Am fost membru în PNL Iași 23 de ani și vreo două luni am fost și la Partidul Automobiliștilor, unde am deținut funcția de Președinte de Filială Iași până ce un comunist libidinos precum fostul Președinte ACR Niculescu a vândut partidul LUI la PSD pentru un scaun de senator… Deci știu ce zic și știu ce nu vreau.
La SOS România m-am înscris după 11 ani de apartenență la Societatea civilă, unde „m-am curățat” de mizeria Cloacei Politice. Încă din PNL aveam idei și credințe suveraniste- patriotice precum brătienii, însă amestecul forțat cu fecalele diareice PD ale lui Băsescu m-au determinat să fug cât văd cu ochii, oripilat de scârbă.
Sunt un om de moment, în sensul că iau decizii în funcție de situație, de evoluția societății și mersul vremurilor ghidându-mă după principii proprii de care nu mă dezic orice se întâmplă. Adică „partidul meu” în care m-am înscris de bună voie și-a schimbat doctrina politică păstrându-și intact Statutul? Servus, tată și la Gară, că eu nu mă compromit. Așa sunt eu construit. „Ce-i în gușă-i și-n căpușă” cu alte cuvinte.
Bine. Sunt la vârsta senioratului, am împliniți 72, mintea mă duce împreună cu capul, însă sunt țintuit în scaunul de invalizi. De asta Diana m-a numit pe 3 august 2024 Președinte al Organizației Persoanelor cu Handicap de pe lângă Filiala Iași a partidului care dă și funcția de Vicepreședinte al Filialei locale și m-am angajat în fața ei (dar în primul rând a mea) că voi face ceva din care persoanele cu aceleași probleme ca și mine vor fi mai bine reprezentate și apărate. Rețineți vă rog! 3 august 2024, nu eram partid parlamentar!
Data coincide cu demiterea lui Dragomir Tomaseschi din funcția de Președinte al Filialei Iași pentru rezultatele deplorabile obținute la alegerile locale unde nu am fost admiși în ultim moment să participăm.
Eu înafara lui Tomaseschi nu mai cunoșteam pe nimeni din conducerea Filialei.
În fine, doamna Șoșoacă a numit-o în locul lui Tomasschi pe doamna Simona Macovei Ilie provizoriu pe această funcție. Au urmat alegerile și doamna Simona a ajuns deputat de Iași. La c.c.a. 3 săptămâni după ce fusese numită, am contactat-o și am solicitat o întâlnire pentru a ne cunoaște reciproc, după care am putut ține legătura pe WhApp.
Cu experiența mea în politică în care am lipit și afișe cu tinerii liberali, am organizat evenimente caritabile, etc. am înțeles din prima că Filiala Iași era doar un nume și un grup de până la 20 de oameni care făceau de toate plini de devotament cu gândul că munca lor va fi răsplătită după alegeri prin funcții remunerate. Acesta este în politică motorașul de pornire al motorului mare prin care tu vrei să contribui la binele general. Teoretic… Pe mine nu mă mai interesează nicio funcție – așa cum am declarat de câte ori am avut ocazia. Ținta mea este să eliberăm România de Globalism.
În viață am fost și conductor de colective la instituții de stat, dar și patron de firmă privată. În 1995 când am înființat firma mea pe domeniul profesiei mele m-am rugat lui Dumnezeu la biserică. „Doamne, mă rog Ție ca să nu mă faci niciodată bogat și apoi să-mi iei mințile și să mă schimbi față de cum sunt acum echilibrat cu capul!”
Și Dumnezeu mi-a ascultat ruga și nu m-am îmbogățit niciodată peste măsură, iar prin diferite pârghii mi-a reglat întotdeauna banii încât să am îndestulător pentru un om normal și cu echilibru, să câștig cinstit fiecare leu produs, legal, fără să fi dat niciodată șpagă cuiva ca să obțin lucrări. Am făcut afaceri 95% cu firme private ca și mine evitând entitățile de stat ca să nu fiu pus în situația de a intra nevinovat în colimatorul Justiției. De asta nimeni nu a putut să se ia de viața mea și întotdeauna am răspuns fără frică la soneria de la ușă și la telefon la un număr necunoscut.
Aderarea mea la partidul SOS România a venit firesc, neobligat de nimeni, dar în ciuda unei opoziții vehemente a familiei. Ei întrevedeau doar lucruri rele care vor veni împreună cu firea mea bătăioasă. Am făcut ce mi-a dictat conștiința, înțelegând Îngerul de pe umăr că îmi șoptește că asta este Calea și voința lui Dumnezeu.
Diana Șoșoacă este zodia Scorpionului ca și mine. Este cu 23 de ani mai tânără decât mine și cu doi mai mare ca fiica mea. Nu mi s-a întâmplat încă în viața mea să cunosc și să înțeleg la fel de bine o altă persoană (tot scorpion) așa cum o înțeleg eu pe Diana Șoșoacă. Îi știu modul de gândire, îi simt și anticipez reacțiile, pur și simplu am cu ea o telepatie de care câteodată mă sperii. Evident, că nu pot ști câte știe ea, nu particip la discuțiile ei, nu am contactele ei, nu am informațiile ei, însă cu toate acestea dușmanii ei declarați sunt și dușmanii mei prin coincidență, acțiunile ei cu toate ieșirile vulcanice și bătăioase sunt aprobate instantaneu de mine, care nu o dată am avut aceleași ieșiri și reacții în lupta mea de aproape două decenii cu Sistemul..
Anunțul ei lapidar cu demiterea deputatei de Iași Simona Macovei Ilie m-a revoltat, că și eu sunt justițiar și om al dreptății, m-a înfuriat chiar, pentru că acest gest trebuie însoțit numaidecât de explicații, iar lipsa acestora ne umilea pe toți și ne băga în aceeași oală de nevertebrate nedemne să fim încunoștiințați de motivele demiterii. Eu – cunoscându-i și înțelegându-i stilul – nu mă îndoiam de faptul că ceva a adus-o în această stare când impulsul este mai iute ca rațiunea, așa că m-am simțit „obligat” ca „decan de vârstă” în Biroul Executiv Județean să reacționez așa cum este sănătos să se petreacă într-un partid viu, democratic. Am fost scurt timp și ofițer de carieră și milităria mi-a sistematizat și ordonat viața, așa că recunosc și accept cu ușurință ierarhia.
Sunt conștient însă că trăim într-o societate atât de misogină și de ipocrită încât vorbim și ne prefacem că suntem de acord cu principiul egalității femeii cu bărbatul, dar în subconștient ambele sexe acceptă că acesta ar fi doar un ideal, dar nu și un lucru ușor de înfăptuit.
Șoșoacă a fost până la un anumit moment o persoană foarte iubită și cu priză la public. Acel moment a coincis când vocea ei puternică a început să fie auzită și înțeleasă de lume din ce în ce mai multă și Clasa Politică a conștientizat că deschide mintea milioanelor de oameni pe care ei, politicienii se chinuiesc să le-o adoarmă și să le-o abată de la realitate.
Din acel moment – unde până atunci Sistemului i-a convenit ca Șoșoacă să creeze acea masă de suveraniști pentru ca și România să fie în ton cu Lumea liberă și să mimeze democrația – Diana Iovanovici Șoșoacă a devenit o paria a societății și Sistemul a dat un Ordin General de zi pe Unitate prin care numele și persoana Diana Șoșoacă să fie izolată și ascunsă la maximum privirilor „prostimii”.
Nu cred că a mai fost vreodată în epoca modernă într-o țară pe planeta Pământ unde o persoană publică fără fapte penale și fără a fi avut un cazier cu condamnări penale să fi fost mai ostracizată și mai blamată, mai scuipată și mai hulită precum este Șoșoacă.
Față de Diana Șoșoacă nu poți fi decât în două moduri: o iubești și o apreciezi necondiționat, ori o urăști de moarte. Cale de mijloc nu există! Așa cum este ea, DIRECTĂ ȘI TRANȘANTĂ, așa are și adepți. Oamenii hotărâți, care știu ce vor de la viață, oamenii cu un intelect dezvoltat peste medie, „open mind”, acceptă să treacă peste ieșirile ei în decor înafara unei „etici convenționale” care este ținută și acceptată doar dintr-un snobism mimat de o societate bolnavă aflată în metastază de cancerul păcatelor pe care religia creștină le condamnă dar care sunt călcate nonșalant în picioare ca și Constituția de societatea românească de azi. Oamenii cu intelect adevărat pot discerne că limbajul ei „buruienos” – atunci când se enervează de prostia generală și de incultura unui popor adus la stadiul de amibe – nu se adresează acelor oameni care știu bine ce este bunul simț, însă știu și pentru cine se aplică, iar cine se simte ofensat de apelative denigratoare și se include singur în turma de bovine este singur destinatar față de mitocănia la adresa unei femei inteligente, culte și înjurate golănește de mitocani puși să o distrugă.
Puține femei au cultura necesară, puterea și versalitatea limbajului dată de inteligență, ca să poată reacționa în funcție de omul din fața ei care îi transmite o vorbă. „Mă înjuri, te înjur!” zice ea râzând calm și detașat.
Culmea culmilor este c ă Sistemul a inventat din timp pârghii și partide care să preia din mers noul curent al suveranismului care a izbucnit firesc în toată lumea după modelul Republicanilor americani.
Sistemul românesc – dirijat de coloniștii americani democrați, de evreii globaliști, etc – a pregătit din timp laboratorul-școală numit România pentru a testa modelul ce urma să fie observat minuțios și îmbunătățit pentru oricare altă țară.
A fătat ș lideri noi așa zis „suveraniști”, pe unii i-a converti și recuperat din hienele flămânde de sânge ale globalismului, însă Sistemul s-a pregătit temeinic și detaliat pentru zilele acestea când va avea loc Marea Confruntare.
Acum Globalismul a rămas precum un lac de acumulare căruia i s-a scurs apa pentru decolmatare, doar pe arealul Europei, unde există o concentrație maximă de globalism carte mai inundă spațiile unor țări printre care și România, în timp ce pe malurile acestui imens lac de acumulare se duc lupte crâncene cu armatele suveraniste de eliberare.
Lumea în majoritatea ei ȘTIE, înțelege și recunoaște aceste lucruri și cu toate acestea este pur și simplu anesteziată și tâmpită cu mijloace neconvenționale de Sistem să voteze „democratic” reprezentanții lor, numai pe aceia oferiți de ei, în timp ce în mod ticălos au exclus de mult singurul om care a luptat cu adevărat să deschidă mintea oamenilor și să le arate Calea către Dumnezeu. Dar au avut grijă să ofere și un chip de lut drept icoană falsă care să dea impresia proștilor că în cursă rămâne doar cine merită și nu acced figuri compromise precum Șoșoacă și Călin Georgescu, care fusese ridicat pe un soclu fals ca să pară de statura Dianei Șoșoacă.
Se aruncă în joc sume exorbitante de bani furați din bugetul comun al țării pentru care UE ne pompează „fără număr” prin PNRR, dar care vor fi ceruți înapoi de ei după ce se vor legitima iarăși așa cum cu mare tupeu Trump cere Ucrainei banii pompați de idiotul Joe Biden.
Niște forțe care se înmulțesc pe zi ce trece – invers proporțional cu cenzura impusă singurului partid cu adevărat curat și suveranist, SOS România și a liderului lui Diana Iovanovici Șoșoacă – atacă disperate convertind minți mai mult sau mai puțin slabe ca să destabilizeze și să distrugă din interior partidul. Este disperarea lumii care moare contra lumii care se naște.
Nu știu câți oameni normali, cu o minte și cu un caracter normal, ar mai putea fi calmi și raționali aflați de câțiva ani în cătarea lunetelor atâtor sniperi care o țintesc să-i dea lovitura mortală!
Totuși Dumnezeu o întărește și îi dă ei puteri ca să ne apere pe noi de diavoli. Eu așa am înțeles după atacul ei furibund la adresa mea, la adresa noastră a membrilor SOS din Filiala Iași care timid au reacționat după mine la anunțul cu demiterea Șefului de Filială. Deși cere tuturor luptătorilor ei duritate și fermitate, reacție la nedreptăți, acum Diana a încălcat propriul ei îndemn la ostași și s-a supărat pentru reacție. Pentru că a fost împotriva ei, iar ea nu concepe așa ceva.
Mintea și orgoliul meu de bărbat trecut prin foarte multe în viață, cu o experiență pe mai multe direcții, cu o personalitate cel puțin egală cu a doamnei Șoșoacă, am reacționat cât de poate de corect la prima vedere, însă rațiunea mi-a spus că trebuie să mă pun și în situație ei care este sub o presiune psihică enormă și este supusă continuu trădărilor de la o mulțime de persoane din care unele au dezamăgit-o și de la care n u se aștepta. Încă multe sunt ascunse probabil așteptând un alt Ordin al Sistemului, cu altă ocazie importantă în care vor defecta.
Atunci când am ales nesilit de nimeni să mă înscriu în partid și să nu rămân un simplu simpatizant, am convenit față de mine însumi că am luptat ca anonim să dejoc planurile dușmanilor devoalând trădarea lui Dragomir Tolmaseschi și a dr. Iulian Șerban (care au fost temelia cu igrasie construită de Silvestru Șoșoacă) în speranța că partidul îi va aduce mulți bani după care se va desființa. Așa gândise fostul soț al Dianei Șoșoacă.
Pentru mine – care nu știu câte zile, luni, sau ani îmi mai dă Dumnezeu – contează să nu greșesc tocmai acum la sfârșit în fața Lui și să nu-l dezamăgesc.
Oricâte rele s-ar întâmpla, oricâte „adevăruri” vor fi scoase la lumină de Sistem prin gurile autorizate ale unor năpârci oficiale sau acoperite care să lovească pentru ca nu cumva oamenii curați ai lui Dumnezeu să câștige putere și adepți, eu am hotărât să merg până la moarte acolo unde mi-am dorit să fiu: lângă Diana Șoșoacă și lupta ei.
Puteți să spuneți orice, să îmi dovediți orice. Dacă Dumnezeu este vinovat de oricare lucru omenesc, atunci și Diana Șoșoacă se face vinovată de acele lucruri, dar și eu și toți aceia care am rămas și vom rămâne alături de ea. Se aude Lazarus, Coarnă, băi Primo, și alte secături?
Chiar dacă fizic mă îndepărtează din partid ca membru pentru că am curajul să spun unele lucruri care nu-mi convin și în propria mea conștiință nu mi se par corecte, eu nu mă dezic de Șoșoacă și nici de partidul SOS România.