(serial feisbucist) – episodul 4, sezonul 1

Urmărirea acestui serial ste interzisă adulţilor sub 18 ani fără acordul minorilor. Pot fi întîlnite scene dure, limbaj licenţios, sau descrierea unor acte sexuale nepornografice Este necesară aprobarea primăriei.
„Brotacul (Buratino)”
În anticamera lui Lişman era mare forfotă. O droaie de directori şi şefi de servicii intrau cu cîte o mapă cu hîrtii în mînă părînd foarte preocupaţi de importanţa lor şi a hîrtiilor ce trebuiau semnate.
Micşunica nu-şi lua ochii de pe monitorul imens al calculatorului. Părea că e absentă la ce se întîmplă în Secretariat, dar pe măsură ce intra cineva în cameră, îl lua scurt: „domnul primar e la Bucureşti. Dacă aveţi de semnat ceva cu bani, lăsaţi hîrtiile pe biroul meu. Dacă aveţi probleme de altă natură, intraţi la domnul vice Mişu.
Majoritatea făceau cale întoarsă cînd auzeau sloganul făcînd o grimasă de dezgust.
Vicele Mişu era detestat de majoritatea salariaţilor. Mai toţi din cei vechi şi-l aduceau aminte din primii ani cînd a fost adus în primărie de Ti(r)tanul din Coţuşca la Direcţia Tehnică să fie format de regretatul ing. Onofraş.
Părea un tînăr cu bun simţ, sfios ca o fată mare. Dădea „bună ziua” portarilor şi femeilor de serviciu care spălau scările. Mergea numai pe lîngă pereţi păşind în vîrful picioarelor să nu deranjeze. Pentru el „trecătoarea” roşie de pe holuri dintr-o mochetă pluşată pentru a estompa zgomotul paşilor funcţionarilor, părea „tabu” şi îi era ruşine să o calce. Cu o figură umilă şi gata oricînd să ia scame imaginare de pe hainele tuturor, Mişu s-a schimbat radical cînd – după pensionarea lui Onofraş – Lişman l-a numit Director.
O vreme a continuat să se comporte cu modestie, dar în cîteva săptămîni a început să se răţoiască la directorii firmelor primăriei. Fără jenă nu-i scotea nici cînd erau de faţă din tîmpiţi şi cretini, iar Lişman părea să nu fie deranjat de atitudinea „mînzului”.
Îşi zicea mulţumit că aşa îi poate ţine în frîu pe toţi şefii, fără a atrage antipatia nimănui, incitîndu-l doar pe Mişu şi asmuţindu-l cînd îi căşunează pe careva.
Mişulică era gata însurat la momentul venirii în primărie, dar imediat ce ajunse mare director, o nasoală de la „Resurse Umane” – fică de mahări din PSD de prin Constanța – plină de bani ca albina de miere – începu să-i gîdile orgoliul. Azi aşa, mîine un pic şi odată începu să-i crească oase în burtă gagicii…Scandal mare, disvorţ-disvorţ şi iată-l pe Mişu din nou tată de famelie…
Vila abia făcută cu ajutorul „Cotidianului” şi a directorului de acolo în doar două luni cu materialele primăriei în proporţie de 95% a fost lăsată „fostei” cu tot cu copil, maşină şi pensie alimentară.
Asta nu l-a împiedicat ca imediat să ia o şpagă cu un teren de casă în intravilanul oraşului de la interlopul Zorleanu şi „Cotidianul” a ridicat iarăşi în două-trei luni altă vilă, mult mai făţoasă, după pretenţiile noii cucoane. Ca dotă de la „tata socru” Mişu a primit cînd i-a fost gata viloanţa şi un Audi X6 de culoare neagră, că aşa trebuie să aibă o familie importantă.
După circa patru ani de mare fericire şi doi plozi aduşi de barza ceacîră, odată i se urăşte lui Mişu cu binele şi cucul îşi caută alt cuib.
Scandal mare, taifun, tzunami, matroana mamă aruncă kilu’ de bijuuri la amanet să-l oftice pe păsăroiul fără cuib şi-l înduplecă pînă la urmă ca ea să nu-i strice Dosarul de cadre – să lase tot ce au pe numele plozilor.
Nepăsător şi dezinvolt, Mişu nu pare prea afectat de situaţie şi se mută cu o valiză de cravate şi cămaşa de pe el în apartamentul ultracentral primit ca şpagă de la o licitaţie de pavat trotuarele din centru.
Mare apropitar de taină la cîteva terase şi baruri din tîrg unde mergeau mascaţi nişte interpuşi, vicele nu simţea povara celor trei pensii alimentare. Mai mult, de cînd primarul l-a făcut şi şef la PSD pe urbe, alte plocoane şi îndemnizaţii îi alimentau cardurile deschise la vreo şapte bănci pe unde aveau firmele constructoatre conturile…
Întră în Secretariat Brotacul, pe care mai toţi îl porecleau Buratino.
„Cînd vine Şeful?”
„Cu avionul de prînz” – răspunse Şefa de Cabinet.
„Şi vine la primărie, sau are alt program?”
„Da ce, eşti neam cu Dabija de te freacă grija?”
„Aaa, nu, dar vroiam să ştiu dacă vine azi, sau să-i raportez lui Mişu problemele…”
„Da ce mari probleme ai tu Brotacule, iar te-ai uitat la TeleP, sau ai mai citit şi tu presa?”
„DoamnaMicşunica, eu ştiu că faceţi toţi mişto de mine cu funcţia asta ingrată, dar numai eu ştiu cît de greu este să fii ofiţer de presă al domnului Lişman!”
„Ce zici că eşti? Ofiţer de presă ?” Ha, ha, ha! Te pomeni că eşti şi ofiţer acoperit…Eu ştiu că eşti purtător de vorbe al primarului, da’ dacă ţie îţi place să spui că eşti ofiţer…să rămîi atunci ofiţer! Să trăiţi tovarăşe gradu!”
„Haideţi doamna Micşunica, zău nu rîdeţi de mine…”
„Hai, mergi la Mişu şi dă-mi pace, că tocmai sunt pe mesagerie la facebook cu un advocat mişto de la Bacău. Poate îl sucesc, că imediat fac 45 de ani şi vreau şi eu să mă mărit în sfîrşit.”
Brotacul se duce la uşa viceprimarului şi bate discret în tocul de lemn. Uşa era capitonată cu piele şi ar fi bătut degeaba în tablie. Nimic….mai bate odată, mai tare. Tot nimic….
„Ce să fac, oare să intru?”
„Da cin’te opreşte fraiere?” rîde de el Micşunica.
„Intră, că ori doarme, ori o ţine strîns prin buzunar să o culce” se hlizi secretara.
Brotacul deschise încet uşa şi băgă sfios capul.
„Permiteţi?”
„Hai, intră, ce pălăria mea vrei?”
„Dom Mişu, am venit la dumneavoastră să vă raportez că iar s-au înteţit pe Media atacurile la adresa primăriei cu tăiatul plopilor din jurul cimitirului. Ăia de la TeleP sunt cei mai vehemenţi, dar şi un nebun din societatea civilă ce pare foarte documentat şi face valuri pe Facebook, acuzîndu-vă personal că sunteţi un bou şi că aţi dat ordin doamnei Plopeanu să taie copacii ca să poată monta idioţii ăia de constructori bordurile noi peste rădăcini. Zice gagiul ăla că sunteţi un mare ticălos, că puteau să pună bordura şi cu plopii în picioare, dar aţi ordonat să-i taie şi să pună în loc specia aia de jnepeni tîrîtori că aveaţi un şmen cu o gheişă de cînd aţi fost la Hiroşima în schimb de experienţă. Tipul ăsta cred că vă poartă sîmbetele, că pare foarte documentat şi cică a lucrat în primărie pe vremuri şi le are cu Gospodăria Comunală.”
„Da dă-l în mă-sa. Mă doare-n cur pe mine de toţi specialiştii ăştia ai lui peşte. Treaba e făcută, degeaba să cacă pe ei toţi acum cu societatea lor civilă. Şi madam Dungă aia cu „Oraşul iubeşte plopii” se cacă pe ia, dar le-am tras fermuarul, că le-am dat 50000 de lei din fondurile ONG-urilor şi o vreme stau liniştiţi. Primarul m-a asigurat că a vorbit peste tot unde trebuie şi nu vor fi probleme. Îi are pe toţi la mînă. Şi la Poliţie şi la Parchet şi la Tribunal. Da mergi închis, nu ştii de la mine nimic.”
„Sigur, sigur, se poate dom’ Mişu? Da eu am vrut doar să vă spun, să fiţi pregătit că or să vă abordeze colegii din Media şi să aveţi un răspuns. Şi eu ce să le spun cînd mă întreabă pe mine care-i poziţia oficială?”
„Poziţia oficială e poziţia misionarului. Aşa să le spui, tîmpitule. Tu nu vorbeşti nimic. Spui în stilul tău de bîlbîit cultural că asta e o chestiune pe care o lămureşte domnul vice sau domnul primar. O dai că este o chestie pur tehnică ce nu e specialitatea ta, ai înţeles Brotacule?”
„Am înţeles, să trăiţi, dar eu nu cred că pot la infinit să mă fofilez”
„Atunci grăieşte prostii, aşa cum ştii tu foarte bine, că şi aşa rîde lumea de tîmpeniile ce le raportezi presei în stilul ziarului Scînteia. Băi frate, de unde naiba le mai scoţi cu comunicatele alea de presă la fiecare şurub montat la şinele de tramvai, la fiecare roabă de asfalt turnat sau pavea montată ca pe nişte măreţe realizări? Mă rîd cu dom’ Lişman de ne căcăm pe noi de rîs cînd citim în Cuierul Primăriei elucubraţiile alea…”
„Daa, dom Mişu, habar nu aveţi dumneavoastră cît mă chinui eu să umplu toate golurile şi nerealizările primăriei, că e an electoral şi nimic nu avem terminat. Oraşul bubuie, înjură toţi, ce ştiţi dumneavoastră decît gagicuţe, cluburi şi whisky? Totul cade pe umerii firavi a lui Brotacu!”
„Ia mai du-teee…! Hai, du muştele la adăpat, că am treabă.”
Brotacul ieşi din biroul vicelui şi glonţ şi din Secretariat.
Telefonul de centrală o face atentă pe Micşunica prin clipitul unui led verde.
„Alo!”
„Micşuneao, sunt Lişman. Vezi că acu mă sui în aeroplan. Să-l trimiţi la Aerogară pe tăntălăul ăla de Emil să mă aştepte. Convoci şedinţă la ora 17 cu vicele Mişu, vicele Gavril şi tot activul de comandă al PSD. Suni şi la catedrală să vină şi secretarul adjunct al partidului – Părintele Teofil. Hai că-i groasă treaba, avem de muncă!”
„Am înţeles domnu primar. Veniţi direct la birou de la Aerogară?”
„Nu, mă duc să mănînc de prînz. Îl suni pe Tinel Bodegă să pună de mămăligă.”
„Da ce serviţi cu mămăligă dacă nu sunt prea curioasă?”
„Ba eşti, că aşa vine vorba, spune-i doar lui Bodegă faptul că vin. Nu e chef, doar stau la masă singur. Vezi de adună trupa la şedinţă.”
„Bine Şefu, am înţeles.”
Micşunica începu să dea telefoane după Lista cu activul de bază al PSD cum dăduse ordin primarul.
Vicele Mişu tocmai a ieşit din birou şi s-a oprit la secretară zicîndu-i: „Puişor, eu mă evapor pe teren. Am puţină treabă cu inspectarea şantierelor, iar apoi am o întîlnire de afaceri. Nu cred că mă întorc azi pe aici. Sper să nu mă sexeze nimeni la cap.”
„Ba chiar ai îmbulinato Mişule. A dat Şefu telefon de la Bucale acu un sfert de oră că se urcă în avionul de prînz. Mi-a dat dispoziţie să convoc tot activul PSD la ora cinci la sediu. Nu are voie să lipsească nimeni. Trebuie să vină şi extrem de fericitul Teofil. Cică e nasoală de tot treaba!”
„Băgamiaş! Taman azi s-a găsit şi partidoiu ăsta cu belelele! Tocmai azi după masă am convocat un concurs de chelneriţe cu probe şi am vreo cinci gagici pe care tre’ să le sexez – pardon, să le testez am vrut să zic.”
„Ghinion, vorba sasului de la Sibiu!”
„Bine, amîn concursul. Dacă-i ordin de la partid….că mie îmi dă parcă ceva partidoiu ăsta! Tot eu cu laba mea îmi produc banii şi plăcerile.”
Micşunica continuă să-şi facă treaba ordonată de primar. Îl sună pe patronul Bodegă la „Borta Rece” şi-l anunţă că vine Şeful la masă, îl sună pe extrem de fericitul Părinte Teofil, pe cretinul de Ofticiuc de la Paraşutism, pe vicele Gavril care încă pierdea vremea cu secratara din biroul său de la PDL unde fusese mare şef pînă în urmă cu o lună cînd a intrat oficial în PSD, pe şoferul Emil, ca să-l trimită la Aerogară.
După ce şi-a terminat în sfîrşt treaba, Micşunica intră pe Facebook cu speranţa că-l mai prinde pe Mess. pe „advocatul” din Bacău cu care începuse un „fleort” după părerea ei de „fa’ bătrînă”.
(Sfîrşitul episodului 4, sezonul 1)