NUNTA MAMII LOR…

Mai este o ţîră şi Iaşul e-n carnaval. Huţupanul Inept – Împăratul Roş îşi mărită m(u)ezina.
Oraşul freamătă, ba chiar dudue! Hotelurile blocate, coaforurile şi frizeriile de la dughenele din Piaţa Alexandru, Tudor Vladimirescu şi cele ultracentrale, au deja programări pînă sîmbătă seara deşi lucrează 28 de ore pe zi.
Crîşma cu ştaif „La Castel” căruia Gheorghe Vodă cel Tîmpit a promis că-i ataşează un parc regesc tăind alei cu drujbele campioane ale primăriei, se pregăteşte şi ea pentru a găzdui 600 de persoane. Pentru o zi, va deveni cantină. Cea mai scumpă cantină care va da de crăpat la tot staff-ul PSD.
Acu’ se explică de ce este atît de tare în clanţă ghiolbanul în legătură cu hăcuirea barbară a teilor din tîrg. După ce l-am „lăcrămat” la Comisarul european de Mediu, acesta tocmai a avut o întîlnire cu „naşa Rowenta” căreia i-a spus pocinogul. Asta – după ce şi-a refăcut tencuiala de pe pomeţii obrajilor căzuţi cu un centimetru de făină colorată „că crăpaseră” de ruşinică – l-a luat pe huţupan la şuturi.
Atunci Gheorghe Vodă cel Tîmpit s-a dat bine cu matroana ecologistă şi i s-a băgat sub piele „ca carii” sub coaja de tei, îmbîrligînd-o contra unei sume substanţiale în urecheaţi de cîmpie să-i cunune fata. Pe „a mică”, că pe „a mare” a lăsat-o pe mîna talienilor la Milano. Cre’că are misiunea să agaţe vreun fiu de mare mafiot ca să lege familiile şi să-i dea huţupanului ieşire la Mediterana.
Umblă vorba că sîmbătă la Iaşi vor fi adevărate Saturnalii, cu dezmăţ şi beutură de va şiroi lîngă rigolă pe Copou la vale numa borîtură roşă.
Împăratu Roş – despuiet di împărăteasă – va aduce pe fa’ Ilinca la altar în faţa lui ÎPS Teo fan Nichita ş-o va da pe mîna lui tînărul june prim de la Banca care ţine tezaurul Statului pe întregul Voievodat.
Zaiafetul şi scofeturile vor împle tătî viaţa mondenă a urbei şi pe cer n-ai sî vezi măre, decît numa’ cocori.
Tăti ziarili o fost cumpărate ca sî scrii numa frumos di nunta mamii lor, dar ieşănii tot nu îl vor alegi pi Ponta.
Cam asta-i avancronica. Despre rest, s-auzim numai de bine şi apă la păpuşoi.
Poate aşa-i omeneşte, să-l fi lăsat procororii liber să-şi ducă fata la altar, da mai ştii…?