LA PREMIERĂ

Auzi soro, cică e premieră la Naţionalul ieşean!
Se joacă piesa „Alegeri la PNL” de Relu Fenechiu. El semnează din puşcărie şi scenariul şi regia. Mare dramaturg…
În rolul principal, Cristi. Tot Afenechiului…Mare actor. Speră la Marele Premiu la Galele Uniisper! Face rol dublu, în travesti. Şi peşte şi curvă. Merge la două capete: şi pentru rolul principal masculin şi pentru rolul principal feminin.
În rolul secundar, tot cu mari şanse la Premiul Pentru cel Mai Bun Actor în rol secundar şi pentru întreaga carieră, Victor Chirilă.
Ăsta are în piesă rol de mînă moartă. Scenaristul a vrut să mărească suspansul şi să crească tensiunea. E un fel de iepure de casă.
Cică dramaturgul trăieşte o dramă, dar i-a ieşit o comedie….
Io zîc că e o comedie de situaţii. Publicul va rîde în hohote, dar la urmă cînd vor vedea cum se termină, va huidui şi va bate din picioare. Unii cre’că vor cere înapoi şi banii pe bilet!
Se anunţă la premieră şi renumitul critic Antonescu. Da’ nu de asta vine, să facă recenzie, nooo…E invitat special al actorului principal că să-l legitimeze cumva în mod cert la obţinerea Premiului cel Mare.
Iaşul a dat dintotdeauna ţării mari actori şi mari dramaturgi. Cică după premieră, primarul Nichita se gîndeşte – în semn de omagiu – să schimbe denumirea Teatrului din Vasile Alecsandri în Relu Fenechiu.
În fond şi ieşenii cred că e justificat, că sună mult mai contemporan…
Este pentru prima dată în istoria Iaşiului cînd la premieră se joacă o piesă interactivă.
Pentru liniştea doritorilor care s-au trezit fără bilete, se face anunţul că spectacolul va fi în întregime televizat de Animal Planet. Din acest motiv, spectatorii sunt rugaţi să intre în sala de spectacol cu cel mult un sfert de oră după începerea reprezentaţiei. Altfel, accesul publicului va fi permis numai în pauză. Se interzice accesul în sala de spectacol cu seminţe de bostan. E voie numai cu cele de floarea soarelui – negre.
Organizatorii anunţă şi pe această cale că nu vor fi admise la spectacol decît persoane în stare de ebrietate care ştiu să rîgîie ca lumea.
Vizionare plăcută!

One thought on “LA PREMIERĂ

  1. Este prea multa…..”politica” intr-nsul ca sa-mi pot exprima o opinie,cat de cat, corecta….!!
    Oricum,din ceea ce-am vazut-subliniez PERSONAL !- acest…”partid” este sub…”zodia” literei P: ori PENALI,ori PROSTI…
    No ofence…!!
    M-am referit la conducere si cei pe care i-am vazut si auzit prin media…..
    Dar un fapt este CLAR: TEATRUL IESEAN A FOST INSULTAT PRIN ACEASTA PREZENTA…!!!

Comments are closed.