Un om normal – evident nu ca mine – ar fi sărit în sus de bucurie că a reușit să învingă sistemul de unul singur și mai ales performanța de a determina o instituție amorfă și greoaie precum Primăria să-i impună a face o asfaltare a unei suprafețe pe domeniul public de până în 120 mp, asta în condiții de primăvară timpurie, când întreg orașul este ciuruit peste tot de gropile care macină nervii locuitorilor și bucșele de la pivoții autovehiculelor.

Ei bine, eu am repurtat o victorie acră de îți face gura pungă, așa cum încheiam articolul precedent. De ce?
Pentru simplul motiv că am dat direct iarăși cu capul de zidul nevăzut, dar tare, un zid amorf, dar perceptibil al imbecilității, al suficienței perpetue a tot ce mișcă în această instituție publică, de la imbecilul și ticălosul de Primar al Iașului și probabil până la ultimul portar sau muncitor necalificat care lucrează ca angajat la o întreprindere subordonată.
M-a atins direct sindromul sloganului nerostit public, dar aplicat cu sfințenie „niciun subaltern nu are voie să fie mai deștept ca șeful”! Este exact ce s-a introdus în tot aparatul executiv și funcționăresc care a devenit principiu de bază, a devenit o lege existențială la Primărie și nimeni – dar nimeni – nu-i iese din tipare de frica pierderii funcției și chiar a serviciului.
Când am luat contact cu reprezentanții trimiși de Primărie să constate situația și să vadă ce vreau eu de fapt, am remarcat că cel puțin unul dintre ei era inginer de drumuri și poduri în același domeniu de profesie ca și mine. Știind 99% că nici nu auzise de mixtura stocabilă RRD ale cărei performanțe o fac unicat pe globul pământesc și ale căror performanțe tehnice răstoarnă orice teorie despre mixturile asfaltice stocabile reci (cunoscute și folosite și în România încă de acum 50 de ani), l-am întrebat politicos dacă știe despre materialul RRD fabricat și la noi sub licență britanică.
Îmi confirmă ceea ce bănuiam, că nu, nu a auzit de material, dar că ei cunosc mixturi stocabile și chiar le fabrică și o astfel de mixtură este cunoscută sub numele de MASUF, care fie vorba între noi, este o mămăligă rece de culoare neagră cu care Primăria scoate ochii cetățenilor în unele zile uscate și blânde de iarnă plombând orașul pe bulevardele principale ca să fie văzută de cât mai multă lume.
Am întrebat ce garanție acordă Citadinul pentru o astfel de plombă cu MASUF, iar inginerul – Șeful Secției Străzi la Citadin – mi-a răspuns vizibil deranjat de întrebare că nu poate preciza un termen, dar că ține până primăvara când pornește stația de preparat asfalt fierbinte cu care se declanșează adevărata campanie de plombări. Am întrebat: „adică garantați măcar 6 luni o plombă?” „Aa, nu ” – a venit prompt răspunsul. Îi spun în câteva cuvinte despre mixtura RRD căreia mi-am dedicat ultimii 15 ani din viața activă, despre faptul că acordam garanție fiecărei plombe 2 ani(!) de la data lucrării indiferent de ploaie, ninsoare, caniculă, ger…Îi spun că acest asfalt poate fi pus în balta cu apă, în groapa cu zăpadă și compactat doar cu un mai metalic de mână sau cu o placă vibratoare și garanția este aceeași. Îi propun inginerului meu – un tip trecut probabil ușor de 40 de ani să-mi dea o adresă de e-mail ceva, ca să-i trimit material de documentare pe care îl am, nu de alta, dar să ia cunoștință ca specialist în domeniu ce a mai descoperit lumea bună din afară și care se aplică și la noi (e drept, pe scară restrânsă) de 19 ani!
„Hai lasă-mă dom’le, nu schimb eu tehnologia aprobată după care lucrăm de ani buni că spui mata! Asemenea material nu poate exista, nu am învățat la facultate!”
Probabil că mutra mea de boșorog mai mare cu vreo două decenii ca el și lipsa unei bucăți de picior care mă țintuia pe un căruț în fața lui, om ajuns pe o funcție, cu două picioare și activ nevoie mare îi crea un soi de compătimire că oamenii de la un moment se pot seniliza și grăi elucubrant.
Am renunțat imediat la a-l mai convinge, spunându-mi că din nefericire prostia și rezistența la noutăți este tipică multor oameni, de asta m-am lovit mereu în viață, începând cu foști colegi de serviciu, cu foști colegi de facultate – cum este unul din actualii directori ai Citadinului – pe care nu am putut să-l conving să folosească în interesul orașului, dar și a întreprinderii sale această mixtură, cu toate că asta ar fi adus beneficii enorme de bani și lor și Primăriei – implicit Iașului.
Nu am putut să-l conving să testeze ca să predea materialul studenților nici pe ilustrul Profesor Gugiuman care mi-a fost unul dintre cei mai iubiți și stimați dascăli pe care i-am avut, pentru că cercetarea lui pe domeniul mixturilor asfaltice unde chiar a realizat performanțe l-a făcut invidios se pare pe acest material care răstoarnă orice teorii despre betoanele asfaltice!
Ce să vă mai spun despre imbecilii de tip Chirica ce a fost ani mulți când eu încercam să promovez RRD la Iași, Directorul Tehnic al Primăriei, omul ce ar fi trebuit să fie primul care să dorească doar ca Iașul să devină orașul pionier, primul municipiu mare din România ce s-ar fi putut lăuda încă acum aproape două decenii că nu are nici o gropiță mică măcar cât o scrumieră în nicio stradă sau alee, sau trotuar, indiferent de anotimp, că este vară sau iarnă grea – și asta în condițiile când mă ofeream să pun la dispoziție KnowHaw-ul elaborat de mine cu titlu gratuit prin care asiguram scăderea cu 50% a cheltuielilor de întreținere a rețelei stradale!?
Boi? Idioți? Poate, dar în primul rând TICĂLOȘI!
Nu știu dacă după ce nu voi mai fi eu viu, în România și în Iași va exista un Primar care va aduce subordonați capabili, care să-și pună inteligența și bunăvoința în slujba orașului și al ieșenilor și aceștia să fie împinși de la spate de vremuri să folosească pe scară largă mixtura RRD, dar și atunci nu vor avea și nu vor ști să folosească inovația mea în KnowHaw prin care să scadă cheltuielile de aplicare a tehnologiei.
Poate nu vor fi interesați, poate atunci România va fi suficient de bogată încât să-și permită ca acum țările dezvoltate folosirea pe scară largă a materialului RRD fără să se gândească la costuri, ci doar la eficiență!
Nu știu, eu intenționat nu am pus pe hârtie munca mea de aproape un deceniu, pentru că nu vreau pur și simplu ca niște idioți să folosească după mine pe gratis ceva ce nu au vrut din ticăloșie să folosească pentru binele comunității.
A venit Citadinul să asfalteze. Mi-a fost efectiv rușine văzându-i că sunt mult mai jalnici decât i-am lăsat acum aproape 20 de ani! Foloseau o amorsă fabricată cu bitum fierbinte și un diluant după o rețetă de aproape o sută de ani. Poate nu au auzit de emulsia cationică cu rupere rapidă care este și ușor de manipulat și nici nu produce ațe de bitum care se lipesc pe hainele trecătorilor, dar și pe cele ale muncitorilor…
Am văzut că se fură cu nonșalanță din banii contribuabililor, asfaltul a venit la punctul de lucru într-o autobasculantă a cărei benă a fost transformată în benă de camion cu obloane, o Rabă de 10,5to al cărui motor vechi de aproape 20 de ani abia târâia harabaua cu maxim 5 to de asfalt ce scotea peste cartier un fum alb și înecăcios care a lăsat zona în ceață. Cu siguranță că la Registrul de producție al Stației de mixturi transportul este trecut 10,5 to cât este capacitatea nominală a mașinii și Primăria asta plătește complice! Este una din formele clasice de jaf și furt prin care se fură din banii publici. Așa și-au făcut vile mari în jurul Iașului de la primari la șoferii de basculante.
Cilindrul de forță abia ridică bena cu un scârțâit lugubru, în mod inegal, de mă întrebam când se răstoarnă pe o parte.
Muncitorii – dotați rudimentar – cu bocancii cu talpă de lemn de asfaltator din anul trecut probabil cu tălpile încărcate cu straturi groase și vechi de asfalt întărit de prin oraș, fără șireturi. Unelte vechi, cu cozi uscate ce ieșeau din locașul lopeții se cereau „reparate” pe loc căutând la gheena de gunoi a blocului o cârpă care să fie folosită pe post de pană.

Punctul de lucru era condus de un ingineraș tânăr de vreo 30 de ani care are ca sarcini de serviciu să migreze zilnic prin oraș cu această echipă compusă din zece oameni plus un mecanic cu cilindrul compactor. Nu are nicio muncă de concepție, nu are niciun aport intelectual! Probabil că un muncitor cu vechime știe mai multă muncă practică decât inginerul.
Unul ca ăsta conduce astăzi prin mila Domnului și voința lui Nichita DRDP Iași! Elita întreprinderilor de drumuri și poduri care administrează drumurile naționale din aproape 40% din România! Este un imbecil ținut în spate de corpul ingineresc, pentru că o dată pus cu forța de sistemul politic, doar o minune îl mai poate îndepărta.
Cel mai elementar lucru, cea mai elementară „sculă” în dotarea unei echipe de asfaltatori, obligatorie pe un punct de lucru – dreptarul – lipsea cu desăvârșire.
Dreptarul este o scândură perfect dreaptă de 2, 3 sau 4 m lungime cu care se verifică simplu planietatea stratului de asfalt proaspăt așternut. El poate fi mai modern o riglă din aluminiu. Indiferent din ce e confecționat, fără dreptar nu poți veni la șantier!
Se spune că cel mai bun inginer de drumuri este apa. Ea îți arată imediat unde ești prost. După terminarea asfaltării, noaptea a plouat torențial. A doua zi o ditamai băltoacă aproape de capătul aleii, la o jumătate de metru de gaigherul de scurgere arată lumii prostia inginerului și a lipsei dreptarului.

Este inadmisibil într-un oraș mare ca Iașul la anul Domini 2017.
Mi-am atins scopul, dar am văzut cu ochii mei, am pipăit cu ochii și cu mintea că Primăria și întreprinderile subordonate s-au dus urât de tot în jos! Acesta este nivelul, aceasta este starea, acestea sunt pretențiile!
Suntem LA GENUNCHIUL BROAȘTEI, indiferent ce minte Bulibașa!
Imbecilul aruncă cu banii noștri pe idei năstrușnice în care să-și satisfacă niște mofturi absurde unde și un copil de a opta îi poate spune că numai un bou poate veni să facă gropi prin care să treacă conducta de termoficare ca să topească zăpada!
Lumea tace, lumea ori e proastă, ori este atât de îndobitocită de manipulare, încât nu vrea să vadă cum viața le aruncă între ochi ciozvârta de butuc tăiată de topor!
Eu mai mult nu pot să fac, decât zile fripte acestor idioți care își bat joc continuu de tine, dar și de mine!