„AGENTURILI” ECOSALVATOARE

Un film tare de acţiune şi suspans se toarnă de-o bucată de vreme la Iaşi…
Cîţiva Geims Bo(lu)nzi locali degizaţi în lideri ad-hoc ale diverselor grupări antiterorism – e vorba de terorizarea ieşenilor de baronul NICHIRICA – îşi fac de cap prin oraş, numărîndu-şi victimele.

arme
Nu e vorba de morţi, ferească-se Dumnezeu, e vorba de victime dintre persoanele de vază cu credibilitate, care cad pradă ca simpli diletanţi pe frontul nevăzut al disputelor politice între serviciile secrete grupate în jurul unor plutonieri acoperiţi sau colaboratori racolaţi prin şantaj şi unii fripturişti care ţin loc de suspante la Paraşuta lui Băsescu…
În acest răzbel de gherilă cu copaci pe post de soldaţi şi fleyere lichite cu stuchit pe arborii din Copou, se observă o mare hărţuială între două părţi, care pentru a avea oarece credibilitate şi a cîşliga adepţi, folosesc pe post de manechine de vitrină cîteva somităţi ce nu pot observa cum simpla lor onorabilitate şi notorietate universitară e folosită de răcanii celor două oștiri.
Pentru că este mai clar ca lumina zilei, că iminenta retezare a copacilor din dealul Copoului de către mîrlanii din zona Flămînzi, a devenit subiect de dispută politică între două găşti esenţiale (antagoniste dealtfel), dar care caută să atragă cu magneţi, oameni „de bine” nevinovaţi de prin tîrg, agitînd pentru asta tot felul de strigăte de luptă şi folosind tot felul de diversiuni pe care o tabără le stăpîneşte mai abitir decît cealaltă – fiind şcolită şi trimisă în „teatrul” de luptă de către alte forţe oculte – pentru a controla din interior situaţia şi pentru a executa manevre pe scena României. Manevre de diversiune şi pentru manipularea opiniei publice…Hai să scoatem scroafa din coteţ şi să o cîntărim, că acuş vine Ignatul.
„Paraşutiştii” o au în frunte pe o madamă telectuală care se pozează cu tot felul de persoane ce pînă nu demult duceau la closet oliţa Chioranului beat. Ca locotenenţi telectuala învîrte doi găozari devotaţi trup şi suflet băsescului, oameni care timp de vreo patru ani nu au contenit să-i ridice ouăle marinelului din colbul drumului şi să le sugţină la o înălţime convenabilă.
Grupul are misiuni „secrete” de la palatul Cutreicoceni să execute diversiuni de învăluire pe orice temă sîmţăsc ei că ar deranja opinia publică şi sarcina de partid este ca să preia imediat şucărul general ca să se identifice cu boborul.

539592_490173957713261_332906227_nLasi
Şi io-te aşa, cîţiva parlamentari basişti scăpătaţi, se ascund în spatele telectualei cu costumaş bleomarin şi conduri roşii cu toc de paraşutistă. D’aia vă zîceam eu mai ieri că în spatele oricărei muieri băţoase, şăd cît mai mulţi masculi virili…
Boon, oastea rivală e făcută de unele servicii care prestează pe ici şi pe colo şi prima misiune ce or avut-o „de încălzire” o fost să creeze o gaşcă de hypsteri finanţaţi prin diverse canale ale mînecilor ca să facă grupări ce se luptă pe faţă contra otrăvirii verighetelor din aur de trompetă la Roşia Montană, iar mai apoi o deschis frontul de la Pungeşti (hai măi dane, să trăieşti!) care are pe steagul de luptă o sondă fracturată şi un hypster cu cască cu vizieră şi cagulă, pe o motocicletă. Îi ştiţi, că prin vară se trînteau cu cururile de liniile de tramvai pe aici prin Iaşi şi apoi cînd s-o deschis frontul de la Bîrlad-Pungeşti, unitatea de la Iaşi a primit ordin de la Centrală să ocupe flancul drept.
Asta chiar cînd la Iaşi societatea civilă încerca să se opună deschis Huţupanului flămînd să radă parcul de pe esplanadă şi să se constitue parte civilă în furtul secolului – cu floarea de tei.
Între timp, Centrala a văzut că există oarece probleme – pentru că întregul Batalion de Jîndari de la Pungeşti rămăsese în urmă cu efectuarea concediilor de odihnă – şi a hotărît retragerea unităţii de comando dislocate de la Iaşi, ca şi bieţii oameni ce stăteau în bocanci dinainte de Ziua Naţională să poa’ să-şi spele jegul şi sosetele care începuseră să pută pîn’ la Bucureşti şi deci şi prin urmare o sunat retragerea!
Şi-uite-aşa s-o reîncălzit ciorba ecologiei la Iaşi…
Problema a venit la fix cînd Ghiolbanul Inept s-o apucat ca prostu să-şi dea foc la valiză şi să se puie pe scorojît 500 de copaci din parcuri, dîndu-le apă la moară tocmai în campanie adversarilor.
Pentru cei dintre voi care aţi absolvit Şcoala de Spionaj şi Diversiune ca şi mine şi aţi înţăles tăt ci v-am spus, e clar ca vaca cum s-au poziţionat cele două oştiri şi cine le mînă…
Una e cu telectuala care poartă telecomanda în poşeta Vouton, iar „cialaltă” e cu vreo doi din Regimentul Verde de vînători de gaze – cu toţii duşmani înrăiţi a premarelui.
Megieşii – prostimea oraşului care va sî zîcă – este chemată de colo-colo la ş-un sfert, la fix sau la şî jumate cîn di unii, cîn di alţii.
Pentru a da de înţeles că ei sunt cei mai adevăraţi, cheamă la luptă civică nişte personalităţi adevărate ce pe undeva doresc şi ele să-şi justifice poziţiile de lideri a intelectualităţii şi nu se uită sub paraşută ca să vadă ce-i de văzut.
Ştiu că pînă acum am fost cam criptic, dar în principal este un material cifrat pentru Statul Major al celor două tabere.
De la bun început vă atrag atenţia că mă doare în Cotul Donului de voi, ăia trei şpioni: Costache, Dan1 şi Dan2 care umblaţi ca bezmeticii acoperiţi de căcat pe faţă, încercînd să nu vă demascaţi.
În al doilea rînd şi voi din trupele ce vă credeţi „de elită” de paraşutişti cu o Paraşută vă scuip golăneşte printre dinţii lipsă, pen’că vă credeţi prea dăştepţi pentru timpurile noastre.
Cîţiva flăcăi cu grade mici şi minte puţină au fost paraşutaţi fără o paraşută în România mai acu vreo doi anişori pentru a pune la cale o reţea de anarhişti pentru manevre cu care cei care îi comandă, pot distrage atenţia, pot manipula, pot face diverse presiuni, pot mitui, pot face evenimente contra unui politician, sau contra unui partid. E o unitate mobilă care serveşte pe cine dă mai mult sau cine e mai tare-n clanţă într-un moment dat.
Doar prostimea cea proastă se face că nu ştie şi chiue de pe margine uitîndu-se la circ, doar-doar or vedea că moare di tot Huţupanu…
În ăst timp, fiecare se luptă cu fiecare, încercînd să-şi îndeplinească misiunea.
Atîta vreme cît cu toţii au ca ţel declarat moartea ciocoilor, îi lăsăm să-şi dea la gioale, să organizeze, să strige la măgăoaie, să stuche afişe pe copaci, să facă măscări, să se dea cu toţii ţivili…
Da cînd le-a fi lumea mai dragă, vom suna şi noi mobilizarea şi „proşti da mulţi” ne vom sufleca mînecile cămeşii şi ne-om sumeca brăcinarii şi-om începe a cărăbăni la pumni în cap şi şuturi în cur de să nu le poată duce…
Semnează Ionescu, ofiţerul de Contrainformaţii – Unitatea de societate civilă.
Trăiţ’!