IAȘI – NATURĂ MOARTĂ

Mai dăună zi îmi apare pe News-feed un articol-apel scris de unul din frații Timofciuc, liberal de rit nou din gașca fenechistă. Vezi Doamne, imberbul frățior al celuilalt mare „politician” de Bahlui s-a ajuns în astă legislatură ca recompensă pentru merite deosebite în pupat poala popii Relu, Cristi, Sorin, etc – „conțilier” local pe lista PNL. Nu sunt mulți, în total vreo patru. Restul – gloata de babuini păroși ce aparțin de PSD, ALDE Radu Botez , PMP(!) și hypsterul pe post de hamster – Andrei Postolache, acționează „la comun”. Pare o gloată eterogenă, dar de fapt sunt toți o apă și un pământ. Adică noroi.
Revin la postarea junelui Timofciuc, care cu o zi înainte de ședința „extraordinară” a Consiliului Municipal Iași arunca chipurile pe rețeaua de socializare „bomba-tiribomba” ecologică cu poluarea aerului la Iași.
Dumnezeu a dat să fim monitorizați ca țară de Uniunea Europeană și pe direcția mediului înconjurător, nu numai pe Justiție…
O chestie pe care o tot auzim de câțiva ani încoace, dar care a fost tratată cu sictir de reptilele ce au condus și care încă sunt la cârma Iașului, este aerul respirat de votanții PSD și de aceia care nu ies la vot pentru că „nu au dom’le pe cine să voteze, că sunt cu toții o apă și-un pământ”.
U.E. de mai mult timp ne dă mmm…UE, dar noi ne facem că plouă când afară e secetă în toată regula.
De prin 2010 eu am început să strig în gura mare și să iau atitudine în scris atât pe blogul personal cât și pe paginile ce le administrez pe Facebook și să arăt cui vrea să audă și să înțeleagă faptul că Iașul este condus de prin anul 2000 de niște imbecili incapabili să vadă, să gândească, dar și să dorească să învețe lucruri elementare despre Gospodăria Comunală a unei localități care este o știință deosebit de complexă ce se aplică în administrarea comunității, fie ea sat, comună, târg sau metropolă.
Vă rog să vă aduceți aminte de anii aceia infernali când tovarășul imbecil Nichita secondat de valetul său – trepădușul Chirica – actualul Primar al Iașului s-au apucat să desfacă otova toate bulevardele și străzile orașului fără niciun concept coerent de rezolvare concomitentă a traficului rutier.
Fără a se lua cele mai elementare măsuri de stropire permanentă a șantierelor care împânzeau Iașul, se ridicau spre cer nori groși de praf care erau purtați și plimbați din Bucium în Copou și din Tătărași în Nicolina de cea mai mică adiere de vânt. Așa știau edilii noștri născuți, crescuți și educați „la țară” să conducă problemele urbane la Iași.
Mai mult decât atât, Mihai Chirica – pe atunci Cel Mai Atehnic Director Tehnic al unei primării din România – devenit ulterior pentru merite deosebite în slugărnicie și tăinuire a infractorilor bandei organizate din care făcea parte, chiar viceprimar al lui Nichita, iar acum prin mila Domnului (Dragnea) chiar Primarul „ales” al Iașului a descoperit noul sport național al pavării trotuarelor din România cu biscuiți din beton de ciment numiți pavele, care sunt așezați pe un pat de nisip. Era o metodă nouă, ajunsă și la noi după ce în Vest această soluție dovedită poluantă a început să fie eliminată și înlocuită cu asfaltul clasic cu bitum, iar și mai nou, cu asfaltul ampretat și colorat.
Am spus de zeci de ori că soluția pavajului pe nisip este o CRIMĂ împotriva umanității!
Chirica este un criminal prin definiție, a ucis și teii Iașului, a exterminat printr-o politică ucigătoare plantațiile pomicole stradale, iar acum ucide orice petic liber de pământ chiar între blocurile ceaușiste construind în devălmășie clădiri tâmpite de birouri sau de locuit defrișând puținii copaci care mai există.
Am atras atenția ca fiind în cunoștință de cauză cu toată modestia unui om ce are în spate peste 35 de ani de carieră în domeniu că se comit greșeli grave ce ne vor costa scump și acum s-a ajuns la acel moment în care UE ne trage de mânecă, dar ne și amenință cu amenzi mari și „infrindgement”.
Ca membru în PNL la acea vreme am scris un Program de Guvernare Locală pe care Adomniței – candidatul la funcția de primar al Iașului  l-a ignorat complet, participând la alegeri cu o parodie de Program ce cuprindea numai elucubrații fanteziste și goale de substanță, elaborat de un grup de „specialiști” din partid care în viața lor nu apucaseră să facă măcar o budă în fundul curții bunicilor la țară.
Din 2004 și până la ultimele alegeri locale am tot făcut update și upgrade la acest Program pe care l-am afișat public în speranța că cineva – chiar și Presa – îl va mediatiza și supune atenției.
Un capitol important al Programului scris de mine îl ocupa Mediul. Era vorba de politici de urgență, de perspectivă, care ar fi trebuit să fie în atenția edililor Iașului pentru ca să facem un oraș cât mai puțin poluat, cât mai prietenos și mai sănătos pentru locuitorii lui.
Este vorba de măsuri radicale, de măsuri îndrăznețe, dar care coroborate ar fi avut un efect miraculos în maximum cinci ani! Printre măsurile ce le-am propus și le susțin și acum, amintesc:
1. Replantarea pe aliniamentele străzilor importante care au trotuare mai late de 1m a arborilor de talie mare aduși din pădurile din împrejurimile Iașului, în special tei, castani, stejar sau fag. S-au inventat utilaje moderne cu echipament hidraulic montat pe șasiul unor autospeciale de talie mare capabile să scoată din pământ un arbore cu rădăcină cu bulb de pământ care să fie transbordat și replantat la interval de câteva ore din locul extragerii. Primăria a cheltuit bani mulți achiziționând un astfel de echipament pe un fel de buldoexcavator care nu poate face extracție decât la arboret de talie mică, ceea ce este total insuficient și nesatisfăcător. Plantarea arborilor stradali ar trebui să se facă în aliniamentele străzilor principale în interval de 20m.
Toate plantările ar trebui urmărite riguros de specialiști încadrați la Servicii Publice și copacii se cer udați permanent până la maturizarea lor deplină și chiar și în anii secetoși după un Grafic urmărit pe calculator și UDAȚI științific cu cantitate de apă suficientă de echipe specializate.
2. Trebuie ELIMINATE acele fâșii de la marginea trotuarelor care se vor bandă verde, asfaltat sau pavat până la bordura de carosabil, cu excepția unui „lighean” de 1m x1m în jurul copacilor care va fi cu pământ afânat și acoperit cu talaș de lemn. Așa zisele spații verzi sunt inutile acum deoarece sunt călcate permanent de pietoni care traversează strada sau coboară din mașina oprită lângă trotuar și toate sunt o toloacă generatoare de praf sau noroi când plouă. Pe această porțiune NU REZISTĂ gazonul însămânțat, deoarece acea fâșie de pământ este îmbibată iarna cu nisip sărat din antiderapant care ajunge împins de lame chiar pe zona „verde” odată cu zăpada.
3. Concomitent, de-a lungul trotuarelor, pe latura dinspre clădiri, se vor amenaja PEREȚI VERZI de circa 2m înălțime din plante agățătoare de genul iederei, care sunt perene și au o policromie de culori. Pe tulpinile arborilor se pot ridica alte plante agățătoare tip liane cu flori multicolore. Orașul trebuie „înverzit” masiv imediat.
4. O măsură URGENTĂ este STOPAREA pavării trotuarelor pe suport de nisip! Așa cum s-a lucrat metodic la pavarea majorității trotuarelor din oraș, tot așa trebuie elaborat un plan riguros de scoatere a pavajului pe nisip și reasfaltarea tuturor trotuarelor. Acum este disponibil asfaltul ampretat ce poate fi policolor, ceea ce lasă arhitecților posibilitatea de a face minuni de estetică urbanistică. Pavelele existente pe trotuare vor fi recuperate în întregime și transportate la cimitirele Iașului care vor fi pavate pe toate aleile. Execuția corectă a unui pavaj pe nisip prevede folosirea unui nisip de râu stabilizat cu ciment în proporție de până la 5%, care în contact cu umezeala din ploi sau zăpezi se întărește și blochează răspândirea porilor de praf fin migrator în atmosferă.
5. În cadrul Serviciilor Publice municipale trebuie creată o Secție deosebit de puternică de Parcuri și Spații Verzi încadrată cu un personal dimensionat corespunzător (2-3 sute de muncitori) dotați cu unelte de mică mecanizare și utilaje specifice întreținerii plantațiilor și a spațiilor verzi. Iarna acest personal trebuie folosit în Pepiniuerele proprii, sere, la toaletarea și formarea arborilor, la deszăpezirea aleilor din parcuri, etc. Această Secție ar trebui dotată cu cel puțin 10 autocisterne cu apă destinate numai UDĂRII plantației din primăvară până în toamnă. La Iași apa este GRATUITĂ datorită captării apei freatice subterane de sub Catedrala catolică pe str. Sf. Andrei. Pe timpul iernii, aceste autocisterne cu rezervoarele din fibră de sticlă pot și trebuie să fie folosite la împrăștierea de antiderapant lichid (saramură) stocată în bazine (tancuri) închise de 50 to capacitate pozate în puncte diametral opuse pentru rapiditate.
6. În același timp, Salubris trebuie dotat de urgență din fonduri de investiții cu aproximativ 20 de autospeciale pentru spălat și măturar străzile mecanic în timp ce ar trebui înmulțite punctele de captare a apei freatice cu cel puțin două guri de pe versantul Țicău și Galata. Orașul se cere SPĂLAT „non-stop” și nu doar stropit pe timpul verii! Din centru și până în cartiere, pe aleile dintre blocuri. Și aceste autospeciale cu rezervoarele din fibră de sticlă vor avea vasul cisternă folosit și iarna la antiderapant lichid.
7. Folosirea antiderapantului lichid pe timpul iernii ca pondere comparativ cu antiderapantul solid va avea un efect benefic în primul rând pentru canalizația pluvială care nu va mai fi obturată cu depuneri de nisip întărit și în al doilea rând va diminua praful migrator din particulele fine de nisip uscat. Antiderapantul lichid nu va ajunge ca antiderapantul solid sărat la rădăcina arborilor, ci va fi eliminat direct în canalele pluviale.
Sunt doar câteva măsuri simple și eficiente, niște acțiuni care dacă ar fi întreprinse urgent, asta s-ar simți în scurt timp în aerul respirat, dar și într-o schimbare imediată a orașului.
Se cer înmulțite parcurile și zonele verzi, nu doar parodii de măsuri ca cele luate în prezent de primăria primarului Chirica ce a desființat 20 mp de pavaj din parcarea minusculă din fața Ateneului Tătărași unde a pus gazon și a bifat probabil o acțiune de înverzire a orașului.
Avem suprafețe mari ale unor foste fabrici și uzine dezafectate ce ar trebui transformate imediat de arhitecți peisagiști în oaze de verdeață, în parcuri de agrement sau Aqua Park.
Țesătura, Nicolina, CFS, Zona Industrială de-a lungul Bahluiului pot deveni ceva ce Iașul NU are și unde ieșenii pot veni să respire aer curat și să stea pe iarbă cu copiii. Ajunge cu supermarketurile în mijlocul Iașului, ajunge cu clădirile construite aiurea de mafia locală!
Ca și în cazul autostrăzii Iași – Tg. Mureș liberalii și cei din gașca lor de interese politizează din nou o problemă acută cu care suntem confruntați iscând un conflict politic din care vor să profite și iscă o furtună în paharul cu apă arogându-și managementul luptei pe post de vârf de lance într-un război în care și ei au același statut de părtași incompetenți și impotenți în Consiliul Local Municipal.
Pe de altă parte, primarul Mihai Chirica mai dă încă o dată dovadă de ipocrizie și fariseism pozând în Sfânta Filofteia de la Popricani care apără Uniunea Europeană de falsitate! El se opune folosindu-se de mașina de vot și yesmanii din Consiliu pentru a contracara acțiunea liberală care apelează chipurile la o dezbatere publică în care cică ar vrea să se implice și societatea civilă, pe care însă o ignoră cu desăvârșire.
Mintea liberalilor se rezumă la a achiziționa două filtre „live” de praf care să fie amplasate în două puncte din oraș ca să bifeze o acțiune ce ar fi menită să închidă gura celor de la UE, dar cu siguranță că doar prin ei și oamenii lor știu de unde și pot aduce minunea tehnică. Despre măsuri simple concrete și eficiente ca cele arătate de mine mai sus, nu suflă o vorbă pentru că nici nu știu și nici nu le convin!
Avem în frunte numai incompetenți, numai nulități, atât în Executiv, cât și în Consiliul Local, care este format dintr-o adunătură de personaje puse obedient pe listele de partid și care nu au nimic în comun cu orașul, decât dorința lor de căpătuială și de satisfacere a unor interese de gașcă.
La toate acestea, Presa are rolul de mână moartă care mișcă numai din urechi.