Slabă participare a locuitorilor Iașului la un protest care s-a vrut în intenția societății civile de amploare și bine organizat.
Acest lucru nu a fost posibil datorită unor partidulețe politice escamotate în spatele unui cunoscut ONG ce s-a dovedit apropiat primarului Nichita şi a vicelui Chirica – încercînd un joc dublu: acela de a-și crea imagine și de a acumula capital electoral pe spinarea societății civile ieșene folosindu-se de de nemulţumirile acesteia şi de a „păpa” bani publici – care conform legii sunt prevăzuţi în bugetul local pentru ca ONG-urile democratice să lucreze în folosul societăţii. Cine cheltuie aceste fonduri şi cum? E uşor de bănuit…
Cînd m-a solicitat domnul Franco Frunzetti să mă implic în acţiunea de organizare a unui protest civil contra acţiunii vădite a primăriei de a tăia aproximativ 500 de arbori falnici în parcurile Copou şi Expoziţie, am răspuns imediat „prezent” şi am conceput un plan de acţiune pentru data de 17 mai – timp în care erau necesari de a fi parcurşi nişte paşi obligatorii.
Printre altele am dorit să mă asigur de participarea unor somităţi ieşene care să participe – pentru a da greutate evenimentului. Erau multe amănunte de organizat. De aceea am făcut apel public la întreg spectrul politic, pentru ca acest protest să reprezinte unificarea tuturor forţelor civice ale societăţii civile şi a partidelor politice, să dovedim coeziune totală în faţa unui nou act de barbarie comis de inepţii ticăloşi care se află la butoane.
Ei bine, acest lucru nu a fost posibil datorită acţiunii imediate a PMP-ului aflat în foame de alegători şi care a declanşat pe cont propriu o acţiune de protest cu un grup de tineri ce s-au pozat în tricourile lui madam Udrea pe lîngă copacii din Parcul Copou. Atîta pot, atîta îi duce mintea…
Deoarece am reacţionat imediat, au infiltrat pe loc în eveniment grupul „Iaşul iubeşte teii” despre care v-am tot spus ce hram poartă. Sunt din acelaşi radical politic, cu origini la Cotroceni şi filiere oculte.
În acelaşi timp, domnul Franco Frunzetti a fost determinat – pentru a legitima acţiunea şi pentru ca din grupul nostru de iniţiativă să devină trompeta lor – să schimbe data, ora şi locul acţiunii astfel încît să creeze confuzie şi să nu se mai poată concepe un plan clar şi coerent. Domnul Frunzetti nu a mai comunicat cu mine şi am rămas mut de uimire cînd vedeam confuzia creată intenţionat pe pagina evenimentului, menită să bulverseze doritorii de protest!
Vă spun limpede şi deschis că aceste grupări beneficiază de serviciile interesate ale jurnalistului Florin Gheţău de la TeleM ce îi promovează asiduu pentru a le ridica notorietatea şi pentru a le mări vizibilitatea.
Din păcate la aceste manipulări cad pradă oameni de bună credinţă care se simt cu adevărat indignaţi şi revoltaţi de ceea ce se întîmplă în acest oraş şi care vor cu adevărat să ia atitudine!
Noi nu suntem împotriva manifestării din partea nimănui, nici nu am monopolizat noţiunea de societate civilă, dar suntem împotriva confiscării unor probleme ale întregii societăţi de către partidele politice numai în interes electoral!
Le-am spus de nenumărate ori că nu avem nimic împotrivă să-şi manifeste nemulţumirile lor care pot coincide cu cele ale societăţii civile – că doar teoretic fac politică în interesul oamenilor – însă constatăm că nu le pasă decît să ajungă din nou cu orice preţ la „ciolan” şi din nou la butoane.
Adevărata societate civilă din Iaşi este sătulă de aceşti manipulatori de duzină şi dacă doreşte sincer să schimbe Administraţia Nichita, oricum nu doreşte ca în locul ei să „preia frîiele” altă gaşcă de politicieni ce reprezintă alte grupuri de interese.
Am fi putut să fim de aceeaşi parte a baricadei, dar prostia şi îngîmfarea unora nu are margini, sau poate că pe faţă susţin ceva, dar în culise fac parte din aceeaşi mafie care a distrus Iaşul.
Nu ştiu cîte persoane ar fi venit la chemarea noastră sinceră pe 17 mai cu ideile de organizare ce le aveam…10? 50? 107? 1438? 10000?
Suntem însă siguri că de am fi lăsat deoparte orgoliile şi interesele meschine, am fi putut transmite tuturor un mesaj că în sfîrşit societatea ieşeană se coagulează şi se deşteaptă! Dar nu se vrea asta, în ciuda tuturor afirmaţiilor!
Veţi asista în continuare – tot pe această temă – la tot felul de organizări de evenimente iniţiate de tot felul de persoane interesate sau nu, de tot felul de naivi şi fripturişti ce-şi doresc notorietate şi capital electoral. Voi fi acuzat public atît eu cît şi Virgil Iordache că avem orgolii, că avem invidie, că nu reprezentăm nimic şi pe nimeni!
Trebuie să ştiţi că personal atît eu cît şi Virgil Iordache am hotărît să nu ne mai implicăm.
Nu avem nici fondurile necesare să luptăm cu mîinile goale contra unor maşinării bine finanţate ca acelea din structurile băsiste sau ale celor pesediste şi nici puterea morală de a ne lupta cu morile de vînt.
Vă îndemnăm dragi ieşeni să participaţi totuşi la orice acţiune va fi intreprinsă pentru apărarea oraşului!
Asta vă va da sentimentul puterii voastre, dar în primul rînd vă va ajuta să deschideţi bine ochii pentru a fi în cunoştinţă de cauză…
Nu cei care vă strigă şi vă ţipă în urechi sunt şi cei pe care trebuie să-i credeţi.
Doamne ajută!