Astăzi se împlinește o lună de când o furtună năprasnică a făcut ravagii peste o parte din România, iar la început de toamnă a luat opt vieți lăsând uimită o țară întreagă – neobișnuită cu asemenea fenomen de o maximă violență pe care noi, europenii, o știam doar propice Americii…
Eu, de multă vreme – din adolescență chiar – eram fascinat văzând prin filmele americane cât de prompte sunt autoritățile lor și chiar cele din vestul Europei în unele situații de urgență petrecute prin țările acelea și eram extaziat de uimire și admirație în ce privește Organizarea acestor state.
Am avut ulterior ocazia să activez într-un domeniu în care pot spune că eram mai tot timpul în linia întâi în războiul nevăzut în care Autoritatea Publică românească era pusă când aveau loc unele fenomene meteorologice – neprevăzute dar previzibile – dacă ne gândim că petrecerea lor era cât se poate de logică și firească.
După toată teavatura petrecută la mijlocul lui septembrie mai ales în Banat și văzând vânzoleala Media pe tema lipsei unei alerte prompte venite de la autorități, mi s-a părut cât se poate de firesc să încerc marea cu degetul ca să văd dacă e udă și am trimis un e-mail pe adresa Guvernului României prin care propuneam ca până la punerea la punct a unei metode integrate de transmitere a unor alerte prin intermediul telefoniei mobile, până la elaborarea unor Normative sau Legi cu obligații și răspunderi, Guvernul – prin emiterea unei Ordonanțe de urgență – să oblige toate entitățile Media audio/video care au Licență de transmisie și retransmisie în România să-și întrerupă eventual orice emisiune și să preia un Anunț în caz de pericol iminent pe plan național sau zonal.
Am argumentat asta cu ideea că pot fi persoane care în momente de iminent pericol să nu aibă posibilitatea de a fi alertate pe telefonul individual, dar există infinit mai multe șanse ca persoanele să audă o știre de alertă prin intermediul unui post de radio, fie că sunt la volanul unei mașini sau pasageri, la o terasă în vacanță, în cort la mare sau la munte, unde există poate un Tv sau aparat de radio în funcțiune.
În acest moment, un post privat de radio sau Tv NU are obligația de a transmite o știre care nu a fost avizată de conducerea editorială a canalului Media și asta nu ajută pe nimeni cu nimic.
Prin urmare, am trimis la data de 18.09.2017 un e-mail pe adresa Guvernului găsită pe site-ul acestuia.
Cu o promptitudine care efectiv m-a uimit, a doua zi am primit confirmarea recepționării „petiției”,

iar astăzi am primt acest răspuns, în termenul maxim prevăzut de lege de 30 de zile.

Deci eu am scris Guvernului, Secretariatul General al acestuia a trimis „petiția” mea către Ministerul Afacerilor și Internelor spre competentă soluționare, iar acesta la rândul său a transmis e-mailul meu către ISU – instituția subordonată care are competențe la nivel național să rezolve sau să vină cu propuneri legislative.
Nu aș vrea acum să credeți că plesnește rânza în mine de satisfacția că sunt eu deștept sau că am mutat Carpații mai la deal sau mai în vale, dar poate că și cu o miime de secundă am grăbit cu o idee scurtarea drumului firesc către o soluție ce nu mai putea aștepta multă amânare și tergiversări în ce privește luarea unor decizii prompte.
Chiar și în situația (în curs de desfășurare acum) când va fi pus la punct perfect un Sistem Național de Alertare prin telefonia mobilă eu consider că și varianta alertărilor conform unor PROCEDURI bine stabilite, prin canale Media, nu trebuie abandonată – conform argumentelor expuse mai sus și a creșterii vitezei de răspândire a alertei la cetățenii ce din diferite motive nu au acces pe moment la telefonul mobil.
În rest – fără să mă îmbăt cu apă rece – pot spune că pentru prima dată constat direct că ceva, ceva, se mișcă normal într-un mecanism greoi și adesea imun la pasul timpului.
„E PUR SI MOVE !”