Category Archives: Articole

MISOGINIII

Nu știu câți dintre voi – mai ales simpatizanții reali ai Dianei Ș:oșoacă – s-au gândit vreun moment la trădătorii de marcă ai Dianei, la acei „bărbați” care după ce i-au intrat în grații și i-au câștigat încrederea au trădat-o în cel mai josnic mod.

Aici există două categorii de lepre.

Prima categorie o constituie gruparea celor înregimentați, racolați, aparținători ai unei structuri de Intelligence (indiferent cui aparține) care au avut misiunea clară să o lovească la ordin, să o destabilizeze pur și simplu psihic și emoțional în scopul ori de a o putea ulterior șantaja și exploata, ori pur și simplu de a o determina să iasă din politică, să iasă din acest joc în care misoginii lumii îl consideră numai pentru bărbați, iar femeile pot fi doar folosite ca unelte, nicidecum în poziție de șefi, de lideri care să comande și să facă jocuri.

 „Cum pila mea, eu, un ditai galonatul de general de informații cu lampasuri albastre la ițari să îi spun „să trăiți!” unei muieri – fie ea și „bărbată” și inteligentă?”

„Dar ce, a stat ea pe platoul de adunare la apelul de noapte în frig, pe ploaie, a făcut ea șmotru la bocancii veniți de prin noroaiele pădurii de la Băneasa după un marș pe o vreme câinească, a fost ea trei săptămâni în munți cu un camarad lăsați cu o hartă, un cuțit și o lanternă să ajungă la punct fix? Să mai anihileze sau să păcălească și santinelele care păzeau obiectivul? Noo, este peste poate! Ei, parcă mai treci cu vederea unui pulălău ajunms politic la putere după ce a trecut cât de cât mai ales formal, prin Academia de Informații unde a învățat măcar să respecte gradele și funcțiile…”

De aici, de la aceste percepte și principii se află izvorul respingerii Dianei Șoșoacă în principal de lumea ticăloasă a bărbaților care fac jocurile atât pe plan intern, cât și pe plan extern la nivel mondial, în conducerea lumii. Această părere automat proastă plecată din antichitate – după abolirea matriarhatului – că bărbații sunt superiori din start oricăror femei care în termeni pseudoștiințifici se numește „misoginism”, dăinuie de milenii.

Efectiv în mintea acestor fătălăi efeminați care își fac unghiile la manichiuristă excizând pielița care delimitează unghiile de degete și chiar vopsite cu lac incolor ca să lucească, să fie văzute de femei chipurile, pentru că ar da o notă de îngrijit unui mascul plecat în plăceri carnale, arată totuși că fătălăii copie mult din comportamentul femeii în scopul de a atrage sexual un mascul, doar că bărbații cu astfel de comportament care frecventează saloanele de „beuty” vor să atragă alți masculi de aceeași teapă cu care să facă sex.

Ăștia disprețuiesc femeile, le urăsc chiar, au deviații comportamentale care le-au deformat mintea și gândirea. Pentru ăștia nu există compasiune față de sexul slab, nu există atracție, nu există empatie și dragoste pentru copii, nu există de fapt ideea unei șanse, a unei posibilități oricât de mici ca o femeie să fie de multe ori mai inteligentă decât ei, mai capabilă, mai puternică chiar fizic, mai agilă și mai periculoasă în orice domeniu. Dumnezeu a făcut ca femeia să poată face aproape orice poate face un bărbat, dar nu și invers.

„Femeile sunt bune doar la cratiță, doar să te folosești când vrei de corpul lor care trebuie să fie cât mai atractiv sexual dar numai când ai tu pofte. În rest, să își vadă de treaba și menirea lor. Nu sunt interesante.” Așa gândesc din nefericire mulți bărbați care au umplut planeta.

Acuma că am văzut ce sunt misoginii vă rog să faceți un exercițiu de gândire și analizați ce înseamnă Diana Iovanovici Șoșoacă – o femeie cu o personalitate extrem de puternică, extrem de dură, extrem de inteligentă nativ, un om știutor de multă, foarte multă carte în materie de Drept, pe care îl practică cu succes, un om cu o vastă cultură și erudiție venită din copilărie, când a citit pereți întregi de cărți – comparativ cu aceste loaze cu funcții care mai de care mai mari și mai importante care fac șți desfac jocuri, carte sfidează prin comportament toată populația unei țări sau popoare.

Începând cu Trump, Putin, Xi Jinpeng, Erdogan, Kim Jun Yung, emri, șeici, Manuel Macron, King Charles, Elon Musk, Netanyahu, Soros, Retchild, șefi de Servicii de Intelligence care slujesc aceste somități, comandanți de armate cu grade de generali cu o sută de stele pe umeri, amirali, mareșali, magnați, oligarhi, au cu toții impresia că ei și numai ei pot conduce lumea, că numai dânșii sunt importanți și unici ca să hotărască una sau alta.

Cum să accepte aceștia că poate exista și o femeie independentă care nu vrea să se supună nimănui, care nu vrea să accepte nici o imixtiune în viața ei sau a lumii pe care o reprezintă ea? Cum adică să nu țină seama de ce îi transmit mai marii mahări care au uniforme și Permis pentru port ilegal de sulă?

Aaa, dacă este docilă și execută ordinele noastre, dacă se lasă dirijată și mânuită de bărbații care formează Oculta, Elita, precum de exemplu au fost și sunt Angela Merkel, Ursula von der Lyen, Mezzola, Marie Le Pen, Viorica Dăncilă, Oana Silvia Țoiu, se schimbă problema! Astea da, „e bune”…

Hai să facem a cum un exercițiu de memorie. Unul scurt, pe ultimii cinci ani să zicem…

Luis Lazarus, Clement Sava, Ninel Peia, Marincaș, Makaveli, Cozmin Gușă, Laurentio Primo, „senatorii melcilor” din SOS România trădători, apoi Dan Diaconescu și lista este lungă cu alți limbrici de două parale care pot face un mușuroi căruia să-i  pui foc și să-l stârpești…

Dar gândiți-vă ca aproape – dacă nu la fel – gândesc și „titanii lumii” precum Putin, Xi sau Donmald Trump! Le este târșă să accepte la egalitate cu ei teoretic la masa unor tratative ca din partea României (care Românie? cine și ce este România pe care o avem când vrem la degetrul mic?) estre o femeie inteligentă carte vorbește fluent engleza și franceza, ba chiar și spaniola și emite pretenții cu un tupeu de parcă ar exista Imperiul Român și cu o armată de temut.

Din acest motiv sunt de preferat limbrici și tenii, oxiuri intestinale precum Guru Călin Georgescu, în care rușii au băgat pe ocolite mulți bani racolându-l de la globaliști și ținându-l conservă pentru Ziua Z !?

Sau George Simion, o catastrofă privind intelectul și caracterul, dar ambii putând fi manipulați în stil cazon, că sunt bărbați, au pus mâna și pe sulă și pe pistol, sunt de-al noștri!

M-am gândit nu o dată de ce oameni pe care îi consider în adâncul lor patrioți, inteligenți chiar, culți, precum Gheorghe Piperea, dr. Răzvan Constantinescu, av. Cuculis, Sergiu Mihalcea, chiar Dumitru Coarnă, Luis Lazarus, etc NU au dorit să construiască lângă Diana Șoșoacă? Ba chiar au fugit mâncând pământul pentru ca nu cumva numele lor să fie asociat cu  numele ei? „Cum să fiu eu egal cu o femeie? Cum să fiu eu comparat cu Diana Șoșoacă?

Răspunsul este evident. Pentru că în sinea lor sunt orgolioși, proști de orgolioși, pentru ca „Serviciile” să nu-i asocieze cu Diana Șoșoacă și apoi să devină și ei Paria, să nu poată dânșii accede politic deoarece sunt în gașca Dianei!

„Ori pe cont propriu, ori mai bine nimic pe lume?!” Indiferent dacă sunt sau nu racolați de vreo structură, acești oameni s-au ferit să se alăture Dianei Șoșoacă deși au avut un discurs asemănător, obiective similare, au dovedit până la un moment curaj și determinare.

SUNT MISOGINI! Le este rușine să recunoască evidența. Nu au studiile ei, unii, alții le au, însă în niciun caz nu au curajul Dianei, nu au curajul să riște totul din viață punându-se în slujba oamenilor așa cum a făcut Diana, sunt falși, sunt farisei, sunt fricoși, sunt nedemni de încrederea populară.

Diana Iovanovici Șoșoacă este un unicat. Se naște una ca ea poate la o mie de ani. Este făcută să conducă un popor, o națiune. Are calități pe care nu le au mulți bărbați de stat.

Are și defecte, care de multe ori îi aduc necazuri mari. Are o încredere de multe ori prea mare în oameni care nu o merită, sufletul ei mare setat pentru a face bine cu orice preț oricui, nu poate fi înțeles de o majoritate care gândește exact invers. „Cer vrea asta? Ce interese are să mi se bage în suflet? Întreagă la minte nu e dacă se deschide simplu în fața mea. Mincinoasă ca toți politicienii. Nu pot exista asemenea oameni care să facă politică. Se vrea din ambiție în căruță la Cotroceni și apoi este la fel ca Băsescu sau Johannis. Ține cu rușii, nu vrea Europa.”

Un singur lucru este cu adevărat real. Misoginismul universal, care este un impediment. Este o pacoste care nu lasă omenirea să evolueze liber.

Nu am avut și nu am prejudecăți. Știu, sunt convins că există femei mult mai inteligente și mai culte decât mine și decât alți bărbați inteligenți. Omenirea trebuie să trateze egal ambele sexe. Pentru că numai două există! Fiecare cu aportul lui la dezvoltarea umanității, cu funcțiile cu care i-a înzestrat Bunul Dumnezeu.

AȘA A VRUT DUMNEZEU!

V-ați gândit vreodată?

După părerea mea – în aceste vremuri de restriște când țara noastră a ajuns aproape o noțiune lipsită de conținut purtată pe aripile furtunii globaliste – când într-o parte, când în cealaltă, chiar dacă suntem ca frunza uscată căzută de pe copac, avem totuși un mare noroc.

Deși suntem cu toții frunze de toamnă ruginite și uscate în cădere liberă, asta este de la Dumnezeu Tatăl! El, Drăguțul, așa a gândit ca să ne poată salva într-un fel de prostia noastră, de ticăloșia de a ne fi pierdut credința în El, de a-L fi înșelat cu ispitele Satanei, cu fățărnicia multora de a se preface doar că îi suntem alături și Îl înțelegem!

Dumnezeu când a văzut ce neam slab și păcătos am rămas din acel de geți și traci care au dominat cândva această parte a lumii, ne-a tot dat pedeapsă după pedeapsă în speranța că vom învăța ceva și ne vom deștepta, ne vom înțelepți ca să dăinuim veșnic și să fim poporul Lui ales.

Noi nu și nu, mereu ticăloși, mereu ne-am trădat conducătorii care au fost în fruntea noastră în marile bătălii pe care chiar dacă le-am pierdut fiind copleșiți de numărul dușmanilor, i-am speriat pe aceștia cu puterea noastră de a rezista aici fără a ne putea da la o parte ca să ne ia locul. Satana însă a lucrat și ea în același timp cu Dumnezeu în dorința de a-i lua locul. A creat metode noi de a se infiltra în mintea oamenilor, în Casa Domnului Iisus Hristos, în rândurile învățăceilor Săi, încât s-a ajuns acum la o luptă pe viață și pe moarte între Oastea Domnului și cea a Satanei. Trăim vremuri cumplite, hotărâtoare, vremuri când apropiați de a-i noștri au ales pe față una din tabere – unii conduși de religia creștină, ceilalți dedați la satanism – că nu mai contează că avem același sânge, aceeași învățătură comună primită de la părinți, nu mai este importantă frăția sau iubirea față de părinți. Lumea s-a defectat atât de mult, s-a înrăit atât de tare, încât frații se dușmănesc de moarte și copiii își ucid părinții orbiți de lăcomie sau de furie că nu le împărtășesc idealurile dobândite de lucrătura Diavolului.

Dumnezeu ne-a adus poate intenționat în tabăra Satanei când a văzut cât de slabi de înger am devenit! Efectiv ne-a lăsat să decădem atât de tare, să ne degradăm atât de mult ca neam, ca popor, încât ne-a disipat, ne-a alungat pe aproape jumătate dintre noi ca să ne salveze sufletele, să ne facă să regretăm, să ne fie dor unii de alții, de locurile natale pierdute, de evlavia locurilor tihnite de acasă, de lăcașul bisericuței din satul natal unde ne duceau părinții dumineca și de marile sărbători să ne spovedim și să ne împărtășim ca să ne curățăm de păcatele presupuse ale copilăriei nevinovate…

Țara a fost supusă Diavolimii imediat după acea lovitură de stat dată de Globalismul în ascensiune când a reușit să spargă Imperiul Ateist URSS ce a făcut prostia să-l hulească pe Dumnezeu. Comunismul a fost tot o față a Satanei care i s-a opus lui Dumnezeu hulindu-L și alungându-L cu forța din mintea credincioșilor.

Apoi, când au văzut că nu toate popoarele și nu toți credincioșii s-au lepădat de El, au trecut la altă ofensivă cu anticriștii Satanei, au pornit o luptă fățișă cu El folosindu-se de tertipuri care au speculat păcatele lumești și în principal lăcomia oamenilor.

România dacă nu ar fi fost învinsă cu perfidie prin Lovitura de Stat dată de jidanii acoperiți ai sionului khazar în 1989, ar fi fost distrusă oricum și împărțită între șacali așa cum s-a întâmplat să zicem cu Jugoslavia și cu URSS-ul. Pur și simplu eram șterși de pe harta lumii și am fi fost poate niște sclavi asimilați de alte neamuri.

Dar nu, Dumnezeu ne-a ales soarta după ce l-am trădat pe Ceaușescu măcar cu gândul, când am intrat în corul de proști și ticăloși ipocrițți ca să scuipăm pe el și pe toată munca lui timp de un sfert de veac când ne-a condus să facem, să ne dovedim că suntem capabili și cu nimic mai prejos decât alte popoare mari și prospere, a căror prosperitate de fapt se baza pe furtul și  îngenuncherea altora mai mici, dar mai bogați în subsol.

Am sărit în sus de bucurie că l-au omorât diavolii pe Ceaușescu și că de acum suntem liberi să păcătuim, să umblăm debusolați prin lumea „liberă” și să ne bucurăm că putem dobândi averi făcute prin jaf sau înșelăciune. De asta ne-a pedepsit Dumnezeu! Ne-a pus în frunte numai iude ticăloase, numai tâlhari de drumul mare care ne-au furat cu noi de față, ne-au vândut ca pe vite deținătorilor de Abatoare și astăzi am rămas doar teoretic cu numele de țară, dar și de populație și nu un popor!

Faptul că am ajuns în tabăra globalistă și nu ne-am opus să rămânem independenți, să ne luptăm pe viață și moarte pentru independența noastră, asta ne-a salvat oarecum de la o moarte violentă și teoretic ne-a ținut virtual cu statut de țară. Bunul Dumnezeu ne-a ales cred soarta, însă nu ca să ne piardă, ci ca să ne trezească, să ne facă să suferim și să conștientizăm singuri care este diferența dintre Calea Lui și calea Satanei.

Tot ce avem acum, toate javrele care sunt în fruntea noastră puise de Satana sunt de fapt ceea ce Dumnezeu a dorit să avem în urma păcatelor noastre, ca să ne trezească și să ne sperie, să ne deștepte și din somn, dar și din prostia în care am fost duși cu somnifere otrăvitoare!

De asta spun că în compensare, la momentul cuvenit, Dumnezeu ne-a dat Omul providențial care să ne trezească și să ne îndrume pe calea cea bună. Somnul în care am căzut cu toții era atât de profund, fiind un somn letal, un somn identic cu moartea clinică, încât Omul trimis de Dumnezeu a trebuit să țipe puternic la noi, să ne dea palme peste ochi, să ne ciupească dureros, să ne muște efectiv carnea ca să ne doară, deoarece eram inerți și imuni la orice acțiune de trezire.

Asta este Diana Iovanovici Șoșoacă, ea a fost aleasă și trimisă de El să ne reînvie la viață. A reușit? În mare parte da.

Din ce în ce mai mulți oameni se trezesc, deschid ochii și văd că a fost un vis urât. Se trezesc și conștientizează că Satana nu s-a liniștit, Satana încă luptă cu Dumnezeu! I-au trimis la luptă în numele ei pe Călin Georgescu și George Simion, dar și multe alte jivine cu chip de lut alături de ei, care vorbesc la fel ca și Diana, dar cei treziți deja văd că glasul lor este fals. Mulți sunt încă proști și adormiți, au mintea otrăvită și nu pot să distingă, însă cei treziți la rândul lor trag și de ceilalți.

Dumnezeu vrea ca la momentul hotărâtor noi românii să fim treziți bine cu toții și să reușim să răpunem Satana și pe ceilalți diavoli creați de ea. Așa să ne ajute Dumnezeu!

SUVERANIST, MAI SUVERANIST, ȘI MAI SUVERANIST, CEL MAI SUVERANIST!

Oameni buni, măi dragă,

Am ajuns exact unde mi-am închipuit eu acum 2-3 ani în urmă că vom ajunge, adică să se calce pe bătătură suveraniștii neamului și să se scuipe ca la ușa Bulibașei Chirica de la Iași unii pe alții „căcare este mai suveranist ca „hălălant”…

De ce zic că eu exact asta am prevăzut? Pentru că aceasta a fost HOTĂRÂREA SISTEMULUI GLOBALIST, care dispune de mijloace profesionale de Propagandă în masă prin toate cuiburile de mitralieră care scuipă foc continu prin mitralierele jumelate așezate pe afetul LaTrinelor Tv, ProsTv, Prima Tv (dar după România Coteț al lui Ghiță guiță), Realitatea Mincinoasă, etc.  Blegi și bloggeri acoperiți cu crema de chete neagră dată pe față să nu se vadă decât culoarea ochilor albaștri și epoleții de pe bretelele sutienului, ăștia cu toții latră din zori până la crăpatul de ziuă împuind capul oamenilor slabi de cultură dar cu pretenții de „telctuali” cu BAC-ul luat pe secetă, când făcea ocol de 1 km în amonte ca să ajungă pe malul celălalt…

Sistemul a știut din timp și chiar a prevăzut că lumea se deșteaptă din „somnul cel de moarte în care ne-adormiră barbarii de tirani” și că va întoarce foaia trezindu-se în ultima secundă în cel de-al doișpelea ceas… Și situația internațională era de așa natură, pe satane le-a mâncat în cur cu satelitul și s-au apropiat prea mult de bârlogul ursului care stătea în hibernare falsă. Și deodată „mor, mor, mor, pân la toamnă tot mă-nsor” și Moș Martin odată ce s-a ridicat în două picioare și a început să împartă lăboaie în stânga și în dreapta, șuturi în cur și mușcături de țâțe.

Prin urmare generalul SRI Rog și alte otrepe cu luceferi pe umeri și vipuști albastre la costume kaki de pijamale, au trecut sub corecta conducere a Mossadului jidovesc, care a preluat imediat după Lovitura de Stat dată de Iliescu Ivan sub atenta supraveghere a lui Gorbaciov și a pastorului Laszlo Tökes conducerea efectivă a României fostă socialistă pe care s-au jurat să o aducă la stadiul Evului Mediu.

Prin urmare după ce mai bine de trei decenii au muncit să aducă populația în pragul disperării și a perspectivei unor vieți eșuate și lipsite de sens a unor oameni tineri și în putere, i-au determinat să caute realizarea firească într-o viaț

ă de om către alte zări, spre Vestul planetei.

Spre Est, Rusia era plină de mari frământări sociale și economice, era supusă jafului oligarhilor, până ce Vladimir Putin a întors soarta țării aducând stabilitate și prosperitate economică. Rusia nu mai era socialistă, nici comunistă, a devenit o economie de piață liberă, o cvasi-democrație, prin apariția mai multor partide pe eșichierul politic. Însă așa un colos precum Rusia, China sau India este greu de stăpânit și de apărat fără o dictatură care să întroneze disciplina socială.

Să-i lăsăm naibii pe ruși cu turbinca lor și să trecem puțin pe meleagurile noastre românești. Jidanii reveniți ca păduchii acoperiți în alunițe pe fruntea țării au început meticulos, bine dirijați, bine îndrumați, demontarea și demolarea României bucată cu bucată. S-a ales praful de tot, în timp ce românii participau cu frenezie la jaful colectiv neînțelegând că tocmai tăiau crăcile groase de sub picioarele lor.

Pur și simplu s-a început cu prostirea și tâmpenia dascălilor tineri din școlile la toate nivelurile ce au fost imediat trimiși pe bani europeni la cursuri de intoxicare și acaparare a minților – abătute de la interesul național – pentru ca să spună numai despre binefacerile europenizării societății! Încetul cu încetul s-au format pături noi de intelectuali „europenizați” care predau copiilor altor grupe de imbecili, ce au început goana după avere din1990. Acești părinți cu creiere spălate de la început cu echipamente profesionale „Kercher” au ajuns profesorii de azi, care de fapt mimează prin liderii lor de sindicat școliți și plătiți de fundațiile lui George Soros să mimeze că fac greve revendicative firești și până la urmă fac jocul Puterii întorcându-se la clasă și acceptând ca proștii să facă această curbă de sacrificiu. Liderii sunt plătiți regește în Of shore-uri și se prefac doar că reprezintă mulțimea îndobitocită adusă la stadiul de turmă.

Dictatura globalistă a reușit să pună pumnul în gura populației și să nu permită Opoziției să aibă alt punct de vedere pe care să-l exprime liber contra Puterii!

Acum 5 ani în Româna s-a declanșat – la inițiativa senatoarei Diana Iovanovici Șoșoacă și al altor curajoși și minți deschise alături de ea –  o luptă deschisă cu Sistemul Globalist care impunea vaccinurile samavolnice cu ser Anticovid ce s-a dovedit a fi fost chiar dăunător corpului uman. Cu ajutorul unor criminali în halate albe care au servit contra cost Sistemul globalist s-au făcut crime în masă introducându-se teroarea. Asta nu se poate tăgădui!

În anul 2020 putem spune că în sfârșit o parte însemnată a populației s-a trezit speriată de avansul pe care globalismul îl luase pe plan mondial și m ai ales puterea dovedită de acesta în țările Europei de a trece la o exterminare în masă, la o amenințare la umanitate. În acel moment Dictatura globalistă era deja pregătită, avea un pas înaintea societății civile.

Analiza și prevederile Serviciilor de Intelligence fidele Globalismului aveau deja la îndemână partidul AUR pe care îl aruncaseră în luptă și chiar l-au băgat în Parlamentul României și în cel European. Diana Iovanovici Șoșoacă era și ea membră marcantă în  această alianță a suveraniștilor care păreau că au înțeles pericolul care păștea România și lumea în general.

De unde Diana Șoșoacă a fost de la început foarte agreată de Sistem pentru că polariza în jurul ei mulți oameni din Societatea Civilă și era foarte credibilă prin profesionalismul ei dovedit în materie de Drept Civil, odată intrată în Senat ea a devenit chiar incomodă mai ales liderilor Alianței cu numele AUR care de fapt erau cu toții „unul și unul” membri acoperiți ai Serviciilor. Au expulzat-o puri și simplu din partid devenind independentă.

Se detașau de departe George Simion și Claudiu Târziu, dar și alții precum generalul expirat Mircia Chelaru de la Iași care primise și a treia cizmă în urma unui scandal cu o escrocherie de drept comun cu un apartament dobândit pe nedrept. Oameni compromiși, oameni șantajabili și șantajați de Sistem, oameni care au primit botezul luptelor inițiate de la globalism pentru legitimarea ulterioară a Mișcării „Salvați România” – ce au scos în față lideri tineri precum George Simion și Nicușor Dan. Ce, nu ne mai amintim de Roșia Montană, de gazele de șist de la Pungești-Vaslui? A fost „maternitatea” în care s-a născut USR-ul dar și AUR-ul sub oblăduirea atent a Serviciilor de Intelligence.  Din Austria veghea coropișnița Mungiu Pipidi, Monica Macovei, Sandra Pralong, etc.

Pe atunci era apogeul îndobitocirii nației, „fezandarea” ei intelectuale, aducerea cohortelor la stadiu de amibe spălate pe creier cu televizorul. Între timp, scandalurile unde Laura Kovesi făcea spectacol cu acel criminal nazist cu grade de general SRI (Florian Coldea) țineau capul de afiș pentru distragerea atenției populației.

Dintr-o dată, intuind probabil că Diana Șoșoacă este altfel decât orice politician român – în sensul de a se dovedi incoruptibil de către Servicii – a fost făcută prin construcție concentrată și dirijată un Inamic Public nr. 1. Mai ales după ce Diana a ales să se despartă de soțul ei care s-a dovedit a fi fost un om de duzină incapabil să poată fi demn alături de ea un partener loial și puternic pe drumul ales de Diana.

Din acea clipă Serviciile au izolat-o efectiv de Presă și chiar de publicul civil care îi era electorat.

Personal am încercat să o contactez atât pe adresele ei publice afișate (de email sau numere de telefon) la Cabinetul parlamentar, la Senat, etc și oricâte încercări am avut mesajele mele de contact erau blocate către ea. Am înțeles imediat că în jurul ei se făcuse un zid  informațional specific jigodiilor antiromânești.

În paralel cu domnia sa – în timpul cât ea, alături de alți membri civici din societatea civilă lupta în stradă încasând amenzi și pumni de la jandarmi – eu am gândit datorită neputinței mele fizice de a mă fi alăturat lor în stradă să pun revista online „Rechin de Bahlui” la dispoziția luptei societății civile. Prin tot ce am scris sau am publicat am pledat cu „picătura chinezească” la deșteptarea populației, la trezirea interesului național. Imediat ce s-a înregistrat legal partidul SOS România am simțit cu trup și suflet că aparțin acestui partid ca un membru fondator, atât de mult coincideau vederile mele cu cele ale doamnei Diana Șoșoacă și a doctrinei partidului. Orice am scris, orice am publicat, a fost îndreptat deschis împotriva ticăloșilor clasei politice și a celor care au distrus țara.

Puterea cuvântului scris estre foarte mare și avantajul lui este că el ajunge unde trupul omului nu poate intra – oprit de bariere umane care au drept scop să nu deranjeze mai mahării zilei.

Dar între timp Sistemul a creat noi stârpituri, a ales dintre așa zișii jurnaliști mai cunoscuți, mai cu notorietate, reprezentanți care să facă de fațadă opoziție leprelor televizate care erau deja scuipate zilnic de oamenii de rând pentru servilismul lor grețos la globalism.

Un mare jeg național – care pretinde că el ar fi fost, este și se pregătește să devină în viitorul apropiat, când Suveranismul va deveni noua politică mondială – un securist împuțit infiltrat de Sistem în chiloții oamenilor politici de vârf ai momentului este Cozmin Gușă! Este cel mai rapace, cel mai viclean și mai versatil personaj din presa românească, dar și din politica românească. A fost „consilier” de campanie ani de-a rândul, încasând sume de milioane de euro plătiți din banii publici ai partidelor – deci din banii poporului – de împuțiciuni precum Victor Ponta, Traian Băsescu, etc. Un șarpe care își lasă solzii prin diferite partide și locuri, un jeg împuțit care vinde pe oricine și cumpără pe cine poate, are două progenituri pe care le-a format după chipul și asemănarea lui de reptilă călcată de camion.

Împreună cu alți șerpi ai jurnalisticii românești de după revoluția lui Pește Iliescu – Dan Diaconescu și Marius Tucă – împreună cu Ion Cristoiu, Ionuț Cristache, Robert Turcescu, aceste gunoaie intelectuale, aceste curve de lupanar bolnave de sifilis care le-a atins creierul se insinuează și se erijează cfa fiind adevărații propovăduitori ai suveranismului românesc, fiind plătiți cu bani grei să formeze opinia publică și să o intoxice numai cu personaje infectate de Sistem care să fie promovați asidu populației în detrimentul ADEWVĂRATEI  Mișcări Suveraniste, ADEVĂRAȚILOR  reprezentanți ai suveranismului românesc – în mod special al Dianei Iovanovici Șoșoacă și ai partidului ei SOS România!

Este singurul politician român de după 1990 carte A DOVEDIT că are o cultură profesională solidă, că are talent diplomatic, că are curaj și determinare, că este în principal un mare patriot român! Niciun jeg dintre otrepele promovate și cultivate de Sistem – începând cu Guru Călin Georgescu, un escroc conservat să devină lumina mucului de lumânare – continuând apoi cu acest golan de galerie George Simion, sau mai noii chiloți murdari spălați la râul plin de dejecții din PSD precum Victor Ponta, Adrian Năstase sau Viorica Dăncilă, sau Liviu Dragnea, sau Liviu Pleșoianu, sau mai nou, Șarpele Sorin Ovidiu Vântu – sunt cu toții scoși la înaintare și promovați până la exasperare de Noua Propagandă în speranța că va fi rupt un procent oricât de mic din electoratul Dianei Șoșoacă!

Mai mult decât atât, suveraniștii de fațadă speră că vor avea o presă bună, o presă favorabilă, și în țară nu se vorbește nicăieri de Diana Iovanovici Șoșoacă  plus oamenii ei din SOS România, atunci Puterile Străine care vor face acum jocul pe planetă vor ține seama de opinia lor de jeguri împuțite.

Ca un paradox, ca să înțelegeți și mai bine ridicolul situației, suntem poate singura țară în care „SUVERANIȘTII” fac front comun cu GLOBAȘLIȘTII pentru a acoperi de frică numele unei personalități care are o priză extraordinară la populație, asta în ciuda denigrărilor la care este supusă și împotriva embargoului de imagine creat în jurul ei.

De fapt, toate aceste mascarade au un rezultat. El reușește încă să țină captiv o parte din electoratul suveranist care a rămas la AUR și care mereu este întărâtat contra membrilor și simpatizanților SOS România.

Sunt fel de fel de tertipuri folosite, toate menite să întrețină ura animalică a „auriților” contra „șoșocarilor” șli invers.

Partidul SOS România a fost infiltrat încă de la înființare cu tot felul de jegoși, de trădători din vocație, de lipitori de mâl scabroase care au menirea să întrețină disensiunea și să evite coeziunea, să evite să iasă la suprafață oameni anonimi cu valoare intelectuală, pentru ca nu cumva să fie posibilă o reașezare a scării valorilor în societate!

Un alt aspect pe care nu îl vede nimeni (sau nu poate să-l acopere) cred că este acea „ruptură” care există între membrii din SOS România și „civicii” din care s-a născut partidul. Este exact ca și prostia care a divizat  în 1990 societatea românească cu acele vorbe că „ai mâncat tu salam cu soia în timpul lui Ceaușescu, sau stăteai bine mersi la Paris sau Londra și înghițeai cu lingura caviar și alte delicatețuri?”

Paradoxul este că partidul s-a înființat în principal prin munca lui Silvestru Șoșoacă în teritoriu în timp cer Diana lupta în București mai mult susținând acțiuni civice, iar Silvestru a adunat oameni după chipul și asemănarea sa, adică mai mult interlopi loiali banului și nu unui crez.  După excluderea lui de lângă Diana și din partid acești oameni au rămas în mare parte ca fiind baza partidului, pe fundația aceasta s-a lipit la repezeală, că urmau alegerile și așa au ajuns pe liste necunoscuți aduși de Silvestru Șoșoacă pentru căpătuială.

Diana avea să fie lovită imediat după alegeri de când Serviciile muncesc  din greu să distrugă și partidul și pe ea.

Există acest pericol ca personalitatea ei puternică să o impună în ochii marilor bărbați ai momentului care conduc lumea, iar asta ar echivala cu pierderea controlului Serviciilor asupra politicului, ceea ce este de neconceput!

De când e lumea lume Serviciile au controlul asupra politicului, se află la butoane, manevrează din umbră. Pe Diana nu o pot manevra, dar ea mai are și atuul de a ști multă carte în materie de Drept, pe care dacă l-ar face să funcționeze, mulți dintre ticăloși și-ar pierde averile și libertatea.

Să luăm doar exemplul de sâmbătă de la Țebea.

Știind că se va confrunta cu multe mizerii din partea Împuțiților, Diana a dorit să facă o surpriză ca o mică diversiune și să meargă alături de organizațiile județene SOS România să comemoreze la Țebea pe Avram Iancu.  A ținut aproape secret acest lucru și de fapt nu a dorit să cheltuiască banii partidului plătind mijloace de transport, masă, etc. A dorit poate și să testeze și adevărata față a românilor, „să ia pulsul” oarecum a stării patriotismului în acest  moment. A vorbit individual cu filialele și a spus că ea merge sâmbătă la Țebea să depună coroane. Nu a obligat pe nimeni să o imite, dar a știut că va fi urmată.

Fiind încă atât de mulți infiltrați în SOS România, Sistemul a cunoscut îndeaproape ce urma să se întâmple sâmbătă la Țebea. A  ales să aranjeze pentru duminică votul dat în parlament la moțiunea de cenzură pentru ca suveraniștii să nu poată merge duminică uniți la Țebea, iar între timp a organizat cu AUR și omul lor Simion  o depunere de coroane tot sâmbătă, când se știa că Diana organizase acest eveniment ad-hoc. Încă un act și motiv de dezbinare între suveraniști, între SOS România și AUR!

Diana a înțeles diversiunea Serviciilor, a înțeles că se dorește un conflict între AUR și SOS România! A lăsat ca AUR să-și consume pașnic evenimentul așteptând docili în soarele arzător și ulterior – după plecarea AUR – au depus coroane și SOS România. Orice se face nu se dorește cu niciun chip ca între AUR și SOS România să poată fi consens și armonie!

 Cine? Noii „suveraniști”! Adică cei fabricați cu pixul în laboratoarele Serviciilor. Asta este posibil atâta timp cât AUR este un partid hibrid, PRIMUL  apărut din spuma mării scos de Servicii înaintea nașterii firești și sănătoase a SINGURULUI  partid popular al societății civile SOS România!

Cum să fie de acord oamenii cinstiți, oamenii de bine, oamenii care au venit cu inima curată în partidul Dianei Șoșoacă – și înțelegând adevărul, nu s-au înscris în AUR – să pactizeze cu dușmanul? E drept, că Sistemul toarnă continu în urechile proștilor faptul că SOS Romnânia se face vinovat de dezbinarea Milcării Suveraniste, iar nu faptul că suveraniști sunt NUMAI MAMBRII SOS ROMÂNIA!

Se mai întâmplă ca în Mișcare să fie foarte mulți oameni „civici”, oameni neobișnuiți cu lupta politică, cu o disciplină de partid, cu respectarea unor percepte morale, cu o conduită precisă bazată pe ierarhie de funcții. Este drept, sunt oameni treziți la realitate, însă mulți nu au cultură prea solidă, nu stăpânesc  noțiuni elementare de geopolitică, nu înțeleg cum se învârte lumea. Multe doamne intelectuale trecute de vârsta a doua care au totuși suficient discernământ să înțeleagă lucrurile se simt obligate de orgolii să aibă o întâietate împotriva altora care „nu au luptat cu ei în stradă”, care nu au stat în ploaie, în ninsoare, în ger sau pe caniculă, care nu au strâns semnături pentru Diana… Ei au frustrări firești, dar nu pot pricepe de ce nu li se dau funcții cu care să-și umple bătrânețea ca să nu se simtă inutili…

Alții, pretind că sunt dinamici, doar pentru faptul că au 2 mașini de taximetrie la stradă și o facultate de IT cu patalamale valabile, sau un salon de „beauty” în care o manichiuristă și o coafeză sunt exploatate contra spațiului comercial și mobilierului specific. Multe cutre, multe curve bătrâne sau tinere care simt că au oportunitatea să se lanseze în politică la mulți bani și muncă puțină ascunși printre alții care trag la edec.  La PSDE, PNL, USR, sau AUR funcțiile costă bani, trebuie pile! Multe iude infiltrate care au rolul de frâne de mână.

 Numai oameni cu pumnul de fier care știu o profesie, carte au condus colective, care au vocabular dat de o cultură solidă, care vorbesc fluent cel puțin o limbă străină, care pot și au curajul să bată cu pumnul în masă ca să facă liniște au și capabilitatea de a conduce și politic!

Fripturiștii, oportuniștii, neaveniții care vor să fenteze, care vor să distrugă fiind plătiți pentru asta nu vor putea construi nimic! Rând pe rând ăștia vor fi depistați și scuipați de restul oamenilor curați afară, dar asta costă timp. Mult timp. Unii dintre noi nu vom apuca. Așa este normal, așa este viața. Unii vor rămâne în memoria colectivă, urmele lor vor dăinui, a altora, nu.

Suveranismul presupune oameni devotați unei cauze, dar nu înseamnă rabat de la calitatea intelectuală și doar gură mare, sau cărămida bătută în pieptul de aramă. Ăștia ies la suprafață ca uleiul pe apă. Ei sunt totul, ei sunt de toate și nimic de fapt esențial. Ba chiar – în ciuda unor bune intenții – sunt o frână în dezvoltarea și a partidului și a societății de mâine.

Simțământul trebuie să vină din interior. Trebuie să vină din inimă și din conștiință! Omul trebuie să fi înțeles cu adevărat CĂ DE EL DEPINDE, că EL este chemat de Dumnezeu să i se alăture Dianei Șoșoacă, nu pentru prosperitatea sa, ci pentru prosperitatea colectivă, a societății de mâine, pentru viața copiilor și a nepoților noștri! Chioar dacă ai peste 70 de ani și încă simți că mai ai gândire sănătoasă, că mai poți ieși la un eveniment în colectiv, trebuie să conștientizezi că viața este în primul rând al celor cu putere, al celor care încă au în față 20 de ani de luptă și de aport efectiv! Mintea ta trebuie să susțină și să îndrume pe cei mai tineri să vadă Adevărul, să le atragi atenția când greșesc.

Eu înafară de Diana Șoșoacă nu văd în acest moment prea mulți oameni care pot face față cu adevărat viitorului pe care îl așteaptă omenirea…

Poate că sunt și eu prea exigent.

https://vm.tiktok.com/ZNdb1wk6V/

https://www.facebook.com/share/v/15uJd7BYu2/

PE EI, PE MAMA LOR!

Așa cum am scris nu demult în articolul publicat pe blogul meu „Justițioar de Serviciu” că UN GRUP  de ofițeri români patrioți care lucrează în Serviciile de Intelligence (SRI, SIE, DIA) îi furnizează Dianei Șoșoacă Rapoarte (poate zilnice) cu adevăratele evenimente care se petrec în lumea nevăzută a pieței de informații secrete.

Pur și simplu probabil că primește rapoarte mult mai amănunțite decât primesc viermii globaliști Dan și Bolojan! Asta o ajută enorm pe Diana cu mintea ei sclipitoare să facă o evaluare corectă a situației geopolitice și să își dea seama cine îi este dușman și cine nu are importanță.

Explică de fapt și menținerea ei încă în viață în ciuda urii imense ale împuțiților khazari globaliști din Israel și unele țări NATO, plus acceptul și ajutorul tacit dat de Rusia și China și chiar de țările arabe care o susțin.

Lumea mare, lumea de mâine, o susține cu forță pe Diana și vede în ea posibilul factor de echilibru și onestitate la Marea Neagră.

Că sunt cu toții misogini sau nu, Putin, Xi, Trump, Erdogan sau arabii, au înțeles că în cazul Dianei trebuie să facă abstracție la genul și sexul ei și că trebuie să o trateze ca pe un bărbat adevărat care are un caracter mult mai dur și calități mult mai mari decât defecte și este inevitabil să o introducă imediat în masa credală a lumii.

Așa cum de exemplu Zelenski a fost păstrat încă în viață de ruși – care au putere imensă în ce privește lichidarea în orice punct de pe planetă a dușmanilor incomozi pe care vor să-i pedepsească – s-a ajuns la o înțelegere reciprocă (deocamdată) în ce privește protejarea vieților unor capi ai ambelor tabere. Zelenski, Macron Mertz, Rotchilșd, Soros, dar și alți noi conducători ai Mișcării Suveraniste planetare.

Se pare că acest pact nescris(?) a avut loc după încercarea eșuată de lichidare a lui Trump din timpul campaniei sale electorale când glonțul i-a atins urechea.

Serviciile secrete ale ambelor tabere au probabil un pact semnat de șefii lor supremi să protejeze CU ORICE PREȚ viața unor lideri care pot contribui la menținerea unei așa zise păci mondiale în ciuda conflictelor existente și care mocnesc. Și Bibi Netanyahu intră în acest program de protecție a vieții sale, că altfel era de mult mumificat de khazari oricât de mult ar fi fost el ascuns și protejat.

Diana a început să conteze în ochii Noii Lumi de când a ridicat icoana și a strigat în Parlamentul European sfidând-o pe Ursula că „noi credem în Dumnezeu”.

Acela a fost momentul T zero în care Diana a devenit șeful incontestabil al Mișcării de Elioberare europene și a suscitat  interesul Chinei, Rusiei, Americii și al Țărilor arabe. Plus mișcarea de condamnare publică a Israelului pentru atrocitățile din Fâșia Gaza!

A o lichida acum pe Diana Șoșoacă ar echivala cu atentatul asupra Prințului moștenitor la Sarajevo! Pur și simplu echivalează cu declanșarea unui război mondial care ar avea drept scop determinarea țărilor suveraniste BRICS să răzbune un lider al lor. Fitilul care duce la butoiul cu pulbere a fost deja aprins și se apropie sfârâind de butoi.

O lichidează pe Șoșoacă, estre deschisă calea spre Zelensky, Netanyahu, Trump, Macron, etc.  Asta explică de ce Diana are curajul să meargă la sacrificiu până la capăt în ciuda pericolelor iminente care o pândesc.

Cei mai de elită ofițeri patrioți din Intelligence-ul românesc o protejează și îi asigură din umbră spatele. Șerpii știu asta și deocamdată nu îndrăznesc deoarece notorietatea ei a depășit momentul când nu însemna încă mare lucru. În clipa următoare lui Nicușor și Ilie de la Sculărie li s-ar tăia ștrepeleagul în buda Palatului și ar fi lăsați să crape văzând cum le curge viața între picioare.

PE EI, PE MAMA LOR!

LISTA  NEMERNICILOR  RUSINII

Disperarea este maximă și se citește pe fața tuturor cei nominalizați de Diana Șoșoacă la Conferința de presă ținută vineri – aflați pe lista lui „USA for the American people” împreună cu  fundația „George Soros pentru o Societate deschisă”  – ONG-uri globaliste care au finanțat în perioada 2020–2024 (pentru diversiuni mediatice și scuiparea poporului român, intoxicarea prin Tv și internet), următorii tovarăși și tovarășe curve cu suma de 297 milioane de dolari: CT Popescu, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Radu Tudor, Alexandra Păcuraru, Andreea Esca, Mădălin Bot, Grigore Cartianu, Adina Despa, Cosmin Prelipceanu, Val Vâlcu, Ion Ioniță, Mirel Curea, Bogdan Ficeac, Cătălina Porumbel, Cristian Pantazi, Cristian Tabără, Niels Snecker, Cătălin Tolontan, Denis Riffai, Gelu Vișan, Ioana Ene Dogioiu, Oana Zamfir, Radu Buzoianu, Dana Dobre Timofte, Liviu Avram, Vlad Pietreanu, Cătălin Țiblea, Silviu Mânăstire, Costi Rogozeanu, Victor Ciutacu, Claudiu Tâlvăr (fost ministru al Apărării Naționale!), Mircea Marian, Radu Banciu, Dragoș Pătraru, Răzvan Simion, Dani Oțil, Vlad Mistici, Alina Mungiu Pipidi, Liana Stanciu, Doru Buscu, Tatin Orcan, Silviu Sergiu, Lili Ruse, Carla Tănase, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Cătălina Grama, Ioana Ginghină, Vasile Bănescu, Loredana Groza, Andrei Pleșu, George Buhnici, Tudor Gheorghe, Victor Rebengiuc, Marius Pieleanu,  Ghe. Bakonschi, Mircea Cărtărescu, Lucian Mândruță, Gabriel Liiceanu, Tudor Chirilă, Adrian Papahagi, Mihai Bendeac, Teo Trandafir, Horia Brenciu, Ioana Grama, Andreea Marin, Dan Petrescu, Andrei Caramitru, Horațiu Mălăele, Horia Roman Patapievici,  actorii din Las Fierbinți (Mihai Bobonete, Adrian Văncică, Mihai Raț, Cuzin Toma, Mihai Mărgineanu, etc)

Mirabela Dauer, Marian Godină, Dana Gherghiu, Carmen Uscatu, Călin Goia, Florin Salam, Gelu Duminică, Andreea Raicu, Gabi Bartic, Marcel Bartic, Miruna Ioan, Gina Badea (surioara lui Mirciulică), Mihaela Munteanu și Corina Băluțanu.

Desigur că această Listă este una minimală, acești viermi scârboși dar și alte categorii de politicieni, de „influenseri” pe rețelele de socializare, de piticanii scabroase la minte și la caracter se găsesc pe alte liste ale altor entități de finanțare clandestină care au făcut posibilă deturnarea gândirii românilor mai slabi de minte și cu o cultură mai precară ce au căzut pradă Propagandei globaliste. Totul a fost conceput ca un tir concentrat asupra subliminalului populației române din țară și din afară, un șuvoi de fraze și semnale transmise de acești nemernici care și-au vândut sufletul și onoarea pentru niște bani murdari cu care le-a fost cumpărată conștiința inexistentă la apusul carierei de o viață în care au excelat și au intrat în mentalul colectiv al  românilor ca niște adevărați eroi sau vedete îndrăgite.

Vedem în această Listă de scuipat și familii, cupluri de hermafrodiți cu sex incert, nevertebrate care au organe sexuale în locul creierului, jidovi acoperiți sub nume românești, dar și alte nații aciuite în flocii acestei populații care a fost cândva un popor…Lăței!

Vom scuipa pe mormântul lor, ne vom pișa la fiecare comemorare alături de câinii maidanezi pe mormintele lor după ce nu vor mai fi pe lumea asta, dar nu înainte de a le transmite oriunde îi vedem și întâlnim oprobiul și disprețul nostru, al tuturor celor care am conștientizat că am fost vânduți ca pe o marfă de aceste iude ale neamului românesc.

Majoritatea dintre ei sunt de fapt alogeni acoperiți, oameni care își fac de rușine și rasa și etniile, pretându-se la acceptarea unor sume care să le asigure statutul de „vedete” în diferite domenii de artă, de literatură sau politică, prin vânzarea propriilor conștiințe și scuiparea poporului în care s-au născut și pe care îl renegă.

Javre împuțite, scârnăvii puturoase, fecale umede urât mirositoare sunt toate aceste iude cu nume „ilustre” acoperiți cu titluri și patalamale inutile care le atestă calități pe care nu le au!  O listă de cântecaci nemernici ce au cumpărat notorietatea scuipând România și pe români, care au fost angajați în oficinele de distrugere a conștiinței neamului, în canale Tv transformate în subunități de luptă în linia întâi ai unor soldați fără armă cu glonț, dar cu arma cuvântului care se înfige în creierele mai slabe.

Evreica Mirabela Dauer va trece în uitare după căderea globalismului, actori și actrițe care nu vor mai fi niciodată difuzați de societatea viitoare în semn de scârbă și silă pentru tot ce au înțeles dânșii să facă împotriva acestui neam în scopul îmbogățirii personale.

Veți fi scuipați, veți lua șuturi în cur pe stradă, asta până ce veți fi strânși oriunde vă veți ascunde  și duși în lagăre de muncă unde vă veți sfârși zilele. Vă urâm din tot sufletul – așa cum ne urâți și voi pe noi. A fost vremea voastră timp de trei decenii, acum vine vremea noastră care va dăinui veșnic! În România nu se va mai ridica niciodată deasupra societății vreo persoană care să îndrăznească să comploteze și să scuipe acest popor! Veți pieri ca niște câini maidanezi pe gunoaiele gropii comune și nu veți avea niciun respect de la români! Vi se va devaliza și necinsti mormântul dacă îl veți avea,, iude de căcat care ați fost! Javre împuțite, călăi ai neamului românesc! Mai bine să vă doriți moartea înaintea judecății! Nu aveți unde să vă ascundeți! Planeta asta este prea mică pentru voi! Blestemați să fiți în vecii vecilor!

SALOM!

Buăăăăăăăăi Itzik, Sloim și Bercu…

Voi știți că noi știm că ce știm noi nu știți voi? Adică buăăăi haldăilor roșcați cu curul mare și pistrui pe bucile obrajilor, voi nu știți cât de mult vă detestă românii pentru ticăloșiile voastre fără margini… Ați penetrat voi SRI și SIE, ați ajuns să dominați CIA, poate MI6, ați devenit armata secretă a globalismului mondial, dar pentru asta „veți fi iarăși ce ați fost și chiar mai mult decât atât!”

 După comportamentul vostru abject contra popoarelor creștine civilizate ale lumii libere vă veți trezi din nou și iarăși fugăriți și izgoniți pe toată planeta  de toți, pentru că vine curând SCADENȚA.

Conferința de presă de ieri a partidului SOS România condus de euro-deputata Diana Iovanovici Șoșoacă a scos în evidență încă o dată dacă mai era nevoie că alături de ea și de membri SOS România s-au înregimentat ofițeri patrioți ai Serviciilor Secrete române la diferite eșaloane, din SRI, SIE, DIA, etc ce furnizează informații cu caracter secret – personal Președintei Diana Șoșoacă – pentru a o ține la curent cu tot ce mișcă în țară șți în lume contra României și a intereselor poporului român.

Nu cred că șefii AUR și cohorta de iude din spatele lui Călin Georgescu au informații atât de veridice și de importante cum are Diana Șoșoacă, deoarece ei nici nu au nevoie ca simpli trepăduși ai leprelor din aceste Servicii care au trădat Țara și Poporul și care sunt acum slugile unor împuțiciuni antiromânești.

Conferința de presă de ieri precum și toate ieșirile Live aloe Dianei Șoșoacă denotă o permanentă și corectă informare a evenimentelor interne și internaționale care o fac pe Diana Șoșoacă – o patriotă desăvârșită – să se situeze întotdeauna de partea corectă a problemelor, să spună lumii mințite și mereu intoxicate de Serviciile trădătoare ADEVĂRUL despre ce se petrece, cum se petrece și mai ales care sunt interesele ascunse din spatele cortinei.

Dacă la începuturi românii au fost total ignoranți și au fost aruncați în apa învolburată a „democrației” fără să știe să înoate cât să se țină măcar la suprafața apei, dacă apoi au dovedit naivitate și credulitate fiind printre cele mai ușor de manipulat popoare europene – în ultimii ani datorită doamnei Diana Șoșoacă lucrurile au început să se schimbe. Din ce în ce mai muți oameni treziți la realitate, din ce în ce mai multă lume conștientizează ce evenimente se petrec în jurul lor, ce interese ascunse au politicienii și mai  conștientizează care sunt de fapt iudele și care sunt metodele Serviciilor și a Propagandei de intoxicare.

Deși s-a dovedit că avem prea multe cadre militare cu grad de subofițeri și ofițeri de grade inferioare și superioare ce au dovedit lăcomie și labilitate psihică în fața tentațiilor oferite de Sistemul ticăloșit după așa zisa revoluție – care a fost o Lovitură de Stat dată de globalism prin intermediul rușilor conduși de globalistul Mihail Gorbaciov – dar și de sionismul khazar european prin ONG-urile lui George Soros, care de fapt erau subunități de luptă armată și de diversiune ale unei oștiri nevăzute și perfide.

Toate generațiile de subofițeri și ofițeri din armată și Servicii de după1990 au fost intoxicate și convertite cu aderarea la NATO, să nu mai fie loiale țării de baștină și să trădeze interesul național în favoarea unor stipendii mari necuvenite sau a unor privilegii inadecvate și ilegale.

Așa s-a putut preda România străinilor dușmani fără un cartuș sau fără o pietricică trasă cu o praștie. Cei școliți și pregătiți să apere cu arma în mână interesele poporului român și a țării pentru care au jurat credință sărutând drapelul cu mâna pe Constituție și Biblie, au trădat, momiți de iudei care aveau misiunea să ne cucerească perfid și să ne extermine, pentru a ne lua locul.

Totuși, nu toate boabele sacului cu grâu erau infestate cu neghină, nu toți tinerii care au jurat credință patriei române au acceptat să devină trădători de neam și țară!

Ei, bine, acești tineri patrioți ce au îmbrăcat haina militară și cămașa morții și-au amintit o parte dintre ei pentru ce au ales cariera militară, ce i-a determinat pe ei să facă un Liceu militar, o Școală superioară militară, o Academie militară și deși au nimerit în structuri infestate șți acaparate, penetrate, de Agenturi străine de spionaj care acționează în interesul unor puteri NATO, aceștia în clandestinitate s-au unit cu mari riscuri și s-au organizat să facă rezistență și să culeagă probe și informații contra unor comandanți care au ales să trădeze valorile strămoșești pentru care au depus un Jurământ de credință.

Acest nucleu s-a dezvoltat în subteran și a așteptat docil să pună la dispoziție aceste date și probe ale trădării în mâna unor viitori patrioți români care se vor ridica în clasa politică din Societatea civilă și apoi să ajute aceste forțe să dea o lovitură de grație trădătorilor.

Se pare că Diana Iovanovici Șoșoacă s-a dovedit a fi fost acel om politic ce a corespuns acestor forțe patriotice din umbră care acum este ajutată în încercarea ei de a se sacrifica pe ea și pe cei apropiați ei cauzei poporului român, dar mai ales cauzei înfrângerii globalismului planetar.

Este cât se poate de evident faptul că Diana Iovanovici Șoișoacă are lângă ea elita Intelligence-ului românesc ce îi furnizează date secrete pe care ea le devoalează publicului larg anihilând cu acest gest acțiunea subversivă a dușmanilor.

Dacă nu ar face publice aceste date cu conținut secret menite să distrugă poporul român și apartenența lui la Libertate și Democrație creștină, atunci Diiana ar fi imediat ținta adversarilor patrioților, fiind acuzată de uneltire împotriva „statului de drept” sau a „ordinei de drept” în statul român, ar fi acuzată de „uneltire cu dușmanul” contra „interesului național”!

Devoalând intențiile și acțiunile subversive ale ticăloșilor trădători, Diana Șoșoacă dejoacă și preîntâmpină acțiuni menite să atragă Româna într-un război absolut inutil contra Rusiei, care nouă, poporului român care considerăm că frații ortodocși ruși nu sunt dușmanii noștri, ci, dimpotrivă, ne sunt prieteni și luptă cu satanele anticreștine.

Datorită ofițerilor patrioți din Servicii și armată, românii se pot situa de partea corectă a istoriei și a baricadei – având-o în fruntea lor pe Diana Iovanovici Șoșoacă și partidul ei SOS România – care a devenit o Mișcare Suveranistă Națională de eliberare.

Itzik, Sloim și Bercu, SALOM!

https://www.facebook.com/share/v/16tbyo5LGt/

https://www.facebook.com/share/v/16tbyo5LGt/

SRI ȘI SRILANKEZII

Ați văzut și v-ați indignat sper mai mulți naivi la știrile date de împuțiciunile televizate din toate canalizările puturoase care sunt trompete plătite bine de securiștii globaliști. Ei, bine, iată care a fost moșmanda.

UDMR este la guvernare cu toți împuțiții, da? UDMR este interfața șovinismului maghiar în România. Asta chiar de la începuturi, când încă era coordonată înființarea lui de pastorul globalist sorosist Laszlo Tokes (întâmplăîtor sau nu, pe ungurește toke înseamnă coi pe românește). Care nu știți cine este jigodia asta, nu vă obosiți să căutați, că vă dăunează apoi la mansardă și vă deranjați feng-shui-ul.

OK… De partea cealaltă, de vreo 8-10 ani șovinismul românesc – pentru că avem și noi faliții noștri, n-așa? – a scos la înaintare pe un securist expirat din Sf. Gheorghe – Covasna cu numele Dan Tănasă. Ăsta a devenit portavocea românilor ofensați și nedreptățiți din arealul județelor Harcov care au ținut pagina întâi a presei postdecembriste de rit nou și de ziua a opta de după lovitura de stat globalistă dată de Ion Iliescu cu Mihail Gorbaciov la coordonarea jidovului ungur George Soros, ce a fost vârful de lance al satanelor în Europa.

Acum vorovim doar despre Dan Tănasă, că el a fost adus pe scenă în fața reflectoarelor.

Dan Tănasă este o jigodie românească marca securistică ce a ajuns – cum altfel? – un deputat de AUIR! Dacă ar fi fost un om curtat, azi ar fi fost parlamentar SOS România, dar mai bine că nu este, deoarece ar fiu îngroșat rândurile Trădătorilor.

Această împuțitură s-a remarcat încă din anii când nu era parlamentar că ataca furibund la beregată fruntașii maghiari care erau la butoanele Admenstruației locale în județele Harcov și înfiera fără frică abuzurile ălora cu steagul secuiesc la Trei Scaune pus pe orice budă din fundul curții,. Dar și pe clădirea Primăriei sau a Prefecturii.

Hau-hau, hau-hau ieri, azi, mâine – este clar că omul avea epoleții SRI la maieul de sub cămeșă – Dan Tănasă reprezenta pentru românii din Ardeal cam singura voce care se exprima în gura mare despre tupeul UDMR…

Ei bine, pentru aceste merite deosebite de a arăta că și românii pot fi șovini (așa cum ne-a arătat George Simion când dorea să legitimeze Hoarda de AUR în luptele de la cimitirul di Valea Uzului) pentru ca apoi să devină partidul parlamentar născut pe anus de SRI, Dan Tănasă a ajuns cum era și logic parlamentar de AUR (de trompetă).

A trecut la scuipat pe jidani, dar când a fost să fie în parlament să îl combată pe ovreiul Ițic Vaxler cu legea lui Vaxler, Dan Tănasă a făcut la ordin un pas la ofsaid și a oprit acțiunea opoziției rămânând în frunte SOS România și vocea de tunet al Dianei Iovanovici Șoșoacă.

Ei, bine, Dan Tănasă intrase cumva în derizoriu după ce a pupat mâna și a dus olița cu kaka să o verse la budă al lui Karl Ma(r)x Wexler.. Așa că s-a gândit el să mai iasă puțin la suprafață din hârdăul cu căcat AURit pe dinafară și a dat el pe gură un îndemn „adresat românilor” –  pe care l-au auzit numai golanii ultrași din AUR – să bată și să refuze livrările curierilor care aduc la ușă pizza și șaorma cu de toate cu trăsături asiatice.

Românii noștri – mai ales golănimea AURită – nu muncește așa ceva, este prea înjositor pentru ei și prea mic salariul comparativ cu munca, așa că doar un simpatizant AUR cu capul între urechi și mintea între picioare a luat în seamă declarația unui idiot din același partid AUR, care s-a remarcat printr-un îndemn șovin și ticălos.

Nimeni din adevăratul partid de opoziție (SOS România) nu ar face un asemenea text de îndemn pe rețele de socializare, doar un cretin de român șovin excitat la culme de răutate adusă la rangă de politică națională ca să compromită Mișcarea Suveranisă poate fi capabil de așa ceva!

Javra asta acționează la incitare la ordinul Securiștilor manipulatori exact pentru a crea diversiune și pentru a abate atenția de la problemele curente. Noi – SOS România – pledăm pentru întoarcerea românilor acasă din bejenie și ocuparea locurilor libere în toate domeniile economiei conform pregătirii școlare și profesionale ale fiecăruia ca să nu mai fim nevoiți să aducem mână de lucru străină. Sau dacă este totuși nevoie, să oferim aceste munci altor popoare de origini creștine, care sunt compatibili cu poporul român. Noi nu suntem antisemiți, însă dorim să ni se respecte cultura și obiceiurile indiferent de care etnie sau rasă ar fi vorba. Aici este diferența între SOS România și AUR sau alte partide apărute sau declarate ca fiind suveranste.

 Nu contează că ești evreu, dar contează să știi că nu ești deasupra noastră cu nimic și nu poți să ai pretenții că ne ești superior și că noi ar trebui să ne supunem ție.

Acel idiot care a agresat curierul nepalez aiurea – doar pentru că avea trăsăturile feței de asiatic – nu are alt motiv să fi agresat omul decât că era un idiot din naștere și poate că face parte din Cohorta AURită de imbecili ce au fost  radicalizați în atâtea acte de diversiune ca să servească lui Curu Căcălin Georgescu sau lui George Simion, alt golan de elită al politicii pe care scrie „MADE BY SRI”.

Doar televiziunile la cererea expresă a aripii UDMR din guvernarea globalistă – care dorește destrămarea României – a făcut intenționat și public legătura între îndemnul scris de Dan Tănasă și evenimentul nefericit cu Străinul în noapte. A fost o poliță plătită lui Simion și Hoardei de AUR pentru Valea Uzului, dar hai să ne amintim cum cu mulți ani în urmă, când în România abia începuseră să sosească asiatici la muncă, ungurimea din Ditrău, o comună aproape de Gheorghieni, Harghita a făcut mare scandal pentru că la brutăria din comună patroana unguroaică a angajat din lipsă de unguri cu sânge verde niște brutari de prin Nepal, sau SRI Lanka. Mare zarvă urom, mare Revoluțiue, că ei nu mănâncă pâine ungurească făcută de mâinile (murdare?) unor asiatici musulmani fără credință în Dumnezeul lor protestant…

Prin urmare acum UDMR s-a grăbit să-i tragă un șpiț în gură lui Dan Tănasă pentru Valea Uzului și contrele la adresa șovinismului maghiar speculând de fapt un gest cretin făcut de un golan oarecare de la AUR probabil, că acolo este partidul umplut cu huligani care vor cu orice preț să compromită Adevăratul suveranism reprezentat numai de SOS România!

Iar televiziunile plătite de guvernanți (deci și de UDMR) au scos o știre bombă care l-a legat pe Dan Tănasă cu curul lipit de casă.

Bosomeg a kecske!

LA „AUR”-FM „FAMIGLIA” LUI COZMIN BAZEDOW LUPTĂ DIN GREU CU GLOBALISMUL ÎN AGONIE

Poate vedeți că nu o dată preiau pe contul meu de Facebook câte o emisiune în direct al lui „Guru” geopoliticii românești, omul tuturor serviciilor de Intelligence din România și de aiurea – începând cu taigaua rusă, China tovarășului XI și până hăt, departe, în ținuturile misterioase ale Antarcticii, urcând apoi pe la Capul Horn până la Oceanul Înghețat de Nord în fiordurile Canadei și ale Groenlandei pe care a pus ochii Trump, alături de Mossad, care este absolut peste tot pe planetă…

„Omul” e trunchiul unui copac găunos pe dinăuntru, atacat de cari, care i-au ros sufletul și trupul dar crescând falnic și umbros, din care au sărit împrejur și două așchii aidoma lemnului putred din care este Bătrânul copac…

În cadrul Programului Național de PROSTIRE a populației române – împrăștiată pe planetă – domnul Bazedow Cozmin a fost pregătit temeinic din anii crudității domniei sale, iar apoi a fost scuipat de Sistemul ce dăinuie în Româna de ieri și de azi. Pentru mâine, el a pregătit beizadelele – un flăcău și o „mamzelă”. Tânărul Așchiuță a fost făcut de „ăl bătrân” parlamentar la o vârstă fragedă, „să prindă experiență”. Strategic a fost infiltrat – contra unor concesii făcute la timpul potrivit doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă – în noul ei partid SOS România care între timp s-a rostogolit și a acumulat materie devenind o Mișcare Suveranistă de Eliberare Națională în adevăratul înțeles al cuvântului, o Mișcare adevărată, singura de altfel din România în ciuda eforturilor materiale și de acțiunea a unor Împuțiți ca generalul SRI Rog de la Departamentul de Inginerie Socială care lucrează țesând pânze care îți intră în ochi, în gură, în urechi precum păianjenul Cap de Mort după o grindă în întunericul podului.

Lumea este naivă, este adusă de 3 generații la stadiul de incultură generală, care induce și incultura politică, ceea ce aduce inevitabil o prostire în masă a oamenilor ce ajung să creadă că tot ce se spune la televizor este adevărat, că este singurul adevăr valabil, iar acești oameni au procreat copii (e drept, din ce în ce mai puțini), dar care la rândul lor fiind tembelizați, acționează și ei asupra odraslelor contribuind lângă Sistemul de Educație la cretinizarea maximă a viitorilor adulți.

Prin aceste generații de cretini funcționali s-a răsturnat scara valorilor adevărate care au fost ierarhizate cândva – secole întregi – după moralitatea creștină care ne-a dat învățăturile lui Iisus. Azi părinții laolaltă cu progeniturile trăiesc într-o transă continuă în fuga după avere cu orice preț, fuga după plăceri animalice și instinctuale, fuga după laudă de sine și căpătuială ușoară. Au modele de viață animale sălbatice, cu pielea scrijelită și vopsită cu tatuaje scabroase sau „suave” începând cu fața (transformată în cur de babuin), gâtul pictat cu scrijelituri abracadabrante, ajungând și până pe vârful penisului sau pereții vaginului ca în Peștera Muierii de la Polovraci.

„New Edge”, „cultura Wok” și câte și mai câte satanisme de tot felul au inventat globaliștii care să smucească mințile din ce în ce mai puține și mai slabe!

Totul menit să distrugă omenirea! Totul făcut ca gloata de proști să piară cât mai iuite chiar fără războaie clasice, dar dacă e nevoie „hai și la războiu”! Chiar unul nuclear, ca să știm că este devastator și pier peste 80%, în speranța că vor rămâne elitele.

Prostimea ni vede asta, nu înțelege ce se petrece în spatele unui pahar de sânge de nou născut sau prunc de grădiniță despre care nu are habar (nici nu există asta pentru mare parte a  prostimii), care este menit să-l mențină mereu tineri și cu ștrepeleagul tare. Nu vede că orice gaură sau adâncitură din jur este transformată în obiect de băgat penisul sau limba! Nu vede că peste tot – de la reclamele subliminale Tv și până la filme explicite – este vorba numai despre organele sexuale atât la masculi, cât și la femele, ca să creeze acea psihoză în masă că totul este permis, că totul este la vedere… Așa se degenerează popoare, societăți civilizate, așa se modifică conștiințe și se fabrică o lume robotizată, virtuală.

Cum a reușit Diavolul toate astea? Prin perfidie, prin metoda picăturii chinezești, pic-pic-pic, câte un pic. De cine ascultă gloatele care cred în Dumnezeu? De popi, de Biserică! Ok, atunci hai să transformăm popimea într-o armată a diavolului! Să convertim popii să se reguleze în… spatele mânăstirii, să își sugă acadelele  unul altuia noaptea după Vecernie… Să deprindă obiceiuri satanice încă din Seminar, când să și-o tragă cu Înaltul sau cu Profesorul de ecumenism… Lumea îi divinizează, îi soarbe din ochi în semn de evlavie și iubire de Dumnezeu. Lumea este prostită, lumea nu vede, nu sesizează, babele și tinerii laolaltă țin postul, mâncând înlocuitori chimici ai laptelui, ai cărnii de animal, se preface că suferă când merge în brânci la pelerinaje la Sf. Parascheva sau la Mânăstirea Nicula, așa crede ea! Se căiește „că este rea”, că păcătuiește, dar atât! Păcatul a devenit virtute, iar moralitatea o prostie care nu merită a fi luată în seamă.

Pe lângă toate acestea apar viperele. Cozmin Bazedow care este o săgeată a Sistemului securist globalist care TRTEBUIE  acum să se convertească, să se mute de pe un bulan pe altul, de la cel globalist la cel suveranist!

Acest jeg cu nume de boală pe bază de hormoni care latră din mai multe guri de presă finanțate de Sistem precum GOLD (AUR) FM transformat în Trust de presă, apoi alt jeg uman cu numele Luis Lazarus, care s-a insinuat prin studii înalte făcute la școala Trădării în preajma Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru a fi prefacut în eurodeputat ca să o poată controla de aproape precum și acel jidov pe fruntea căruia scria cu cerneală invizibilă Mossad – Clement Sava – și câte alte iude și jigodii infiltrate de Sistem la toate nivelurile numai ca să nu lase Adevărata Mișcare Suvereanistă SOS Româna să învingă copleșitor în orice alegere democratică împuțiciunile Sistemului carte au distrus Țara!

Ei trebuie cu orice preț să rămână la butoane, ei trebuie să controleze tot, să numească orice om pe orice funcție pentru a le apăra interesele Lor, ale privilegiile Lor! Totul pentru ca nimic să nu se poată construi în România, în Europa, pe planetă, în Galaxie, fără ca ei să ȘTIE, să dețină controlul!

Cozmin Gușă este un Guru pus de Sistem să joace cartea suveranismului alături cu alte otrepe precum Dan Diaconescu, Robert Turcescu, Ion Cristoiu, SR Stănescu, jidanul Hartman, Anca Alexandrescu, Marius Tucă, etc

Gușă este „liderul de opinie”, este săgeata, este vectorul care dă direcția și subiectele ce trebuie dezbătute! Ceilalți îl susțin, sunt de acord, aduc completări, argumente, știri „bombă” care pledează pentru suveranism, dar ATENȚIE!

Fără Șoșoacă, fără SOS România! „Cine sunt ăștia?” „Nu există, liderii incontestabili ai patriotismului suveranist siunt Curiu Călin Georgescu, George Simion, AUR” (POT din ce în ce mai puțin, că tot ei l-au mâncat ca vârcolacii)!

Se admite că trebuie să venim la suveranism, sunt scuipați globaliștii de la conducerea stratului cu mult spor, Nicușor Dan, Ilie Bolojan, guvernul de coaliție cu partidele de trădători și inculți, cu ticăloșii care fac rău populației, cu hoții care au devalizat țara și acum fac o curbă de sacrificiu pe spinarea populației!

Ei preiau azi în discursul lor exact ce Diana Iovanovici Șoșoacă striga singură cât o țineau plămânii acum 5 ani, de când au exclus-o pentru nesupunere din cohorta AUR care s-a dovedit a fi fost o creație a Sistemului! Au scuipat-o, au denigrat-o, au interzis-o pe Media, au blamat-o. Totul pentru ca mulțimea cu retard dobândit să o urască „că-i grasă”, că este din popor ca și ei, că înjură românește, că nu se teme de golani, că este o muiere proastă, ba că este o scroafă, o mahalagioaică! La început a ținut schema, că se exprimau public doar viermii de hoit, însă apoi  mulțimea intelectuală a înțeles că nu este adevărat, că este exact invers, că EA este trimisul lui Dumnezeu să ne salveze!

Tehnica este FALSUL SUVERANISM, botniță și embargou total Dianei Iovanovici Șoșoacă și adepților ei din ce în ce mai mulți din SOS România! Asta îi sperie, îi înnebunește! Cu mare greu este ținută mulțimea, cu mare efort se apasă pe capacul de pe oala care dă în clocot! Ei știu – pe plan mondial – că atunci când sare capacul cantitatea de apă care clocotește sare pe ei, îi opărește de moarte pe toți!

Dar din păcate pentru ei dânșii lucrează împotriva lui Dumnezeu Tatăl. El nu va fi niciodată înfrânt de Diavol. El și cei apropiați Lui! Domnul Iisus Hristos – care dăinuie veșnic în inima credincioșilor chiar și păcătoși – Maica Domnului cea Preacurată și toți Sfinții făcători de minuni.

Popimea diavolească a devenit o armată contra lui Dumnezeu, o mare majoritate i se supune Diavolului, slujind satanele. Oamenii deschid ochii din ce în ce mai mulți și au început să înțeleagă.

Popii nu sunt lăsați din Ordin de sus de la reprezentantul lui Scaraoțchi de la Patriarhie să fie alături de popor, de adepții partidului SOS România, în schimb sunt împinși la orice eveniment de la o tăiere de moț sau o tăiere împrejur al unui jidan acoperit, la ce apare în jurul lui Guru, sau AUR.

Gușă are tribuna sa de lătrat plus completează la DD „în direct”. Acolo el – doar vedeți! – pledează pentru Suveranism, pentru America globalistă, pentru Rusia care ne va acapara ca influență în scurt timp și asta ne va salva, se plimbă pe apa sâmbetei cu fundul în câteva luntri în același timp ca să vă adoarmă vigilența, pentru că numaică el și o gașcă puternică (adică bine finanțată) sunt antiglobaliști, sunt suveraniști, dar niciun cuvințel (decât de rău, de denigrare) la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă și a adepților ei din Mișcarea SOS România care va putea câștiga cinstit orice alegeri numai cu forța pumnului bătut în masă de BRICS, care să asigure un scrutin fără imixtiunea Serviciilor secrete.

Ei vor suveranism, nu se opun, dar EI SĂ FIE SUVERANIȘTII!

https://www.facebook.com/share/v/1CGVRKE8jG/

MINTE ÎNGUSTĂ ȘI OCHELARI DE CAL LA OCHII EDILILOR IEȘENI

Un articol din BZI ne spune că Primarul cu vechime al Iașiului trecut prin toate partidele actualei coaliții ca să dăinuie la jaful banilor publici continuă cu luarea măsurilor după ureche, deoarece oricum nu are nici viziune și nici minime cunoștințe tehnice.

Dar hai să admitem cazul că primarul este inept tehnic, că ar fi profesor de tumbe la o școală primară  de cartier mărginaș drept profesie de bază – cu toate că și arheologia cataroaielor în care el se laudă că ar fi inginer(!)  – nu există inginerie în cataroaie, este aprioric spus „inginer geolog”, denumirea corectă este numai geolog,  cel puțin ca nomenclatură profesională – așa că în mod corect și normal un asemenea primar al celui de-al doilea oraș ca mărime al țării conform datelor statistice de la ultimul recensământ ar trebui să aibă în subordine un colectiv de experți unul și unul pe domenii diferite dar conexe, care concură la administrarea unei metropole  în mileniul trei.

Obediența existentă în clasa politică care dăinuie în ultimii 35 de ani, principiul „șefilor” că „toți subalternii trebuie să fie mai proști decât mine pentru ca nu cumva să iasă altul în evidență” a făcut ca an după an, primar după primar, să se înconjure de oameni cu pregătire din ce în ce mai precară, mai umili și mai obedienți în fața șefilor ierarhici care coboară din treaptă în treaptă până la portar și paznic de obiectiv.

„Cum îi turcu-i și chistolu” zice un vechi proverb moldav care reflectă cel mai bine asemănarea dintre unealta care ucide și purtătorul ei osmanlâu care a dominat istoria Moldovei.

Primul mare inept și fariseu s-a dovedit a fi după „deranjul” provocat de Lovitura de Stat a lui  Iliescu și Gorbaciov – care erau exponenții globalismului feroce de azi – ce nu era perceput pe atunci de popor, Constantin Simirad.

Cu titlul pompos de „profesor universitar” făcut la apelul de seară al șireților de bocanci, doctor în matematică, ieșenii l-au ales în număr copleșitor în 1996 în nmele Convenției Democrate, când la București a fost ales și validat la Cotroceni Țapul Emil Constantinescu – geolog ca profesie de bază.

Simirad a fost cuminte și docil timp de un mandat, când s-a bazat pe profesioniștii din subordinea Primăriei (printre care cu umilință și modestie mă număram și eu pe acolo în gloată), dar când s-a apropiat sorocul următoarelor alegeri deja i se urcase apa de Timișești la mansardă și se credea un mare primar despre care știau și vorbeau și cei din Papua Noua Guinee. Hoha! Iașiul ajunsese după 1996 de când era el primar un oraș bijuterie din punct de vedere administrativ, avea loc o emulație creatoare printre membri corpului tehnic al primăriei și al Regiei „Citadin” conduse la acea vreme de Directorul General Mihai Theodorescu și Nelu Gâlcă în funcția de Director adjunct și Kristian Bârzu inginer șef. Ultimii doi mi-au fost colegi în viață, unul de liceu și altul de facultate.

Lui Simirad i se urcaseră la cap laudele asupra Iașiului și în megalomania lui deja avea impresia că doar el și priceperea sa au făcut să ajungă Iașiul un oraș etalon al României, când veneau „să ia lumină” chiar și edilii de la București – ca să  nu mai vorbim de cei din alte orașe mari ale României cum ar fi Bacău, Suceava, Brașov, etc.

Simirad „a scăpat” de Theodorescu și Gâlcă pe care practic i-a ușuit în mod ticălos, acuzându-i că au bască și că nu o poartă când vrea el. A pus în locul lor o nenorocită de funcționară cu studii economice în aparatul primăriei care îi mângâia zi de zi hemoroizii și îi turna vorbe dulci dar otrăvite în urechile porcine. Din acel moment, după anul 2000, totul a luat-o la vale și după numirea acelei muieri grobiene, inculte și hrăpărețe ca Director General la Citadin în locul lui Theodorescu  (numindu-i ca subaltern „inginer șef” un șnapan de doi bani obedient lui Simirad), care a făcut carieră cu toată familia ei în Administrație,  Iașiul a intrat pe toboganul pierzaniei.

Lumea nu știe, nu înțelege, nu are cultură tehnică minimală, nu dă importanță lipsei de confort social în care trăiește, ori se plânge de multe impedimente în viața zilnică, nu realizează că disconfortul vine de la inepția cu care este condusă Administrația ieșeană!

  Au ajuns șefi în subordinea matracucei tot felul de bețivani colegi de pahar cu soțul ineptei directoare la Citadin, șoferii furau ca în codru cu basculantele din primărie materiale de construcții cu care și-au făcut ei și șefii din primărie plus polițiști și procurori, magistrați corupți care servesc Sistemul,  vile în jurul Iașiului.

De aici a pornit devalizarea și decăderea Iașiului! Simirad l-a adus în primărie pe Chirica – un trepăduș la o firmă de construcții ce devenise firma de casă a primarului și care era pus șef de punct de lucru la vila pe care Simirad și-a construit-o abuziv, deturnând bani publici, pe coama dealului Miroslava devenit azi „platoul însorit”.

L-a înlocuit cu acest băiețaș prost cu pălăria căzută pe vârful nasului pe ing. Onofrei care avusese funcția de Director Tehnic al  primăriei, adus de vechii primari comuniști după ce a proiectat la ICPROM toate podurile și pasajele denivelate ale Iașului în timpul României socialiste…

Simirad l-a adus ca înlocuitor al său când a plecat ambasador în Cuba „Libre” pe marele escroc Gheorghe Nichita (în prezent se dă de ceasul morții să se reabiliteze public plătindu-și cu banii furați emisiuni la BZI, la live-urile jurnalistului Huțanu care moderează și emisiunile patriotei Diana Iovanovici Șoșoacă!)

 Blasfemie! Nichita lângă Șoșțoacă! Un mare scuipat domnule Huțanu și Simionescu Hipopo&Son!  Când a fost adus „servit” Nichita la primărie deținea prin impostură funcția de Director General la RAJAC.  Un carierist oportunist ajuns prin corupție Director General dintr-un subinginer hidrotehnic care a mai făcut ulterior studii la ISE la seral. Tipic comunist.

Nichita s-a dovedit și mai prost și mai ticălos și mai escroc decât Simirad! A moștenit personalul mafiot de la Simirad la care a mai adăugat el alți mafioți fideli lui aduși de la RAJAC. Au început să fure și mai mulți, care au înțeles că toți trebuie să se împace între ei că este de furat marfă pentru toată lumea.

Principiul că Șeful are întotdeauna dreptate și că proverbul „capul plecat sabia nu-l taie” a funcționat ireproșabil. Din ce în ce mai mulți ingineri proști, inculți, slab pregătiți profesional au luat locul celor ce s-au simțit marginalizați și înlăturați dacă se opuneau jafului și a inepției profesionale. Unii din vechii ingineri au rămas în continuare acceptând și ei să intre în tagma jefuitorilor.

Primăria a devenit un mastodont stufos plin cu Direcții, Servicii, Birouri – atât în aparatul central, cât și la subunitățile economice din subordine care funcționează ca unități economice capitaliste – plină cu persoane slab pregătite profesional care se calcă pe bătături mutând 2 hârtii de la un birou la altul. Nimeni nu are o inițiativă, nimeni nu are măcar curajul să vină cu o idee care să îmbunătățească lucrurile! Toți se tem să nu care cumva să-l deranjeze pe șeful ierarhic superior care ori îi ia ideea să o ducă el mai sus ca să dea bine la promovare, ori pur ș simplu tace, că e mai bine.

Acum Chirica este pe scaunul de Primar al Iașiului de 3 mandate după ce Politicul l-a numit la troc primar interimar când a fost arestat interlopul Gheorghe Nichita pentru niște acuzații penibile de preacurvie.

Tunurile – al cărui autor direct a fost și sunt ascunse cu obstinație de parchetarii Parchetelor de toate nivelurile unde are dosare penale – dar oprite de puterea khazară care dictează în Iași.

Asta este acum România! Aceasta este societatea în general ucisă de Corupție!

La alegerile locale trecute partidul patriotic suveranist SOS România a fost sabotat din interior și nu a putut fi prezent la alegerile locale! Poate că a fost mai bine, deoarece nu ar fi fost pregătit din punct de vedere doctrinar și mai ales nu avea un Program, de guvernare locală.

Acum Organizația Municipală a partidului SOS România Iași are deja un Proiect de Plan de Guvernare locală! Un plan total surprinzător și profesionist, menit să schimbe radical conceptul despre Administrarea Iașiului, despre metode inovatoare de conducere eficientă și operativă a marii metropole!

Dacă orașul ar fi condus de adevărați specialiști, dacă ar fi urmat pas cu pas Planul de Guvernare locală, în 3-4 anii lucrurile ar lua o întorsătură benefică. Mai ales în domeniul traficului rutier sufocat acum de inepție și nepriceperea edililor, a trufiei și infatuării lui Mihai Chirica de a proceda la luarea unor minime măsuri în ce privește sistematizarea rutieră pe care eu personal le-am făcut.

Gazeta de Perete BZI al tuturor inepților ce s-au perindat pe la primărie ca primari ai Iașiului – mai ales după Simirad – publică acum un articol prin care trâmbițele primăriei anunță încă o mare nenorocire pe care urmează să le facă domnul Chirica vopsind pe prima bandă a marilor bulevarde linii de delimitare a spațiilor de parcare de pe urma cărora ulterior – prin licitație publică – să scoată bani suplimentari de la populație care să poată fi jefuiți de camarila sa de escroci.

Așa ceva nu va fi posibil dacă ajunge la putere cu majoritate partidul SOS România și un candidat desemnat de acest partid!

Pur și simplu prioritatea Programului nostru de Guvernare locală este PRIORITATEA ZERO la construcția pe toată suprafața orașului de clădiri cu parcări supraetajate în subsol și pe înălțime care să asigure parcări de reședință dar și de tranzit pe ore mulțimii de autoturisme existente! Vom inventaria fiecare palmă de teren disponibil, iar unde el nu mai există în zonă datorită construcțiilor haotice și chiar distructive a Administrațiilor perindate până acum, vom achiziționa în proprietatea Municipalității unele clădiri existente pe care le vom demola și vom construi clădiri Parkimg care să aspire de pe străzi mașinile existente în Iași! Aceasta este viziunea noastră!

După un mandat Iașiul să devină un oraș aerisit, un oraș descongestionat, cu piste de bicicletă viabile, sigure, în orice zonă și cartier, legate logistic și un trafic normal la orice oră. Este unul din punctele Programului nostru de bază, iar nu vopsitul pe străzi de linii care iau și din puținul rămas circulației rutiere în scopul de a produce bani negri de furat.

Atât îi duce mintea, atât fac, iar presa năimită și ineptă, fără jurnaliști profesioniști cu adevărat, nu poate crea curent de opinie care să educe populația asupra normelor minime de confort urban menit să îi îmbunătățească viața.

https://www.bzi.ro/primaria-iasi-scoate-la-licitatie-noi-locuri-de-parcare-pe-strazile-aglomerate-din-municipiu-iata-care-sunt-criteriile-si-cine-poate-participa-5334178

PREGĂTIREA PENTRU ADUNARE!

Cei care au făcut armata în tinerețe își mai aduc desigur aminte această comandă dată de cine se afla la comanda plutonului după pauza de gustare pe câmpul de instrucție, sau în alte momente când gruparea de soldați era angrenată în alte activități curente. După ce se auzea comanda din titlul articolului, urma inevitabil următoarea: „Bază elevul (soldatul) X”, pluton în coloană (linie) adunarea!”

 Și cu pași mărunți sau mai mari (în funcție de distanța la care te prindea comanda) intrai în formație și te aliniai la o lungime de braț sau la o distanță de un cot îndoit la 90 de grade de cel de lângă tine…

Ei, bine, am dat acest titlul pentru că urmează la scurtă vreme să fie lansată în eter această comandă dată de Sistemul muribund securistic globalist către jegurile împuțite care au ordin cu orice preț să prostească iarăși pe români ca să pună botoxul la comanda lor.

Au încercat întâi cu AUR (aur de trompetă, evident!) apoi l-au lipit de auriți pe Curu Căcălin Georgescu, cu care au reușit chiar să ia mințile multor proști și proaste (pardon, invers, femeile mai întâi!). Dar între timp lumea a început să se trezească! I s-a întâmplat multe nasoale și parcă din ce în ce mai mulți au început să rezoneze cu madam Șoșoacă pe care până ieri o scuipau prin sticla device-urilior, o înjurau, o jigneau, o catalogau drept balenă grasă și nebună de legat. De ce? Pentru că așa i-a convertit Sistemul subliminal, găsind în dibla lor bostănoasă un gol imens pe care Propaganda l-a umplut iute cu căcat. Pentru oamenii al cărui intelect deține totuși și un pic de creier pané, țipetele disperate ale Dianei a însemnat până la urmă TREZIREA, conștientizarea că femeia asta are dreptate, că și ea este în situația de mamă de băiat numai bun pentru carne de tun ca și alte milioane de femei care pot – la o semnătură de pix – să rămână fără fii, soți, frați, etc.

În sfârșit oamenii au înțeles că Diana și oamenii ei din ce în ce mai mulți din SOS România NU MINT, iar dovada cea mai clară și plauzibilă constă în embargoul total asupra lor instituit de împuțiciunile Sistemului, că disperarea lor este maximă, când în ciuda măsurilor restrictive impuse, a sabotajului mediatic și al denigrării rudimentare la care sunt supuși ei au din ce în ce mai muți susținători pe față și cu siguranță că ar câștiga mâine orice scrutin de alegeri corecte s-ar declanșa.

Sistemul nu doarme însă, Sistemul ia basculante cu bani ca drepturi salariale ca să gândească, să găsească metode noi de intoxicare, de denigrare a SOS România și a Dianei Iovanovici Șoșoacă – doar-doar o majoritate a electoratului va fi iarăși convertit de la singurul și adevăratul partid suveranist care nu se lasă iunfectat cu bacterii securistoide din Sistem: SOIS  România!

A început mai întâi pe Tik-tok să se producă acel vierme șontorog peltic și sâsâit de la limba bifurcată de șarpe numit Sorin Ovidiu Vântu, prescurtat, SOV! Împuțiciunea care imediat după lovitura de stat din 89 – când Securitatea l-a trădat pe Ceaușescu și de ochii lumii a luat o pauză asumându-și chipurile vina de trădare, aducând Armata în prim plan ca fidelă și salvatoare a țării – azi știm prea bine că și Armata a trădat ascultând comenzile globaliștilor, care prin Mihail Gorbaciov au spulberat fosta URSS făcând să triumfe pe plan mondial această racilă care aproape că a distrus omenirea.

Ce a fost după 1990? Cei care nu erați încă născuți atunci trebuie să știți că spuma escrocilor s-a ridicat la suprafața puhoaielor găsind metode de a prosti și mai tare populația și așa prostită și au dat tunuri financiare cu devalizări și falimentări de Bancă…

Atunci s-a ridicat din groapa latrinelor din fundul curții un fost securist contabil în cadrul unui Serviciu de Intendență al fostului M/I. – care cu o minte diabolică – a pus la cale cu foști ofițeri de securitate și foști Șefi de Servicii financiare din cadrul Inspectoratelor Județene ale M.A. I pe care îi cunoștea (a început de la Bacău)  o rețea de „împrumuturi de întrajutorare” de tip Caritas, care „garanta” câștiguri imense fără muncă. Sistemul era gândit ca primii oameni de încredere ai lui SOV să câștige chiar sume exorbitante la început, după care la un moment în care el dădea semnalul, aceștia să se retragă cu banii luați după ce dădeau o cotă parte    „creierului” operației.

Așadar Sistemul era „safe”, era apărat de exterior chiar de membrii lui cu funcții înalte în fosta securitate ajunsă în degringoladă. SOV a ajuns până la urmă un proscris, și-a pus   cenușa Imperiului” în cap, a devenit pușcăriaș de lux ocrotit de Sistem, a dat de ochii lumii niște bani înapoi, dar grosul delapidărilor le-a ascuns bine în tuburile căruțului său de nabab invalid.

Iată că Sistemul apelează acum iarăși și din nou la SOV și îl resuscitează suflându-i în cur aer cu paiul de limonadă – în încercarea globalismului aflat la apus de soaare de a se reinventa, de a se răsuci pe călcâi ca să fie mereu proaspăt și inovativ.

Practic aceiași oameni se așează din toamnă în spatele altui Guru, ce va fi făcut mult mai credibil și mai capabil să prostească pe proști!

Sorin Ovidiu Vântu, Dan Diaconescu (în direct), Cozmin Gushet Bazedow, hahalere securiste cu grad de general SRI în rezervă sau îîn retragere vor fi plăti să mimeze o unitate de nezdruncinat la aderarea la această „MIȘCARE” Suveranistă la carte vor adera cu bucurie AUR și PSD care își vor uni forțele „suveramniste” împotriva partidelor „proeuropene”, dar de fapt visul și rolul lor este să distrugă total Mișcarea Suveranistră coagulată în jurul Dianei Iovanovici Șoșoacă și a partidului ei SOS România!

Astea sunt declarațiile lui SOV din videoclipurile făcute pe Tik-tok CARE AU ÎMPÂNZIT ONLINE-UL! Adică acești suveraniști, dom’le, nu au auzit că există o Mișcare de 4-5 ani coagulată în jurul lui Șoșoacă ce este cu adevărat liderul acestei Mișcări, vine acum SOV cu Împuțiciunile sale și ale Sistemului ca să organizeze el       „ca lumea” acest curent. Habar nu are de Șoșoacă, nu a auzit de ea, nu o pomenesc televiziunile, deci NU EXISTĂ, dar probabil că dacă ar vrea să adere la Mișcarea lui, cel cu limba crcănată care sâsâie șerpește, e binevenită!

Măi oameni buni, imediat iudele se vor reconverti! Va fi invitat la DD „în direct”, la Coteț Tv, ba chiar și la acea curvetă ordinară de la Realitatea Mincinoasă Tv care l-a pupat în cur pe Guru spălându-i cu limba curu Anica Alexandrescu, va fi adusa de  celălalt peltic al neamului la podcast Ardei Umplut sau la colonelul degradat Robi Nicu Turcescu, toată lumea în cor va sări cu un mult spor să pupe în cur alt jeg în viitor!

Sistemul a înțels că lumea majoritară știe că AUR-ul este de tinichea și că PSD a rămas doar o scursură a scursurilor, însă pregătesc o migrație a primarilor PSD, PNL, la AUR, ca să formeze ei o nouă coaliție a „Opoziției”, cu care acest Sistem să preia frâiele țării în continuare fraudând pe mai departe alegerile.

Nu veți reuși Împuțiților! Vă vom lua gâtul ca să nu mai auzim nici de neamul neamurilor voastre de trădători și călăi de țară și popor! Veți vedea că nu suntem singuri! Lumea BRICS  este cu noi!

Fu-tu-vă neamul și stirpea pe din dos cum vă place vouă de jeguri împuțite, de javre turbate! Nu există decât o singură MIșcare Națională Suveranistă și aceea este SOS Româna condus de Diana Iovanovici Șoșoacă!

 Nu puneți booootuuuul! Este o împuțiciune ca și Curu Georgescu, George Simion și generalul Chelaru!