images

LA GENUNCHIUL BROAȘTEI – FILMUL

Așa cum poate bănuiți, faptul că mi s-a artrozat genunchiul a făcut imposibilă protezarea piciorului, în ciuda asigurărilor date de medicii chirurgi vasculari. Ortopezii mi-au spus clar că teoretic este posibil, dar cu niște riscuri enorme datorate complicațiilor care pot să-mi curme viața și nu am vrut să stric ceea ce Dumnezeu a dat.
Cinci ani am stat într-o recluziune totală în spital și în apartament. Ca un făcut, Dumnezeu a dat să locuiesc la parter, dar diferența dintre sol și nivelul pardoselii parterului blocului este de 1,25 m și arhitecții lui Ceaușescu ca și cei ai lui Nichita sau Chirica nu gândesc să proiecteze intrările de bloc cu rampe pentru persoanele cu dizabilități.
În 2015 abia în iunie am reușit să-mi pun în aplicare proiectul propriu cu ajutorul unor prieteni și foștilor colegi de serviciu care m-au sponsorizat fie cu bani, fie cu munca efectivă. Am avut nevoie de înțelegerea vecinilor de bloc ce au acceptat să-mi lipesc rampa de scară chiar sub geamul lor. Alții în schimb, s-au temut că le vor crește cheltuielile la Asociație și că vor trebui să contribuie la rampa mea. S-au convins apoi că nu au dat nici 5 bani în plus. Fără ajutor, cheltuielile ar fi fost de circa 2500 de euro. Am scăpat cu o cincime partea mea.
Ziua ieșirii din casă pe cont propriu pe căruțul de invalizi a fost o zi însorită de vară în care puteam „să pipăi” lumea reală după cinci ani de suferință. A fost pe 12 iunie 2016. Până în acea zi, percepeam exteriorul numai de pe Facebook, dar asta nu a fost neapărat un inconvenient, ci mai degrabă un ascendent, că eram la curent cu tot ceea ce mișcă în tot orașul și în lume.
Am descoperit însă că ceea ce știam de când umblam pe jos – și anume că accesul la scara blocului din stradă, pe o alee betonată în 1975 cu ocazia construirii imobilului, aflată într-o stare deplorabilă de degradare și denivelare – pentru mine e un obstacol de netrecut cu căruciorul. Chiar și soției sau altui însoțitor le era foarte greu să mă împingă pe cei 25 de metri până la stradă. 

20170309_093323
În permanență eram în pericol să mă răstorn și îmi era o frică teribilă că vin cu capul de beton. 

Singurul avantaj dobândit cu rampa a fost că ieșeam lejer în parcare în fața scării, de unde mă puteam urca într-o mașină și de aici mai departe unde doream să ajung. În nebunia mea am început să-mi testez limitele și chemam un taxi, mă urcam singur în față, iar bunăvoința șoferilor care era răsplătită regulamentar de mine cu 2-3 lei suplimentar la coborâre, anihila bombănitul ce îl auzeam tot timpul în sinea lor că erau puși să-și mute curul de la volan, să deschidă portbagajul și să pună căruțul pliat. Asta, când nu era blocat acel portbagaj cu o butelie de gaz ca 90% din taximetre și atunci scaunul meu era pus după multe mofturi între scaunele mașinii…. Dar asta este o altă temă pentru care mi-am propus să lupt în perioada următoare!

Fiind deci în imposibilitatea aproape de a ajunge la stradă și cunoscând prea bine șansele ce le am adresându-mă cu o cerere de asfaltare către Primărie – precum și a intuiției că dușmănia declarată și cunoscută dintre mine și jigodiile ce au condus și conduc orașul vor da satisfacție acestor nemernici de a mă ostraciza – am ales o altă cale.
M-am adresat Președintelui Asociației de Proprietari care a acceptat să semneze în numele Asociației o cerere întocmită de mine cu detalii și sugestii tehnice exacte în legătură cu situația aleei distruse – precizând că e folosită de sute de oameni din blocurile din jur care nu au altă cale de acces.
Pe Nichita l-a durut în curtea din spate a Primăriei, iar Chirica – viceprimar ce monitoriza aceste probleme – l-a durut în curtea interioară.
Totuși Chirica iese public la o televiziune locală de nișă unde își face el propagandă electorală și încă într-un ziar local folosit ca și Gazetă de Perete și anunță cu surle ș vuvuzele că Primăria va face o campanie de reparare prin cartierele Iașului a unor alei între blocuri. Hoha!
Am știut imediat că e praf de stele în ochii fraierilor pentru că urma anul electoral. Președinta Asociației a făcut la începutul anului 2016 o revenire scrisă la cererea inițială, plus că de câte ori îl prindea în direct pe bulibașă pe la televizor, femeia – de bună credință – îl asalta cu problema Asociației noastre.
Jigodia zâmbea și răspundea de fiecare dată umil, cu mare bunăvoință și solicitudine, că Programul se desfășoară conform promisiunilor, dar venind iarna prea devreme, el va fi dus la îndeplinire în 2016, bla, bla, bla. Lumea din bloc credea că până la alegerile locale din aprilie cu siguranță vor fi făcute asfaltările, pentru că domnul Chirica era candidat la Primărie și – n-așa? – vrea să se aleagă! Doar eu am știut că nu va asfalta nici bunul Dumnezeu nimic pentru că era ocupat cu alte probleme!
Mă apuc prin martie și fac un Memoriu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării unde expun în detaliu situația cu precizarea că de fapt eu sunt persoana ostracizată intenționat de Primărie și datorită răzbunării lui Mihai Chirica cu care am divergențe de prin 1998 de când l-am scos cu mașina proprie din curtea Citadin-ului pentru că era o interdicție dată prostește de fostul Director Executiv ca să nu fure angajați chipurile… Se fura cu autobasculantele și de asta beneficia și Primarul Simirad și acel Director cu gașca lui. Chirica era atunci un proaspăt trepăduș adus de Simirad drept pupilul său pe care urma să îl crească și să ajungă escrocul de azi, iar azi Simirad îi este acum drept răsplată consilier plătit de contribuabili.
La data transmiterii memoriului – 19 iulie 2016 – m-am internat în spital la o clinică de kineto-terapie pentru recuperare. Exact de sf. Ilie pe 20 iulie sunt sunat pe mobil de madam Dana Crihan – șefa de serviciu Străzi prin mila Domnului, pe care în anii 9i0 o învățam să întocmească Situații de lucrări pe care le semna ca beneficiar la lucrările de marcaje rutiere ce le executam.
Tipa îmi spune că după Memoriul adresat la CNC București, a fost la fața locului și luni (era vineri) Citadin va executa lucrarea. Spre ghinionul meu, luni o firmă care câștigase licitația a început să spargă aleile din zona blocului înlocuind conducta de gaz metan care avea deja 25 de ani vechime. La o săptămână sărea în aer în Iași blocul din Copou tot datorită scurgerilor subterane de gaze.
Lucrarea de înlocuire a conductei a durat până la mijlocul lui septembrie, dar Primăria s-a făcut că plouă deși era o vreme uscată de toamnă târzie.
Am trimis e-mail direct pe adresa Primarului nou ales – bulibașa Mihai Chirica – la Cabinet. I-am dat ultimatum să asfalteze aleea pentru că nu pot ieși la stradă. Recunosc că intenționat l-am întărâtat știind cum va proceda și că asta îl va înverșuna și mai tare.
Între timp, Chirica saltă în șa pe cai mari după ce a arătat lumii că este puternicul zilei făcând pe față jocul unei părți a evreimii din Israel al căror reprezentant în România este ambasadorul SUA Hans Klem. Am aflat asta rapid, după revenirea la CNC cu Memoriul prin care am arătat că tot nu a rezolvat Primarul situația, iar răspunsul a fost de această dată că problema mea nu este precisă, că singura cale de rezolvare este acționarea în judecată. Mi-am jurat atunci în barbă să trec falnic, fără păs, din biroul lui Chirica să-i dau calului ovăz!
Pe 2 aprilie a.c. îi trimit un nou e-mail la cabinet pe un ton dur și ultimativ în care am precizat foarte clar că acesta este ultimul semn de conciliere după care urmează să-i fac Plângere penală pentru abuz de putere și abuz în funcție precizând că am adunat dovezi și am martori cu care îmi susțin acuzațiile.
Efectul a fost miraculos, a doua zi am fost contactat de un salariat din Primărie care a dorit să vină cu șeful secției Străzi de la Citadin să vadă practic problema și să execute lucrarea. Au venit, au ascultat ce le-am cerut și văzut situația (era vineri) și au promis că marți(!) execută lucrarea. Marți s-a stricat vremea, era ceață, umezeală, iar miercuri au început ploile.
Au trecut două săptămâni cu timp nefavorabil și i-am lăsat în pace. Luni – pe 20 am trimis un SMS șefului de secție de la Citadin căruia i-am comunicat că a venit primăvara și vreau să știu ce intenții are, ca să știu și eu ce am de făcut. M-a sunat imediat și mi-a spus că miercuri a programat echipa să facă asfaltarea. De data asta s-au ținut de cuvânt. Le-a luat 2 zile(!) pentru o lucrare pe care eu cu firma mea o executam într-o singură zi, cu o jumătate din efectivele lor, mult mai elegant.

20170323_115401
Calul de dar nu se caută la dinți spune un proverb și acum mai fac și mofturi după ce am repurtat o victorie…
Ideea e alta: victoria mea este acră de îți face gura pungă! De ce? Vă explic asta în alt articol care va fi un Epilog la această poveste.

20170324_105631
Va urma…