Mă lasă nervile, zău așa! Ăștia de la Antena 3 au întrecut măsura! Probabil că s-au tombat de tot în jos pe scara de rating de când Javra Ceacâră nu valorează nici cât un cal mort, iar Luluța Codruța nu este însărcinată în ciuda atâtor siluiri la care este supusă după dezvăluirile lui Ghiță.
Deși lumea o bănuiește de poștă cu atâția perverși care ne-au condus într-un fel sau altul, muierea soldat are mereu ciclu regulat. Numai în via lui Sebastian și prin cotețele SRI câte s-au aflat…
Ok. Madam Grecu și-a tras „opelari” de telectuală bătrână, i s-a dus farmecul de sexoasă pe care nu l-a avut niciodată și acum se dă degeaba în stambă făcând-o pe proasta veritabilă punându-și întrebări puerile spre disperarea lui Murmur Curvică sau a lui gRadu Tudor, că lumea ( inclusiv eu ) schimbă canalul la sărituri cu schiurile de la trambulină sau „mama mea gătește mai bine” în arbitrajul lui Chef Vârlan pe Prima Tv.
Breee! Gâdea și Badea nu știu ce vrăjeală să mai bage ca să țină lumea cu gurile căscate și balele prelingându-se la colțuri, dar România Tv se pare că i-a luat pe ultima sută de metri, că se văd rochii noi la știriste și cravate colorate la Ciutacu și brotacii vorbitori.
Degeaba se stuche Curvică cu Dana sau cu științologul Bogdan Chiriac sau cu omul cu capul gol Pieleanu care aruncă pe firmament teme apocaliptice cu sasul mort și Dragnea împărat, că se vede și la Publicitate că e nasoale tare!
Au rămas pe vechi periuța de dinți cu vârtelniță recomandată de Asociația dentiștilor șomeri, crema de elongat gene de muieri spâne Bonilash, sau tamponul universal Always cu aripioare pentru zilele când zboară și fără aripioare când nu zboară. Cucul!
Te uiți la Pro Tv și vezi acolo o mulțime de ace, brice și carice de vânzare, dar nu și la Antena 3.
Păi cum? În ultima vreme ticăloșia a depășit culmea absurdului! Mai nou, rangerii postului se apucară frate să facă emisiuni despre manipulare! Adică tocmai ei, regii încoronați ai manipulării țin lecții gurilor căscate despre mișelia altora cică mai perverși ca ei! Hopaa…
Nervile mele s-au întins la maximum când diva telectuală de tip nou, Dana – mahalagioaica din Trivale – repetă obsedant, probabil ca să-i intre în capul ei cu trei bucle, că este liberală, că nu a ținut niciodată cu PSD, iar pe Victor Ponta îl renegă de când era mică și făcea pipi la oliță. Hai, fa!
Nebunatica ce-și pune sieși în mod repetat întrebări retorice la care tot ea răspunde cu satisfacție nelăsându-l nici pe bietul gRadu Tudor să-și etaleze talentul de analist militaur în arta războiului de țesut intrigi, re-re-repetă obsedant cu-cu-vinte-te-te ca să vadă prostanii că o telectuală ca ea gândește mai repede decât poate vorbi. Ba, mai are TUPEUL și obrăznicia să ne scuipe în față acum după patru ani și să spună cui o crede că ea din totdeauna l-a iubit și apreciat pe Crin Antonescu.
Mai mult, toți rangerii canalului se strofoacă acu și se scălămbăie prin emisiuni să ne dovedească ei ce au spus demult că numai Crin Antonescu este omul providențial în politica românească, iar Victor Ponta, Drag-ne-a-fost și PSD în general, sunt o adunătură de curve în bordelul politicii autohtone!
Băieții și fetele de la Antena 3 sunt marii maeștri ai manipulării – lucru pe care îl practică persuasiv de mai bine de un deceniu – fiind creatori de școală în Media românească! Hoțul strigă hoții! Eu unul nu înghit asta.
Nu spune nimeni că ceea ce prezintă ei ca manipulare cu exemplele ce ni le dau continuu nu ar fi adevărate, dar schema este exact asta, să arate cu degetul pe alții, să strige în gura mare ca să abată atenția de la ei!
Atâta vreme cât mi-a convenit când spuneau ca și mine, când îl înjurau de dimineața până seară pe Băsescu, eram clientul lor aproape fidel în ciuda faptului că subsemnatul este unul dintre puținii teleprivitori care se pot detașa fără probleme de orice manipulare, pentru simplul motiv că am suficientă cultură politică și discernământ ca să fac diferența.
Văzând că nu mai ține schema lupului singuratic desprins de haită, că nu le mai vine prin emisiuni la interviuri exclusive Președintele și vârfurile boante ale politicii „de dreapta”, precum și faptul că au pariat pe un cal troian cu gândul să-l elibereze pe Dan Voiculescu care după părerea mea zace în pușcărie politic la ordinul lui Chiorete, anteniștii ne saturează intelectul cu muhaielele duplicitare acoperite gen Dragnea și Grindeanu care sunt de la bun început pe blat cu sasul nazist de la Cotroceni.
Și unii și alții sunt șantajați de sistem care are în mână manivela de la menghina în care sunt prinse ouăle mahărilor de la Guvern, Parlament și Președinție. Sistemul conduce totul după placul și interesul lui, iar acum când Gâdea & Comp. și-au dat seama că nu pot acționa în avantajul lui Voiculescu, se zbat s-o tireze brusc spre Cotroceni în încercarea de a se apropia de sas, că nu se știe la ce e bun, dar măcar o emisiune în exclusivitate cu el ar însemna o pală de vânt în pânzele desumflate ale corabiei.
Mi-e greață de-a binelea și doar arareori îi mai sondez ca să văd până la ce nivel pot coborî în groapa cu căcat a budei…
În speranța că îmi vor afla totuși părerea, nu pot decât să scot golănește un scuipat. Ptiuu!