Frați români
Mă refer aicea doar la aceia dintre voi care sunteți azi în Țară, care în ciuda vicisitudinilor vieții și a sorții ați ales să îndurați tot ceea ce am trăit în cei aproape treizeci de ani de când Iliescu ajutat de ruși și de alți dușmani tradiționali ai României și-au unit forțele ca să spargă stânca din care părea a fi fost făcută statuia lui Nicolae Ceaușescu.
Trebuie să recunoaștem că în prostia noastră milenară și în firea noastră de națiune ticăloasă și lașă ne-am complăcut în Istorie în a accepta secole întregi tălpile de cizme străine pe gâtul nostru fără a reacționa decât când cu chiu cu vai Paharul Istoriei s-a umplut și moartea sau viața nu mai erau o opțiune, ci un joc al hazardului.
Cinci decenii de comunism importat de la ruși care au dominat prin putere o mare parte a lumii, ne-au atrofiat simțurile și ne-au forțat să plecăm umili capul, să închidem gura și să scrâșnim din dinți.
În cinci decenii au fost convertite câteva generații cărora le-a fost inoculată altă mentalitate despre viață și despre valori morale.
Așa a fost posibil să ni se pară că ne-am eliberat și că în ciuda unei pseudorevoluții sângeroase în comparație cu celelalte state din blocul comunist am putut fi prostiți, manipulați și învrăjbiți de alții ca să ne stăpânească și să ne fure țara fără un foc de armă!
Cu metode perfide ne-au făcut să distrugem singuri tot ceea ce făcuseră timp de cinzeci de ani bunicii și părinții noștri construind o Românie care concura aproape de la egal a egal cu alte țări puternice ce s-au dezvoltat impetuos având alt model economic și alte principii sociale, pe baza Democrației pluripartinice .
Azi știm, azi înțelegem, dar din nefericire ticăloșii care ne vor pieirea au reușit să ne facă să ne urâm între noi, să ajungem cu ajutor străin interesat, la un război fratricid.
Iată că gradul de prostie românesc a atins culmi ale măiestriei și cele câteva milioane de frați, cumnați, copii, rude îndepărtate sau prieteni din copilărie plecați în bejenie, au fost sistematic otrăviți cu doze mici de știri false și ticăloase de către agenți de influență bine plătiți Aceștia au reușit să smintească mințile celor plecați de acasă în țări străine, care azi dau crezare acestor iude și nu celor care trăiesc în România din totdeauna, care au trecut și trec zi de zi prin toate furcile caudine ale vieții.
Azi, NOI, populația trăitoare în România, am ajuns să fim amenințați LA NOI ACASĂ de așa zisa Diasporă ce s-a transformat cică într-o armată de mercenari plătită de dușmanii noștri tradiționali să vină și să ne pedepsească pentru nesupunere, pentru faptul că dăm semne de deșteptare, că vrem să ne luăm – atât cât se mai poate – soarta în propriile noastre mâini, să ridicăm capitalul autohton românesc, să oprim jaful și scurgerea necontrolată a bogățiilor în exterior, să hotărâm NOI cu cine să fim prieteni și cu cine nu!
Sunt trimiși pe 10 august cică în România mii, zeci de mii, sute de mii (?) de jigodii românești care au plecat chipurile în lume pentru o soartă mai bună, pentru că nu au acceptat să stea dracului aici acasă, să se deștepte și să schimbe țara aici, odată cu noi, să accepte să crească pic cu pic , să protesteze, să se deștepte, să prospere prin muncă și nu prin jaf. Mai cuprinzător, să construască altă Românie, ca aceea pe care o visau foștii tineri în 89 printre care mă număram și eu…
Sunt folosiți în scopul luptei fratricide niște golani fără căpătâi, niște scursuri ale societății care scursuri erau și înainte de plecare și tot scursuri au rămas și acum.
Pe ei se contează, pentru 1-2 mii de euro de persoană plătite câtorva mii de cretini vagabonzi prin lume se acreditează ideea unei mulțimi nemulțumite, de parcă toată nația asta ar fi formată din estropiați care nu judecă, nu-și mai simte rădăcinile, care sunt români doar atunci când înfulecă de Paște și Crăciun tone de porcării afumate, de rachiu și vin, când îngurgitează până la râgâială roabe cu mici și hectolitri de bere băută pe orice loc verde care se transformă în coteț pentru porci!
NU! Românii sunt majoritatea oameni inteligenți, performeri în IT, în științe, în arte, sunt medici valoroși, oameni care pur și simplu au ales sacrificiul unei generații ca să poată urmașii lor să ardă niște etape în creșterea prosperității, au plecat să muncească pentru salarii decente în țări cu altă economie, care nu au fost înapoiate de comunism, care s-au perfecționat pe cale democratică, iar dezvoltarea lor nu ar mai fi fost posibilă cu propria populație.
Asta nu înseamnă că plecarea temporară sau definitivă din țară a românilor care au ales această cale le-ar da dreptul sau DREPTURI să dicteze celor rămași acasă ce trebuie ei să facă, cum să gândească și mai ales să discearnă cu propriul cap ce este bine și ce este rău pentru țară!
Nu poate veni un golan zilier care stă cu curul pe piatra pieței San Marco sau Place Concorde, sau la Sagrada Famiglia în așteptarea unei munci de hamal sau de culegător de citrice, de spălător de mașini sau de vase să ne spună nouă aici cine e javră securistă care se ține cu mâinile de privilegii sau care strigă în gura mare HOȚII! ca să nu bage lumea de seamă CINE sunt de fapt acei hoți!
Băi ….fiii ploii… veniți acasă așadar, veniți, că ÎNCĂ mai aveți acest drept pe care ÎNCĂ vi-l acordăm, dar nu care cumva să credeți că veniți aici să dați foc la Țară, că veniți să faceți turbulențe și să provocați dezordine socială, că atunci, noi – prostimea pe care ați lăsat-o acasă – ne vom călca pe inimă și vom uita că avem același sânge, vom uita că aveți morții din cimitirul satului lângă ai noștri și vă vom da o lecție usturătoare pe care nici în visele voastre de javre fătate pe sub gardurile Europei nu credeați că vi se vor întâmpla!
Să nu care cumva să primiți o interdicție de a mai călca prin România vreme de câțiva ani sau veșnic, ca să vedeți și să simțiți pe propria piele ce ați avut și ce ați pierdut!
Vreți fără penali?
Futu-vă muma în cur! Noi vrem fără iude! Vrem fără jigodii! Vrem fără proști de origine română pe post de mercenari.
Veniți acasă oricând, sunteți de-ai noștri, dar ferită-vă Dumnezeu să ne amenințați voi cu ordinea voastră de neofasciști care fac jocul altora!
https://www.facebook.com/mihai.cealapa/videos/2248867628473913/