SULA ȘI PREFECTURA

Nenicule, lipsa inteligenței naște monștri!
Nenorocirea abătută de „Hallo, win!”asupra țărișoarei, a scos la iveală tot felul de părerologi – doctori în știință…
Până la urmă ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. S-a iscat tam-nesam o polemică absurdă între două tabere de românofobi get-beget.
Prima tabără este aceea a misticilor, care susțin nici una nici alta că totul se datorează sărbătorii Diavolului pe pământ, că ar fi ziua Satanei și că tot tineretul ăla mort în chinurile iadului își cam merită soarta, pen’că – vezi Doamne – îl divinizează pe Scaraoțchi în loc să se profaneze în fața lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul…
Matematicieni doctoranzi în cifra 666 au plătit tributul muzicii urlătoare cu incantații draconice, urlete gâjâite care bagă în boale pe creștini, dar Dumnezeu și-a arătat puterea și i-a cam luat pe toți domnul Dracu…
Că cică de fapt Haloweenul este o sărbătoare ce nu are nimic cu creștinismul, e ceva impropriu poporului român cu rădăcini ancestrale, care vin tocmai din gena lui Zamolxe și Zyraxex, un fel de dumnezei autohtoni la care se închinau vechii daci, ce abia mult mai târziu l-ar fi descoperit pe Mântuitor…
„Să se interzică Halloweenuuuuul”! – răsună belicos tot Facebookul.
„Tineretul nostru este convertit la spurcăciunea deavoluluiii!”
„E un obicei păgââân!” – ne strigă pe Net creștinii cu frica de Dumnezeu….
Ce naiba să faci? Pe cine să crezi? Polemica s-a extins până acolo încât – asemenea lui Năstase, care cerea să i se numere ouăle – fiecare tabără acum cere să i se numere unii bisericile, cealaltă spitalele…
Băi, sunteți nebuni? Ce are sula cu prefectura?
Cei care merg cu evlavie în genunchi dând turul dealurilor unde sunt mânăstiri cu moaște or fi oare mai zdraveni la cap? Da, este un fel de masochism pe care unii îl invocă pentru ca autoflagelându-se în chinuri, să-l răsplătească pe Domnul Iisus pentru jertfa sa dată spre binele omenirii…
Oare țața Veta, sau baba Eleonora, sau badea Lisandru care țin postul negru după ce au trecut de 70 de ani sunt mai evlavioși decât mine care CRED ÎN DUMNEZEU și în Iisus Hrisos și de vreo doi ani reușesc să țin cumva două posturi pe an de curățenie trupească și sufletească? Dar până acum?…
Oare câți dintre noi înafara părinților pustnici – asceți adevărați, care și-au încredințat sufletul și trupul lor cu adevărat Domnului, pot să jure cu mâna pe cruce că pot fi curați în fața Celui de Sus?
Nu cumva pupatul sfintelor moaște la marile sărbători și închinatul la vreme de necazuri ne dă speranța falsă că ne-ar spăla cumva de păcatele săvârșite – cu sau fără știință – aproape la fiece pas, într-o mare și sfântă ipocrizie?
De unde sciziunea aceasta dintre români, dintre fii și părinți, dintre bunici și nepoți, aparținând poate chiar aceleiași familii de sânge?
Eu cred că abia aici își bagă dracul coada, abia aici ne ia nebuneala de cap și pe unii și pe ceilalți.
Da, Haloween-ul este o sărbătoare păgână la origine și este izvorâtă de la popoarele celtice, iar irlandezii au dus cu ei în America acest obicei al neamului lor odată cu emigrația, așa cum alte popoare au exportat pe pământ alte obiceiuri și credințe care au fost adoptate și adaptate la rândul lor pe alte părți ale globului.
În Japonia, în China, în Dubai sau Qatar sunt locuitori predominant creștini? Nicidecum, dar globalizarea, marketingul economic corporatist, a făcut posibil ca să simți sărbătoarea Paștelui și a Crăciunului și în aceste țări, tu, european sau nordamerican de religie creștină.
Cei care aterizează cu avionul la Tokyo sau la Shanghai, la Abu Dabi sau Bangook de Crăciun, vor vedea toate magazinele împodobite cu brazi sintetici, cu ghirlande de becuri și leduri multicolore care dau acel aer de sărbătoare chiar și la plus 35 de grade Celsius.
Așa este lumea de azi! Așa a evoluat omenirea!
Trebuie să fim toleranți unii cu alții, este foarte important ca cei care râd de oamenii care se închină după așteptări chinuitoare pe căldură caniculară sau pe frig și ploaie să-i înțeleagă și să-i accepte! În fond ei cred că asta le alină suferințe, că-i face mai buni și ei se roagă în fond și pentru „păgânii” care și-au pierdut credința în Dumnezeu, se îmbracă în vrăjitoare, vampiri, în diavoli sau cine mai știe în ce măști o dată pe an ca să alunge spiritele rele…
Ce naiba, creștinii ortodocși nu au trupe cu mascați de Anul Nou care tocmai și ei încearcă să alunge duhurile rele, nu avem și noi românii obiceiuri păgâne venite din generație în generație din negura timpului?
”Să fie scoasă religia din școli, că învață pe copii prostii, îi îndoctrinează”!
„Să scoată popii banii la vedere, să nu mai umble cu limuzine supeluxoase, să facă spitale, nu biserici, ne-am săturat”!
„Să dea din banii lor, să ajute bătrânii și orfanii, că nu știu câți bani mai au!”
Nimeni nu vrea să vadă și actele de caritate făcute de Biserică, nimeni nu dorește să vadă și partea bună a lucrurilor propovăduite de două mii de ani de preoți…Corect! E și vina lor!
„Să faci ce zice popa, nu ce face popa”, e un proverb izvorât din realitate.
Un singur lucru rămâne important: interese meschine – dar bine țintite – caută orice prilej să ne dezbine. Și nu crd că există pe Planetă o nație, un popor mai ușor de dezbinat și predispus la asta decât noi, românii.
Totul se rezumă până la urmă la întrebarea: ce are sula cu prefectura?
Ce au împreună muzica rock, Halloweenul și sfintele moaște? Dar număratul bisericilor și al spitalelor?
Oare toate acestea nu cumva sunt prilej să ni se abată atenția la tagma de jefuitori care ne conduce? Ba da!