Episodul 1. – UVERTURA

Despre dragostea mea faţă de ghiorlanii ăştia inepţi care devalizează nestingheriţi Iaşul de un deceniu profitând în mod cert de complicităţi în TOATE structurile Sistemului, cred că nu mai are rost să amintesc.
Am scris până acum dacă nu mii, dar sigur peste o mie de articole pe diverse teme în care am arătat CUM ŞI UNDE se fură din greu banul public aici la Iaşi. Dacă s-ar fi dorit, Parchetele de pe lângă toate curţile şi terasele amenajate din „dulcele târg” ar fi trebuit să se autosesizeze din oficiu şi să se bată între ei ca să obţină un loc la Şcoala de Vară, de Toamnă, Iarnă şi de Primăvară pe care tot le-am propus de câţiva ani încoace să o organizez şi să-i învăţ „ce şi cum”.
Şi găozarilor lui Chiorete le-am spus asta, iar pentru unii dintre ei de la Popo Grasul, de la Televiziunea Regională brânzoasă sau celor de la jurnalul Firmei Conest, zău că le făceam reducere, din simpatie….
Orgoliul bre şi şpaga de „Omerta” i-au făcut pe toţi să mă ignore. Dar eu am principiile mele verificate în timp şi ştiu că acolo unde nici cu bomba cu neutroni nu poţi exploda uşa seifului, aia cu neuroni e sigură.
Acuma – când în România pare să fie iarăşi puţin deranj –  după cel de acum douăş’cinci de ani şi nen’tu Klaus a spus răspicat: „p u n c t ş i d e l a c a p ă t”, în sufletele unor naivi ca mine parcă a prins să mişte un firicel de speranţă. Am îndurat eu cât am îndurat, am strâns eu din dinţi cât am strâns de i-am plătit o vacanţă doctorului Pamfil să-mi dea voie să râd iar, dar am ştiut că picătura chinezească până la urmă umple paharul.
Pe Nichita şi pe ciracii lui în tâlhărie îi urăsc mulţi ieşeni, dar eu am poate motive mai serioase, mai speciale şi mai documentate, pentru că întâmplător mă pricep al naibii de bine faţă de ei la treburile pe care ar fi fost normal şi necesar să le conducă corect….
Când au tăiat cu bună ştiinţă teii pe Ştefan cel Mare eram proaspăt invalid pe patul spitalului şi cred că asta i-a salvat pe ei de la moarte şi pe mine de la închisoare pe viaţă. Dar m-am rugat atunci fierbinte la Dumnezeu în care cred, să-mi mai lase de trăit încă măcar câţiva ani să apuc să-l ajut să-i bată pe nemernici pentru toate crimele şi atrocităţile comise împotriva Iaşului şi a ieşenilor. Şi Dumnezeu drăguţul, mi-a ascultat văd ruga şi m-a lăsat să văd uşa întredeschisă…
Ceea ce vă spun eu acum începe ca o poveste, dar este o poveste trăită chiar de mine şi multe nopţi de nesomn şi de consum nervos mi-a adus.
Am făcut multă zarvă pe Facebook de prin 2009 când am auzit despre proiectul Primăriei Iaşi de a reface complet infrastructura căii de rulare a conservelor de tablă ruginite cărora unii le zic pompos „tramvaie”. Am scris şi pe la ziare în naivitatea mea nu ca să mă pună pe mine primar în locul ghiorlanului, dar măcar să provoc o discuţie între deştepţii urbei ce ar fi avut habar de problemă.
Ziceam eu atunci în prostia mea – după ce mă documentasem, fiind într-o meserie înrudită – că ar fi foarte simplu şi oportun pentru oraşul nostru să se profite de ocazie că se sapă caseta completă a şinelor de tramvai trecându-se la o soluţie modernă de încastrare a traverselor în beton şi asfalt aşezându-se şina pe un sistem elastic din cauciuc în vederea  anihilării vibraţiilor şi a efectului „ciocan-nicovală”.
Despre efectul „ciocan-nicovală” învaţă orice copil de la „profesională” când maistrul îl pune pentru a-şi bate  joc de el să lovească tare cu ciocanul într-o nicovală. Săracii şi nevinovaţii puşti nu odată s-au ales cu capul spart sau cu un cucui în cel mai fericit caz din cauza unui bou de talia lui Nichita sau ChiriCA CARE nu au minte deloc.
Pentru aceia care nu aţi încercat încă această glumă, vă spun doar atât: dacă loveşti în nicovală cu ciocanul, acesta îţi revine spre corpul (capul) tău cam cu aceeaşi forţă a loviturii cu care ai aplicat-o tu.
E vorba aici de un principiu al diferenţei densităţilor şi a elasticităţii unor diferite materiale. Forţa de ricoşare este o forţă distructivă, de uzură şi ea creează un lucru mecanic continuu care macină în interiorul lor structurile oricăror materiale care până la urmă cedează în ordinea durităţii şi densităţii lor.
Pentru anihilarea acestor forţe de reacţie distructive, omenirea a inventat fel de fel de metode de AMORTIZARE.
Nu vreau să vă plictisesc aici cu teorii şi diferenţe între diferite sisteme de tabliere a şinelor de tramvai ( ăsta e un curs special pe care îl predau numai la Şcoala de Vară a procurorilor DNA), dar ceea ce doresc eu să reţineţi, e faptul că s-a hotărât – cum era şi normal – să se înlocuiască odată cu reabilitarea întregii structuri şi sistemul vechi existent, cu cel mai nou şi modern sistem pentru căi de rulare a tramvaielor. El poartă numele de Sistemul RHEDA CITY.
Iarăşi nu vă bag în multe amănunte pe care le predau tot numai procurorilor DNA şi câtorva ziarişti care au şi facultatea de filosofie pe lângă cea de limbi…
Revin şi vă spun că după o atentă documentare, am propus la timpul respectiv o idee care pur şi simplu le-a creat multe tumori benigne spre norocul mamii lor „edililor” ieşeni.
Propuneam ca odată cu montarea de la zero a traverselor înglobate în beton rutier pentru ecartamentul de 1000 mm pe care îl au hurdubaiele lui Simirad ( ce cred că a fost plătit regeşte că a luat fier vechi din Austria, Elveţia şi naiba mai ştie încă de pe unde la preţul de automobil Mercedes sau BMW ), să mai fie montată în EXTERIOR încă o şină odată cu execuţia întregului complex de lucrări şi să se creeze astfel în paralel şi ecartamentul de 1440 mm.
De ce? În primul rând pentru că se putea foarte uşor, iar cheltuielile suplimentare le estimasem la un plus de 15-20% din totalul investiţiei. Am fi avut atunci – poate singurul oraş de pe Tera – şansa ca dintr-o dată să avem în Iaşi două tipuri de gabarit pentru tramvaie! Trebuie să ştiţi că linia noastră de 1000 mm ce o avem acum este din ce în ce mai rar folosită în lume din motive multiple şi majoritatea fabricilor de tramvaie produc vagoane pe rame cu şasiu de 1440 mm iar nu de 1000 mm.
La comandă specială se fabrică şi pe ramă de 1000 mm dacă fabrica producătoare are o comandă suficient de mare şi merită să-şi schimbe linia de fabricaţie pentru un contract convenabil, dar producţia curentă de tramvaie se face pe rame cu ecartamentul de 1440 mm.
Astea le-am scris la vremea respectivă când abia sosiseră primele excavatoare pe strada Canta unde a fost primul tronson reabilitat.
Văzând că vorbesc în pustiu la minţi închise, am trimis un memoriu direct pe adresa Consilului Local. Am primit un răspuns „la mişto” scris probabil de un portar de la Salubris că nu se pune problema să se adauge a treia şină exterioară că proiectul este făcut şi investiţia e demarată.
Ca om care am făcut carieră în domeniul drumurilor şi al transporturilor şi având tangenţă din tinereţe cu munca prin primărie, am urmărit în timp şantierele Iaşului unde diverse firme executau lucrările de reabilitare a infrastructurii tramvaiului sau a lucrărilor de reparaţie a străzilor. Tot spun că voi scrie cinci volume intitulate sugestiv: „Manual pentru procurori avansaţi.  Cercetarea devalizării bugetului de stat cu lucrări edilitar.gospodăreşti”: Încă n-am hotărât editura, pentru că sincer am semnale din SUA de la o editură mascată a FBI şi s-ar putea să-i dau curs cu prioritate…
S-a început foarte greu pe Canta, s-au prelungit mult lucrările, presa a scris că şantierul stagnează, se dădeau fel de fel de explicaţii, dar s-a lucrat cu mare acurateţe şi cu mare profesionalism. Cred că era o asociere de firme din Sfântu Gheorghe parcă şi Timişoara. Nu mai ţin bine minte…
Dar după ce „meseriaşii” lui Nichita şi Chirica au văzut cu ochii lor cum se lucrează, următoarele tronsoane din Tătăraşi pe care le-au atacat, au găsit de cuviinţă să meargă „pe şuşanea”, cu nişte greci fantomatici care din câte ştiu aveau în România un singur reprezentant, la Bucureşti, cu semnătură în bancă…O fi fost de la Syriza…
Aşa a început Marea Golănie cu tronsonul de la Piaţa Chirilă – Rond Neurochirurgie unde în subantrepriză s-a băgat Regele Şmenarilor şi al Falimentărilor din Iaşi, Maricel Popa ot Comarna – actual dijmuitor la Ministerul Economiei unde a „supt”secretar de stat  şi desigur, suge energia băieţilor deştepţi.
Maricel pusese mânuţa lui fină de curând pe ALDP Iaşi pe care alţii o falimentaseră cu bună ştiinţă în toată ţara după o schemă bine pusă la punct, iar comărneanul nostru care învăţase mersul şmenurilor direct cu privatizarea Romtelecom –„de la om la om” – a mers la „Adi patru case” şi a venit în mapă cu ALDP Iaşi.
S-a lipit repede de Nichita şi PSD, a luat „din prima” o ţeapă ce l-a adus în pragul falimentului, asfaltând strada Nicolae Iorga fără licitaţie, pe vorba primarului, numai că a ieşit alianţa DA şi Nichita a spus NU, nu mai am bani, că doar dacă ieşea prietenul meu Adi Preşedinte de Cotroceni aveam lovele.
Ca să-l mai scoată cumva din pagubă, Gigel cel Tâmpit i-a încredinţat pe contractul cu grecii în „supt-antrepriză” tronsonul de tramvai de la Piaţa Chirilă. Au lucrat sub nasul meu că păşeam şantierul zi de zi vreme de doi ani când veneam sau plecam de acasă. Atunci au înţeles ieşenii ce înseamnă la Nichita şi PSD că „Iaşul are nevoie de timp”....
Cum s-a lucrat pe Tătăraşi cu o adunătură dintre cei mai atehnici şi mai slabi constructori ce ar fi fost alungaţi cu siguranţă şi din Dorohoi şi din Hârlău, nu are rost să vă mai spun….Dacă ar fi lucrat după ureche cu nişte ingineri cu experienţă în domeniu şi tot ar fi fost mai bine.
Atunci mă tot întrebam cât de mult se poate fura procentual dacă se bagă ceea ce vedeam eu că se bagă în lucrări! Mă întrebam cine vizează situaţiile de decontări, cine este firma de Consultanţă şi cât a fost şpaga, cine este nebunul din primărie care pune semnătura pentru decontarea sumelor de miliarde de lei, câtă garanţie are lucrarea, cine l-a numit pe Şeful de la Inspectoratul pentru Control în Construcţii, etc. Culmea e că directorul ăla de la Poliţia în Construcţii era numit dinspre PDL, dar la Iaşi NU EXISTĂ partide!
În ăst timp, PRESA DIN IAŞI – care vă voi dovedi că A FOST COMPLICE la jaf – scria în glumă cred, că lucrările sunt în întârziere, că pe stradă sunt gropi, că este praf şi cam atât a fost critica criticilor…
Tronsonul Tătăraşi a dat însă lotrilor din primărie, RATC şi firmelor de casă ale primarului complice cu vicele Chirica şi ulterior şi cu proaspătul şi inocentul fripturist Danga adus pe valul USL pe post de al doilea viceprimar la schimb în înţelegerea dintre Nichita şi Fenechiu, orizonturi noi. „Orizonturi Roşii”.
Dangă a fost ales din multe considerente viceprimar şi a fost aşezat direct pe „locul mortului” pentru că scaunul acela nu avea centură de siguranţă, iar maşina RATC avea să fie izbită cu bună ştiinţă de zid.
Am observat în permanenţă această stea căzătoare a politicii liberale ieşene şi m-a distrat când am văzut că i s-au dat ca atribuţii printre altele de natură socio-economică şi răspunderea pentru coordonarea RATC-ului. Asta a fost pentru mine dovada clară că Danga e privit din toate părţile ca pion de sacrificiu şi prostia şi îngâmfarea lui fără margini îl va băga în troacă mai mult nevinovat ca să scaotă din foc nişte castane.
Danga a fost pus responsabil pe Transportul în comun după alegerile din 2012, dar marile tunuri s-au tras după cum veţi constata mai ales în preajma anului electoral când ieşenii care erau furaţi ca în codru de regimul Băsescu la nivel central şi de PSD-ul lui Nichita pe plan local au fost chemaţi la urne la Referendumul de demitere a Preşedintelui, apoi la locale şi parlamentare.
Iaşul era de mulţi ani sub mâna guvernărilor „de dreapta”, iar pe plan local trebuiau să fure din toate părţile dacă doreau să câştige alegerile, că dinspre Bucureşti, slabe speranţe…
Acum – ca şi atunci – îmi este foarte limpede prin câte metode se devalza banul public. Am scris şi la acea vreme, dar nimeni nu mă băga în seamă.
Astăzi ştiu precis că unul dintre marii vinovaţi ai jafului produs la Iaşi de Nichita şi camarila sa, nu este altul decât procurorul EMILIAN EVA.
Eva a deţinut alternativ funcţia de Adjunct Şef al DNA Iaşi şi apoi  pe la  alte parchete, dar în permanenţă a avut grijă să se aştearnă un strat cât mai gros de praf peste absolut orice ducea către Nichita sau alt mafiot de al lui. Şi sunt sute!
Astăzi mi se explică mie de unde avea Nichita atâta tupeu şi atâta protecţie şi probabil încă o mai are şi acum de moment ce după atâtea şi atâtea articole şi dosare reclamate peste tot şi camioane cu acte cărate la Bucureşti, stadiul anchetelor asupra lui se rezumă doar la o simplă curvăsăreală de holtei hulpav şi libidinos în prag de andropauză.
Sunt prea mari şi prea multe sumele devalizate în decursul anilor şi probabil prea multe nume grele în această Camora ieşeană.
Însă, nene, „p u n c t ş i d e l a c a p ă t !” Lucrul bine făcut trebuie să înceapă să se facă „pas cu pas”, săseşte!
În cele ce urmează am să deschid larg uşa primăriei şi am să invit procurorii care nu se tem de mafiotul Emilian Eva să intre după mine cu caietul de notiţe în mână şi să ia prima lecţie de la un profesionist hârşâit prin multe.
În episodul de mâine veţi lua cunoştinţă cu Sistemul RHEDA CITY. Vă spun doar că e groasăăăăă!