Nu știu câți dintre voi dați importanță unui fapt ce se petrece de câțiva ani buni sub ochii noștri și care cu siguranță este coordonat dinafară de minți diabolice și pare că nu interesează de niciun fel autoritățile statului român.
Ei bine, se face o propagandă deșănțată provinciei istorice Transilvania în detrimentul celorlalte provincii românești și asta cu mai mare sârguință cam cu cinci ani înainte de Marea Sărbătoare a Unirii și a Centenarului acesteia.
Planul este diabolic, este de o mârșăvie fără seamăn și din nefericire, la el participă voit sau nevoit (într-un cuvânt, sic!) marea parte a poporului român. Chiar și prin nepăsare, chiar și prin acceptarea tacită a desfășurării acestei golănii și neluarea niciunei atitudini.
Eu vă rog să conștientizați și să dați mai mare atenție emisiunilor Tv de pe majoritatea canalelor – inclusiv TVR.
Tot ce e bine și minunat în România se petrece doar în Ardeal. Aici sunt cele mai frumoase peisaje, aici sunt satele săsești și ungurești care atrag turiști ce vor să se întoarcă la rădăcina traiului medieval, aici sunt conace și castele – e drept, multe în ruină – aici cumpără Prințul Charles sate întregi pe care le renovează ca pe o colecție proprie de antichități, aici cumpără case pe care le renovează belgienii, olandezii, englezii, danezii, aici sunt cele mai tari ferme ce exportă toată producția, aici se face mâncarea tradițională românească cea mai renumită cu brânză bulz și mămăligă la ceaun, numai aici sunt cârnații, slana, kaizerul și palinca renumite, doar la Kalaswar și Hermanstadt se organizează (înafară de București) cele mai renumite festivaluri internaționale de tot felul unde vin în pelerinaj TFL din toată Europa, doar aici statul pompează masiv mulți bani pentru diferite lucrări în infrastructură pe care tot el îi sifonează încă din timpul când „milibocul” era Prim Ministru al Javrei Ceacâre, aici companiile străine multinaționale își fac sedii ale unor filiale în România, aici societatea este cosmopolită și aerisită la cap, aici sunt prezentate la știri 90% dintre evenimentele zilei, despre Ardeal se prezintă în detaliu Buletinul Meteo și prognoza pe 7 zile, ce mai, România se rezumă la București unde volens-nolens este Guvernul, Parlamentul și ministerele, iar în rest e doar Transilvania!
Rareori auzi de Timișoara, de Craiova, de Iași sau Constanța. Rareori se vorbește de Banat, de Dobrogea sau de Moldova, de Argeș sau de Bucovina. Doar dacă niște descreierați au violat o babă muribundă sau dacă o mamă ajunsă în depresie și-a omorât pruncul. Doar dacă un TIR a strivit vreun microbuz cu 14 persoane sau vreun preot beat a intrat pe contrasens…
Campionii intoxicărilor sunt de departe ProTv, dar lipiți de ei sunt cei de la Digi24, Realitatea, Prima, TVR, KanalD, și chiar Antena.
De ce toate astea? Pentru mine este cât se poate de clar că această strategie este DICTATĂ de foarte sus și are complicitatea unor instituții coordonate chiar de Președinție, de SRI, SIE, de Uniunea Europeană și de Ambasada SUA la București, în special de ambasadorul lui Soros pe Pământ, Hans Klem.
Se urmărește cu precădere să se formeze în timp în mintea și percepția oilor românești că Transilvania este cea care ne ține pe noi ca națiune pe acest pământ și nu invers, că acolo este buricul universului și fără aportul Transilvaniei la PIB am fi desigur o nație dispărută.
Se urmărește inocularea în mintea românilor din Ardeal ideea că muncesc din greu să țină în spate trântorii din vechiul Regat și că ieșirea Transilvaniei din combinația cu cele două provincii istorice nu ar fi o mare pierdere, ci dimpotrivă, ar fi benefică la o eventuală alipire la vechiul Imperiu Austro-Ungar, deci la Europa.
Complicitatea unor iude din structura de conducere a statului – începând cu năpârca de Javră Ceacâră Băsescu – și acum Johannis, Ponta, SIE, George Maior, Mugur Isărescu, Grindeanu, Monica Macovei, Kovesi, Coldea, Augustin Lazăr și lista e foarte lungă din păcate, este evidentă…
Românii curați, adevărați, aceia care mai cred în stirpea din care se trag și din care s-a făurit acest neam dacic ce dăinuie după mărturiile recunoscute oficial și de Vatican de milenii pe aceste meleaguri, NU se pot lăsa adormiți și prostiți de 10% maximum de iude ticăloase și vândute!
Avem probabil ÎNCĂ în armată, în Servicii și în alte structuri militarizate dacă nu și în politica mare, ofițeri patrioți, oameni ce au ales o carieră sub Jurământ de credință făcut față de această țară și acest popor din ai cărui strămoși suntem!
În ei este speranța, pe ei trebuie să-i îndemnăm la atitudine și la salvarea Ardealului.
Este exact ca la circ, când prestidigitatorul îți bagă în ochi o bilă aurită și strălucitoare cu o mână, iar pe cealaltă ți-o strecoară în buzunarul de la piept și îți fură portofelul.
Așa latră și rânjește fals sasul nazist și se preface că este un mare patriot român și în acest timp el aranjează peste capul și vrerea românilor tot felul de înțelegeri și pacte care au menirea să spulbere România.
Oare ne vom trezi măcar cu o secundă înainte ca dușmanii să ne înfigă cuțitul în piept?