CU SULA ÎN CUR ȘI SUFLETU-N RAI

Gata! Johannis a defectat! A devenit agent dublu! Poate chiar triplu!
Dacă până mai ieri era un serv umil al jidovului George Soros și al cohortei sale de năpârci care au infectat Europa cu beduini ca să facă posibilă ștergerea granițelor chiar cu riscul izbucnirii unui nou război mondial, dacă era un pion în tabăra cu nebuni negri ca Angela Merkel, șulfele de la Bruxelles de sub fusta lui Macovei și a Binomului aflat în slujba americanilor democrați ce jucau acoperit tot cartea lui Soros împingând omenirea spre dezastru, acum sasului i s-a înfundat.
Noul establishment republican a cotit bruscamente la „hăis” și Hanți al nost’ nu avea altă șansă decât să schimbe iute tabăra curvelor sorosiste cu astea de sunt acum la putere.
Evident că România de mult a fost răpusă și culcată cu piciorul bocancului pe gât, doar că mai nou nu avem cizma rusească a lui Ivan, ci bocancul soldatului Bill. Încă mai sunt urmele și de la blacheul bocancilor nemțești, olandezi, englezești sau franțuzești încălțați de picioare evreiești.
Vizita lui Johannis în United States a consfințit oarecum dreptul nostru de a rămâne pe gât numai cu piciorul yankeilor, care cam dă un șut în dos altor încălțări europene.
Teatrul Tv prezent ieri pe toate canalele – inclusiv cele de desene animate și de fashion – a arătat lumii întregi că Puterea manifestată prin Forță poate converti orice curvă să se lase regulată fără a fi folosit pumnul în bot. Este de ajuns doar să-i arăți coardei ciocanul și ea își dă iute chiloții jos. Asta e România condusă de marionete cel puțin de după deranjul din 89 până acum.
Beleaua noastră este aceea că rățoiul Donald vrea să schimbe regulile jocului cu aceleași marionete de tot căcatul care au deja sforile subțiate de câte direcții au acționat până acum asupra lor! Ori nu are timp de analiză, ori este aburit de structurile de dezinformare democrate ce mai persistă încă prin cămările serviciilor de intelligence și prin ambasade, ori poate că își face socoteala că marionetele sunt atât de sigure și verificate, că oricând le arăți șoșoiul, ele fac tumbe spre hazul copiilor…
sTrumph vrea să facă o politică de forță, inversă, cu valeții dușmanilor săi de moarte! Adică el îi obligă pe sas, pe Kovesi, pe Macovei și toate slugile lor cu propaganda aservită și îmbuibată în aproape două decenii ajutați de cohorta de generali SRI de tinichea și procurori comuniști săltați cu cricul pe aceiași treaptă cu judecătorii, să joace de acum foxtrot pe melodii de blues pe care au fost învățați de Soros și ambasadorii săi Ghiltenstein, Klem și alți jidani care numai interesele Americii nu le reprezentau…
Asta e buba, aici e baiul!
Mă uitam ieri și la conferința de presă câtă fanfaronadă, câtă falsitate de ambele părți! Toți găozarii lui Băsescu cărați de sas cu avionul sunt acum în dilemă: unii nu știu încă ce ordine de linie vor primi de la Unitate și sunt încă sceptici fiind ceva mai rezervați cu laudele, alții – gen DC News, Antena3 – trec deja la pupături apăsate pe bucile lui Wener elogiindu-l la cât de brav bărbat de stat a ajuns el, la cât de „diștept” e mutul dracului și ce bine și abil a pus el România în palma americană ca să ne apere de migratorii lui Putin.
Evident, că de cât cu Ivan, mai bine cu Bill și asta nu că românii ar avea multe de câștigat, dar pentru noi e un fel de răzbunare pentru anii de stalinism adus de rusnaci și ovreii comuniști cu tancurile cu steaua roșie, pentru decimarea cremei intelectualității românești în închisorile și lagărele de exterminare, e drept și cu trădarea lui Churchill și Roosevelt. pe care i-a durut în cot de români.
Dacă e să numim ghinionul noroc, atunci suntem norocoși! Suntem în coasta rușilor. Ghinion, spune sasul! Dar asta i-a adus aici pe americănoși.
Păi eu mă bucur dacă bogățiile subsolului litoral românesc nu va fi exploatat de austrieci sau de ruși care au interfață de nemți , ci de Exon-ul american! Să moară capra vecinilor!
Oricum noi rămânem cu praful de pe tobă, oricum în afară de ospătari, hotelieri, dansatoare la bară prin cluburi sau bodyguarzi la supemarketuri, românii nu prea mai au job-uri în țară!
Deocamdată turcaleții lui Erdogan au luat-o tare pe arătură, în curând în Antalia nu vor fi decât turiști ruși și kamikadze ISIS. Unde vor mai merge nemții, olandezii, danezii, cehii, ungurii, etc? La Mamaia, dar și la Neptun, Saturn, Venus și Jupiter, care vor deveni noul Kuşadası sau Santorini.
De cât să ștergem moșnegi și babe de rahat la cur în Italia, Germania, Anglia sau Spania vom avea șansa să-i servim pe fii lor aici în România și să trăim din turism și agricultură. Pe atâta pământ cât ne vor mai lăsa nevândut reptilele din guverne și ale acoliților lui Johannis și Helvig.
Ce, nu-i bine? Multe baruri, cluburi, poate chiar și bordeluri oficiale să aibă Entertainment soldații NATO care ne apără cu prețul vieții bogățiile lor!
Ce dăm noi la schimb? Totul! 2% din PIB pentru pistoale Colt de Sheriff cu care vor fi dotații caralii locali, și puști de asalt M4 cu care vor fi dotați pădurarii, dar fără muniție… Mai luăm bocanci Insulleted fabricați la „Hușana” și Târgu Frumos și caserole de polistiren tip Mc Donald care a scăzut drastic vânzările, pentru miile de popote.
Prin urmare, scârba cea mare a românilor nu este faptul că de azi încolo – până nu se hotărăște altfel – suntem o anexă a statului Missouri, ci faptul că suntem comandați de aceleași jeguri umane ca săsălăul nazist care #rezistă, de reptilele băsiste ce foșgăie în Servicii și Justiție, de ciocoimea pesedistă care trăiește în concubinaj cu Mafia – toți dirijați de niște jidani ticăloși care au ocupat Ambasada Americană din timpul când Soros i-a făcut sclavii și emisarii lui pe Pământ!
Sasul a defectat. A devenit agent dublu. Sau triplu? O servește și pe frau Angela? Deocamdată pe Donald îl doare sub aripă. Știe că lui Werner și păpușilor din jurul lui le este frică să miște în front! Pentru asta se folosesc de altă jigodie care a distrus Justiția: agenta Codruța și subordonatul ei căprarul securist Augustin Looser.
Avem o droaie de spioni în țară și în lume! În asta ne e puterea, aici suntem egali cu americănoșii, ba chiar mai tari ca ei printre beduinii care au fost crescuți și școliți de Ceaușescu și generalul Vlad.
În rest? O armată de sacrificiu și ideea iluzorie că suntem într-o gașcă puternică ce ne dă dreptul să scuipăm printre gard și să strigăm: „ba pe-a mă-ti!”
Cu sufletul, am ajuns în Rai!