L-am revăzut cu mare bucurie pe Marian Munteanu când – printr-o minune rămasă pentru mine încă neînțeleasă după multiplele prostii făcute de la ieșirea din scenă a lui Crin Antonescu și lipirea ca nuca de perete a PNL cu PDL – a fost numit candidatul pentru bătălia câștigării Primăriei Capitalei.
Am fost de partea lui Marian Munteanu în 1990-92 pe timpul când era liderul studenților din București și ulterior liderul Pieții Universității. Am empatizat cu el și cu cei coagulați în jurul său pentru că simțeam că au dreptate, simțeam că au înțeles că „revoluția” nu se terminase și că ea abia de atunci încolo – de la CPUN și Ion Iliescu trebuie să continue până ce ar învinge.
Atrocitățile la care l-au supus securiștii veniți în salopete alături de hoardele barbare de mineri, mi-au întărit convingerea că rămășițele sistemului ce se declara apus, sunt doar într-un proces de resetare și de restartare, iar Marian Munteanu era considerat de bolșevicul Ion Iliescu un fel de pietricică în pantof pentru care s-a descălțat o clipă să o elimine.
Nu mai auzisem aproape douăzeci de ani mai nimic despre Marian Munteanu și dintr-o dată când l-am văzut și i-am ascultat discursurile pe la televiziuni, pur și simplu am simțit pe loc o lumină caldă care mi-a luminat sufletul și mintea. Am simțit dintr-o dată – văzând cu câtă vehemență era hulit și contestat de aceleași lepre și jivine care îmi sunt și mie dușmani și cu care mă lupt deschis, pe față, de aproape 15 ani alături de puțini curajoși – că nu mai suntem singuri!
Dintr-o dată toată zbaterea mea și lupta cu morile de vânt a căpătat sens și momentul când PNL a făcut pasul la ofsaid de frică în urma unor presiuni venite pe căi oculte ce în fond i-a îngropat pentru multă vreme în loc să-i ridice pe culmea valului, am înțeles doar că Marian Munteanu este o forță și astăzi după un sfert de secol, iar cei care se tem de Marian Munteanu se tem cu o frică animalică de ascensiunea lui pentru că simt că este înconjurat de o aură fermecată cu putere magică ce prevestește în sfârșit pe Mesia, pe omul providențial ce ar putea opri decăderea și dispariția României!
De asta se tem hienele și presiunea făcută asupra lui bunelu Vasile și nepoata Alinuța de a-l înlocui pe Munteanu cu Predoiu face într-un fel parte din planul ticăloșilor de a termina definitiv cu PNL așa cum a reușit mult mai repede cu PNȚcd.
Munteanu a făcut cu inteligență imediat și el pasul înapoi ieșind la timp din ofsaid, tocmai pentru a construi faza care va aduce curând mult visatul gol al victoriei, în ultimul minut al partidei.
Din seara când PNL a anunțat că a hotărât chipurile într-o ședință a capetelor luminate să renunțe la candidatura lui Marian Munteanu ca să „nu supere” electoratul, m-am hotărât să-l urmăresc cu atenție și să prind clipa când va reuși să închege așa cum a spus acea Mișcare politică capabilă să coaguleze în jurul Platformei pe care o gândește de mulți ani probabil, cât mai mulți români de pretutindeni care simt cu adevărat că s-a umplut paharul umilințelor la care i-au supus clasa politică formată din adunătura de securiști și nomenclaturiști din PCR și UTC după 1990.
Este vorba de aceia care nu s-au implicat până acum în viața publică, aceia care au avut încredere sau s-au lăsat induși în eroare din neștiință de personajele ce li s-au impus de sistemul ticăloșit sau i-au păcălit cu vorbe mieroase ambalate într-o sacoșă cu niște mizilicuri în staniol colorat o dată la patru ani. E vorba de acele milioane de români care au fost nevoite să ia drumul bejaniei pentru a câștiga printre străini o pâine cinstită pe care nu au mai găsit-o în propria țară, precum și despre rudele mai în vârstă sau mai înfricoșate de ideea emigrării printre alte religii, etnii sau societăți.
Toți acești ani de umilințe, de batjocură, de desnaționalizare, de pierdere a speranțelor, de degradare morală sub lozinca europenizării care i-a legitimat pe unii să ajungă la butoane de unde au comandat jaful național, de pierderea mândriei de tot ceea ce se cheamă Patrie, Istoria neamului, de Tricolor și mândrie națională, sunt tot atâtea motive să coaguleze în sfârșit acele energii care unindu-se pe magnet, vor căpăta o forță uriașă menită poate să ne aducă înapoi speranța și credința că Dumnezeu nu ne-a uitat și după ce ne-a bătut ca să vedem puterea diavolului, ne poate întinde o mână de salvare.
Ideea lui Marian Munteanu este să fim capabili toți cu inima curată și cu gânduri bune, cei din generația care eram tineri sau în plină floare a vârstei la momentul așa zisei Revoluții – în fond cei care purtăm pe umeri răspunderea că am acceptat poate cu nepăsare să ajungem cu un picior în hăul de deasupra prăpastiei – cât și generația acelor tineri de azi, adică a copiilor și a nepoților noștri, să ne dăm mâna și tot noi să ne salvăm țara scuturându-ne capul și alungând coșmarul în care am dormit până acum.
Marian Munteanu și oamenii din jurul său care au format o echipă verificată, ne cheamă să trecem de urgență la a forma o alianță a noastră, a tuturor („Alianța Noastră”), o alianță care să nu mai fie „a lor”! Ne propune printr-o Platformă bine concepută să devenim iute un partid politic care să devină capabil până în noiembrie să scoată în față pe întreg teritoriul țării, dar și în diaspora, pe acei români adevărați ce sunt gata să întoarcă țara de la dezastru și prin parlamentari legitimați de un vot masiv, să oblige Președintele să numească un Guvern majoritar al Alianței Noastre – unde vor ajunge cu adevărat numai oameni capabili și cu dragoste de România!
Parlamentarii Alianței Noastre vor trebui să aibă capacitatea odată intrați în Parlament să treacă imediat la modificarea legilor strâmbe date intenționat în ultimii 26 de ani, să treacă la refacerea Constituției, care să aibă într-adevăr putere și să fie o garanție că apără democrația și protejează poporul de abuzuri.
Asta trebuie să facem în cele cinci luni care ne-au mai rămas, să fim cu toții cei care dorim cu adevărat eliminarea corupției și a corupților din politică și Administrație, să spunem cât mai multor oameni fără cultură politică despre Platformă, despre ideea propagată de Alianța Noastră!
Acesta este într-adevăr poate cel mai important moment de cotitură din viața poporului român din acest secol și poate din acest mileniu! Este poate mai important și decât momentul din decembrie 1989, pentru că atunci noi am fost doar niște pioni manevrați pe o imensă tablă de șah, dar poate că cei douăzecișicinci de ani pierduți din viața unei generații au adus românilor mintea de pe urmă…
A sosit momentul!
