HOARDA NĂPÂRCILOR

Este clar pentru tot omul de rând deja, indiferent că el stă la poartă sau pe malul șanțului la Cuca Măcăii sau la Rogojina din Deal, că stă în cartier în Țiglina, Dacia sau Mănăștur, la etajul cinci într-un apartament cu terasa spartă în care plouă ca la duș devenit cuptor încins – că acestea sunt niște ultime zvârcoliri ale Statului Paralel Subteran – stat dezvoltat din 1990 de securiștii și nomenclaturiștii ce l-au asasinat pe Ceaușescu, doar ca să devină România o țară a ticăloșilor și răufăcătorilor, o țară în care politica națională să devină jaful de stat și vânzarea a tot ce se popate vinde, de la bile de rulmenți până la combinate siderurgice.
Timp de trei decenii aceste otrepe care au creat rețele mafiote ce au împânzit societatea românească în cele mai de jos straturi și în cele mai ascunse unghere au copleșit poporul român cu mult suport politic dinafara țării, ei au pus serios umărul la distrugerea Românei.
Nu întâmplător s-a lucrat subversiv ca acest apogeu să ajungă în anul Centenarului, dar ținta principală ar fi fost ca Țara să nu mai fie întreagă nici în granițele nedrepte cu care rămăsese după împărțirea Lumii după Al Doilea Război Mondial.
Cu o ultimă sforțare, o mică hoardă compusă din scursurile acestui neam aciuite prin mai toată lumea civilizată – fie ca prăduitori în țări mult mai bogate, fie ca slugi la munca de jos cu iluzia că sunt superiori neamurilor lăsate acasă catalogate drept proaste și inculte comparativ cu ei, care s-au pișat în Sena, au scuipat în Tamisa, au dormit zile și nopți sub zidurile catedralei Sagrada Familia în Barcelona, sau hămălesc în porturile din Amsterdam și Marsilia – ceva până la maximum 2-3 mii de persoane au fost finanțați pe căi oculte de ONG-uri și ele finanțate prin securiști de Soros sau state dușmane ce ne vor pieirea, ca să vină la București sub stindardul „democrației” și a luptei anticorupție ca să răstoarne acest guvern democrat ales de o majoritate zdrobitoare a poporului ca reacție la atacul evident al partidelor politice și al sasului neonazist de la Cotroceni, ca să distrugă România.
Au fost adunați în aceeași hazna cu fecale toți rahații uscați și stropiți ca să pută – și cei din țară și cei de peste hotare. S-a tras apa murdară și au împins pe țeava cu dejecții laolaltă excrementele din PNL, USR, #rezist, sasul nazist, sasul dușman din SRI, Vipera Julien Cioloș, javra Monta, cohorta procurorilor slugoi și a judecătorilor ce umblă fără lenjerie intimă pe sub haine pentru a fi ușor penetrați de „câmpul tactic”.
Tot ce colcăie, tot ce vierMUIE, tot ce se târâie și lasă bale scârboase ca Liiceanu și alte ipochimene cu nume de fecale urât mirositoare ce au lins hemoroizii regimului Bășescu, gen Rareș Bogdan, Cartianu, Oreste, Cosmin Gușă-Gushet, Liviu Antonesei, Monika Moskovei, Căcălin Ivan cel Împuțit, Mihai Bulibașa Iașului, actori care joacă orice rol (mai puțin de cel de români curați), au fost capacitați să intre în această mică armată de mercenari care nu reprezintă nici 10% din populația reală a României plus românii curați și cu mintea întreagă din diaspora.
În fața acestor zvârcoliri ale jigodiilor ticăloase care își văd periclitate averile fabuloase adunate prin jaf și furturi în detrimentul poporului român, dar și cu frica animalică că își vor pierde puterea și privilegiile, vor fi deferiți Justiției adevărate pe care PSD și ALDE au înțeles să o facă să funcționeze exact ca în țările ce ne cer ipocrit asta, dar acționează să întrețină haosul și injustiția.
Rând pe rând, cu meticulozitate, cu „picătura chinezească”, au fost sfărâmate niște pietre tari ca Hans Klemm – reprezentantul diavolului George Sororos în România, Laura Kovesi – unealta Diavolului, Javra Ceacâră Traian Băsescu.
Nu mai au putere George Maior, Florian Coldea, a fost izolat aproape de final căprarul securist Taica Lazăr – șeful lazaretului general al României – și multe alte veriguțe, se strânge tot mai mult lațul în jurul gâtului Statului Subteran Mafiot, ale cărui baze le-a pus Javra Ceacâră Traian Bășescu.
Lupta nu s-a terminat însă, iar majoritatea românilor au fost învățați că „doar cu răbdarea să treci marea” și rezistența surdă și mută va lovi năprasnic dând lovitura de grație acestui sistem, după care vor urma inevitabil ani de dat socoteală și de pedepsit pe toți aceia care au acționat împotriva statului de Drept și a majorității poporului.
NU! Nu românii care au ales să plece în lume pentru o viață mai facilă și cu venituri duble sau triple decât le putea oferi Țara pot dicta cu forța celor rămași acasă!
Aceia care au rămas și au strâns din dinți, care s-au deșteptat pe barba lor, pe eșecurile lor, pe îndurarea lor, știu cel mai bine care sunt adevăratele lichele mincinoase și ce este mai bine să aleagă pentru Țară!
Doar ei, care au acceptat să primească cu țârâita câte 50 – 100 de lei pe an la pensie sau la salarii, care au făcut rate la bancă pentru un apartament, care nu au făcut praf pe nimicuri banii trimiși cu greu de copiii plecați la muncă cinstită afară, pot hotărî soarta viitoarei Românii!
S-a ajuns cumva, iar curând se va ajunge și mai pregnant și mai evident la situația că cei plecați se vor întoarce în pragul bătrâneții între neamuri și vor constata că agoniseala lor afară în 20 – 30 de ani de suferințe și sacrificii nu este cu mult mai mare, iar averea lor nu copleșește averea unor români ce au stat acasă.
Atunci va avea loc o altă ruptură în societate, provenită din invidie și din „aerele” de snobism cu care „expass-ii” îl vor aroga față de „proștii” rămași acasă ,care proștii fiind, nu cunosc ce este o democrație.
Deocamdată românii din România au determinarea să lupte tăcut și surd cu zvârcolirile șerpilor securiști și neofasciști reprezentați prostește de partidele din opoziție care sunt adunate forțat sub aceeași umbrelă maron-verzuie a veninului și fecalelor.
Sasul nazist, alcoolicul cântăreț liberal, fasciștii lui Soros – toți vor lua o lovitură năprasnică în moalele capului la orice alegeri viitoare!
NU, lumea nu este neapărat simpatizanta PSD sau ALDE, dar românii vor în sfârșit un consens, vor să fie lăsate guvernele alese să-și poată îndeplini Programele!
Jandarmii reprezintă acum arma, brațul înarmat al majorității de români ce nu au ieșit în stradă decât o singură dată la chemarea coaliției, dar cu mintea și cu gândul sunt mereu treji și atenți la jigodii!
Jandarmii reprezintă și luptă pentru părinții lor de la țară, pentru frații și surorile aflate la muncă în străinătate ce le trimit bani să le construiască case în curtea părintească pentru ziua când vor veni să sărbătorească românește Paștele și Crăciunul, când își vor mângâia nepoții și vor depăna amintiri sub nucul din curtea casei despre anii de pribegie cu bune și rele…
MUIE PSD? Muie vouă, jigodii fasciste, javre antiromânești și dejecții românești!

https://www.facebook.com/cruceanu.mariana/videos/1156559001142442/

jandarmi