TOBOGANUL

Trecînd în revistă sărbătoriţii de Sf. Constantin şi Elena pe care-i cunosc – mi-am amintit de unul de care nu aş fi vrut să-mi leg numele niciodată.
Da, de el e vorba, de grobianul Costache din Coţuşca, un ins care o făcea pe intelectualu’ dar nu se putea debarasa de metehnele cu care venise la oraş.
Şi ce dacă ajunsese Conferenţiar universitar? Şi ce dacă „își luase” Doctoratul? Şi ce dacă a fost ales de ieşeni primarul oraşului de trei ori?
Ni s-a dus deja buhul şi (re)cunoscuţi că suntem foarte neştiutori în a ne alege conducătorii. Facem ce facem şi nimerim exact cea mai nepotrivită persoană.
Îmi amintesc acum că în 90 după moartea fulgerătoare a bietului ing. Emil Alexandrescu, la primărie a fost pus interimar un ins provenit din vechiul activ PCR – nimeni altul decît vestitul comunist cu faţă umană şi minte puţină – Vasile Dumitriu. Spun minte puţină, deoarece am multe argumente care pot să-mi întărească afirmaţia şi îl trec fără nicio remuşcare în Galeria cu inepţi ce va trebui odată să o deschidem ca un muzeu…
Lumea l-a votat în 92 pe „domnul profesor universitar” Constantin Simirad.
Era un fel de nebunie locală cînd încercam să scăpăm de vechii comunişti de prin structurile ce se formau şi Simirad a speculat rapid situaţia aburind lumea cu discursurile sale „democratice” şi promisiunile că de va fi ales primar va curăţa el instituţia de funcţionari corupţi care au condus oraşul sub comunişti. Eram proşti şi creduli…
Faţa sa rotundă ca a lui Beny Hill îmi provoca în mod cert o mare neîncredere, dar din toate ofertele ivite atunci – ah, cîţi farisei şi fripturişti erau – Simirad era un om şcolit, cadru universitar şi mai ales îl vedeam un om bătăios şi energic spre deosebire de alţi contracandidaţi ce-i avea de aceeaşi factură, cum ar fi fost Prof. Mandache Leucov, sau ing. Rădăuceanu. Chestia e că aveau cu toţii în „autobiografie” trecutul de membri PCR, dar asta era ceva normal în 1990. Cine spunea „pe şleau”: „mă lepăd de Satana” era imediabil crezut…
Sătulă de constrîngerile şi îngrădirile la care fusese supusă în „epoca de aur”, intelectualitatea ieşeană a dat tonul la schimbare şi s-a reuşit aşadar să fie ales reprezentantul Convenţiei Democrate – Constantin Simirad – în detrimentul altor candidaţi a puzderiei de partide, sindicate „libere” sau mai ştiu eu ce formaţiuni se buricau imediat după „revoluţie”…
Am învins atunci la Iaşi pe reprezentantul FSN, sau PDSR care era de fapt partidul de guvernămînt. Alături de Capitală ne lăudam şi ne mîndream că am ales un reprezentant al Convenţiei Democratice, ceea ce în mintea multora însemna schimbarea, însemna că ne-am lepădat de comunism…Naivitate pură.
În primul său mandat de primar, „Titanul din Coţuşca” a intrat în primărie băgînd groaza iniţial în întregul personal care fusese ameninţat de vajnicul luptător cu corupţia comunistă cu datul afară şi cu puşcăria.
Evident, că după ce s-a văzut pe o funcţie despre care chiar nu avea habar cîtuşi de puţin, „dom profesor universitar” despre care ulterior s-a aflat că şi experienţa sa la catedra Facultăţii de Matematică era foarte vagă – pe motiv de Observator Astronomic – s-a trezit în primărie ca în nebuloasa din Andromeda.
Bafta sa imensă de atunci, este că la acea vreme în Primăria Iaşi lucrau oameni cu adevărat profesionişti atît în aparatul tehnic, cît şi în cel administrativ, oameni rodaţi şi obişnuiţi cu problemele Iaşului din timpul „epocii de aur” – lucrau cei mai buni meseriaşi.
Îmi aduc cu drag aminte de ingineri pe care-i cunoscusem acolo încă din copilărie ca ing. Vasile Bîrcă, ing. Cenuşă Neculai, ing. Antonel Grosu – persoane de a căror nume se leagă multe lucruri din acest oraş în care trăim noi astăzi.
În jurul lor s-au format apoi ingineri, tehnicieni şi maiştri care – fiecare în sectorul său de activitate – au format colective de muncitori specialişti, ce înafară de faptul că erau profesionişti perfecţi, erau toţi dotaţi cu un simţ al datoriei şi al răspunderii pentru lucrul făcut, ieşit din tiparele obişnuite.
Pe acea vreme – în timpul primului mandat al Titanului din Coţuşca, s-a restructurat Grupul de firme ce deservea Administraţia Locală şi s-a înfiinţat Citadinul.
Atunci la conducerea Citadinului a fost numit director ing. Mihai Teodorescu, un om care se formase şi se specializase sub aripa inginerilor menţionaţi mai sus şi care era o minte deschisă care ştia imediat să recunoască oamenii de valoare şi să le dea ajutorul şi încrederea de care aveau nevoie pentru a se manifesta.
Cam pe vremea formării Citadinului am fost adus şi eu în instituţie pentru a-mi pune în valoare expertiza ce o dobîndisem în timp pe linia gospodăririi comunale şi a sistematizării circulaţiei rutiere.
Nu am să intru în amănunte pentru a mă lăuda cu inovaţiile şi noutăţile ce le-am adus eu şi colegii mei în Iaşi în acei ani – cu toate că sunt multe şi esenţiale – dar am să-mi aduc aminte de acea perioadă ca despre una dintre cele mai frumoase din întreaga mea carieră.
Stilul deschis, dar şi sever al directorului Teodorescu reuşise să închege la Citadin un colectiv excepţional, eram cu toţii din toate secţiile ca o mare familie şi ne ajutam unii pe alţii cu conştiinţa că de fapt împreună tot ceea ce facem, îl facem pentru Iaşi şi locuitorii săi.
În anii 1994 – 1997, Iaşul ajunsese datorită muncii şi fanteziei creatoare a specialiştilor de la Citadin să fie socotit cel mai frumos şi mai bine gospodărit oraş al României!
Îmi aduc aminte despre faptul că erau trimişi de la Bucureşti specialişti edili de la Primăria Capitalei să se documenteze despre cum se lucrează la Iaşi , dar mai ales care sunt metodele „succesului”.
Oricine venea la Iaşi în acei trei ani de referinţă pomeniţi mai sus – că erau oameni de artă, de cultură, sau jurnalişti din media audiovizuală – nu avea decît cuvinte de laudă pe care directorul nostru avea grijă să ni le transmită după ce venea de la şedinţele de la primărie unde Simirad îi mulţumea şi era foarte mîndru de „oamenii săi”.
De fapt succesele muncii noastre i-au ridicat lui Costică ot Coţuşca atît de tare cota, că nu-şi mai încăpea în piele şi i se urcase deja la bibilică ideea că altul ca el nu este…
Veneau alegerile din 96 şi umbla un zvon prin oraş că de fapt meritele ce şi le atribuia „Bubu” erau ale directorului Mihai Teodorescu şi a Citadinului „său”.
Hopaa, i s-a aprins becul huţupanului cu ştaif….Începuse să vadă cu ce se mănîncă administrarea unui oraş, începuse să înţeleagă şi el care sunt capetele firelor sforilor încîlcite ale Puterii şi deja avea visuri…Cu doi golănaşi de băieţi care cu chiu cu vai se tîrau prin şcoli, locuitor la bloc în Tătăraşi, nea Costică a înţeles că democraţia asta ar putea să-i satisfacă lui şi numeroasei sale familii toate nevoile şi să le asigure un trai liniştit sieşi şi următoarelor generaţii.
Zis şi făcut. Dintr-o dată, directorul Teodorescu a început să fie carotat pe faţă, s-au început reproşurile la adresa sa şi încet-încet i s-a făcut viaţa atît de infernală, încît omul s-a hotărît din bun simţ să se dea deoparte şi să aleagă funcţia de Director General la unitatea de întreţinere a Drumurilor Judeţene…
Asta a şi dorit Simirad. A numit imediat în locul conducerii care făcuse din Citadin una dintre cele mai performante şi mai rentabile intreprinderi din Iaşi, o nouă conducere din persoane care nu aveau altă calitate decît că erau nulităţi profesionale, dar erau obediente şi slujitoare fidele a Măriei Sale Costache din Coţuşca.
Acesta a fost momentul hotărîtor al decăderii Iaşului! Atunci ne-am dat drumul pe tobogan!
Ce a urmat, s-a petrecut parcă după un scenariu al unui film prost. Toţi oamenii „cheie” din Citadin şi din primărie au fost înlocuiţi imediat sau pur şi simplu unii (ca mine) au ales să-şi vadă de drum în altă parte.
Era un fel de „furie” al noilor veniţi, să nu facă nimic aşa cum fuseseră obişnuiţi pînă atunci, sau cum lucraseră cu vechea conducere.
Au fost înlocuiţi pînă şi magazionerii şi portarii cu oameni fideli noii conduceri şi în acea perioadă s-a devalizat bugetul intreprinderii care era în subordinea primăriei.
Se fura în draci, de la şeful de echipă, şofer sau tractorist, pînă la capii din primărie. A fost epoca în care şi-au făcut vile în Iaşi oameni ca şoferul Chişcă – un amărăştean ce lucra pe un ARO 10 la mecanizare – şi musiu Simirad, ce a făcut investiţii imense pe coama dealului laMiroslava pentru a ridica vilă sieşi, fostului Prefect Florin Vitan şi altor „magnaţi” şi potentaţi ai vremii ca patronul FLUX – Cheşcu, vicele Adăscăliţei şi vicele Dumitriu (ăsta „şi-a tras” vilă în Valea Lupului)…
Maşinile Citadinului cărau materiale de construcţie pentru tot felul de poliţişti de la Rutieră, procurori, judecători, jurnalişti, funcţionari publici de la Finanţe, de la Prefectură, de la CJ şi evident şi celor care erau chiar unelte la acest furt generalizat.
Aşa s-a format în decurs de 10-15 ani Mafia din Iaşi care a profitat de primărie şi de ticăloşii din fruntea ei.
După cum ştiţi, Simirad – un oportunist, carierist şi un ins fără scrupule – l-a lăsat la „comandă” în locul său pe unul care să nu-i dezvălue matrapazlîcurile ce existau, ba chiar să le continue: Nichita, pe atunci viceprimar pus cu mîna de Mafie din partea PSD…
De zece ani încoace, Nichita a dezvoltat mafia şi mai tare, a perfecţionat-o şi a întărit-o astfel încît acum sistemul se autoprotejează şi la Iaşi doar FBI şi CIA ajutaţi de NSA ar mai avea şanse să facă lumină şi dreptate, dar tare mă tem că şi ăşta vor fi rapid corupţi de Sistem.
S-au schimbat continuu hoţii, au plecat pe alte funcţii mai sus, au venit alţii şi SE PREGĂTESC alţii!
Am scris pe scurt aceste amintiri pentru a vă aduce aminte celor care aţi uitat istoria decăderii noastre, sau pentru a fi puşi în temă aceia dintre dumneavoastră care nu aţi cunoscut aceste lucruri.
De ce nu funcţionează societatea civilă?
Pentru că în decursul anilor, PREA MULTE persoane au beneficiat direct sau indirect de toate aceste jafuri şi foarte mulţi – din toate păturile sociale, spectru politic sau nivel intelectual – au participat la decăderea morală la care a ajuns societatea românească şi în speţă cea ieşană, astăzi…