E haiul lumii să stai detaşat pe marginea chetronalului la umbra unei scobitori pe canicula asta şi să-i vezi faţa înnegrită (de soare?) a insului din Palatul Roznovanu ajuns de scurtă vreme un fel de staroste vremelnic care cică împarte dreptate folosindu-se cumva de staborul fostului bulibaşă căruia speră să-i ia locul.
Titirică din Popricani a dobândit o morgă de mare ştaif de când zarurile aruncate de stăpânire au căzut pe 6-6 şi sorţii l-au făcut chipurile „premare” interimar.
Ţigănuşul s-a căcat în ligheanul în care îl lăia bunica „a bătrână” în faţa cortului şi baba l-a descântat şi l-a uns cu materialul propriu prezicându-i că va avea în viaţă un mare noroc până la un moment dat când îl va paşte un cumplit ghinion.
Titirică a urmat destinul prezis de bunică-sa şi după ce a zugrăvit palatul bulibaşei Constantin, acesta drept mulţumire l-a răsplătit cu o funcţie în staborul pe care îl păstorea.
A urmat bulibaşul Ghiorghi pe care l-a slujit cu credinţă până la un moment dat când a reuşit să i se bage îndeajuns sub piele şi să-i devină om de încredere.
Ăsta l-a făcut staroste peste Marea Şatră şi uite că Dumnezeu a urmat descântul bunicii şi după ce bulibaşul a căzut răpus de jândarii Hagiei pentru port ilegal de sulă, na că Titirică este promovat temporar bulibaşă.
Bineânţeles că funcţia asta e jinduită de mulţi ţigani cu stare, dar pe Titirică îl recomandă bulibăşeala sa recunoscută la care a dovedit o mare măiestrie.
Că doar ăsta este cel mai mare merit al lui Titirică cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu de când l-a fătat mă-sa în cortul de pe dealul Popricaniului: are un talent înnăscut la bulibăşeală.
De când se văzu împărat, ţiganul se umflă în pene şi crezi că Regele Cioabă de la Sibiu i-ar fi slugă şi nu invers, că îmăratul e mai mare decât regele, nu-i aşa?
Beleaua cea mare că între timpo funia se apropie încet dar sigur de par şi vine sorocul când pe Titirică îl vor ajunge blestemele ţiganilor care nu mai pot de invidie de când balaoacheşul le-a devenit stăpân.
Hagia îl are cu multe la mână pe Titirică, dar rânduiala e stabilită deja ca să-l priponească taman înainte de alegerile adevărate, noaptea pe fulgerătură, cum le place ţiganilor să fure caii românilor.
Titirică are sângele iute are multe ibovnice şi o şatră de puradei făcuţi din goana calului şi deocamdată este luat de valul puterii nebăgând de seamă cum îl împresoară caralii domneşti.
Ba, Titirică luat de beţia puterii a început să împartă dreptate prin şatră scoţând şişul la slugile de încredere a bulibaşului Ghiorghi căruia i se pregătesc lanţuri grele şi o chilie de ocnă în adâncul pământului.
Titirică ori e prost, ori bravează şi o face pe prostul dorind să fie măcar o zi vultur ca să nu moară cioară.
Şi în dorinţa lui de a deveni cu adevărat bulibaşă, el continuă s-o bulibăşească!
Şoşoiu Titirică! Ia şoşoiu!