ORAȘUL  INEPȚILOR

De câte ori merg cu mașina pe orice stradă, bulevard cu n-șpe benzi minus n-șpe,- – de cartier mărginaș sau buricul târgului, aproape de primărie –  înjur în gând ca să nu provoc șoferul de lângă mine…

Satisfacția mea rămasă acum este că de câte ori roata mașinii cade în hăul sub care există o gură de canal (pluvial sau nu), gândul care mă mai răcorește e acela că roata calcă îndesat pe căpățâna lui Chirica și al unor ingineri inepți din subordinea lui ce trebuie musai să fie mai proști și mai inutili decât șeful lor.

Ingineri și edili făcuți la apelul adidașilor vomitați după beții crunte prin bodegi sau camere de cămin studențesc în timpul cursurilor de Întreținere a drumurilor ținute de „nea Gogu” sau de discipolii săi Popoviciu sau Hârhui au făcut din Iași un oraș mare rudimentar și înapoiat cu minimum trei decenii față de civilizația europeană normală!

Am chiulit și eu la viața mea, dar totuși eram nelipsit de la obiectele care mi-au definit cariera profesională pe care am ales-o din pasiune.

Fiecare zdruncinătură a mașinilor cu care circul mi se pare că apasă căpățâna ineptului primar pe care nu-l interesează și nici nu știe lucruri elementare despre gospodărirea și gestionarea unui oraș precum Iașiul.

Ce să vezi? S-au băgat sute, miliarde de euro de când acest Jnapan cretin a ajuns primarul orașului pe la mai toate partidele existente doar-doar ca sistemul globalist și jidovimea khazară vor rămâne la butoane pe veșnicie. Asta îl ține pe ovreiul jitan în funcție – pe el și pe cei 40 de hoți ai lui Ali Baba.

S-au turnat zeci, sute de kilometri de covor asfaltic nou pe străzile Iașiului în ultimii ani cu firmele de casă Citadin și Conest… Toate canalele din carosabil au fost acoperite odată cu trecerea repartizatorului de asfalt lăsându-se semne din bețe, crengi de copac, PET-uri de plastic, etc pentru ca imediat din urmă muncitorii să decupeze zona cu capacul atâta timp cât asfaltul era fierbinte și după cilindrare acele canale rămân îngropate cu cel puțin grosimea stratului de covor ca niște gropi programate pe o stradă lină ca hârtia velină.

Doar niște boi procedează așa din  lene și ca să nu piardă timp cu câștigarea unor sume mari de bani necheltuiți dar încasați pentru  ridicarea canalelor la cotă! Ei spun oricărui fraier care i-ar întreba că după ce termină de asfaltat strada  echipe ale lor se întorc și aduc canalele la cota nouă a străzii, dar asta nu se mai întâmplă niciodată!

Așadar de câte ori roata cade în gol și îți zdruncină ouăle dintre picioare sau bidoanele fără lapte la doamne și domnișoare, oamenii spun involuntar în gând: „ba pe-a mă-ti țigan borât!”

Am văzut multe țări de la Ungaria încolo, spre Vest… Există utilaje speciale montate pe cap de buldo-excavator cu picon, picamer, cârlig de greifer care decapează, ridică la cotă și  așează milimetric un capac de canal imediat ce s-a trecut cu covorul asfaltic. Pur și simplu pe o zonă de 15-20 cm racordarea dintre capcul metalic de canal și stratul covorului asfaltic înconjurător se face cu o mixtură stocabilă rece care este adezivă la metal, lemn, beton, etc. și poate fi modelată milimetric fără să se simtă nicio denivelare! Dar pentru asta trebuie să fii preocupat de meserie, de noutățile care apar și sunt disponibile, nu de cât este șpaga dacă achiziționezi acel produs!

În Propunerea-Program de Guvernare Locală pe care am scris-o pentru   partidul SOS România al cărui membru sunt cu mândrie am prevăzut reorganizarea mucii în domeniul Gospodăriei Comunale printr-o nouă structurare administrativă a suprafeței municipiului în 5 zone care au culori diferite, ca niște sectoare în București, dar numai pentru regiile din subordinea primăriei care ar permite să se acționeze  punctual cu o mare promptitudine la intervenții în carosabil pe orice anotimp și  pe orice vreme.,

Nu s-ar mai putea vedea pe nicio stradă – de la bulevarde centrale la alei de cartier asfaltate sau betonate  – gropi denivelate față de cota străzii!

Însă asta depinde de CINE  va fi propus să candideze la Iași la funcția de primar din partea partidului (sper să nu fie propunerea unei habarniste ca persoana aflată acum în fruntea Filialei) și apoi de inteligența oamenilor care să se intereseze de Programul de Guvernare propus de fiecare formațiune politică.

Viața este în mâinile voastre!