ESCROCHERIA NAŢIONALĂ

Ascult cu uimire în ce hal fără de hal a ajuns România în timp de iarnă!
Judeţe întregi din Bărăgan sau podiş bătut frecvent de viscol, a intrat în iarnă FĂRĂ CONTRACT DE DESZĂPEZIRE!
Este rezultatul jafului petrecut timp de 25 de ani, cînd sub oblăduirea fostului ministru Băsescu şi al ciracilor săi ce au intrat obligatoriu în mafie, au desăvîrşit devalizarea Ţării şi a patrimoniului CNADNR.
Cei care lucrează în sistem şi depind de acesta, nu vor vorbi niciodată de frica să nu-şi piardă locul de muncă – şi acesta plătit execrabil – pentru ca nişte sute de inşi rapace şi obedienţi să aibă salarii de la 2000 de euro în sus.
Timp de 25 de ani CNADNR a trecut de la o organizare de tip militară, existentă pe vremea comunismului oficial – dar perfect funcţională şi disciplinată – la mai multe reorganizări succesive, care mai de care mai păguboase şi intenţionat create. Lucrările de bază trebuiau să se externalizeze către nişte firme căpuşă, aparţinătoare în primul rînd unor terţi ai miniştrilor şi ai Preşedintelui Băsescu – interpuşi ce au practicat numai jaful – împărţind parandărătul rezultat din preţurile fraudulos practicate.
„Regii” asfaltului de tip Căşuneanu, dar mai ales Umbrărescu au făcut ravagii în România!
Fiind oamenii Preşedintelui încă de pe vremea cînd acesta era doar ministru în prima legislatură, au lucrat temeinic după un plan bine stabilit – perfecţionat ulterior la superlativ – la jaful public.
Au acţionat persuasiv şi temeinic aducînd unităţile şi subunităţile de Drumuri Naţionale – dar şi cele judeţene, pe care le ţin intenţionat în subordinea baronilor locali rapace şi incompetenţi – în situaţia ca pe zi ce trece să le scadă activitatea deosebit de profesionistă şi tehnicizată, ce a fost preluată chipurile „din mers” de lipitorile alese pe sprînceană.
Umbrărescu şi Căşuneanu au fost pe timpul lui Ceauşescu doar şoferi de Autobază care cu tupeu şi şpagă la şefi „au privatizat” propriul TIR dezvoltînd ulterior afacerea, pînă ce au avut propriul parc de maşini şi au avut nevoie să le asigure front permanent de lucru.
Dispuşi la orice şpagă, la orice nelegiuire, fiind vremuri prolifice, au ajuns prin directorii de DRDP-uri la Băsescu de la Minister.
Acesta – escroc bătrîn şi uns cu toate alifiile rezultate de funcţiile avute anterior şi protecţie informativă – a intuit că Drumurile sunt o bucată grasă de carne pe os şi au nevoie de un buget imens ce poate fi sifonat cu ştiinţă şi presiune de o gaşcă de directori puşi cu mîna şi obedienţi.
În loc ca unităţile structurii CNADNR (fost AND) să se dezvolte constant şi să fie dotate cu utilaje moderne de întreţinere şi deszăpezire aşa cum s-a acţionat la începutul anilor 90, Băsescu a transformat Administraţia Naţională a Drumurilor – unitate bugetară – în Companie Naţională, un fel de hibrid care cînd vrea muşchiul Directorului şi a Ministrului e bugetară, dar poate la o adică să fie şi Contractor şi Prestator de servicii.
Aşa se face că sub conducerea lui Băsescu ca Ministru al Transporturilor, dar ulterior sub a celorlalţi miniştri TARNSPARTINICI instalaţi numai cu avizul Băsescului, Mafia Drumurilor nu numai că s-a închegat, dar s-a desăvîrşit beneficiind de legi şi Ordonanţe de Guvern menite să faciliteze anumite contracte din banii publici şi acordarea acestora preferenţial.
Cei care cunosc cel puţin cît mine şi înţeleg fenomenul nu au nicio taină în a afirma cu toată tăria că banii destinaţi din bugetul ţării Drumurilor s-au sifonat!
Vorbesc numai de firmele din Moldova „UMB Spedition” şi „Pa&Co”- ambele din Bacău – s-au ridicat încă de pe vremea FSN-ului, s-au „încoţopenit” în timpul lui Băsescu şi s-au îngrăşat masiv cînd acesta a ajuns Preşedinte şi a putut influenţa numirea miniştrilor sau chiar al Directorului General al CNADNR.
Nu a contat că pe miniştri Transporturilor ce s-au perindat după Băsescu i-a chemat Mitrea, Ludovic Orban, Boagiu, Berceanu, Dan Şova…
Pe vremuri nu prea îndepărtate exista o vorbă citată de la Umbrărescu şi intrată în folclorul drumarilor: „orice ministru are un preţ, oricare ar veni are un premiu neimpozabil de la mine la instalare de un milion de euro şi contractele decurg la parametri şi preţurile ce le dictez eu”…
De la ministru în jos, dirctorii aveau stipendii mai mici, dar constante şi aducătoare de vile şi alte bunuri. Dorina Tiron a fost emblematică.
Banii ţării în loc să meargă în dotarea fiecărui District cu 2-3 UNIMOG-uri cu toate echipamentele aferente, fiecare SDN cu 4-6 autofreze supeperformante de fabricaţie occidentală, autobasculantă la fiecare district de capacitate de circa 10 tone, lame de deszăpezire hidraulice pentru autovehicule MERCEDES ACTROS sau VOLVO (ca utilaje proprii), cîte o automacara de 16 to la nivelul fiecărui SDN, a 1-3 remorchere puternice la nivelul DRDP, cîte o autogunoieră tip salubritate cu containere pentru parcări pentru toate districtele, etc. – toţi aceşti bani au fost sifonaţi prin „regii asfaltului” şi le-a permis acestora să-şi formeze cîte un parc propriu de autoutilaje (chiar second hand), doar din complezenţă, pentru a putea acapara contracte de deszăpezire condiţionate de dotare, prin care să se poată sifona sume duble sau triple cu lucrări stipulate, dar neexecutate!
Districtele cu puţinii angajaţi care mai există pentru a face loc unei armate de TESA neproductive, dar obedientă politic au rămas de corvoadă pe salarii mizerabile de „negri pe plantaţie”
Acum – după 2012, cînd a căzut teoretic Regimul Băsescu – s-au luat cumva la analizat Contractele multianuale şi noii directori au început să se teamă de acţiunile în forţă a DNA.
După căderea lui Jordache – pe motive de prostie şi incompetenţă care a frizat bunul simţ – europenii şi-au dat seama de amploarea sifonărilor cu fondurile europene, aşa că s-a „dat ordin pe garnizoană”să se purifice atent Contractele CNADNR şi a celorlalte Companii din subordinea M. Transporturilor, aşa că lucrările la drumuri au devenit „nerentabile”, iar mahări ca al de Umbrărescu şi Căşuneanu se dau loviţi, refuză să mai liciteze lucrări pentru că jaful a devenit prea periculos.
Au concediat masiv oamenii, au rămas cu un parc imens de utilaje achiziţionate cu banii României, dar preferă să îl vîndă ca să iasă din combinaţie.
Statul român ar trebui să acţioneze de urgenţă pe două căi:
1. Să rechiziţioneze urgent toate utilajele ca „produs al jafului” şi acestea să intre în dotarea imediată a subunităţilor de drumuri,
2. Să oblige prin sentinţă judecătorească baronii asfaltului să presteze activităţile contractate la preţuri corecte, iar orice neîndeplinire intenţionată să conducă la arestarea vinovaţilor ( a patronilor ) pînă la remedierea neconcordanţelor.
Nu se poate să auzi în al doilea deceniu al mileniului trei, într-o ţară ce se pretinde că are economie de piaţă, ca nişte directori politruci tembeli nu sunt în măsură să poată contracta lucrări de deszăpezire!
Asta făcîndu-se doar sacrificînd pe salarii derizorii în condiţii inumane cîţiva oameni angajaţi proprii, care sunt obligaţi să stea în deplasări departe de casă şi de familie pe utilaje inadecvate şi obosite la sute de kilometri depărtare cu săptămînile!
DNA, dacă exişti, fă-ţi treaba sau arestaţi-vă voi singuri!